Mania anticomunismului

Intr-o oaresicare masura, dupa ce am declarat defunctul regim comunist “criminal si ilegal” in 2006, mare parte din discursul anticomunist a disparut din sfera publica ca ceva deja consumat si iremediabil epuizat. S-ar putea crede ca in sfarsit ne-am descotorosit de furibundele declaratii principiale vehement anticomuniste, conexe cu cele legate de anticoruptie, pe fondul unei ablutiuni colective. Nimic mai fals! Pe de o parte lipsa de vana anticomunista a unora astazi se datoreaza trecerii timpului (dupa 20 de ani, comunismul nu pare a mai fi un scapegoat realist pentru nimeni), pe de alta parte nici vorba de o veritabila examinare a trecutului recent din partea societatii romanesti atomizate si anomice din prezent.

Nu despre o analiza critica a comunismului va fi vorba aici, indeletnicire magistral dusa la capat (din punctul meu de vedere) de o intreaga literatura occidentala, ci despre cat de ridicoli putem sa fim atunci cand unii, o minoritate scheletica, asuma trecutul unei majoritati ce respinge orice constientizare a ceea ce a fost cata vreme ceea ce este tine de aceeasi naratiune a zilei de ieri. Pentru romanii in carne si oase cele doua decenii ce ne depart de hau ascund o intriga decupata din povestile ratarii istoric-colective si implinirii cotidian-personale.

Pe lespedea asternuta peste comunism s-au scris biblioteci intregi, dar, in sirul de memorii, jurnale, dialoguri, documente de epoca, muzica si cinematografie, ma indoiesc ca s-a depasit, cel mult nuantat, analiza unor savanti precum L. Kolakowski, R. Conquest, M. Malia, R. Pipes, von Mises si von Hayek (alaturi de urmasii lor  etc. impreuna cu cercetatorii – recomandati de surse academice credibile – in fiecare istorie a statelor aflate sub jugul comunist, istorie nicidecum lineara sau la fel de hidoasa cum se considera de la un capat la celalalt). Ce te faci cu nemasurata productie memorialistica, parte din ea exceptionala literar (de la Ilf si Petrov, Soljenitsan, alegoricul Aitmatov si Salamov pana la Steinhardt si Milosz), care confirma anatomia regimului comunist genetic?

Nu as exagera daca as afirma ca avem la dispozitie 20 de carti exceptionale si greu de depasit privind logica si trauma istorica a comunismului, si cel putin 5 lucrari cu valente exhaustive privind comunismul experimentat in fiecare dintre satelitii de mai deunazi ai URSS-ului. In miile de titluri, lasand la o parte articolele destinate subiectului, publicate pe seama fenomenului comunist, bibliografie oricand comparabila cu cea produsa cu privire la extrema dreapta fascista si nazista, se dovedeste dificil astazi, dupa atatea decenii de cercetare avida si laborioasa, sa mai speri ca poti produce o ipoteza de lucru noua in domeniu, presupunand ca efortul de a te pune in tema cu stiinta larga a subiectului ar fi posibila, lucru de care ma indoiesc in afara unei selectii de texte esentiale, care probabil se ridica undeva la 100 de volume, ceea ce, desigur, ne duce la cativa ani de dedicare  academica, in cadrul unui program de doctorat, acestui subiect. Insa sansele ca dupa acesti ani sa poti sfarsi intr-un cotlon de cercetare empirica, neavand diponibilitatea si nici curajul de a afirma macar o conjectura genuina de lucru, unde vei adauga, cu spor arhivistic, inca un volum la piramida de texte deja existente, sunt extrem de ridicate.

Sanse ridicate la originalitate ai avea doar daca tii struna in felul in care o face memorialistul V. Ernu in ultimii cativa ani pe la noi, dar poteca deja strabatuta de moldovean nu mai asigura altcuiva debuseul creativ.

Pana si in Romania, acest wasteland al arcanelor stiintei, putem vorbi de o prolificitate explicabila a numarului de lucrari, unele neindoielnic valoroase si exportabile, aplicate tipului de comunism autohton. Numai Tismaneanu, in ciuda metodei sale de a cita si nuanta in urma clasicilor din domeniu, alaturi de M. Oprea, V. Georgescu, P. Campeanu (desi poate ultimii doi sunt alesi pe spranceana), au scos un vraf de carti care contureaza clar regimul unei epoci. Cu siguranta ca mai sunt atatea decenii de studiat (despre anii ’60-’70 nu avem decat amintiri), nomenklaturisti de depistat, morfologii ale puterii de decodat pentru inca vreo cateva decade, in asteptarea unor istorici mai talentati decat decat I. Scutu si A. Cioroianu. Schimbari de paradigma istoriografica sunt binevenite la noi, insa taramul nu este virgin, jungla este partial imblanzita.

Una peste alta, intre comunismul ca obiect de cercetare si analiza si comunismul inteles de ignarul comun nu se casca numai o prapastie fara ecou, ci si un val opac de fum. Romanii privesc cel putin prin pacla si azi dupa ce-au inaintat greoi prin trazitia de alaltaieri. Generatiile care au trait comunismul pe ultima sa suta de metri, asemeni celor ce nu l-au experimentat deloc, improspateaza aerul neguros, dar numai conjunctural. In marasmul de impresii al generatiilor varstnice, croite in epoca Vechiului regim, cei tineri se adapteaza cu iuteala borfasului, dovedind ca nici nu stiu mare lucru si nici nu-i intereseaza subiectul comunismului romanesc, la cerintele societatii conduse inca de cei aflati la cativa ani inainte de pensie.

Imi vine greu sa apreciez onestitatea gestului prezidential, act ce se vrea a fi de dreapta, de a condamna un regim in care a fost format ca om si in care si-a construit cariera internationala cu care si in zilele noastre se mai mandreste. Nici macar cei cativa intelectuali liberal-conservatori, presupusi parliti anonimi inainte de 1989, nu ma pot convinge ca poti anihila o epoca altfel decat situandu-te intr-un punct inalt cu perspective largi din care, cu asprime si indarjire veterotestamentare, condamni si anatemizezi principii si stari generale.

Iar Domnul Presedinte, cel ce lucra cu exteriorul intr-un regim care isi facuse un obicei din a controla cu severitate orice relatie cu strainatatea, acelasi care stransese valuta la ciorap, cum iarasi se lauda, in mod ilegal in administratia de stat socialist din care facea parte, cel ce pana in 2004 a respirat aerul sufocant al mai multor partide de stanga, inclusiv avortonul/avatarul PCR-ului de dupa Revolutie (sau lovitura de stat si „revolutie confiscata”), blestematul iliescian FSN, stramosul PSD-ului infamilor Hrebenciuc si Geoana, nu poate convinge pe nici cel mai putin scrupulos conservator ca avem de-a face cu un pedigree de dreapta, de liberalism vernacular si valori traditionale.

Nationalismul comunist si pseudotraditionalist (despre ce traditii se poate vorbi dupa „obsedantul deceniu” al anilor ’50?), cu filamente fasciste, facea partea din discursul ceausist inca din anii ’70, ca inovatie sui generis romaneasca. Cati sunt aceia care nu observa rudimente ale acestui discurs chiar si acum, la trei decenii de atunci, la politicienii nostri din asa-numita dreapta sau stanga (de parca in praxis la noi ar conta)?

Copilaria si adolescenta sapa santuri adanci in tesatura fina a sinelui, indelebila.

Pana si intelighentia romaneasca matura, dincolo de aprecieri distante si patetisme in fata eroismului si martiriului unora dintre romanii cu adevarat anticomunisti (mereu putini si contemporani totusi cu antilichelele intelectuale), ramane produsul indirect al educatiei si spatiului public ceausist.

De ce nu analizam ramasitele umane ale Vechiului Regim, despre ce Raport final al comunismului se poate discuta cand populatia a ramas cu o impresie apreciabil pozitiva despre virtutile virtuale, dar si reale, ale socialismului (e adevarat ca 99,99% dintre romani au urmarit “Revolutia romana” de la televizor, dardaind de frica si minunandu-se de intamplarea care picase pe neprevazute, in ceea ce ii priveste, din cer), continuand sa ramana net analfabeta politic, cum putem vorbi de clasa politica liberala cand toti, chiar si cei ce nu au furat (luand in considerare acest scenariu neplauzibil), au iesit de sub pulpana FSN-ului? Cum putem transa intre Basescu si restul cand toti si-au facut ucenicia politica sub magicianul Iliescu si chiar in fosta garda de stat ceausista? Alaturi de toate acestea, patalogia coruptiei bugetare are un traseu sinuous in intreaga istorie a Romaniei moderne, iar hotia pe scara larga a reprezentantilor statului se desfasoara negresit de cel putin 30 de ani la noi. Criza economica prin care a trecut Romania anilor ’80 a deschis si mai mult apetitul mafiotilor locali (am in minte doar autobiografia usturatoare pentru cei incapabili de luciditate ne-incrancenata, Confesiunile unui cafegiu de G. Florescu).

Comunismul livresc zace in biblioteci cu rafturi stufoase si corpuri de biblioteca inalte. Comunismul uman ramane aici si acum neexplorat la timpul prezent continuu. Romania este prima tara care a secretat comunism fara comunisti. Sa nu-l condamnam pe primul pastrand mutenia despre al doilea? Stim de la lectiile de marxism-leninism ale tineretii ca, in absenta unor revolutionari profesionisti veghind in avangarda plasmuita a istoriei, un proletariat cu inclinatii mic-burgheze sufera de o « falsa constiinta ». Solutia ar fi sa o anihilam de tot, lasand-o sa functioneze macroscopic, bantuind ca o stafie deasupra Europei.

Pacat ca in felul acesta am pus sechestru, printr-un act de putere discursiva, pe comunismul reprimat din noi.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Mania anticomunismului

  1. v.ernu zice:

    ma bucur ca-ti place walter benjamin.. eu sint mare admirator al acestuia….
    v.ernu

    • vicuslusorum zice:

      Domnule Ernu,

      As minti daca v-as spune ca am o relatie intelectuala foarta apropiata cu W. Benjamin. Desi ii admir geniul, o fac inca, din nefericire, de la distanta. Sunt multe eseuri din Benjamin de care sunt atras, dar pe care nu le-am, spre rusinea mea, citit. Ramane sa-l descopar.
      Insa daca tot l-ati amintit pe Bejamin si chiar intr-un post privind comunismul, nu as risca nimic daca as afirma ca prin comentariul Dvs. ati aruncat o nada, poate neintentionat, poate da, intr-o directie inedita a ceea ce inseamna sa faci hermeneutica marxismului.
      Ma refer, cum desigur v-ati dat seama, de componenta marxista din eclectica Scoala de la Frankfurt, cu care, prin membrii sai, Benjamin a avut stranse raporturi intelectuale. Nu stiu cati dintre intelectualii anticomunisti romani, eruditi si savanti in Tocqueville, Hayek si Furet, mai au timp sa isi improspateze cunostintele savante, chiar si pentru a-si exersa apetentele critice, cu Korsch si Lukacs sau cu autentic-revelatorii Adorno si Horkheimer, Fromm sau cu deja canonicul Habermas. Pe Marcuse nici nu il includ in lista asta, deoarece intotdeauna intelighentia de dreapta ii va imputa solidarizarea sa celebra cu studentimea protestatara si violenta (imi venea sa zic „barbara”) a anului 1968.
      Cat despre ce ar inseamna sa ii citesti fara idiosincrasii pe Louis Althusser, Michel Foucault sau Pierre Bourdieu nici nu vreau sa imi imaginez ce consecinte ar avea un asemenea tulburator demers. Ce straniu de simplu este sa expediezi in negura o suma de ganditori pe care, evident, nescriind cu teama si indoiala despre ei, daca tot iti asumi o pozitie contrara, raman pentru vecie fisuri in zidul propriilor certitudini.
      Oricum, toate cele bune!

  2. v.ernu zice:

    editura Idea a scos 2 carti Benjamin… si mai sint in curs de aparitie citeva….
    v.ernu

  3. Vicuslusorum zice:

    Intr-adevar va referiti la deja cunoscutele Iluminari (eseuri culese de Hannah Arendt), Jurnal moscovit si Despre violenta (unde apare printre autori si Jacques Derrida). Nu-i vorba ca putinele volume din Benjamin aparute la noi imi sunt necunoscute, ci ca – altminteri as fi ipocrit – nu pot sa vorbesc despre Benjamin pana nu il voi citi cu atentie si pe indelete. Ei bine, incerc sa evit a ma pronunta asupra unui aspect pe care nu l-am rumegat temeinic.
    Abia astept sa vad ce o sa mai apara din Benjamin la noi.
    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s