Tocilarii

Oricat de dureros va pica unora, scoala detine rolul de capatai de care orice stat se foloseste atunci cand exercita putere asupra oricarui grup social. Primele modele de organizare colectiva, sub paza unei entitati puternice si invizibile, cu care suntem imblanziti, supusi si obisnuiti sunt cele scolare. Dezvoltarea infrastructurii scolare coincide cu aparitia statelor moderne in secolul al XIX-lea. Inainte vreme, prezenta in sistemul educational si apoi in armata determina transformarea unui barbat in cetatean apartinand unei natiuni-stat. Modelul s-a generalizat ulterior si pentru sexul slab, in vreme ce serviciul militar inceteaza a mai fi obligatoriu in cele mai dezvoltate tari ale lumii (exceptia Israel tine de o specificitate a Orientului Mijlociu).

Cu toate acestea, chiar si in prezent, nu se poate nega usurinta cu care poti juxtapune, in conditii anume sau cel putin mental, o sala de clasa intr-un salon de spital sau intr-o celula colectiva de inchisoare. Scoala, spitalul si penitenciarul sunt instrumentele primordiale, inainte chiar de fiscalitate, in functionarea solida a unui stat. Rolul politiei in cazul inchisorii este unul de adjuvant, nu mult diferit de al catuselor in actul imobilizarii.

Ca fapt divers sau nu, majoritatea celor ce nu reusesc sa se adapteze (sau se adapteaza greu) de la varste fragede ritmului impus de organizarea scolara au sanse serioase sa sfarseasca, la varste mature, in postura de delicventi in puscarii sau alienati mintal. Reciproca functioneaza de minune: desi capabili de mari atrocitati, elevii destoinici, modelele clasei, odata intrate in campul muncii, comit in proportii reduse delictele puscariasului de rand si ajung rareori pe mana autoritatilor punitive ale statului.

Cele de mai sus sunt un preludiu si o clarificare a importantei culturale a subiectului inainte de a incepe sa-mi desfasor argumentatia.

Se vorbeste cu indignare, in lungi tirade fara rezultat, despre criza invatamantului romanesc. Fie ca e vorba de pauperitatea fondurilor de la buget (in remuneratie, in echipamente, in cercetare etc.), fie de supraincarcata tabla de materii, fie de neprofesionalismul profesorilor, fie de nevoile stringente ale societatii pentru care scoala nu ofera deprinderi practice, scoala din Romania sufera. Nu infirm validitatea unora dintre constatarile de mai sus, insa nimeni nu-si pune problema cu privire la paradigma in care functioneaza invatamantul romanesc.

Curios lucru, schema de gandire a scolii noastre are o stabilitate a mecanismelor sale functionale uimitoare. Sunt cel putin 40 de ani in care formele principale de derulare ale actului educational au ramas aceleasi. Si abia in acest punct suferim.

Nu stiu cum au fost altii, dar inca de cand eram in scoala primara, atat in raport cu institutorul, cat si cu parintii, bunicii, prietenii de familie, vecinii, parintii colegilor mei, am simtit o presiune pedagogica comuna tuturor, dificil de inteles pentru oameni formati in perioade atat de diferite si pe distante temporale relativ incapatoare: prototipul elevului premiant, in care trebuia sa ma circumscriu pentru a corespunde unui calapod. Cu trecerea anilor, urcand in scara etapelor scolarizarii, modelul legitimator, in loc sa se estompeze gradual, s-a acutizat cu duritate. Deja in primul an din gimnaziu stiam cu totii ce trebuie sa fim: premianti.

Si cand dezideratul suprem este premiantul, carui zeu i te inchini, ce trebuie sa faci ca sa ai coronita pe frunte? Poate v-a trecut prin cap ca raspunsul ar sta in masura cunostintelor pe care le ai sau a foamei de cunoastere de care esti guvernat, dar nu acesta este raspunsul onest, chiar daca ar fi corect: cum adesea metodele de masurare devin scopuri in sine, noi valorizam nu stiinta, ci notarea sa. Ati luat aminte vreodata cu cat devotament sacru intampina elevul roman, de la cel mai stupid pana la eminentele cenusii, conceptul de nota?

Carnetul cu 10 de sus pana jos, rubricile umplute cu cifre impecabile din catalog, privirile fastuoase ale varstnicilor in fata inteligentei testate si evaluate la maxim de altii, totul converge intr-un punct: nota.

Intreaga perioada pe care o numim generic “comunism” este impanata de acest cult excedentar al notei. Putem vorbi chiar de o morala a notei constand din pedepsele si recompensele familiei sau din admonestarea sau aprecierea verbale a comunitatii celorlalte rubedenii si cunostinte.

Tot profesorul cinstit cu sine stie, totusi, ca, adesea, evaluarea sa se face pripit si fara exigenta, ca sunt momente cand evaluezi in graba si aleatoriu (pentru a urma indicatiile strict birocratice ale directiunii, anume de a avea note in catalog in anumite momente ale anului scolar etc.), ca in sine actul de notare implica un sistem de evaluare imperfect, sau ca, si aici subliniez ideea, ceea ce elevul premiant va dobandi in definitiv este media cunostintele necesare din orice domeniu al cunoasterii, aspect valid inclusiv in sistemul universitar. Si apoi, grea intrebare, cati sunt belferi si cati dascali?

Dar nu, noua ne place nota: o cersim, o adulmecam, o furam (trisand in varii moduri), ne laudam cu ea, ba chiar, ne incoronam cu intangibilitatea ei funesta de cate ori avem ocazia, chiar daca totul este vid si superfluu.

Si ce se intampla in schimb cu ce numim cunoastere?

Fiindca anii de intregi de impamantenire si repetitie mecanica a modelului de mai sus a produs nu numai eroziuni ale spiritului critic, ci si contraofensive, premiantul a cautat cu orice pret sa puna accentul pe inteligenta sa formidabila. Simtindu-se amenintat de unii critici ce-l acuzau de a fi bucher, simplu rezervor de notiuni instantanee dar nepatrunse de viata mentala proprie, premiantul lucid a schimbat strategia si a inventat o minciuna sforaitoare, cea prin care inteligenta sa ramane intacta si infatigabila la orice ora din zi: anume ca el nu invata pentru nota, de fapt, propriu-zis nici nu invata (in sensul obisnuit de repetitie, insotita chiar de o comprehensiune personala, facuta acasa), ci pur si simplu prinde in zbor lectiile sau le retine din clasa sau chiar in pauza. Orice rastimp, orice interstitiu nul este exploatat la maximum de elevul premiant frustrat de a fi considerat tocilar. Actul invatarii se transforma intr-o reverie psihedelica de 5 minute. Tineti minte episodul din copilarie in care Dexter vrea sa invete limba franceza in somn peste noapte? Cam asa ceva isi doreste si premiantul roman. Nu limba sau literatura franceze il preocupa insa, ci faptul ca maine are lucrare de control.   

Atunci, in loc de tocilar, avem un automat de sah sau o masina a lui Turing sau un reportofon dotate cu un IQ ce l-ar putea ameninta sau pune in dificultate si pe Deep Blue.

Nu stiu cati bucheri am intalnit la viata mea, dar cu siguranta elevi devotati notei “10 cu felicitari” am intalnit o sumedenie. Si acestia inventeaza tot soiul de scuze penibile pentru a arata si a convinge ca nu invata, chiar si atunci cand o fac. In locul cunoasterii tanjesc dupa aura geniului natural si spontan.

Pana la ultimul, acesti copii si adolescenti sunt victimele naive ale un sistem dement si rau intentionat, care deserveste in ultima instanta cunoasterii.

In marea inselaciune la care scolarul participa cu suflarea si nervii surescitati de prezenta fizica a catalogului, profesorul insusi este presat sa judece dupa o logica maniheista: totul, adica 10, sau nimic, altfel spus, restul.

Daca la nota 10 exista inca un minim reper valoric, cu accentul pus pe “minim”, aproape orice nota mai mica este o aproximare egala cu zero a perfectiunii in cunoastere si nu cunoastere propriu-zisa (ceea ce ar fi, daca, intr-adevar, interesul general ar fi informatia si atat): cui ii pasa daca ai luat 7 sau 8? Esti submediocru, aproape ca nu prea ai habar de nimic. Iar ce se gaseste mai jos de 7, in termeni practici, chiar nu inseamna absolut nimic. Rezultat paradoxal : tot ce se invata, atat cat si cum se invata, trage intr-un punct maxim, iar ce se gaseste dedesubt este ignoranta notata din obligatie civila de catre profesor (obligatia care ne spune ca invatamantul este de stat, gratuit si obligatoriu – la liceu se poate vorbi de obligatia de a avea statut si elevi, mase cantitative, statistici si cifre).

Ma indoiesc daca ceva din cele de mai sus face exceptie in mediul universitar romanesc. Dimpotriva.

Pana nu ne vom dezvata ca nota acordata in virtutatea notei este o practica aberanta, cercetarea romaneasca va continua sa arate ca o ruina, iar majoritatea absolventilor niste ignari cu patalama.

Sa ne mai miram ca in tara premiantilor – mai degraba a magarilor –, Vali Vijelie si Adriana Bahmuteanu sunt modele de reusita sociala?

Dupa ce terminam scoala suntem mai saraciti intelectual tocmai din cauza unor note… Care nu ar trebui sa conteze mai mult decat sufletele si mintile noastre. Niciodata.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Tocilarii

  1. vicuslusorum zice:

    Mentiune:

    Eliminand extremele cvasipatologice, cele ale tocilarului-jukebox-de-cuvinte si ale ignorantului semianalfabet, goana dupa note produce:
    1) Lingusitorul manipulator, cersetor de bunavoie al notelor maxime, destept si harnic in rest, plat si mediocru cultural: abil in a vana note;
    2) Parazitul nul, expert in copiere, destoinic imitator de stiinta, simulacru de enciclopedie de buzunar, semidoct, foarte locvace in public si lichen la examinari: posesor al unui coleg de banca tocilar sau din prima categorie, pe care il exploateaza cu cinism;
    3) Canalia ordinara: imbucatateste stiinta dupa fasiile de hartie, mai mari sau mai mici, corespunzand copiutei. Arogant, fad, vid, extrem de incult, anti-intelectual sadea, canalia se faleste primul cu notele meschinariei si nimicniciei personale: cel mai obtuz si opac, dar cel mai interesant ca personalitate, dintre premiantii tarii.
    Din pacate, experienta personala mi-a confirmat peste masura tipologia elitelor furnicarului nostru scolaresc.

  2. Aleee zice:

    Nu te mai lua de Cosma 😐

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s