Romancierii

Romanul este singurul gen literar care s-a imprimat in mine, dar, cum trasatura sa principala este proteismul, romanul cuprinde totul. Imi permit sa spun ca fara roman as fi fost un incult. In absenta romanului, nu as fi inteles poezia, epopeea, eseul si atatea altele. Recunosc ca oscilez spre romanul Arta si nu spre cel legat de originea sa: bucuria povestii, nararea unor intamplari. Pentru mine, ca la Alberes, romanul ramane acea scriitura care, pornind de la povestire, sfarseste in altceva. Nu intriga face valoarea unui roman: ziarele ofera zilnic subiecte mult mai bune. Nici felul de a scrie: prin exersare, orice maniera poate fi invatata. Aproape oricine poate scrie un roman: impecabil la nivelul limbii si excelent imbinat ca derulare a actiunii, dar putini romancieri capata individualitate si o muzica a vocii distincta. Eu nu citesc propriu-zis romane, ci ma las in voia unui compozitor al cuvintelor. Nimeni nu mai poate scrie ca Proust dupa Proust fara sa alunece in ridicol sau in epigonism. Romancierilor le datorez aproape tot ceea ce stiu despre viata, in afara faptului, evident, de a o trai pe cont propriu.

Ce ma irita, si de aici porneste cele de fata, este terfelirea normelor astazi, impresia din ce in ce mai impunatoare ca gusturile nu se discuta, ca iti poate placea orice roman si ca nu ar exista ierarhii. Vaguitatea subiectivitatii ignare ma tulbura si ma dezgusta. Exista Romancieri si scriitori de romane. Cine nu ii vede pe primii, nu stie realmente ce citeste. Intr-o lume unde explozia romanului este infinita se impune nevoie unor delimitari, a unor ierarhii, oricat de arbitrare ar fie acestea. Desi romancierii care mi-au format copilaria, adolescenta si varsta matura sunt crescuti din mine, iar eu sunt, intr-un fel, parti din ei, nu am avut niciodata indoiala ca romancierii mei sunt cei mai buni pe care i-a dat vreodata omenirea.

Pentru mine, dar si pentru atatia altii, exista Romancierii de raftul intai, spirite care trebuie cunoscute in intregime, de zeci de ori, la diferite varste, nu fiindca o carte se intelege in infinite feluri (de fapt, interpretarile s-au facut si sunt finite), ci pentru ca nici un act al ratiunii nu poate atinge inefabilului Naratorului. Il ador pe Joyce pentru ritmul inconfundabil al lui Joyce, pentru el insusi ascuns in universul sau de cuvinte. A citi un Roman inseamna a cunoaste un om, si nu unul oarecare. Temele, simbolurile, decodarile capata sens numai datorita lui Joyce. Fara el, universul sau ar fi un trup cu o biologie iesita din comun, insa fiziologie decompozibila, dar fara suflet.

Apoi sunt romancierii de gradul doi, cei bogati, dar oarecum imperfecti, cu mici defecte. Huxley este prea intelectual, cum s-a observat de la inceput, iar romanele sale au fisuri si locuri slabe, atunci cand nu sunt uneori stupid de artificiale. Svevo scrie bine, dar cartile sale se pot reduce la una singura care le cuprinde pe celelalte, variatiuni pe aceiasi tema. Sunt multe genii de raftul doi, cei care nu au chemarea sau dorinta Operei, a rotunjimii.

Si apoi sunt romancieri imbatraniti, care trebuie cititi, dar fara a spera ca traditia lor mai poate fi reluata. Invechiti si prinsi in vremea lor, romancierii vetusti sunt intr-un fel departe de clipa prezenta. Dar le poti reprosa asa ceva? Putem ghici ce va fi din ei candva?

Cu aceste delimitari in minte, nejustificate decat de biografia mea, dar convins ca Valoarea nu da gres in fata istoriei mai largi, iata-i pe cine ar trebui sa-i citim sau sa ne lasam cititi de ei.

Raftul intai:

  1. F.M. Dostoievski
  2. James Joyce
  3. L.N. Tolstoi
  4. Thomas Mann
  5. Robert Musil
  6. Marcel Proust
  7. Hermann Broch
  8. William Faulkner
  9. Hermann Hesse
  10. Mihail Bulgakov
  11. A. P. Cehov
  12. N.V. Gogol
  13. Gustave Flaubert
  14. Honore de Balzac
  15. Francois Rabelais
  16. Miguel de Cervantes
  17. Stendhal
  18. Charles Dickens
  19. Henry James
  20. Virginia Woolf
  21. Joseph Conrad
  22. Franz Kafka
  23. Albert Camus
  24. Gabriel Garcia Marquez
  25. Thomas Hardy
  26. John Steinbeck
  27. Nathaniel Hawthorne
  28. Alesander Soljenitsan
  29. Ernest Hemingway
  30. Lawrence Durrel

Randul al doilea

  1. Aldous Huxley
  2. Andre Malraux
  3. George Orwell
  4. F. Scott Fitzgerald
  5. Lawrence Sterne
  6. Marchizul de Sade
  7. Andre Gide
  8. Oscar Wilde
  9. Jean-Paul Sartre
  10. Vladimir Nabokov
  11. Jorge Luis Borges
  12. Boris Pasternak
  13. Samuel Beckett
  14. Umberto Eco
  15. M. V. Llosa
  16. G. T. di Lampedusa
  17. I.A. Goncearov
  18. Henry de Montherlant
  19. Emily Bronte
  20. August Strindberg
  21. Joseph Roth
  22. Cormac McCarthy
  23. Bruno Schulz
  24. Witold Gombrowicz
  25. Cesare Pavese
  26. Anatole France
  27. Italo Svevo
  28. Pierre Choderlos de Laclos
  29. Knut Hamsun
  30. Giovanni Papini
  31. Ilf si Petrov
  32. Dino Buzzati
  33. Julien Gracq
  34. Alfred Doblin
  35. Hugo von Hofmannstahl
  36. Luigi Pirandello
  37. L. F. Celine
  38. William Burroughs
  39. D. H. Lawrence
  40. Baltasar Gracian
  41. Thomas Pynchon
  42. Marguerite Yourcenar
  43. Elias Canetti
  44. Julio Cortazar
  45. Arthur Schnitzler
  46. Maxim Gorki
  47. John dos Passos
  48. Hermann Meville
  49. Gabriele d’Annunzio
  50. Jean Giraudoux
  51. G. Meyrink
  52. J.-K. Huysmans
  53. B. d’Aurevilly
  54. Salvador Dali
  55. Thomas de Quincey
  56. Miguel de Unamuno
  57. Simon de Beauvoir
  58. Andrei Platonov
  59. Mark Twain
  60. Heinrich Mann
  61. Salinger
  62. S. Zweig
  63. Guy de Maupassant
  64. Lewis Carrol
  65. Raymond Queneau
  66. Heinrich Boll
  67. Kurt Vonnegut
  68. William Golding
  69. Don DeLillo
  70. John Fowles
  71. Saul Bellow
  72. Italo Calvino
  73. Andre de Mandiargues
  74. Boris Vian
  75. Alberto Moravia
  76. Raymond Chandler
  77. Philip Roth

Invechitii cu viitor

  1. J.W. von Goethe
  2. Denis Diderot
  3. Victor Hugo
  4. Novalis
  5. Samuel Richardson
  6. Henry Fielding
  7. Jean-Jacques Rousseau
  8. George Eliot
  9. Daniel Defoe
  10. Jonathan Swift
  11. George Eliot
  12. Emil Zola
  13. George Sand
  14. Benjamin Constant
  15. Gerard de Nerval
  16. Th. Gautier
  17. Chateaubriand
  18. Marivaux
  19. Merimee
  20. Walter Scott
  21. H. Sienkiewicz
  22. Adalbert Stifter
  23. Samuel Butler
  24. Jane Austen
  25. Romain Rolland
  26. Alessandro Manzoni
  27. Theodor Fondane
  28. Somerset Maugham
  29. Galsworthy
  30. Roger Martin de Gard
  31. Theodor Dreiser
  32. R. L. Stevenson
  33. William Thackeray
  34. Lion Feuchtwanger

Apoi, mai sunt si scriitorii pe care nu i-am citit, romancierii care imi sunt in proiect de lectura si care sper sa-si gaseasca loc undeva in canonul meu. Iata-i: Mihail Solohov la rusi, Carpentier, Migel Angel Asturias, Adolfo Bioy Casares, Sabato si Fuentes la sud-americani, Julien Green, George Bernanos, Jean Cocteau, Alain Fournier, Francois Mauriac, Romain Gary, Michel Tournier, Antoine de Saint-Exupéry si Andre Breton la francezi, Malcom Lowry la englezi, Henry Miller, Graham Greene, Norman Mailer la americani, Milan Kundera, Franz Werfel, Karl Kraus, Heimito von Doderer, Max Frisch si Fr. Durrenmatt pentru literatura central-europeana, C.J. Cela la spanioli, Saramago la portughezi, Gunther Grass si Ernst Junger la nemti, doar Kawabata si Mishima la japonezi, poate Isaac Bashevis Singer la evrei, dar nu stiu de ce am presimtirea ca prea putini vor schimba ierarhia sui generis ce-mi apartine. Sa nu o uitam pe Iris Murdoch la englezi.

De ce nu am inclus aici literatura SF sau cea considerata pentru copii? De ce nu Al. Dumas sau Isaac Asimov? De ce nu H.G. Wells sau Jules Verne? Din simpla considerare ca nici unul nu intra in marea literatura, oricat de excelenti romancieri ar fi; infantilismul fantasmatic al celor mai multe romane pentru cei mici, la fel ca prelucrarea cu slabe resurse literare ale unor ipoteze epistemice in romanele SF, nu compun o literatura apreciabila, in sensul in care mare parte din arta lor a fost deja formulata magistral de straturile inalte ale artei literare.

Si de ce literatura contemporana pare atat de ostracizata? Intai fiindca nu vreau sa alunec in eroarea atator critici uriasi de a proslavi romancieri de duzina cand vorbesc despre prezentul si viitorul romanului, iar in al doilea rand nu vreau sa neg ca Gide pe cine-stie-ce Proust al noului veac. Astept decantarea timpului.

Iar in legatura cu literatura romana, mai bine sa o lasam balta. Unele natiuni sunt condamnate sa nu produca colosali romancieri.

  1. Ilf si Petrov
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Romancierii

  1. Andrei Murgu zice:

    In legatura cu asemenea clasamente comentariile sunt extrem de riscante. As vrea sa te intreb totusi, cand l-ai asezat pe Joyce in topul de mai sus, ai avut in minte doar Ulysses ? Sigur, lui Joyce (vorbind strict de Ulysses) nu-i poti ramane indiferent, insa spre deosebire de marea parte a celor enumerati, imi este foarte greu sa ma raportez afectiv la el, cu atat mai mult cu cat opera ii este extrem de inegala. Nici nu incape comparatie intre fortat-ermeticul Finnegan’s Wake si Ulysses, de pilda, ca sa nu mai vorbim de etno-centrismul care face ca jumatate din subtextul operei nu poate fi inteles decat de un Dubliner. Chiar am petrecut un Bloomsday la Dublin, reluand itinerariul lui Bloom, si, desi a fost fascinant, nu am reusit sa am o pozitie clara in privinta lui Joyce. Daca ar fi sa fac eu un top, gen 10 pentru Romania, nu l-as putea pune pe Joyce inaintea lui Flaubert sau Stendhal, chiar daca cei doi sunt mai „datati” stilistic decat Joyce.

    In fine, exista voci care pun succesul postum al lui Joyce, in special in scoala americana, pe seama faptului ca a scris in engleza, despre un erou evreu. Este o explicatie simplista, insa…

  2. vicuslusorum zice:

    Draga Andrei,

    Excelenta intrebare! Ulysses mi-a luat o luna sa-l citesc: de vreo patru ori fiecare capitol si inca o carte pe langa de comentarii. Dar nu Leopold Bloom m-a fascinat. Mi s-a parut o carte groaznica, un monstru in toata regula. Singurele capitole care mi-au placut, in sensul de emotie artistica reala, sunt Hades (episodul 6, cel cu inmormantarea), Nausicaa (episodul masturbarii dupa dambul de nisip in sunetul vecerniei) si Boii Soarelui (al 14-lea, cel in care un copil se naste in toate fazele evolutiei limbii engleze). Restul a fost un inot prin Infern, iar ultima scena, in constiinta de anti-Penelopa a lui Molly Bloom, a fost pur si simplu o tortura. Oricum, traducerea lui Mircea Ivanescu, comparand zeci de pagini cu originalul, mi s-a parut desavarsita.
    Finnegan’s Wake imi este inca strain. Am citit cateva pagini si am crezut ca innebunesc. E genul de carte pe care trebuie sa o citesti cu voce tare, vocea lui Joyce poate, ca sa intelegi mai mult decat cuvintele.
    Nu, pe Joyce din Dubliners il iubesc cel mai mult. Fiecare nuvela este o capodopera. Cred ca le-am citit pe fiecare de aproape zece ori. Ba chiar, nestiind pe vremea liceului daca exista o traducere romaneasca, am tradus doua: The Sisters si Eveline, daca mi-aduc bine aminte. Exista o putere a sugestiei la Joyce incat melancolia sa de dupa-masa, storurile din creton lovite de soare, imi pare si o simt, fizic, ca fiind perfecta. Atmosfera din Joyce, orasul Dublin, viu si visceral, violent si tandru, nostalgic si crud, este o lupta pentru fiecare cuvant. Nu poti sa-ti redau exact cat de adanc m-am simtit legat de Joyce de la 15 ani incoace.
    Apoi a fost o adoratie mistica cand am citit Potretul artistului la tinerete. Nu stiu de ce, dar tot ce zicea Culianu despre viziunile fantastice din lumea literaturii, am regasit in acel experiment iezuit, inegalabil, de imitatio Christi prin care Stephen traieste parca cu intensitate dementa cuvintele liturgice ale profesorului. Crede-ma, senzatia ca sunt si eu supus unei incercari spirituale de mari proportii, pe cale sa-mi subrezeasca sanatatea mintala, am trait-o si eu, nefacand altceva decat sa citesc cu atentie Portretul… Prima oara am intalnit forta orfica a rostirii la Joyce. De atunci nu am regasit-o. Cartea e un exercitiu de viata si nu de literatura. Cred ca daca Joyce nu ar fi ales calea ermetismului, ca pentru a proteja un mister, ar fi fost, in mod vizibil, cel mai mare vrajitor al literelor din tot secolul trecut. Pentru minte el ramane un magician, un taumaturg al literaturii.

    Joyce copil:

    „I went in on tiptoe. The room through the lace end of the blind was suffused with dusky golden light amid which the candles looked like pale thin flames. He had been coffined. Nannie gave the lead and we three knelt down at the foot of the bed. I pretended to pray but I could not gather my thoughts because the old woman’s mutterings distracted me.”

  3. Ana Petrache zice:

    e nevoie de ceva spirit aristotelic ca sa clasezi literatura asa. as vrea sa vad daca biblioteca ta respecta ordinea..

  4. laura zice:

    Pentru un cititor diletant ca mine, prins in ”vaguitatea subiectivitatii ignare”, clasamentul unui cititor profesionist e un adevarat scandal, bag seama.
    Cum sa trec in raftul intai pe Dickens daca nu-l suportam nici in adolescenta? Si pe Yourcenar, in randul doi, pentru care motiv? Si de ce sa pomenim macar pe Richardson? Evident ca eu gandesc in termeni simplisti dar dragi mie.
    Tu, ca profesionist, tii la clasarea corecta. Chestiune de inteles daca ma gandesc ca nici eu nu suport deloc bine opiniile absurde ale unor neprofesionisti exprimate in domeniul meu. Daca spui ca cititul e mai mult decat o placere, e un mod de formare, blablabla, ma supar !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s