Romanul este singurul gen literar care s-a imprimat in mine, dar, cum trasatura sa principala este proteismul, romanul cuprinde totul. Imi permit sa spun ca fara roman as fi fost un incult. In absenta romanului, nu as fi inteles poezia, epopeea, eseul si atatea altele. Recunosc ca oscilez spre romanul Arta si nu spre cel legat de originea sa: bucuria povestii, nararea unor intamplari. Pentru mine, ca la Alberes, romanul ramane acea scriitura care, pornind de la povestire, sfarseste in altceva. Nu intriga face valoarea unui roman: ziarele ofera zilnic subiecte mult mai bune. Nici felul de a scrie: prin exersare, orice maniera poate fi invatata. Aproape oricine poate scrie un roman: impecabil la nivelul limbii si excelent imbinat ca derulare a actiunii, dar putini romancieri capata individualitate si o muzica a vocii distincta. Eu nu citesc propriu-zis romane, ci ma las in voia unui compozitor al cuvintelor. Nimeni nu mai poate scrie ca Proust dupa Proust fara sa alunece in ridicol sau in epigonism. Romancierilor le datorez aproape tot ceea ce stiu despre viata, in afara faptului, evident, de a o trai pe cont propriu.
Ce ma irita, si de aici porneste cele de fata, este terfelirea normelor astazi, impresia din ce in ce mai impunatoare ca gusturile nu se discuta, ca iti poate placea orice roman si ca nu ar exista ierarhii. Vaguitatea subiectivitatii ignare ma tulbura si ma dezgusta. Exista Romancieri si scriitori de romane. Cine nu ii vede pe primii, nu stie realmente ce citeste. Intr-o lume unde explozia romanului este infinita se impune nevoie unor delimitari, a unor ierarhii, oricat de arbitrare ar fie acestea. Desi romancierii care mi-au format copilaria, adolescenta si varsta matura sunt crescuti din mine, iar eu sunt, intr-un fel, parti din ei, nu am avut niciodata indoiala ca romancierii mei sunt cei mai buni pe care i-a dat vreodata omenirea.
Pentru mine, dar si pentru atatia altii, exista Romancierii de raftul intai, spirite care trebuie cunoscute in intregime, de zeci de ori, la diferite varste, nu fiindca o carte se intelege in infinite feluri (de fapt, interpretarile s-au facut si sunt finite), ci pentru ca nici un act al ratiunii nu poate atinge inefabilului Naratorului. Il ador pe Joyce pentru ritmul inconfundabil al lui Joyce, pentru el insusi ascuns in universul sau de cuvinte. A citi un Roman inseamna a cunoaste un om, si nu unul oarecare. Temele, simbolurile, decodarile capata sens numai datorita lui Joyce. Fara el, universul sau ar fi un trup cu o biologie iesita din comun, insa fiziologie decompozibila, dar fara suflet.
Apoi sunt romancierii de gradul doi, cei bogati, dar oarecum imperfecti, cu mici defecte. Huxley este prea intelectual, cum s-a observat de la inceput, iar romanele sale au fisuri si locuri slabe, atunci cand nu sunt uneori stupid de artificiale. Svevo scrie bine, dar cartile sale se pot reduce la una singura care le cuprinde pe celelalte, variatiuni pe aceiasi tema. Sunt multe genii de raftul doi, cei care nu au chemarea sau dorinta Operei, a rotunjimii.
Si apoi sunt romancieri imbatraniti, care trebuie cititi, dar fara a spera ca traditia lor mai poate fi reluata. Invechiti si prinsi in vremea lor, romancierii vetusti sunt intr-un fel departe de clipa prezenta. Dar le poti reprosa asa ceva? Putem ghici ce va fi din ei candva?
Cu aceste delimitari in minte, nejustificate decat de biografia mea, dar convins ca Valoarea nu da gres in fata istoriei mai largi, iata-i pe cine ar trebui sa-i citim sau sa ne lasam cititi de ei.
Raftul intai:
- F.M. Dostoievski
- James Joyce
- L.N. Tolstoi
- Thomas Mann
- Robert Musil
- Marcel Proust
- Hermann Broch
- William Faulkner
- Hermann Hesse
- Mihail Bulgakov
- A. P. Cehov
- N.V. Gogol
- Gustave Flaubert
- Honore de Balzac
- Francois Rabelais
- Miguel de Cervantes
- Stendhal
- Charles Dickens
- Henry James
- Virginia Woolf
- Joseph Conrad
- Franz Kafka
- Albert Camus
- Gabriel Garcia Marquez
- Thomas Hardy
- John Steinbeck
- Nathaniel Hawthorne
- Alesander Soljenitsan
- Ernest Hemingway
- Lawrence Durrel
Randul al doilea
- Aldous Huxley
- Andre Malraux
- George Orwell
- F. Scott Fitzgerald
- Lawrence Sterne
- Marchizul de Sade
- Andre Gide
- Oscar Wilde
- Jean-Paul Sartre
- Vladimir Nabokov
- Jorge Luis Borges
- Boris Pasternak
- Samuel Beckett
- Umberto Eco
- M. V. Llosa
- G. T. di Lampedusa
- I.A. Goncearov
- Henry de Montherlant
- Emily Bronte
- August Strindberg
- Joseph Roth
- Cormac McCarthy
- Bruno Schulz
- Witold Gombrowicz
- Cesare Pavese
- Anatole France
- Italo Svevo
- Pierre Choderlos de Laclos
- Knut Hamsun
- Giovanni Papini
- Ilf si Petrov
- Dino Buzzati
- Julien Gracq
- Alfred Doblin
- Hugo von Hofmannstahl
- Luigi Pirandello
- L. F. Celine
- William Burroughs
- D. H. Lawrence
- Baltasar Gracian
- Thomas Pynchon
- Marguerite Yourcenar
- Elias Canetti
- Julio Cortazar
- Arthur Schnitzler
- Maxim Gorki
- John dos Passos
- Hermann Meville
- Gabriele d’Annunzio
- Jean Giraudoux
- G. Meyrink
- J.-K. Huysmans
- B. d’Aurevilly
- Salvador Dali
- Thomas de Quincey
- Miguel de Unamuno
- Simon de Beauvoir
- Andrei Platonov
- Mark Twain
- Heinrich Mann
- Salinger
- S. Zweig
- Guy de Maupassant
- Lewis Carrol
- Raymond Queneau
- Heinrich Boll
- Kurt Vonnegut
- William Golding
- Don DeLillo
- John Fowles
- Saul Bellow
- Italo Calvino
- Andre de Mandiargues
- Boris Vian
- Alberto Moravia
- Raymond Chandler
- Philip Roth
Invechitii cu viitor
- J.W. von Goethe
- Denis Diderot
- Victor Hugo
- Novalis
- Samuel Richardson
- Henry Fielding
- Jean-Jacques Rousseau
- George Eliot
- Daniel Defoe
- Jonathan Swift
- George Eliot
- Emil Zola
- George Sand
- Benjamin Constant
- Gerard de Nerval
- Th. Gautier
- Chateaubriand
- Marivaux
- Merimee
- Walter Scott
- H. Sienkiewicz
- Adalbert Stifter
- Samuel Butler
- Jane Austen
- Romain Rolland
- Alessandro Manzoni
- Theodor Fondane
- Somerset Maugham
- Galsworthy
- Roger Martin de Gard
- Theodor Dreiser
- R. L. Stevenson
- William Thackeray
- Lion Feuchtwanger
Apoi, mai sunt si scriitorii pe care nu i-am citit, romancierii care imi sunt in proiect de lectura si care sper sa-si gaseasca loc undeva in canonul meu. Iata-i: Mihail Solohov la rusi, Carpentier, Migel Angel Asturias, Adolfo Bioy Casares, Sabato si Fuentes la sud-americani, Julien Green, George Bernanos, Jean Cocteau, Alain Fournier, Francois Mauriac, Romain Gary, Michel Tournier, Antoine de Saint-Exupéry si Andre Breton la francezi, Malcom Lowry la englezi, Henry Miller, Graham Greene, Norman Mailer la americani, Milan Kundera, Franz Werfel, Karl Kraus, Heimito von Doderer, Max Frisch si Fr. Durrenmatt pentru literatura central-europeana, C.J. Cela la spanioli, Saramago la portughezi, Gunther Grass si Ernst Junger la nemti, doar Kawabata si Mishima la japonezi, poate Isaac Bashevis Singer la evrei, dar nu stiu de ce am presimtirea ca prea putini vor schimba ierarhia sui generis ce-mi apartine. Sa nu o uitam pe Iris Murdoch la englezi.
De ce nu am inclus aici literatura SF sau cea considerata pentru copii? De ce nu Al. Dumas sau Isaac Asimov? De ce nu H.G. Wells sau Jules Verne? Din simpla considerare ca nici unul nu intra in marea literatura, oricat de excelenti romancieri ar fi; infantilismul fantasmatic al celor mai multe romane pentru cei mici, la fel ca prelucrarea cu slabe resurse literare ale unor ipoteze epistemice in romanele SF, nu compun o literatura apreciabila, in sensul in care mare parte din arta lor a fost deja formulata magistral de straturile inalte ale artei literare.
Si de ce literatura contemporana pare atat de ostracizata? Intai fiindca nu vreau sa alunec in eroarea atator critici uriasi de a proslavi romancieri de duzina cand vorbesc despre prezentul si viitorul romanului, iar in al doilea rand nu vreau sa neg ca Gide pe cine-stie-ce Proust al noului veac. Astept decantarea timpului.
Iar in legatura cu literatura romana, mai bine sa o lasam balta. Unele natiuni sunt condamnate sa nu produca colosali romancieri.
Vicuslusorum's Blog 
In legatura cu asemenea clasamente comentariile sunt extrem de riscante. As vrea sa te intreb totusi, cand l-ai asezat pe Joyce in topul de mai sus, ai avut in minte doar Ulysses ? Sigur, lui Joyce (vorbind strict de Ulysses) nu-i poti ramane indiferent, insa spre deosebire de marea parte a celor enumerati, imi este foarte greu sa ma raportez afectiv la el, cu atat mai mult cu cat opera ii este extrem de inegala. Nici nu incape comparatie intre fortat-ermeticul Finnegan’s Wake si Ulysses, de pilda, ca sa nu mai vorbim de etno-centrismul care face ca jumatate din subtextul operei nu poate fi inteles decat de un Dubliner. Chiar am petrecut un Bloomsday la Dublin, reluand itinerariul lui Bloom, si, desi a fost fascinant, nu am reusit sa am o pozitie clara in privinta lui Joyce. Daca ar fi sa fac eu un top, gen 10 pentru Romania, nu l-as putea pune pe Joyce inaintea lui Flaubert sau Stendhal, chiar daca cei doi sunt mai „datati” stilistic decat Joyce.
In fine, exista voci care pun succesul postum al lui Joyce, in special in scoala americana, pe seama faptului ca a scris in engleza, despre un erou evreu. Este o explicatie simplista, insa…
Draga Andrei,
Excelenta intrebare! Ulysses mi-a luat o luna sa-l citesc: de vreo patru ori fiecare capitol si inca o carte pe langa de comentarii. Dar nu Leopold Bloom m-a fascinat. Mi s-a parut o carte groaznica, un monstru in toata regula. Singurele capitole care mi-au placut, in sensul de emotie artistica reala, sunt Hades (episodul 6, cel cu inmormantarea), Nausicaa (episodul masturbarii dupa dambul de nisip in sunetul vecerniei) si Boii Soarelui (al 14-lea, cel in care un copil se naste in toate fazele evolutiei limbii engleze). Restul a fost un inot prin Infern, iar ultima scena, in constiinta de anti-Penelopa a lui Molly Bloom, a fost pur si simplu o tortura. Oricum, traducerea lui Mircea Ivanescu, comparand zeci de pagini cu originalul, mi s-a parut desavarsita.
Finnegan’s Wake imi este inca strain. Am citit cateva pagini si am crezut ca innebunesc. E genul de carte pe care trebuie sa o citesti cu voce tare, vocea lui Joyce poate, ca sa intelegi mai mult decat cuvintele.
Nu, pe Joyce din Dubliners il iubesc cel mai mult. Fiecare nuvela este o capodopera. Cred ca le-am citit pe fiecare de aproape zece ori. Ba chiar, nestiind pe vremea liceului daca exista o traducere romaneasca, am tradus doua: The Sisters si Eveline, daca mi-aduc bine aminte. Exista o putere a sugestiei la Joyce incat melancolia sa de dupa-masa, storurile din creton lovite de soare, imi pare si o simt, fizic, ca fiind perfecta. Atmosfera din Joyce, orasul Dublin, viu si visceral, violent si tandru, nostalgic si crud, este o lupta pentru fiecare cuvant. Nu poti sa-ti redau exact cat de adanc m-am simtit legat de Joyce de la 15 ani incoace.
Apoi a fost o adoratie mistica cand am citit Potretul artistului la tinerete. Nu stiu de ce, dar tot ce zicea Culianu despre viziunile fantastice din lumea literaturii, am regasit in acel experiment iezuit, inegalabil, de imitatio Christi prin care Stephen traieste parca cu intensitate dementa cuvintele liturgice ale profesorului. Crede-ma, senzatia ca sunt si eu supus unei incercari spirituale de mari proportii, pe cale sa-mi subrezeasca sanatatea mintala, am trait-o si eu, nefacand altceva decat sa citesc cu atentie Portretul… Prima oara am intalnit forta orfica a rostirii la Joyce. De atunci nu am regasit-o. Cartea e un exercitiu de viata si nu de literatura. Cred ca daca Joyce nu ar fi ales calea ermetismului, ca pentru a proteja un mister, ar fi fost, in mod vizibil, cel mai mare vrajitor al literelor din tot secolul trecut. Pentru minte el ramane un magician, un taumaturg al literaturii.
Joyce copil:
„I went in on tiptoe. The room through the lace end of the blind was suffused with dusky golden light amid which the candles looked like pale thin flames. He had been coffined. Nannie gave the lead and we three knelt down at the foot of the bed. I pretended to pray but I could not gather my thoughts because the old woman’s mutterings distracted me.”
e nevoie de ceva spirit aristotelic ca sa clasezi literatura asa. as vrea sa vad daca biblioteca ta respecta ordinea..
Pentru un cititor diletant ca mine, prins in ”vaguitatea subiectivitatii ignare”, clasamentul unui cititor profesionist e un adevarat scandal, bag seama.
Cum sa trec in raftul intai pe Dickens daca nu-l suportam nici in adolescenta? Si pe Yourcenar, in randul doi, pentru care motiv? Si de ce sa pomenim macar pe Richardson? Evident ca eu gandesc in termeni simplisti dar dragi mie.
Tu, ca profesionist, tii la clasarea corecta. Chestiune de inteles daca ma gandesc ca nici eu nu suport deloc bine opiniile absurde ale unor neprofesionisti exprimate in domeniul meu. Daca spui ca cititul e mai mult decat o placere, e un mod de formare, blablabla, ma supar !