Stateam pe un fotoliu lat si incapator in libraria Diverta de la subsolul mallului Vitan. Aveam pe un spatar trei volume: Niste raspunsuri a Mihaelei Radulescu, ceva cu un frizer a lui Misu Gainusa si ultimul volum al filosofului Gabriel Liiceanu, Intalnire cu un necunoscut. Ma gandeam cu care sa incep: cu filosoful scortos sau cu diva liricoida? Hai cu filosoful: deschid cu grija volumul. Surpriza: aflu ca Gabriel Liiceanu nu mai e filosof, ci cel mai reputat autor de literatura “personala” din Romania ultimilor 20 de ani. Asa scrie pe prima pagina tiparita. Bun, ce supriza cu efect intarziat: in sfarsit recunoaste si dumnealui ca vocatia sa principala este sa scrie amintiri cu “filosofi”.
Purced la lectura. Volumul e gros si pare a fi Usa interzisa uploaded. Recunosc ca sunt familiarizat cu persoana Liiceanu din carti: fie ca vorbim de Jurnalul de la Paltinis, Epistolar, Apel catre lichele, Declaratie de iubire, Usa interzisa, Scrisori catre fiul meu Liiceanu se pricepe la sufertase culturale in care un pic din Heidegger (cu travaliul de a-l traduce), Platon (cu cele cateva dialoguri traduse de Liiceanu), Noica, generatia ’28, doua-trei trimiteri la Cioran (idolul din umbra), prostia din Romania, ravagiile comunismului compun masa, pentru unii adevarat festin. Treaba lor.
Si ma apuc sa citesc. Mmmmh, dau pagina dupa pagina: notatii morale scurte, de Cioran schiop, fara farmec, multe banalitati. Mmmmmmh, cateva mentiuni fenomenologice, subtirele, cu bataia scurta la Heidegger. Mmmmmh, Liiceanu reciteste Odiseea. Interesant. Mmmmh, Liiceanu isi face griji de soarta Romaniei: nu ne pretuim elitele. Mmmmmh, Liiceanu isi aduce aminte de Monici/Ierunci, care s-au transformat in doi mesteceni in propria sa curte. Stim de mult: doi oameni deosebiti, stalpii morali ai Romaniei din exil. Mmmmmmh, dam pagini dupa pagini: iarasi aere de Cioran ratat. Mmmmmh, Liiceanu despre comunism: evident, oroarea secolului, a mileniunlui, a istoriei. Stim. Mmmmmh, Liiceanu isi aminteste iarasi (pentru a cata mia oara?) de Constantin Noica, cum l-a facut nevasta-sa prost ca nu a cumparat mai multe kile de struguri de la piata (anecdotele impertinente ale lui Liiceanu: ne-am obisnuit). Mmmmmh, Liiceanu isi aduce aminte cum i-a tras o mama de bataia in clasele gimnaziale unui coleg si a devenit brusc viril si popular in loc de estropiat si erudit (cum sunt restul intelectualilor probabil). Liiceanu scarbit si mizantrop. Liiceanu nostalgic: vila din Cotroceni din copilarie si noua vila, abia construita, cea cu curtea si cei doi mesteceni. Liiceanu anti-comunist. Liiceanu cioranian. Liiceanu liric. Liiceanu, director la Humanitas citind doar carti care au aparut in ultimii ani la legendara editura. Liiceanu care ar fi putut scrie un mega-hiper-supertratat de peratologie, dar a preferat o forma a sa care sa-l exprime, nu care sa-l confirme academic in Occident (ce jalnica scuza!). Liiceanu despre sinucidere. Liiceanu citindu-l cioranian (iarasi!) pe Sfantul Augustin din Confesiuni. Sunt la pagina 300. Gata, nu mai suport. Uite cum mi-am pierdut doua-trei ore din viata, intalnindu-ma cu ultracunoscutul Liiceanu. Pffffuuuuuuuuu! Aceleasi obsesii, aceleasi manii, omul e blocat in proiect. Daca Cioran ar fi trait si ar fi fost in deplinatatea functiilor mintale ar fi numit asta literatura pentru midinete la multinationala.
Pun volumul jos pe spatarul din dreapta. Ma frec iritat la ochi. Rasuflu. Iau in palme volumul Mihaelei Radulescu. Deschid la intamplare: ceva despre iubire, deschidere la minte si femei nepretuite. Am brusc o revelatie: parca am trecut la Liiceanu feminin, dar fara “filosofi”. Mmmmh, citesc cateva pagini. Apoi il iau pe Misu in brate: citesc doua bucatele din volumas. Supriza: Misu Gainusa vede Romania in acelasi fel ca Gabriel Liiceanu. Gata, sunt sfarsit! Un cititor sfarsit.
Las volumele intr-o rana, complet necivilizat, si plec. Cu sentimentul ca m-am intalnit cu doi necunoscuti si ambii, culmea!, discipoli ai lui Liiceanu. Va salut!
Vicuslusorum's Blog 