Solitudinea carturarului

Sunt carti pe care la o prima lectura le desconsideri pentru ca la o a doua sa te arda pana la os. Ce fermecatoare este izolare inteleptului intr-o patrie a populismelor gretoase! Cata satisfactie am atunci cand observ cum cititorii mei se numara pe degete. Daca as fi un blogger ultracitit ar insemna ca ceva pozitiv s-a produs in tesatura fictiva a sinapselor romanesti.

Pesemne ca societatea romaneasca are alergie la adevar si bun-simt. Insa, pe de alta parte, nimic nu-i mai atragator decat o suma de analize ingenioase si inteligente, altfel decat cele obisnuite, ale lumii romanesti. Ma deranjeaza consensul in tacere cu privire la unii intelectuali romani de care se aude putin si adesea in marginea unui conflict conjuctural. Nume precum Stefan Afloroaiei, Mircea Flonta, Alexander Baumgarten, Solomon Marcus etc., doar pentru a-i numi pe cei vii, sau Alexandru Dutu, Anton Dumitriu, Mircea Florian etc. pentru cei morti sunt mai putin vizibile decat Dan C. Mihailescu, Augustin Buzura sau, horribile dictu, Cezar Badescu (sic!). Iar atunci cand, in ciuda alarmantei mediocritati in care ne zbatem intelectualiceste, continuam sa judecam un ganditor pe seama persoanei sale, si mai putin a ideilor, nu-i de mirare de unde pornesc in fapt izvoarele modestiei noastre conceptuale. Din ranchiuna si invidie, dar si monopol al resurselor. Ma gandesc cu oroare ca singurul discurs intelectual public de mari proportii al ultimilor douazeci de ani consta din moralizarile liricoide ale animalului hibrid Liriplesu, din conservatorismul livresc si complet detasat de lume al eseistului Pata si, last but not least, lucrarile anti-ideologice – rezervatie de idei anticomuniste, cu cativa tortionari inca in viata si elite comuniste in mare parte defuncte, deci imposibil de a fi trase la raspundere, altfel decat moral – ale domnului zis (in unele cercuri) Volodea. In schimb, orice alta interpretare, mai ales daca are valente stangiste, este taxata de “antiliberala”, “procomunista”, “iresponsabila moral”, “mistificatoare”. Etichete pernicioase.

Cine il mentioneaza laudativ, cine il cheama sa joace rolul unei instante critice in chestiuni publice pe Daniel Barbu? A luat cineva in considerare Republica absenta, poate cea mai inteligenta carte despre Romania scrisa in postcomunism? Relectura acestui mi-a demonstrat cat de vicioasa este paradigma in care operam cand vorbim despre noi si altii in Romania. Sunt cateva mituri pe care le demonteaza cu acribie, intr-un limbaj argumentat si stiintific, Daniel Barbu. Primul mit, ca importanta, este insasi democratia romaneasca de dupa 1989, caracterul omonim in mintea romanilor intre dreptul la vot si democratie. Si-a pus cineva vreodata intrebarea daca nu cumva statul este cel care, inca din momentul zero, a organizat alegerile libere dupa ce initial le-a legiferat? Nu cumva puterea legislativa a daruit populatiei democratia si nu cetatenii au fost cei care sa vina de jos in sus cu un proiect democratic in zorii anilor ’90? A existat vreun proiect social de proportii fie din partea societatii civile, fie a elitelor politice dupa revolta stradala transformata in Revolutie de fostele cadre comuniste? Nu mai mentionez evidenta faptului ca fostii comunisti sunt aceiasi elita postdecembrista impotmolita, o situatie cu care suntem familiarizati.

Alaturi de aceste interogatii apasatoare, Daniel Barbu mentioneaza puterea partidelor in Romania (partidocratia), dar decuplate de societate, ca niste corpuri care isi regleaza dominatia la intervale de cativa ani chemandu-i pe cetateni la vot. Singurul interes al vechilor comunisti rezida in conservarea accesului la resursele publice.

Cutremurator de actuala mi-a parut reevaluarea perioadei comuniste, singurul proiect de inginerie sociala care, in pofida enormelor abuzuri (N.B.: in cel mai crunt deceniu, 1950-1960, 12% din populatie a suferit intr-un fel sau altul de pe urma detentiei arbitrare comuniste), a modernizat Romania si a produs cele mai mari mutatii sociale din istoria moderna a tarii (cel putin comunismul avea o viziune si o directie). Daniel Barbu, desi constient de proiectul expirat al socialismului la lucru (care s-a autoconsumat), nu uita sa precizeze ca niciodata societatea romaneasca nu a fost nici complet democratica si capitalista (perioada interbelica, acoperita de saracie si slab industrializata), nici comunista (ideologia nu a functionat si nu a convins pe nimeni). Complexitatea realitatii lasa la o parte orice maniheism ideologic.

Un capitol este destinat rolului jucat de intelighentia romaneasca si a relatiilor sale cu statul comunist. Inainte de “Revolutie”, intelectualii au fost (aproape) muti, iar dupa au incercat (cu succes) sa participe la impartirea resurselor devenind functionari si politicieni. Vulgata liberala, presarata de atitudini moralizatoare si idealizari false (e.g. Epoca de Aur a Evolutiei Organice din Interbelic), a jucat rolul unei fumigene care ascunde deficienta unui proiect politic, unui pact social, unei redefinirii a raporturilor de putere (Daniel Barbu este tacit influentat masiv de Foucault) din societatea romaneasca, care, atunci ca acum, nici nu-i baga in seama pe intelectuali. Aici, inadecvarea acestora la problemele societatii este maxima, iar acum, la 10 ani de la publicarea initiala a Republicii absente, aprecierea este cat se poate de actuala.

Insasi constitutia tarii sufera de o carenta inimaginabila: hiperconcentrata pe Stat, legea fundamentala nu defineste clar cetateanul. Cetateanul roman este o fantoma de hartie, dar “poporul” si “natiunea” au o greutate care nu mai lasa loc de altceva. In realitate, asa cum Biserica Ortodoxa a fost dintotdeauna servila sau alipita Statului, iar religia crestin-ortodoxa o emanatie a “natiunii” si a “stramosilor” (o aberatie atat teologica, cat si juridica), Statul este dintotdeauna organul de reformare a Romaniei. De la 1866 pana in 2010 societatea evolueaza sub comanda statului, care nu este nici democratic, nici de drept, nici providential. De ce se intampla astfel?

Aici Daniel Barbu identifica fondul de arhaism al societatii romanesti, pe care pana si comunismul nu a reusit sa-l smulga din radacinile agrare. Romanii nu cred in legi sau idei, ci in oameni cu putere, bogati si influenti. Romanii nu inteleg conditia de cetatean, dar elogiaza steril “legile stramosesti”, “poporul” etc. Romanii nu pot iesi din familia extinsa a satului lor, din cutumele rurale care aneantizeaza orice atribut al solidaritatii impersonale, in numele unor principii sau legi moderne. Imposibilitatea de a colabora in privinta a ceea ce se numeste res publica, iar asta dintotdeauna, conditioneaza alarmanta pasivitate si absenta a romanilor din propria societate anomica (colectivitate?). Sunt o multime de alte interpretari oferite de Daniel Barbu, poate singurul care ne-a inteles asa cum suntem in structurile noastre adanci intr-o durata lunga.

“In realitate, Partidul Comunist Roman nici macar nu a functionat cu adevarat in calitate de organism politic solidar, cu o ideologie si cu obiective sociale si economice specifice. Au existat, in schimb, trei milioane si jumatate de oameni care si-au facut, fiecare in parte, datoria fata de propriile interese de clan sau individuale. Tot atatea milione de romani hotarati sa razbata, sa-si faca un drum in viata, sa acumuleze – fiecare la propriul sau nivel – un capital de putere si de notorietate, fara prejudecati, liberi fata orice fel de traditie, departe de orice instanta morala.” (Republica absenta, Nemira 1999, p. 59).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Solitudinea carturarului

  1. Vicuslusorum zice:

    Domnul Barbu nu a dezamagit pe nimeni atunci cand a devenit goarna USL, senator, ministru al culturii si om „de partid” („alianta” etc.): daca a inteles atat de bine patologia celor care isi vad de interesele personale lucrand la stat, nu a scos un sunet atunci cand s-a imbolnavit constient de boala pe care a inteles-o atat de clar in Republica absenta. Ori poate, asa cum au dezvaluit unii prin presa, era imbolnavit de mult. Cronic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s