Antibucurencisme

“- Dincolo de zidurile gradinii mele, in care nimeni nu intra, creste un smochin mare si stufos, sub ale carui ramuri toti disperatii Atenei, barbati, femei, tineri si fecioare, vin sa-si puna latul de gat si sa se spanzure. Va dau de veste, ca pentru a-mi largi gospodaria, am de gand sa tai acel smochin de azi in opt zile. Asadar, daca printre voi sau in intreg orasul se afla vreunul care doreste sa se spanzure, il poftesc sa se grabeasca. Dupa ce voi taia smochinul, nu vei mai gasi un alt loc mai prielnic si un copac atat de potrivit.” (Francois Rabelais, Gargantua si Pantagruel, Cartea a patra).

Nimic nu ma oboseste mai tare decat vocea tanguitoare a unui Andrei Plesu admonestand patriarhal-batraneste societatea romaneasca pentru defectele noastre. De ce iti trebuie rubrici in tot soiul de fituici cand inclini, de pe la 25 de ani incoace (in secolul al XXI-lea), spre intunericul grotei anahoretice? Asijderi lui, oameni de altminteri respectabili si buni de pusi la rana, scriu molesitor despre “balcanism”, coruptie, “miticul” primitiv, barbarie si modernizari facute pe jumatate. Cine se incumeta sa verse peste acest festin facut pentru guri stirbe si stomace gaurite putin sos pastos anticomunist se cheama ca are o tocanita de dreapta, conservator stangace, pe cinste, recte Dilema veche, care, in masura in care cu trecerea anilor dilemele stau pe loc sau se plimba de la o mana la alta precum cartile soioase de joc, s-ar potrivi sa se numeasca mai simplu: Idei fara imaginatie. Sau chiloti fara falus, cur fara fese, gura fara limba, cap fara creier.

Nu vi se pare destul de trasnit ca personalitati publice care au detinut fotolii ministeriale si s-au lansat intr-o sumedenie de servituti publice, oameni grei care dupa 1989 au cerut ca Brennus invinsilor aur din belsug, oameni care de atunci incoace isi freaca pulpanele de scaune inalte si se oua in pilde morale, ei bine, natia asta de insi a caror piele zace ascunsa sub zece straturi de haine, pufuri si fumuri (fiecare pentru orice ocazie), se plang de cat de joase ne sunt “elitele” si de celelalte metehne? Lua-v-ar dracu de ipocriti, dar voi pe unde ati fost in rastimpul asta in care Romania s-a prostit si s-a uratit? Dar in epoca Hadului cenusiu, pe unde dracu v-au stat oasele? Pai, sigur, la edituri, la redactii de ziare culturale, unde se facea “cultura”. La stat, mai pe romaneste. Toata viata au trait la stat si au “rezistat” prin cultura. Si au stat la stat pana cand nu a mai ramas nimic de ciugulit de la stat. Si acum se plang, manca-le-ar ciorile limba de pacalici si prefacuti ce sunt. Dar ce au lasat plesuvii in urma, in afara de productia bruta de hartie? Cate frunti au descretit, cand inimi au plivit, cate suflete au sadit? Cate babe nu au mintit, pe cati fraieri nu i-au pacalit? Cu Patericul la o subsoara si un mic bine rumenit intre masele trec dezamagiti prin lume ca Diogene prin multime, cu mare diferenta ca ultimul a fost sincer in vreme ce primii au tocit (ne)adevaruri pana ce au ramas doar cu reflexele gandirii si atat.

Nici nu mai pun la socoteala faptul ca in Istorie si mit in constiinta romaneasca, Lucian Boia, aducand aminte de miturile istoriei nationale (de la intelepciunea si “filozofia” daca, transmigrati prin ilustrul cuceritor pre-nationalist Mihai Bravul, pana la puritatea stramosilor latini), vorbeste si de contramituri, nu mai putin produse ale imaginatiei istorice de secol XIX: romanii sunt lenesi si hoti, nu se leaga nimic de noi, suntem o spoiala de civilizatie occidentala si suferim de “blestemul valah”. Asa cum primele sunt niste exagerari cu semn plus, ultimele sunt niste aberatii negative. Daca eliminam din ambele tabere cuvantul de extractie locala “roman”, cu intregul bagaj de reziduuri toxice, la naiba, descrierea s-ar potrivi pentru orice tara in curs de modernizare si cu un aport iritant de retardare civilizationala. Ne rotim in logica hilara a “sentimentului paraguayan al fiintei”. Ca la noi, la nimenea. Altfel exprimat, la fel ca in Argentina, Mexic, Venezuela, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Rusia si inca o duzina de alte tari care acopera mari bucati din glob. Dar despre “blestemul naturii umane” de ce nu vorbim? Sau despre specificul omului dintotdeauna? Care noi, care ei? Sarmanele rebegite elite care ne plang de mila si care numai paralel cu universul oribil al istoriei recente nu au trait. Intrebati-i de cheile de la Volvo si poate ii treziti din meditatii. Sau poate mediteaza la volan? Shakespeari cu ochii pe vitezometru… Ce metafizic.

***

Insa in timp ce chibitez si clevetesc resentimentar aici, marlan ranchiunos ce sunt (fiindca altfel, cum deja v-ati dat seama, nici nu pot fi: caz clasat), nulitate nihilista care nu stie altceva mai bun decat sa nu gandeasca “pozitiv”, sa nu fie pro-active si sa nu se implice, iata farul de la Apus, priviti prototipul uman state-of-the-art care va salva Romania, Europa, Terra. Il stiti pe Mr. Captain Planet, prietenul musculitelor si al Deltei Dunarii, aceasta Gaia cu puta, Dragos Bucurenci? Il stiti, doar a dansat la emisiunea aceea prezentata, printre alti marunti, de gnomul protvist si copie infidela a lui Elvis Presley, rockistul care a compus o oda “Bubulinei”.

Nu stiu de ce, dar lasati-ma sa cred ca nu-i departe ziua cand gasca Andrei Plesu & co. se va retrage de pe piedestalul nebagat in seama de nimeni si locul omului both snobbish and smart va fi preluat de bucurencism, conceptie larg filozofica, de orientare vag stangista, care sustina ca in viata te poti distra in natura, poti realiza campanii sociale, poti raspandi fluturasi, poti tine workshopuri cu oameni extraordinari pe care o sa-i faci “mai” extraordinari si “mai” speciali (asa, ca Dragos Bucurenci), poti vorbi despre “implicarea sociala si lumea verde” ca un fel de Buddhism foarte soft si trendy si in acelasi timp sa te simti foarte, dar foarte util societatii (post)moderne. Si, wow, lucrand cu corporatistii, acesti agenti ai capitalismului mondial pus pe construit gradini botanice, sa faci si o multime de bani dintr-un fel de divertisment grobian, tabloidizat. Cu MacBook-ul pe un umar, imbracat metrosexual (ca pentru un bisexual authentic), agnostic, cititor deopotriva de literatura motivationala si … Theodor Adorno (pe primii autori ii poti incorpora in propriul discurs fara a-i cita, in vreme ce pe al doilea it’s a must sa-l citezi in contexte postfanteziste, postdecadente si postindustriale ca de pilda: “Cum zicea Adorno, viata nu e doar Coca Cola…”, desi Andy Warhol a fost un “tip super genial”, iar Henry Miller a spart orice conventie, fiind “nonconformist” intr-o societate de, la naiba, majoritar nonconformisti care isi zburau creierii prin transee si se frigeau reciproc cu ditamai arsenalul modern), Omul Nou bucurencios va fi chintesenta “culturala” a viitorului. Lasandu-se vorbit de locuri comune, bucurencii se vor raspandi in zeci de campanii sociale, vor avea market awareness si vor vinde apa plata din Delta Dunarii, evident eco si intr-un ambalaj verde. Acesti sarlatani care spoliaza buna-credinta a omuletilor “recenti”, bucurencii sunt cei mai mari paraziti sociali ai viitorului. In timp ce majoritatea omenirii traieste in saracie, iar scopul este, like always, dinamizarea profitului pe spezele Mamei Naturi, un tip sexos si charismatic, sportiv si simpatic, Dragos Bucurenci (Mabucurcaofreci) ne propune solutii magice, ce stau in “vointa” si “lipsa de prejudecati”. De parca o societate se poate conduce cu aceste cateva picaturi din apa de ploaie. Nu aud nimic rational, nimic stiintific, nimic solid, doar optimism verde si declaratii utopice-atopice: cand exista o intreaga literatura institutionala despre cum sa aplici politici publice, specia de-alaltaieri-pe-azi bucurenci sta picior peste picior la TV, mestecand o serie de pareri MTV pentru un public de pseudorevoltati care vad in campanii sociale spontane rezolvarea tuturor nevoilor. Sau, atunci cand papagalii sunt modesti (foarte rar), un prim pas spre Paradisul Verde.

Doamne, ne-ai cadelnitat cu pontifi fara enoriasi ca Plesu si Liiceanu douazeci de ani, pentru ca acum sa ne dai pe mana unor fachiri de plastilina care pozeaza in numele Bunului Salbatic. Simpatic, volubil, creativ, original, ca scos din cutie. Asemeni oricarui alt produs de consum. Genuine Kapitalism.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Antibucurencisme

  1. engambament zice:

    cu postul asta m-ai cistigat definitiv de fan.
    🙂
    ma-nclin!

  2. vicuslusorum zice:

    Ca un facut, articolul recent al domnului Plesu din DV (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cine-cine-besteleste) necesita, din ratiuni de la sine intelese, un raspuns. Trec cu vederea sarjele la adresa celor care au scris Idolii forului, care nu ma intereseaza, si trec direct la subiect.
    Primo: ca sa polemizezi cu „statutul” unora trebuia sa ai la randul tau statut. Altfel zis, daca te legi de Liiceanu trebuie sa stii cel putin greaca, latina, germana, franceza etc. ca dumnealui, sa scrii carti reputate etc. Corect, dar a zis cineva intreg la minte ca Domnul Liiceanu l-a tradus prost pe Heidegger sau pe Platon, i-a pus cineva la indoiala „reputatia”, a zis cineva ca scrie carti absolut proaste si ca Sorin Adam Matei este mai priceput? Cred ca Domnul Plesu atribuie culpe imaginare „demolatorilor” pentru a-i putea izbi mai usor atunci cand acestia gresesc (intr-adevar, ce alte carti a scris SAM in afara de brosurelele subtiri si deficitare cu care se lauda?).
    Secundo: Domnul Plesu nu a reprezentat niciodata si nici nu va reprezenta prea curand un subiect fierbinte pe forumuri (el nici macar nu atrage multi vizitatori) si nici nu va umfla cu orgoliu pipota vreunui cocos rebegit. Si stiti de ce? Fiindca tipul de ins preocupat de „besteleala” nu este interesat de Domnul Plesu. Iar atunci cand il injura cu pofta pe blog, pe forum, nu o face sigur din cunostinta de cauza (injura fiindca asa ii place… pe oricine, de la vladica la opinca) si nicidecum cu lumina stinsa, patura pe cap… Nimeni nu se simte ca in transeu cand ii flegmeaza internautic pe Basescu, Hagi sau, in mod doar accidental, Plesu…
    Tertio: ce nu vrea sa zica Domnul Plesu este ca numarul de lucrari publicate de dumnealui si Liiceanu, stimate (nu stiu cat de citite) in Romania de o diafina patura compusa din absolventi de litere si limbi straine (dar nu si astazi, as we speak), nu te prea ajuta sa obtii o catedra de istoria artei la o Universitate din afara sau una asemanatoare in filosofie la Freiburg-im-Breisgau. Dincolo de promovari nejustificate sau de inflatia de articole si carti „universitare”, te intrebi: cum de sta Domnul Plesu atat de precar la capitolul reputatie internationala inter-academica? Cum il evalueaza colegii din afara, emulii sai, cei de „statut” egal? Il citeaza, il apreciaza, ii multumesc pentru scoala de gandire pe care a initiat-o? Nu cumva vorbim de niste cvasi-anonimi? Sincer vorbind: intre Gabriel Liiceanu scriind despre Martin Heidegger si Jean-Luc Nancy pe acelasi subiect, pe cine ati prefera? Va rog, studiati diferentele. Poate mediocritatea incalificabila si standingul ingrozitor al Universitatilor romanesti in afara ar fi putut fi transformate in povesti de prestigiu si in statut ireprosabil prin „geniul” unor Liiceanu si Plesu, daca acesta ar fi existat…
    Quatro: daca printre egali esti calai si cuminte, ce faci ca intelectual la tine in tara? Luminezi masele, creezi elite, ridici scoli, esti implicat social pe toate palierele aflate la dispozitie? Pai, cam nu: din moment ce iti place refrenul „micii romanii” (prieteni, editori, admiratori si atat) si in genere practici dispretul fata de restul, cine esti pentru Romania? Aproape nimeni. Satele vor fi la fel de analfabete, orasele la fel de viermanoase, facultatile la fel de slabe, elitele politice la fel de corupte, bibliotecile la fel de goale, cartile la fel de prost vandute si cu Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu in scena. E doar povestea Romaniei ultimilor 20 de ani.
    Quinto: De ce sunteti atat de modesti intelectual in comparatie cu varfurile din Occident domniilor Liiceanu si Plesu? De ce aveti o influenta atat de scazuta asupra societatii romanesti? De ce sunteti atat de mici si invizibili in ispravile dvs. culturale cand sunteti priviti de departe? De ce nu sunteti mai vocali, de ce nu mai savanti? Din raspunsul prost pe care il dati zilnic acestor intrebari se nasc contestarile mai mult sau mai putin salbatice ale unora, prea putinora. Pentru ceilalti, oricum, este ca si cum nu ati fi existat vreodata. Si nici nu-i de mirare.
    Nu cuplul Liiceanu-Plesu sunt problema per se (sau fiecare dintre ei: nimeni nu produce exegeze hiperserioase ale cartilor lor), ci raportul dintre faima lor si o mica sectiune a societatii romanesti. Ei sunt exclusiv scrutati ca o problema de sociologie culturala intr-o tara cu prea multe de facut inca pentru a sta tolanit in fotoliu, luleaua in gura, bucurandu-ne de cate au facut ei (prea putin, dupa mine). Noi nu dam cu „golul in plin”, ci ne intrebam doar de ce nu e sacul „mai plin” si de ce pare „mai plin” decat e.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s