Iubirea ca valoare

Curios cum sunt din fire, am citit de curând articolul-eseu despre Love de pe excelenta Stanford Encyclopedia of Philosophy. Deși cei mai mulți semeni, mărunți și mari deopotrivă, resping orice discuție despre iubire pe motivul că nu poți raționa despre iraționabil, rămâne, totuși, de văzut ce gândesc aceia care nu refuză cogniția în nici un domeniu și subiect de pe lumea asta (ceea ce eu, ca orice alt individ educat, apreciez).

Mărturisesc că tratarea subiectului m-a șocat nu numai prin rigoare, ci și prin modalitatea meritorie de a enumera o serie întreagă de concepții și opinii despre iubire, unele dintre ele împărtășite pe scară largă de enorm de mulți oameni. Nu am de gând să fac un rezumat al unui text citibil. Tot ce îmi propun mai jos este să alătur explicației reci și neutre căldura și arbitrarul subînțeles al propriei experiențe de viață. În mod natural, nu pretind că cineva să fie obligat să mă asculte sau să acorde prea multă importanță persoanei mele.

Menționând cele de mai sus, aș începe zicând că ar merita o reapreciere a distincțiilor (care, în realitate, se întrepătrund asemeni oricărei substanțe chimice sau oricărei legi fizice cu oricare alta) făcute între eros, agape și philia, numele vechi ale anticilor pentru nediferențiatul nostru Love. Prin eros elinii înțelegeau ceva foarte apropiat de ceea ce noi numim ,,atracție sexuală” și care pentru ei nu era decât un chip, și nici acela reprezentativ, al iubirii. Având în vedere că și animalele lipsite de rațiune posedă acest instinct, grecii esențialiști și nerelativiști, nu discutau extrem de mult cu privire la meritele pornirilor sexuale, care rămâneau în mod vag prea generale pentru a fi în mod specific omenești. Pentru ei, deși instinctul trebuia lăsat liber și putea cunoaște varietatea de manifestări cu care suntem și noi obișnuiți, Afrodita poporului, pentru a-l parafraza pe Socrate din Banchetul, începea cu dorința-mâncărime și se sfârșea într-un spasm de plăcere. Fiind condiționată de aspectul fizic atrăgător al unei ființe (aspect care se lasă ,,confundat” cu sănătatea întregului corp), erosul implica și heterosexualitate, homosexualitate, pedofilie sau chiar zoofilie. Frumusețea atitudinii elinilor este simultana toleranță și delimitare exactă a ceea ce înseamnă împreunarea fizică.

În privința agapei, inspirată de creștinism, elinii și romanii înțelegeau prin ea iubirea abstractă, necondiționată de vreo însușire exterioară, fizică, pentru oameni în genere, Dumnezeu sau orice concept cu o cuprindere pe cât de mare, pe atât de abstractă. Incomprehensibilă, spontană și nemotivată decât de o idee mai înaltă despre imanență, în agape vedem azi atât pe ideolog, cât și pe credincios. Oamenii luptând pentru cauze, invizibile celor mai mulți, sunt strânși în jurul noțiunii de agape.

Nu în ultimul rând, philia are multe din atributele erosului, dar nu în mod necesar și acuplarea fizică. Prin philia înțelegem orice fel de ,,prietenie”, începând de la pasiunea pentru o știință sau un sport, o persoană, un oraș, o țară. Implicit, philia urmărește satisfacerea unor nevoi, nu neapărat de natură sexuală. Sentimentele de împlinire, mulțumire sufletească, mândrie, bine general al celui care le simte, determinată de ceva din afara ta (fie material, fie spiritual), subîntind philia.

Oricât de sceptici am fi față de orice categorisire, eu recunosc că sunt fermecat de rigoarea și puterea sintetică a taxinomiei de mai sus.

Nu am să intru în detalii legate de celelalte teorii, dar am să fac trimiteri tacite la ele. Prin urmare, ce mai vrea să însemne iubirea astăzi, nu pentru generațiile mature ,,conservatoare” sau ceva mai echilibrate, către senectute, ci pentru cele tinere? Cu siguranță, nu despre philia pentru familie și buddies vorbesc, sau despre starea de agape când studiezi mecanica cuantică sau pentru slujba de zi cu zi, ci despre Love între două persoane în cuplu.

Întâi câteva cuvinte despre acest ominous word cuplu. Eu unul i-aș zice contract, măcar pentru motivul că nowadays, cel puțin printre tineri, as far as I know, noțiunea de cuplu nu implică nici o uniune solidă, nici o grijă stabilă pentru celălalt. Pentru fiecare din cele situații se pot găsi cu lejeritate explicații: în primul rând, ireprimabilul egoism, în al doilea rând, urmărirea intereselor proprii, care pot sau nu să coincidă cu ale celuilalt, fără să te intereseze în mod deosebit acest aspect. Câtă vreme legăturile se desfac și se refac la fel de ușor, pentru ce te-ar interesa a strong union? Și câtă vreme fiecare urmărește ceva din această legătură, chestiuni despre care vom discuta imediat, cum să te intereseze în mod deosebit ființa celuilalt? Dacă un tânăr pornește la drum cu ideea conform căreia ceea ce țintește să facă se rezumă la o mulțumire de sine (sexuală, psihologică, socială), ce l-ar ține pe loc ca, în urma consumării produsului oferit de celălalt, fără să te intereseze câtuși de puțin cât ai oferit tu, să meargă mai departe, în căutarea unui alt produs cu o altă utilitate marginală, mai mare? Asemănarea cu achiziționarea unui telefon mobil o dată la unu-doi ani aduce cu tipul de relații ,,de cuplu” ale celor mai mulți de astăzi. Nu îi judec. Constat (cu ceva nostalgie pentru ce s-a pierdut, nu pentru ce s-a conservat).

Mergând mai departe, m-ași întreba, ce înseamnă iubirea? Nu am să stau pe loc și vă răspund pe scurt: eros ca la elini, atracție sexuală și actul consecutiv. Nu cred că putem psihanaliza ceva câtă vreme situația se rezumă la mugetul unor glande și eliminarea unor substanțe. Din acest punct de vedere, relațiile de azi sunt more or less erotice. Doar rămășițele unei ipocrizii ancestrale ne mai țin pe loc în a nu accepta pedofilia cu măsuri contraceptive sau zoofilia practicată fără vătămarea animalului (homosexualitatea fiind deja integrabilă universului heterosexual, identic în substanță cu primul).

Firește că, în ceea ce mă privește, situația îmi displace, prefer altceva, dar, totuși, câtă vreme noțiunea noastră de sex s-a auto-înstăpânit peste dragoste, și acceptăm aceasta situație, celelalte derivă logic din acest nucleu tare. Când protestanții au reevaluat Biblia acum cinci sute de ani, dorind o mai mare puritate a moravurilor în pofida dogmei romano-catolice, oricine putea presupune că, mai devreme sau mai târziu, vor fi voci care vor reevalua Biblia în direcția unei laxități morale eretice (cum se întâmplă cu unele culte protestante în prezent). Mă îndoiesc că Martin Luther ar fi fost de acord cu pastori lesbiene, dar îndoiala sa a născut și aceste chipuri.

Și, în plus, nu văd de ce un individ care își trăiește erosul neîmpovărat de idei, nu poate, totuși, să fie un prieten devotat sau un fiu exemplar sau un om de știință renumit. Poți trăi în continuare eros, agape și philia fără ce acestea să se contrazică (deși pot apărea contradicții).

Dar ce ne facem cu dragostea romantică, sau cu iubirea în sine în timpuri atât de vitrege pentru acestea? Din capul locului, refuz să cred în perfecta arbitrarietate a iubirii ca un conglomerat aleatoriu de emoții indefinibile și inexplicabile. Nimeni nu se îndrăgostește de un stâlp sau de un urangutan decât dacă este dezechilibrat psihic sau chiar într-o fază avansată a bolii mintale. Însăși sentimentul ,,dragostei” în aceste cazuri mi se pare îndoielnic, indiferent de aparențele exterioare sau de opiniile exprimabile ale ,,îndrăgostitului”.

Nici cealaltă extremă, conform căreia mă îndrăgostesc dintr-o serie de motive date, nu mi se pare logică. Dacă ar fi așa, înseamnă că, în absența ființei iubite, orice altă ființă care întrunește atributele necesare pentru a forma un motiv este necesarmente iubită. De pildă, dacă îl iubesc pentru un om pentru răbdarea și sinceritatea sa ar însemna, în liniile ,,sentinței” abia amintite, că orice persoană răbdătoare și sinceră, chiar dacă este necunoscută în profunzime, poate fi iubită de mine, posesorul acestor motive absurd de raționale.

Cum rezolvăm calea de mijloc dintre eros, agape și philia, presupunând axiomatic una? Să ne imaginăm următorul scenariu: eu sunt un criminal în serie într-o rețea de crimă organizată. Din afară, sunt doar un nemernic incurabil și cinic care, în schimbul unei sume variabile de bani, iau viețile unora sau altora, fără să mă intereseze cine sunt aceste persoane. Și, totuși, eu nu pot rezista fără valori. Dacă nu aș respecta programul stabilit de client, ceea ce înseamnă că sunt un om de încredere, dacă nu m-aș baza pe ajutorul unor colegi pe care la rândul meu îi ajut la nevoie, ceea ce înseamnă camaraderie, dacă nu aș asculta de organizație, ceea ce înseamnă devotament și respect față de regulile sale, nici eu, ultimul criminal sadic, nu aș rezista în meseria mea. Pare ciudat, dar nu sunt value free nici atunci când neg orice valoare tare sau slabă. Presupunând că aș fi un pervers care ,,cumpără” copii din țări sărace pentru a întreține raporturi sexuale, între mine și vânzător se stabilește clar un raport de afaceri care, deși în afara legii, nu este în afara regulilor morale. Ce s-ar întâmpla dacă nu i-aș plăti suma stabilită la timp sau dacă nu s-ar livra marfa? Între noi se găsește un flux oral de valori subînțelese, chiar dacă suntem niște ticăloși. Dar dacă fac parte dintr-o bandă de hoți, ce s-ar petrece dacă i-aș fura pe briganzi? Aș primi pedeapsa morală a actelor mele: aș fi eliminat (fizic) din grup. Orice contact între două persoane se fundamentează pe o serie minimală de valori morale, în afara situației anihilării fizice, unde ești, într-adevăr, dincolo de bine și de rău. Însă tot ceea ce contează este cântărirea lor într-o balanță și apoi canonizarea lor în legi.

Și ce legătură au toate acestea cu dragostea? Simplu zis ar fi că dacă erosul se poate împlini fără cuvinte, dragostea nu poate trăi fără valori. Să ne gândim la cazul unor bandiți ca cei de mai sus: oare, în timp, după ce ani de-a rândul au jefuit cu succes, au ucis și au violat împreună, și-au salvat poate unii altora viața, încrederea între ei nu se dezvoltă din pricina curajului, ajutorului reciproc, bunătății în fond a unuia față de altul? Nu există philia între hoți atunci când o serie de atribute pozitive le sudează raporturile? Din nefericire, singurele bande de hoți-prieteni pe care le cunosc din istorie sunt cele care aproximează chipul justițiarului din popor, i.e. Robin Hood. Dacă Robin ar fi furat ca să bea și să se distreze cu copile răpite și cu lăutari de pripas, găsind chiar pricini de satisfacție din actul prădării, probabil că nici nu am fi auzit astăzi de legendarii haiduci, măcar pentru simplul motiv că propriile vicii i-ar fi întors după primul jaf pe unul împotriva altuia, sfârșind într-un măcel reciproc în poiana unde își împărțeau de zor pungile de galbeni.

Prin urmare, ce îi ține pe doi îndrăgostiți la un loc? Atracția sexuală? Cu siguranță și aceasta, dar de una singură nu s-ar chema dragoste, ci eros sau în orice alt mod a-ți vrea să-i spuneți (inclusiv folosind întregul bestiar de vulgarități sordide). Emoția sau sentimentul intens? Cu siguranță, dar acestea se tocesc încet în timp fiind, înlocuite cu o prietenie trainică (de aceea, dragostea romantică are un termen de valabilitate redus: în clipa în care aceasta se împlinește și se consumă erotic, ai impresia că se evaporează), dacă este cazul. Valorile comune? Cu siguranță, dar nu singure, altfel spus desprinse de celelalte considerente.

Ce te atrage la celălalt este, în ultimă instanță, așa cum au văzut și elinii, binele exprimat prin valori: dragostea este această prietenie între oameni buni. Între scelerați și nemernici, între suflete murdare și inimi pângărite de cruzime și un suprem egoism, nu poate ființa iubirea, mai ales dacă vorbim despre amestecul între philia și eros. Ceea ce cauți în celălalt este un om bun cu care să te asemeni, fără a te identifica. Și atunci lenea, trădarea, înșelăciunea, minciuna, trufia nu au ce căuta între cei care se iubesc. Viețile erotice intense ale celor mulți nu exclud sărăcia lăuntrică și foamea după dragoste. Dacă cele mai multe relații din prezent sunt doar sexuale, acest fapt se datorează gradului îngrijorător în care erotica, la limită pornografia, a dizolvat orice contact omenesc între ființe umane. Dragostea creează un alt om din tine, învățându-te lecțiile virtuților primare, fără a te transforma în monolitul ,,noi” sau într-o creatură care cultiva abstractul per se. Nemernicii nu se pot iubi, fiindcă liantul dragostei este încrederea în binele din celălalt, care poate deveni și binele tău sau un bine mai înalt pentru cine va găsi în acesta o îmbogățire spirituală.

Ceea ce îmi justifică dragostea pentru o altă ființă este suma trăsăturilor sale, îmbinate cu eros. Nu aș putea iubi o prostituată al cărei fel de a fi este în mare parte vidat de orice însușire pozitivă. Altfel, dostoievskian, o pot iubi pentru ceea ce este, dar abia aștept să întâlnesc bărbatul adorabil care își înșală nevasta, și implicit o minte, fără să practice minciuna și-ntr-o groază de alte situații. Poate mărul este atât de stricat încât bucățica dulce este bună de azvârlit. Așa cum o nenorocire o caută pe alta, cine păcălește se ascunde, se ferește, minte în continuare sau, în situația opusă, face din propriul egoism o virtute cardinală care, din afară, îi îngrozește pe străini și îi rănește pe cei apropiați. Valorile au aici un sens pragmatic fără a fi utilitariste.

Nu-i nici de mirare că, after having said all these, cele mai multe relații at the present moment aduc, cel puțin la nivel sufletesc și spiritual, cu un muzeu de monstruozități, de diformități psihice originale sau nu, pe care erosul pur le mai compensează cât de cât. Dar câți dintre cei răi nu ajung să se înstăpânească, cu de la sine putere, peste un infern de vicii pe care le răsucesc în așa hal încât devin valori? Și cine este întru totul bun și întru totul rău? Însă acest amestec, care te pune pe gânduri uneori, nu trebuie să lase nici urmă de îndoială cu privire la nocivitatea răului, chiar și în prezența unui bine micșorat.

Unii nu merită iubiți și nici nu pot fi. Ce tragică este, cu toate acestea, situația acelora care, iubiți fiind la început, ajung să degenereze în oameni insuportabili în așa măsură încât sentimentul iubirii este anihilat și înlocuit cu un amestec de dezgust și melancolie. Ce trist când din philia rămâne doar mucul unui eros pierdut.

Publicitate

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Triviale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s