Romania lui Bogdan Murgescu

Desi a beneficiat de cateva recenzii (sa le zic mai just prezentari) prin anumite reviste pseudo-culturale (se pot ghici din prima care sunt), cartea istoricului Bogdan Murgescu este prima istorie economica pe care – recunosc spasit – o citesc si care, pe deasupra, are in centru Romania. Bineinteles, sa nu ma intelegeti gresit, nu este vorba aici de Romania voievozilor medievali, al caror sange albastru si translucid ne curge inca prin vine, si nici macar despre Romania ancenstrala, cea cu Burebista, Decebal si “piramida” mistic “intoarsa” de pe Bucegi (deliciul unor nationalisti rataciti mintal), ci despre Romania ca parte a lumii, a Europei, a comertului international si a fluctuatiilor financiare mondiale intr-o lume a modernizarii accelerate.

De fapt, Bogdan Murgescu este primul istoric roman serios, credibil, la obiect, cu metodologia pe fata, echilibrat si rational pe care il citesc. Vechea  si uzata paradigma, ale carei merite nu pot fi date la o parte totusi, apartine din pacate istoriei nationaliste, cea care, chiar si in formele patologice de mai sus, a facut scoala atat in secolul al XIX-lea (cand era nevoie de statul-natiune), cat si in discursurile national-ceausismului de data recenta (si a legionarismului interbelic). Cine a crescut in climatul intoxicat de mituri si repere larger than history ale manualelor scolare din ultimii 40 de ani – altfel spus, cam toata suflarea romaneasca – va ramane socat, iritat, trezit la realitate si, nu in ultimul rand, lamurit de harnicia si eruditia lui Bogdan Murgescu. Istoria economica a Romaniei, dintr-o perspectiva comparativa, pe care o duce la bun sfarsit Bogdan Murgescu, se prezinta necosmetizata si nici macar un pic denaturata de la potrivita masura a cifrelor si statisticilor (care sunt coloana vertebrala a volumului).

Cateva cuvinte despre travaliul redactarii unei asemenea carti: a durat 12 ani pentru a o putea vedea in librarii. Si se vede din capul locului: este slefuita ca o bijuterie. Insumeaza mii de calcule, masuratori, tabele si grafice, analize macroeconomice si extrem de multe surse adunate intr-un stil academic sec (cine asteapta broderii retorice de la acest volum i-as recomanda o cura de deliruri nationaliste in alta parte). Nu cred ca veti gasi un singur rand nelalocul sau in cartea lui Murgescu. Impresia de condensare informationala si maxima precizie a unei carti de peste 400 de pagini spune totul despre calitatea lucrarii si meritele istoricului Bogdan Murgescu, care, cu rabdare benedictina, a adunat date, scotocind prin arhive, zeci de mii de cifre pe care le-a asezat intr-o naratiune cu referinte bibliografice de ultima ora si utilizand o metodologie care i-a perfect pulsul a ce se scrie prin mediile occidentale de astazi. Implicatia ideologica a lui Bogdan Murgescu este zero. De vocatie un pragmatic lucid, Murgescu nu este nici stangist (precum un Paul Krugman sau Joseph Stiglitz), nici un free-market fundamentalist (precum un Milton Friedman si o cohorta de analisti si politicieni din intrega lume). De asemenea, Murgescu are savoarea “cantitativista” a scolii in care Fernand Braudel a triumfat.

Lucrarea este organizat in patru sectiuni, de aproximativ o suta de pagini fiecare, si un epilog, trasand cu limpezime si in tuse groase istoria Romaniei de dupa 1989 si posibile iesiri din subdezvoltare. “Obsesia decalajelor economice” este, daca am uitat sa mentionez, firul rosu al cartii lui Murgescu, obsesie extrem de comuna de altfel printre cei mai multi political scientists, economisti si sociologi de pe tot cuprinsul pamantului in clipa de fata. Sectiunile la care am facut referire poarta urmatoarele nume: epoca moderna timpurie, tratand istoria tarilor romane pana in jurul anului 1800, secolul al XIX-lea, epoca interbelica si, fireste, epoca postbelica. De asemenea, si aici rezida meritul exceptional al lui Murgescu in contextul unei tari cu o istoriografie inca neadaptata la modalitatile de lucru diverse ale stiintelor sociale din Occident, cazul specific al Romaniei este urmarit in paralel cu evolutiile economice ale Serbiei, Danemarcei si Irlandei. De ce aceste patru tari? Fiindca toate sunt periferice in raport cu marile puteri economice ale continentului, inclusiv geografic si demografic, dar si pentru ca toate patru au avut pana la sfarsitul secolului al XIX-lea societati predominant agrare. Desigur, doua dintre exemplele alese de Murgescu, Danemarca si Irlanda, sunt in definitiv povesti de succes ale modernizarii economice (trecand cu vedere consecintele actualei crize pentru situatia speciala a Irlandei), insa urcusul lor pana la statutul de economii dezvoltate solide si mature sta ca model pentru celelalte doua, deficitare la toate capitolele in raport cu primele.

Sa o luam pe rand. Am sa incerc sa rezum concluziile lui Murgescu adunate in sectiunea finala a fiecarei parti. In lunga perioada dintre 1500 si 1800, desi populatia Europei s-a dublat si se poate vorbi de o crestere de 0,1% pe an pe intinderea a trei secole, suntem departe de dinamismul epocii industriale. Progresele cele mai mari s-au inregistrat in agricultura, unde modalitatea de a cultiva extensiv, prin procedeul de rotire a culturilor, folosind tehnologii inca traditionale, s-a regasit la nivelul intregului continent, cu marje mai scazute in Imperiul Otoman, care domina si sud-estul Europei. Succesul Danemarcei, singura tara care se remarca printr-o relativa imbunatatire a nivelului de trai (greu estimabil, asa cum au demonstrat principalii istorici ai economiei citati de Murgescu, din lipsa de informatie certa) fata de celalte trei, se bazeaza pe impletirea catorva conditii necesare: independenta politica (Serbia si Romania de azi erau provincii periferice ale economiei otomane, Irlanda era pe de alta parte dominata de britanici), construirea unui aparat de stat autonom, puterea politic-militara si productivitatea agricola (elementul cheie al evolutiei sociale). Relatia dintre cresterea productivitatii agricole, sporul demografic (pentru dezvoltarea economica moderna este nevoie de un densitate a populatiei de minimum 30-40 de locuitori pe km patrat) si dinamica economica este ceea ce produce crestere economica, desi explozia economica moderna mai avea sa intarzie pana la declansarea revolutiei industriale. Despre o corelatie weberiana intre religie si societate, care sa explice in mod final decalajele economice care deja apar intre tari (chiar daca infime), nu poate fi vorba: Transilvania, desi reformata, nu inregistreaza cresteri economice notabile, iar Danemarca, desi luterana, nu se manifesta ca un stat capitalist pana in secolul al XIX-lea (singurul beneficiu pe termen lung al protestantismului fiind sporul considerabil al alfabetizarii in randul populatiei). Trebuie totusi spus ca singurul punct slab al cartii rezida in minimizarea impactului cultural al fiecarei tari, avand in vedere ca desi factorul religios nu joaca poate un rol capital in modernitate (cum demonstreaza corect Murgescu), nici minor sau redus ca importanta nu poate fi. Paradoxal, un element scos in evidenta de Murgescu este ca Imperiul Otoman nu a reprezentat un element radical inhibitor pentru viata economica a Principatelor Romane, care, desi extrem de modeste si cu perspective sumbre in debutul epocii industriale, reusisera sa-si mareasca populatia intr-un procent considerabil apropiat de tarile Apusului. O observatie interesanta: din analizele lui Murgescu se pare ca niciodata Transilvania, care cunoscuse o relativa dezvoltare in Evul Mediu si apoi sub habsburgi, nu depasise economic Muntenia in zorii modernitatii, ambele provincii fiind subdezvoltate fata de restul Europei (dar peste Moldova).

A doua parte a volumului reprezinta mutatia de proportii, inceputul modernitatii si declansarea fara precedent istoric a revolutiei industriale, motorul dezvoltarii mondiale. Populatia se dubleaza intr-un secol (1820-1913) iar produsul brut al Europei creste de mai bine de 6 ori. In 1913, Europa “dadea circa 44% din produsul global brut fata de numai circa 31% in 1820” (p. 103). Din nou, pozitia fruntasa o are Danemarca, urmata de Irlanda (care, desi pierde un sfert de populatia sa in America si implicit tot sporul sau demografic de dupa declansarea revolutiei industriale, prin apropiere de Imperiul Britanic de care se lasa guvernata, se afla peste tarile estului Europei), Romania si Serbia. Factorul religios, desi important, nu are o pondere esentiala: vorbim de societati in curs de secularizare, functionand pe baza unor institutii laice intr-o economie partial tehnologizata. Statul joaca un rol cel putin la fel de important ca piata libera in progresul inregistrat in secolul al XIX-lea (servicii publice ca scoala, spitalul, justitia, serviciul militar obligatoriu etc.) Serviciile substatale joaca un rol catalizator in declansarea progresului, cel putin in situatia Danemarcei, pentru a accelera imbunatatirea capitalului social. Fara oameni educati progresul economic de mai tarziu al danezilor ar fi fost imposibil, ne spune Murgescu. Orientarea spre export si acumularea de venituri sunt iarasi elemente decisive in marele puzzle construit cu migala de Danemarca secolului al XIX-lea. De asemenea, “capacitatea de a realiza o mutatie la nivelul raporturilor de putere” este admirabil subliniata de Murgescu in cazul danez. Ce poti sa faci intr-o societate cu un procentaj de peste 70% analfabeti, majoritatea tarani proaspat improprietariti (dupa reforma agrara din vara anului 1864), dominati economic si politic de o mana de mari proprietari funciari (cei raspunzatori de stagnarea tarii), tot una cu elita politica a tarii, cum a fost Regatul Romaniei lui Carol I? Statisticile sunt umilitoare la fiecare capitol: le gasiti la tot pasul in partea a doua. “In concluzie, determinarile istorice acumulate in timp au avut un rol decisiv pentru mentinerea Romaniei, Serbiei si Irlandei la periferia economica a Europei; pe de alta parte, insa, elitele politice au perceput cu mare intarziere si in mod cu totul partial problemele economice reale ale acestor tari, iar politicile promovate de ele au fost de cele mai multe ori defazate (tardive), inadecvate si ineficiente.”

Abia odata cu epoca interbelica, decalajele iau proportii ametitoare. Ce ar fi trebuit sa fie debutul modernizarii Romaniei (sau al Serbiei) a sfarsit intr-un fiasco al retardarii economice. In ciuda teritorilor capatate in 1918, Romania Mare are un bilant dezastruos economic la doua decenii distanta, ceea ce face praf fictiva “epoca de aur interbelica” si stupidele nostalgii paseiste, refulate dupa 1989 in agora romaneasca. Daca Danemarca are un PIB pe locuitor de 4000 de dolari inainte de primul razboi mondial aceasta ajunge la 6000 in anul 1939, in timp ce Irlanda oscileaza intre 2500 in 1914 si 3000 in 1939 (media europeana), iar Romania sangereaza intre 1000 in 1914 si 1500 de dolari in 1939 pe cap de locuitor. Concluziile sunt de la sine intelese. Conjuctura agricola proasta nu explica imbecilitatea protectionist-economica a prim-ministrului liberal Vintila Bratianu atunci cand Romania nu produce si nu exporta cereale in anii 1920, preturile si cererea mondiala fiind mari, dar o face excesiv in anii 1930, cand cererea este mica si preturile sunt reduse. Acelasi proces tembel de cecitate economica se petrece cu petrolul romanesc, vandut ieftin si produs putin cand cererea este mare (anii 1920) si din nou ieftin, dar in cantitati foarte mari pe parcursul anilor 1930, ani de protectionism economic si o rata scazuta a comertului international. Mitul Romaniei ca “granar al Europei” este spulberat fara drept de apel, Romania nedepasind (nici macar in anul de gratie 1938) vreodata procentul de 10% din totalul de importuri cerealiere ale statelor din Apus (ceea ce confirma dependenta economica a Romaniei de “centru” si a tarii de agricultura in dauna industriei – cel putin in prima parte a perioadei interbelice). Esecul politic al elitelor romanesti este inspaimantator in comparatie cu omonimii vestici. Rata industrializarii in Romania, dar si Serbia, este scazuta, iar profunzimea mizeriei sociale maxima (o populatie agrara practicand extensiv economia de subzistenta, dar cu rate mari ale natalitatii). Analfabetismul musca inca din tesutul social romanesc in proportie de 45%, iar rata mortalitatii infantile ramane una dintre cele mai mari din Europa (222 de copii morti la mia de locuitori in primul an de viata inainte de razboi si peste 160 in jurul celui de-al razboi mondial, una dintre cele mai mari rate ale mortalitatii infantile de pe continent). Urbanizarea depaseste cu greu 20%, in vreme ce media europeana fluctua in jurul a 40% (ca o informatie suplimentara, Anglia avea deja o populatie urbana de peste 50% din numarul total de locuitori in anul de gratie 1850). Desi nici celelalte tari nu cunosc o perioada deosebit de fasta, cele doua decenii dintre cele doua razboaie mondiale plaseaza Romania pe ultimele locuri ale dezvoltarii la nivel european, la jumatate fata de media irlandeza. Fireste, coruptia poate fi o explicatie, dar lipsa de idei si proiecte durabile si realiste ale elitelor (neperformante si antiprogresiste), alaturi de un capital social deficitar si arhaic, confirma in principal inapoierea Romaniei Mari si esecul sau politic (deriva autoritarist legionara din anii 1938-1944).

Epoca postbelica este sinonima cu debutul asa-numitei Golden Age (1945-1973), consemnand cea mai mare crestere economica a omenirii din intreaga istorie inregistrata (poate si ca urmare a dezastrului provocat de cel de-al razboi mondial, cand, ca detaliu semnificativ, Romania a fost una dintre cele mai afectate tari din Europa in termeni de pierderi materiale si umane). Murgescu apreciaza ca gradul de internationalizare a economiei avea sa reprezinta vectorul fatal al dezvoltarii economice. Romania, impreuna cu Iugoslavia, fac trecerea (sau saltul) de la un tip de societatea agricola intr-un timp relativ scurt (pana la mijlocul anilor ’60) la una industriala datorata unei agresive politici de tip socialist (planificare), industrializand masiv economia si trecand agricultura in cooperativele de stat. Desi Iugoslavia a fost cea mai deschisa societate a estului, rezultatul final in 1989 este unul net inferior tarilor prinse in piata mondiala din Vestul si Centrul Europei. Cat despre Romania, nu in mod diferit de restul tarilor aflate in blocul socialist, aceasta se afla in mijlocul unei crize economice profunde in anii ’80 (statisticile oferite de Bogdan Murgescu nu ascund nimic). Convergenta economica cu tarile occidentale era departe de a se produce. Cu toate ca Romania progresase enorm in raport cu 1945 (rata urbanizarii crescuse pana la peste 50%, analfabetismul era aproape eradicat, iar tara se baza pe industrie ca principala ramura economica, in frunte cu industria constructoare de masini, insa nu si pe servicii, practic minoritare in economia comunista), decalajele fata de evolutia economica a Irlandei sau a Danemarcei au crescut si chiar s-au accelerat dupa 1980. Industria grea, indeosebi accentul pus pe metalurgie, dar si golul reprezentat de revolutia tehnologica in Romania (nu neaparat si Iugoslavia, mare importatoare de asemenea produse din Vest; de mentionat ca tehnologiile produse in RDG, singura tara cu asemenea veleitati din Blocul Comunist, erau vizibil inferioare celor de pe pietele competitive), insa si caracterul haotic si irational al politicilor economice sub socialism (pentru care consumul intern si cresterea nivelului de trai al populatiei nu intrau printre principalele deziderate ale clasei politice) au produs falimentul economiilor planificate din centrul si estul Europei (adesea in contratimp cu ritmul crescut al globalizarii si cu principalele revolutii ce se petreceau in industrie). Daca PIB/ loc. al Romaniei se situa in jurul a 3000 de dolari in anul 1989, cel al Danemarcei depasise 16000 de dolari pe cap de locuitor. Singura tara care cunoaste o perioada de gratie dintre cele analizate este “tigrul celtic”, adica Irlanda in perioada 1987-2001, cand inregistreaza cea mai mare rata de crestere economica a Europei, propulsata fiind in tabara tarilor dezvoltate ale lumii (cauzele sunt pe larg maruntite de Bogdan Murgescu) si ajungand la acelasi nivel de trai ca al Danemarcei.

Pentru perioada de dupa 1989, Bogdan Murgescu are cateva lucruri importante de spus si altele de scos in evidenta. Dar avand in vedere nivelul excelent al analizei realizate de Bogdan Murgescu, ca si imposibilitatea de a reduce finetea analizelor la cateva sinteze care scurteaza poate prea mult (cum am reusit, din pacate, mai sus, fara insa a putea intra substantial in detalii si, in acelasi timp, daca as proceda astfel, riscand a plictisi pe unii sau altii) din liniile de fuga ale cartii, cel mai bine v-as recomanda s-o cititi. Daca se poate vorbi de carti neincrancenate, dar ascutite ca lama unui bisturiu atunci cand patrund in hachitele societatii si ale procesului de modernizare grabita la care asistam, atunci alegerea perfecta de lectura ramane Romania si Europa a istoricului european (m-as feri sa-l numesc roman pentru simplul motiv ca sunt atatia istorici romani mai putin europeni si prea mult romani) Bogdan Murgescu. Daca ar exista un sistem de notare al istoricilor, Bogdan Murgescu ar lua cu siguranta nota maxima.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Romania lui Bogdan Murgescu

  1. murdoc zice:

    cam exaltata recenzia, pe ici pe colo, dar in esenta foarte buna. m-ai convins sa iau cartea.

  2. vicuslusorum zice:

    Merci de lectura. Exaltarea mi-am descoperit-o inca de la gradinita.

  3. Pingback: În contra reacțiunii de astăzi în cultura română | Vicuslusorum's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s