România lui Bogdan Murgescu

Deși a beneficiat de câteva recenzii (să le zicem mai just prezentări) prin anumite reviste pseudo-culturale (se pot ghici din prima care sunt), cartea istoricului Bogdan Murgescu este prima istorie economică pe care – recunosc spășit – o citesc și care, pe deasupra, are în centru România. Bineînțeles, să nu mă înțelegeți greșit, nu este vorba aici de România voievozilor medievali, al căror sânge albastru și translucid ne curge încă prin vine, și nici măcar despre România ancestrală, cea cu Burebista, Decebal și ,,piramida” mistic ,,întoarsă” de pe munții Bucegi (deliciul unor naționaliști rătăciți mintal), ci despre România ca parte a lumii, a Europei, a comerțului internațional și a fluctuațiilor financiare mondiale într-o lume a modernizării accelerate.

De fapt, Bogdan Murgescu este primul istoric român serios, credibil, la obiect, cu metodologia pe față, echilibrat și rațional pe care îl citesc. Vechea și uzata paradigmă, ale cărei merite nu pot fi date la o parte totuși, aparține din păcate istoriei naționaliste, cea care, chiar și în formele patologice de mai sus, a făcut școală atât în secolul al XIX-lea (când se înregistra o nevoie presantă de statul-națiune), cât și în discursurile național-ceaușismului de dată recentă (și a legionarismului interbelic). Cine a crescut în climatul intoxicat de mituri și repere larger than history ale manualelor școlare din ultimii patruzeci de ani – altfel spus, cam toată suflarea românească – va rămâne șocat, iritat, trezit la realitate și, nu în ultimul rând, lămurit de hărnicia și erudiția arătate de Bogdan Murgescu. Istoria economică a României, scrisă dintr-o perspectivă comparativă, pe care o duce la bun sfârșit Bogdan Murgescu, se prezintă necosmetizată și nici măcar puțin denaturată de la potrivita măsură a cifrelor și statisticilor (care sunt coloana vertebrală a volumului).

Câteva cuvinte despre travaliul redactării unei asemenea cărți: a durat douăsprezece ani pentru a o putea vedea în librării. Și se vede din capul locului de ce: este șlefuită ca o bijuterie. Însumează mii de calcule, măsurători, tabele și grafice, analize macroeconomice și extrem de multe surse adunate într-un stil academic sec (cine așteaptă broderii retorice de la acest volum, i-aș recomanda o cură de deliruri naționaliste în altă parte). Nu cred că veți găsi un singur rând nelalocul său în cartea lui Murgescu. Impresia de condensare informațională extremă și maximă precizie a unei cărți de peste 400 de pagini spune totul despre calitatea lucrării și meritele istoricului Bogdan Murgescu, care, cu răbdare benedictină, a adunat date, scotocind prin arhive, zeci de mii de cifre pe care le-a așezat într-o narațiune cu referințe bibliografice de ultima oră și utilizând o metodologie care ia perfect pulsul a ce se scrie prin mediile occidentale de astăzi. Implicația ideologică a lui Bogdan Murgescu este zero. De vocație un pragmatic lucid, Murgescu nu este nici stângist (precum un Paul Krugman sau Joseph Stiglitz), nici un free-market fundamentalist (precum un Milton Friedman și o cohortă de analiști și politicieni din întrega lume largă). De asemenea, Murgescu are savoarea ,,cantitativistă” a școlii în care Fernand Braudel a triumfat.

Lucrarea este organizată în patru secțiuni, de aproximativ o sută de pagini fiecare, și un epilog, trasând cu limpezime și în tușe groase istoria României de după 1989 și posibile ieșiri din subdezvoltare. ,,Obsesia decalajelor economice” este, dacă am uitat să menționez, firul roșu al cărții lui Murgescu, obsesie extrem de comună, de altfel, printre cei mai multi political scientists, economiști și sociologi de pe tot cuprinsul pământului în clipa de față. Secțiunile la care am făcut referire poartă următoarele nume: epoca modernă timpurie, tratând istoria țărilor române până în jurul anului 1800, secolul al XIX-lea, epoca interbelică și, firește, epoca postbelică. De asemenea, și aici rezidă meritul excepțional al lui Murgescu în contextul unei țări cu o istoriografie încă neadaptată la modalitățile de lucru diverse ale științelor sociale din Occident, cazul specific al României este urmărit în paralel cu evoluțiile economice ale Serbiei, Danemarcei și Irlandei. De ce aceste patru țări? Fiindcă toate sunt periferice în raport cu marile puteri economice ale continentului, inclusiv geografic și demografic, dar și pentru că, de asemenea, toate patru au avut până la sfârșitul secolului al XIX-lea societăți predominant agrare. Desigur, două dintre exemplele alese de Murgescu, Danemarca și Irlanda, sunt, în definitiv, povești de succes ale modernizării economice (trecând cu vederea consecințele actualei crize pentru situația specială a Irlandei), însă urcușul lor până la statutul de economii dezvoltate solide și mature stă ca model pentru celelalte două, deficitare la toate capitolele în raport cu primele.

Să o luăm, deci, pe rând. Am să încerc să rezum concluziile lui Murgescu adunate în secțiunea finală a fiecărei părți. În lunga perioadă dintre 1500 și 1800, deși populația Europei s-a dublat și se poate vorbi de o creștere economică de 0,1% pe an pe întinderea a trei secole, suntem departe de dinamismul epocii industriale. Progresele cele mai mari s-au înregistrat în agricultură, unde modalitatea de a cultiva extensiv, prin procedeul de rotire a culturilor, folosind tehnologii încă tradiționale, s-a regăsit la nivelul întregului continent, cu marje mai scăzute în Imperiul Otoman, care domină și sud-estul Europei. Succesul Danemarcei, singura țară care se remarcă printr-o relativă îmbunătățire a nivelului de trai (greu estimabil, așa cum au demonstrat principalii istorici ai economiei citați de Murgescu, din lipsă de informație certă) față de celalte trei, se bazează pe împletirea câtorva condiții necesare: independența politică (Serbia și Romania de azi erau provincii periferice ale economiei otomane, Irlanda era, pe de altă parte, subjugată de britanici), construirea unui aparat de stat autonom, puterea politic-militară și productivitatea agricolă (elementul cheie al evoluției sociale). Relația dintre creșterea productivității agrare, sporul demografic (pentru dezvoltarea economică modernă este nevoie de un densitate a populației de minimum 30-40 de locuitori pe km pătrat) și dinamica economică este ceea ce produce creșterea economică, deși explozia economică modernă mai avea să întârzie până la declanșarea revoluției industriale ca atare. Despre o corelație weberiană între religie și societate, care să explice în mod final decalajele economice care deja apar între țări (chiar dacă pe atunci infime), nu poate fi vorba: Transilvania, de pildă, deși reformată, nu înregistrează creșteri economice notabile, iar Danemarca, deși luterană, nu se manifestă ca un stat capitalist până în secolul al XIX-lea (singurul beneficiu pe termen lung al protestantismului fiind sporul considerabil al alfabetizării în rândul populației). Trebuie, totuși, spus că singurul punct slab al cărții rezidă în minimizarea impactului cultural al fiecărei țări în parte, având în vedere că deși factorul religios nu joacă poate un rol capital în modernitate (cum demonstrează corect B. Murgescu), nici minor sau redus ca importanță nu poate fi. Paradoxal, un element scos în evidență de Murgescu este că Imperiul Otoman nu a reprezentat un element radical inhibitor pentru viața economică a Principatelor Române, care, deși extrem de modeste și cu perspective sumbre în debutul epocii industriale, reușiseră să-și mărească populația într-un procent considerabil, apropiat de țările Apusului. O observație interesantă: din analizele lui Murgescu se pare că niciodată Transilvania, care cunoscuse o relativă dezvoltare în Evul Mediu și apoi sub habsburgi, nu depășise economic Muntenia în zorii modernității, ambele provincii fiind subdezvoltate față de restul Europei (dar peste Moldova).

A doua parte a volumului relevă mutația de proporții, începutul modernității materiale și declanșarea, fără precedent istoric, a revoluției industriale, motorul dezvoltării mondiale. Populația globului se dublează într-un secol (1820-1913), iar produsul brut al Europei crește de mai bine de 6 ori. În 1913, Europa ,,dădea circa 44% din produsul global brut față de numai circa 31% în 1820” (p. 103). Din nou, poziția fruntașă o are Danemarca, urmată de Irlanda (care, cu toate că pierde un sfert din populația sa în America și implicit tot sporul său demografic de după declanșarea revoluției industriale, prin apropierea de Imperiul Britanic de care se lasă guvernată, se află, ca nivel de dezvoltare, peste țările estului Europei), România și Serbia. Factorul religios, deși important, nu are o pondere esențială, după cum ziceam: vorbim de societăți în curs de secularizare, funcționand pe baza unor instituții laice într-o economie parțial tehnologizată. Statul joacă un rol cel puțin la fel de important ca piața liberă în progresul înregistrat în secolul al XIX-lea (servicii publice ca școala, spitalul, justiția, serviciul militar obligatoriu etc.) Serviciile substatale au un rol catalizator în declanșarea progresului, cel puțin în situația particulară a Danemarcei, pentru a accelera îmbunătățirea capitalului social. Fără oameni educați minimal, progresul economic de mai târziu al danezilor ar fi fost imposibil, ne spune Murgescu. Orientarea spre export și acumularea de venituri sunt iarăși elemente decisive în marele puzzle construit cu migală de Danemarca secolului al XIX-lea. De asemenea, ,,capacitatea de a realiza o mutație la nivelul raporturilor de putere” este admirabil subliniată de Murgescu în cazul danez. Ce poți să faci într-o societate cu un procentaj de peste 70% analfabeți, majoritatea țărani proaspăt împroprietăriți cu o parcelă de ogor (după reforma agrară din vara anului 1864), dominați economic și politic de o mână de mari proprietari funciari (cei răspunzători, în ultimă instanță, de stagnarea țării), totuna cu elita politică a țării, cum a fost Regatul României lui Carol I? Statisticile sunt umilitoare la fiecare capitol: le găsiți la tot pasul în partea a doua. ,,În concluzie, determinările istorice acumulate în timp au avut un rol decisiv pentru menținerea României, Serbiei și Irlandei la periferia economică a Europei; pe de altă parte, însă, elitele politice au perceput cu mare întârziere și în mod cu totul parțial problemele economice reale ale acestor țări, iar politicile promovate de ele au fost de cele mai multe ori defazate (tardive), inadecvate și ineficiente.”

Abia odată cu epoca interbelică, decalajele iau proporții amețitoare. Ce ar fi trebuit să fie debutul modernizării Romaniei (sau al Serbiei) a sfârșit într-un fiasco al retardării economice prelungite. În ciuda teritorilor căpătate în 1918, România Mare are un bilanț dezastruos economic la două decenii distanță, ceea ce face praf fictiva ,,epocă de aur interbelica” și stupidele nostalgii paseiste, refulate interesat imediat după 1989 în agora românească. Dacă Danemarca are un PIB pe locuitor de 4000 de dolari înainte de Primul Război Mondial, acesta ajunge la 6000 în anul 1939, în timp ce Irlanda oscilează între 2500 în 1914 și 3000 în 1939 (media europeană), iar România sângerează între 1000 în 1914 și 1500 de dolari în 1939 pe cap de locuitor. Concluziile sunt de la sine înțelese. Conjuctura agricolă proastă nu explică imbecilitatea protecționist-economică a prim-ministrului liberal Vintilă Brătianu atunci când România nu produce și nu exportă cereale în anii 1920, prețurile și cererea mondială fiind mari, dar o face excesiv în anii 1930, când cererea este mică și prețurile sunt, în schimb, reduse. Același proces tembel de cecitate economică se petrece cu petrolul românesc, vândut ieftin și produs în cantități reduse când cererea este mare (anii 1920) și din nou ieftin, dar în cantități foarte mari pe parcursul anilor 1930, ani de protecționism economic general și o rată scăzută a comerțului internațional. Mitul României ca ,,grânar al Europei” este spulberat fără drept de apel, România nedepășind (nici măcar în anul de grație 1938) vreodată procentul de 10% din totalul de importuri cerealiere ale statelor din Apus (ceea ce confirmă dependența economică a României de ,,centru” și, în general, a țării de agricultură în dauna industriei – cel puțin în prima parte a perioadei interbelice). Eșecul politic al elitelor românești este înspăimântător în comparație cu omonimii vestici. Rata industrializării în Romania, dar și-n Serbia, este scăzută, iar profunzimea mizeriei sociale maximă (o populație agrară practicând extensiv economia de subzistență, dar cu rate mari ale natalității). Analfabetismul mușcă încă din țesutul social românesc într-o proporție de 45%, iar rata mortalității infantile rămâne una dintre cele mai mari din Europa (222 de copii morți la mia de locuitori în primul an de viață înainte de războiul din 1914 și peste 160 în jurul celui de-al război mondial, insistăm, una dintre cele mai mari rate ale mortalității infantile de pe continent). Urbanizarea depășește cu greu 20%, în vreme ce media europeană fluctua deja în jurul a 40% (ca o informație suplimentară, Anglia avea deja o populație urbană de peste 50% din numărul total de locuitori în anul de grație 1850). Deși nici celelalte state nu cunosc o perioadă deosebit de fastă, cele două decenii dintre cele două războaie mondiale plasează România pe ultimele locuri ale dezvoltării la nivel european, la jumătate față de media irlandeză. Firește, corupția poate fi o explicație, dar lipsa de idei și de proiecte durabile și realiste ale elitelor (neperformante și antiprogresiste), alături de un capital social deficitar și arhaic, confirmă în principal înapoierea României Mari și eșecul său politic de după 1938 (deriva autoritarist legionară și apoi alianța cu Germania nazistă din anii 1938-1944).

Epoca postbelică este sinonimă cu debutul așa-numitei Golden Age (1945-1973), consemnând cea mai mare creștere economică a omenirii din întreaga istorie înregistrată (poate și ca urmare a dezastrului provocat de cel de-al război mondial, când, ca detaliu semnificativ, România a fost una dintre cele mai afectate țări din Europa în termeni de pierderi materiale și umane). Murgescu apreciază că gradul de internaționalizare a economiei avea să reprezinte vectorul fatal al dezvoltării economice. România, împreună cu Iugoslavia, fac trecerea (sau saltul) de la un tip de societate agricolă la una industrială, într-un timp relativ scurt (până la mijlocul anilor ’60), datorită unei agresive politici de tip socialist (planificare), industrializând masiv economia și trecând agricultura în cooperativele de stat. Deși Iugoslavia a fost cea mai deschisă societate a estului, rezultatul final în 1989 este unul net inferior țărilor prinse în piața mondială din Vestul și Centrul Europei. Cât despre România, nu în mod diferit de restul țărilor aflate în blocul socialist, aceasta se află în mijlocul unei crize economice profunde în anii ’80 (statisticile oferite de Bogdan Murgescu nu ascund nimic). Convergența economică cu țările occidentale era departe de a se produce. Cu toate că România progresase enorm în raport cu 1945 (rata urbanizării crescuse până la puțin peste 50%, analfabetismul era aproape eradicat, iar țara se baza pe industrie ca principală ramură economică, în frunte cu industria constructoare de mașini, însa nu și pe servicii, practic minoritare în economia comunistă), decalajele față de evoluția economică a Irlandei sau a Danemarcei au crescut și chiar s-au accelerat după 1980. Industria grea, îndeosebi accentul pus pe metalurgie, dar și golul reprezentat de revoluția tehnologică în România (nu neapărat și Iugoslavia, mare importatoare de asemenea produse din Vest; de menționat că tehnologiile produse în RDG, singura țară cu asemenea veleități din Blocul Comunist, erau vizibil inferioare celor de pe piețele competitive la nivel mondial), însă și caracterul haotic și irațional al politicilor economice sub socialism (pentru care consumul intern și creșterea nivelului de trai al populației nu intrau printre principalele deziderate ale clasei politice) au produs falimentul economiilor planificate din centrul și estul Europei (adesea în contratimp cu ritmul crescut al globalizării și cu principalele revoluții ce se petreceau în industrie). Dacă PIB/ loc. al României se situa în jurul a 3000 de dolari în anul 1989, cel al Danemarcei depășise 16000 de dolari pe cap de locuitor. Singura țară care cunoaște o perioadă de grație dintre cele analizate este ,,tigrul celtic”, adică Irlanda în perioada 1987-2001, când înregistrează cea mai mare rată de creștere economică din Europa, propulsată fiind în tabăra țărilor dezvoltate ale lumii (cauzele sunt pe larg mărunțite de Bogdan Murgescu) și ajungând la același nivel de trai ca al Danemarcei.

Pentru perioada de după 1989, Bogdan Murgescu are câteva lucruri importante de spus și altele de scos în evidență. Dar având în vedere nivelul excelent al analizei realizate de Bogdan Murgescu, ca și imposibilitatea de a reduce finețea analizelor la câteva sinteze care scurtează poate prea mult (cum am reușit, din păcate, mai sus, fără însă a putea intra substanțial în detalii și, în același timp, dacă aș fi procedat astfel, riscând a plictisi pe unii sau alții) din liniile de fugă ale cărții, cel mai bine v-aș recomanda s-o citiți. Dacă se poate vorbi de cărți neîncrâncenate, dar ascuțite ca lama unui bisturiu atunci când pătrund în hachițele societății și ale procesului de modernizare grăbită la care asistăm, atunci alegerea perfectă de lectură râmăne România și Europa a istoricului european (m-aș feri să-l numesc român, deși este, pentru simplul motiv că sunt atâția istorici români mai puțin europeni și prea mult români) Bogdan Murgescu. Dacă ar exista un sistem de notare al istoricilor, Bogdan Murgescu ar lua cu siguranță nota maximă.

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Lecturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la România lui Bogdan Murgescu

  1. murdoc zice:

    cam exaltata recenzia, pe ici pe colo, dar in esenta foarte buna. m-ai convins sa iau cartea.

  2. vicuslusorum zice:

    Merci de lectura. Exaltarea mi-am descoperit-o inca de la gradinita.

  3. Pingback: În contra reacțiunii de astăzi în cultura română | Vicuslusorum's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s