Diformități și vremuri

Nu mi-a aduc cu exactitate aminte dacă La Rochefoucauld se făcea răspunzător de a fi spus, într-una din maximele sale eclatante, că cei mai mulți oameni nici nu ar ști ce este aceea dragostea, dacă nu ar exista un cuvânt care să definească și să înglobeze un sentiment devenit bun comun. Desigur, am zice noi astăzi, moralistul se face vinovat de învechire, iar, că orice lucru învechit pentru marele public (nu și pentru degustătorii rafinați), vechimea este doar garanția putreziciunii și a alteratului.

Dar ceva mai mult decât o dezaprobare imediată și superficială nu rezolvă chestiune. Poate La Rochefoucauld are dreptate: sunt sentimente pe care nici nu le-am trăi în mod natural, dacă nu am fi atât de condiționaţi de numărul redus al celor care își irosesc energiile vorbind despre o stare de spirit înălțătoare, care, prin splendoarea sa, afectează atâtea amoruri proprii, încât mimetismul, întotdeauna fals dacă se menține la nivelul unei reproduceri second-hand (cum se întâmplă), corupe realitatea, substituindu-se. Fără să vreau să jignesc pe cineva, dar îmi suspectez semenii că de nu s-ar fi compus atâtea poeme, regizat atâtea filme sentimentale, scris atâta maculatură emoțională nici nu ar fi observat că iubesc, presupunând că o fac și nu doar, din vanitate și spirit gregar, se prefac că sunt la înălțimea câtorva, care, într-adevăr, s-au lăsat mistuiţi de amoruri fără preț. Cum ar arăta discuțiile dintre așa-zișii îndrăgostiți de azi, vegetând pe aleile din parc, fără nu-ştiu-ce faimoasă telenovelă sau chiar fără mirajul basmelor cu prinţi și fete din copilărie, care le-au rutinat educația?

Oricum, ceva din falsa iubire romanţioasă și din neputința sa de a-și mai menține machiajul întreg am de gând să dezvălui imediat, fără drept de apel. Ma uit prin revistele acelea pline cu sfaturi de viață, care au îndeosebi un public țintă feminin, și realizez, fără stupoare, că cea mai frustă trimitere sexuală stă pe același rând cu o vagă aluzie la iubirea curtenească de inspirație cathara (cea pe care o disecă în studiul său despre amor și Occident Denis de Rougemont). De ce zic fără stupoare? Fiindcă nu m-am legănat niciodată cu iluzia (în mare măsură stupidă) că vreodată cei mai mulți oameni, ai oricărei societăți, au trecut prin focul Amorului sufletesc înainte de a construi o familie (cu atât mai puțin după). Chiar și acum apreciez ca pe o dovadă de inteligență și bun-simț ideea de căsătorie din interes, fiindca de ce ne-am căsători dacă nu pentru sporirea și unitatea clanului? De aici acel întreg ritual, astăzi aparent ininteligibil, al insului medieval sau premodern: când te căsătorești nu o faci numai cu un partener, ci cu un șir neîntrerupt (sau care se vrea a fi astfel) de trăsături genetice și interese de sânge, de rude și rubedenii.

De aceea poate că experiența amorului curtenesc rămâne, înainte de zorii romantismului de după 1800, o întâmplare marginală, o variabilă a excepției aristocratice (în căutarea unei identități liber construite) peste plebea ordinară de dedesubt. Chiar și impulsul sexual necenzurat de regulile sociale (cele care gestionează viețile noilor generații și raporturile de rudenie, de fapt raporturi între diverși proprietari care-și dispută o aceeași avere) a fost și este ceva profund acceptabil: fiind niște animale, dominate de pasiuni și umori, cedăm animalic oricăror fel de ispite trupești. Nu degeaba societățile premoderne abunda în copii ilegitimi și amoruri câmpenești de cel mai mare haz. Trupurile încolăcite unul într-altul sunt o imagine grotescă, dar hilară. De aceea și astăzi (tindem să) râdem când auzim sudalme și înjurături: pulă, pizdă, sloboz, futere, băga-ţi-aş, suge-mă, da-ţi-aş la cioc etc. au un conținut adânc omenesc, ultraomenesc aș zice. Alături de răgâieli, pârţuri, sudoare, crampe stomacale, auxiliarele sexualității stau chezăşie pentru umanitatea de rând, poate imbecilă, dar fără fasoane și fără măști (ceea ce întotdeauna implică o imbecilitate în plus). Dar ceva a dat peste cap ordinea firească: aberația conceptuală, de origine nobilă, care a încercat (fără succes) să îmblânzească instinctul, să-l reducă la o formă regulată, să-l limiteze și să-l legitimeze prin acel cult al iubirii burgheze, care, oricât de eficient ar putea fi (sau este), nu poate reprima natura primă.

În prezent trăim în ruinele acestei pseudo-lumi. Avem pudibonderii și pentru orice rahat care ne scapă apelăm la libertatea personală sau la propriul univers moral, ba chiar la specificul nostru ca subiecți cunoscători. Cum se întâmplă în aceste reviste destinate femeilor, pentru a inchide, dupa atata ocol de vreme, cercul.

Și abia aici ajung unde ținteam de la început în acest panseu: de ce toate tinerele de azi care o sug, o ling și o mulg cuteză să se autodenumească doamne? De ce vorbesc despre butterflies in my stomach în loc să apeleze la mai populara expresie ,,ne mănâncă în pizdă”? De ce se iluzioneaza că au trăit clişeistica ,,poveste de iubire” sau că au ,,învățat ceva în termeni personali” sau că ,,au crescut”,  când în viața de zi cu zi, acum ca întotdeauna, nu au făcut decât să se fută, fută și iarăși fută? De ce ne construim un zid din ,,facere de dragoste” cand de fapt tot noi ne referim la ,,luarea de muie”? De ce vorbesc despre bărbați ca fiind ,,șarmanţi, glumeți și interesanți”, când se umectează de la o poştă doar când le simt mădularul? De ce această ieftină porcărie?

Aș putea să spun aceleași lucruri despre bărbați, doar că nu pot să o fac: cum, după 50 de ani de feminism vestic, în continuare modelul masculin este fie fotbalistul de succes (cu mulți bani și arătos) sau omul de afaceri de succes, ambele travestiuri ale macho-ului pulărău din orice alta epocă, nu pot decât să declar că donjuanii rămân la mare căutare. Cu pula întinsă la vedere ca niște vânători înnăscuţi ce sunt, bărbații nu joacă menuete sentimentale, nu fac pe cuminții și nu le este rușine că le-au tras-o ,,curvelor”. Și, sincer, în ciuda a tot ce se întâmplă zilnic, nici o femeie nu comentează.

Îmi cer scuze dacă limbajul de mai sus a fost în multe locuri deplasat, dar cum ce facem nu este niciodată mai puțin vulgar decât ceea ce spunem, să lăsăm cuvintele cele mai des folosite să vorbească în locul nostru pentru ceea ce suntem adesea: o pereche de maimuțe în călduri. Iar maimuțele nu fac niciodată dragoste.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s