Marea prapastie

1. Pascal Bruckner si Alain Finkielkraut au o carte cu titlu palpitant – Noua dezordine amoroasa – care este nimic altceva decat o colectie de banalitati nici macar picante despre raportul de azi dintre barbati si femei. Si care este cel mai important raport, reperul reperelor? Actul sexual, desigur, ca sa nu spun futerea, un cuvant cu rezonanta si o forta interioara care copleseste neputinciosul si asepticul “sex”. Chiar si faptul ca o intromisiune intensa constituie esenta a ceea ce leaga azi un barbat de o femeie arata cat de jos am coborat de la Banchetul lui Platon incoace. Insa, in fine, sa trecem peste nostalgii tampite. Iubirea este moarta si ingropata de mult.

Ce-ar fi daca am privi un pic economia situatiei, raportul de putere instaurat prin eliberarea de vechile conventii inhibatoare si demolarea burghezei institutii a “fidelitatii” si “casniciei” (cu toate ca aici voi fi pe veci ironic)? Niciodata in trecut, pare-mi-se, barbatul nu este mai liber de femeie decat astazi. Fiind in natura noastra inclinati spre posesiune neconditionata, infruntare fizica dura, degustatori ai oricarui razboi, pasionati ai puterii, dominarii, violentei, al competitiei cu altii de seama noastra (niciodata femei), si, mai ales, futangii in mod natural, coribanti in jurul trupurilor goale largite ale femeilor, este o adevarata bucurie a stapanilor naturali (cum sunt totusi barbatii, dar intotdeauna doar cativa) sa se nasca intr-o asemenea epoca ca a noastra, a democratiei pulelor. Ce ne mai leaga in fond de femei? Ce responsabilitate poti sa simti fata de o femeie intr-o vreme cand ea si-a dobandit libertatea de a face ce fac si barbatii, ramanand apasata in continuare de grija perpetuarii speciei? In trecut, femeie te ademenea cu farmecele ei sexuale, pe care le sublimai in iubire, devotament si instinct de protectie (exact ceea ce a fost demolat si smuls din radacini odata cu eliberarea sexuala a anilor ’60), si te lega in familie, unde erai brusc responsabilizat: trebuia sa protejezi familia ca pe propriul tau avut in lupta cu alti barbati rapace si nesatui intr-o ordine sociala a resurselor limitate (atunci si acum). Astazi, nu vad de ce un barbat inteligent, in conditiile istorice date, si-ar pierde timpul construind o casnicie langa o femeie lipsita de modestie, pretentioasa, egoista si egocentrica simultan, individualista si carierista. Niciodata barbatii in trecut nu au aratat vreodata insusirile de mai sus atunci cand menirea lor era aceea de a proteja si intretine familia patriarhala: era adesea o faptura modesta, echilibrata, vicleana, luptatoare dar prudenta, inversunata dar tacuta, autoritara dar ascultatoare, dar mai ales avea o tinta in viata, care constituia o autoimplinire de fiecare zi. Atunci de ce le-am tolera noi in prezent, cand in trecut nu au fost niciodata utile, in compania unor creaturi cu care vrem intai sa ne impreunam, fiind mai greu convinsi sa ne reproducem (fiindca implica responsabilitati ce tin de o morala clasica)? Prin urmare, abia azi traim epoca machismului complet: sexul poate fi obtinut lejer (pe bani sau nu, depinde de sarmul fiecaruia), femeia este un obiect erotic ce trebuie cucerit si furat de la alti barbati, iar singura grija personala (ce tine de eternul orgoliul masculin) tine de forta ta sexuala sau marimea penisului (poate pentru ca femeile usoare pot compara). Oricum, zilnic forta atavica, instinctele barbare ale barbatului de grota sunt stimulate si desavarsite: toti suntem constienti de complotul pornografic al zilelor noastre si de felul in care le-am facut inca o data pe femei sa stea in genunchi in fata noastra (sau a falusului insusi), iar singurul nostru dusman, rivalul cu care ne tavalim in fiecare zi intr-o lupta pe bani si pe pizde, ramane ceilalti barbati. Noi stim ca noi ne-am ingaduit totul. Uitati-va la filmele noastre porno: un baston in cadru ce stapaneste un intreg trup. Iata balanta puterii: penisul cantareste cel putin cat o femeie intreaga, expusa si dezgolita in toate chipurile imaginabile.

2. De cealalta parte, nu pot decat sa deplang soarta femeii. Cu un respect de sine si obiceiuri imprumutate tardiv de la barbati, pe care se chinuie sa ii imite pana la disperare, femeie moderna are parte de o libertate dezonoranta cu care nici nu stie ce sa faca si care nici nu o face fericita. Complet expusa legii de dominare economica a barbatilor (chiar si atunci cand este o femeie realizata profesional) pe de o parte si fanteziilor sexuale de dominare ale barbatilor pe de alta parte (care nu au nici o problema sa le numeasca mai des “sclave” decat “curve”), femeia de azi canta asa cum ii zice tipul cu biciul lucios si extrem de agresiv, crezand ca interpreteaza ceva pe care si-l doreste (dar fara a-l fi compus niciodata ea). Probabil povara cea mai grea este nevoia maternitatii, care, orice s-ar spune, este oricum mai pregnanta la nivel instinctual decat sentimentul paternitatii, un jug construit social, nicidecum natural. De aici atatea femei sterile azi, de aici atatea familii monoparentale sau concubinaje care sfarsesc din nou in singuratate, de aici atatea nevrozate, isterice sau muieri dezechilibrate psihic. Pur si simplu, dragelor, in clipa imediat urmatoare cand v-am dat libertatea de a face si de a fi ce sunt barbatii in stare naturala (iata la ce se reduce tot esafodajul conceptual al feminismului) v-ati pierdut libertatea de a fi mame, sotii, iubite, fiinte adorate si respectate, atat cat erati inainte. Universul acela de reprezentari masculine, maturat pe jos de demitizatoarele feminismului, mari militante lesbiene multe dintre ele, odata pierdut, ne-a redat unui libertati anistorice, de dincolo de timpuri: este vorba de acel prototip de barbat macho si realmente coplesitor de dur. E acel mascul care va pune pe prima pagina a ziarelor din lume, dezbracate pana la os, sau care va indeamna sa credeti ca a sta in chiloti la televizor este propria voastra libertate (adevaratul nostru divertisment). Dar in final cel care plateste consumatia la restaurant, va plimba cu masina, va cumpara rochite si va fute ostentativ (singura lui grija, cea ascunsa, este cea daca oare o face mai bine decat alti barbati: nici o urma de atentie fata de nevoile voastre, vacue si indefinite) ramane dirijorul custii in care defilati crezand, printre zeci de chicote stupide, ca, in sfarsit, barbatii si femeile sunt egali de la natura. Exact in acest punct nu a fost vorba vreodata de egalitate. Nici macar in drepturi, care oricum in natura nu sunt niciodata democratice. Poate pentru ca natura in sine nu este si nu va fi vreodata democratica.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Marea prapastie

  1. Ana Petrache zice:

    Articolul tau e just, din pacate. Dar stii care e marea drama? Nu toate femeile vor libertatea asta pe care le/o da societatea si unele de buna voie se daruiesc cu totul unor barbati, gata sa devina scalvele lor in speranta ca asta ii va responsabiliza si ii va obliga sa devina sotii de alata data. Evident, multi nu au subtilitatea de a pricepe gestul lor de daruire, romantic, dar nu crestin si prin urmare raman doar niste curve in fapt, idealiste in intentie. Si cum se termina totul? Ea cu doi copii si job de 12 h, el deresponsabilizat total in urma divortului si cei doi copii crescand fara autoritate si in cartier, acolo unde stii tu mai bine ce sa intampla.

  2. paul zice:

    Da, natura nu e democratica. Traim intr-o lume a barbatilor si asta ar trebui sa ne consoleze. Omul – ce violent suna acest cuvant!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s