In chestiunea examenului de imaturitate

Domnule Patrascu,

Cum nu aveti sectiune de comments, va gazduiesc raspunsul pe care tineam sa vi-l dau tocmai pe blogul meu. Pe langa faptul ca generatiile actuale sunt crescute prin a-si ura tara, limba, semenii (ceea ce nu inseamna ca pledez pentru a iti iubi natiunea, dar gasesc ura cel putin la fel de irationala), cred ca nu ati surprins problema capitala a invatamantului romanesc: elevul arhetip.

Din experienta personala, elevul-model al invatamantului romanesc din ultimii 20 de ani este o relicva supralicitata a ultimelor doua decenii de educatie comunista: fetita si baiatul care iau nota 10. Toate energiile natiunii merg in directia unei perfectiuni de mandarini: 9,81, 9,99, 9,86. Am impresia ca sistemul de educatie din Romania a ramas blocat in fata tabelului Nadiei de la Montreal, unde acel “10 curat” (care semana mai degraba cu un 1 mortifiant) s-a imprimat adanc in constiinta romanilor.

Eu, ceva mai mediocru in asteptari, vreau o tara de nota 7, unde toate merg in asa fel incat sa traim si sa gandim majoritatea mediu, sa traim intr-o tiranie a majoritatii unde cei mai multi au unde munci si unde sa-si consume banii. Deci nu o tara de nadii care zburda pe campuri in ovatiile generale ale unor imbecili ireponsabili si amnezici, ci una de indivizi plati si serbezi, dar utili. Ca in Germania, de pilda.

Noi suntem insa o societate de repetenti si patibulari care scot palaria (si chiar si aici cu falsitate) in fata a 50 de tineri care au luat 10 fix la bacalaureat. Nu vreau sa denigrez meritul acestor tinerei exceptionali, ci vreau sa sugerez exceptionalitatea, marginalitatea si irelevanta lor intr-o democratie a celor mai numerosi. Noi contam si nu ei, iar nota lor exceptionala nu ne garanteza nici pe Einstein (elev mediocru) sau Steve Jobs (fara studii superioare). Ce cantitate de bine general produc acesti oameni cu note mari? Depinde de circumstante, de sansa, de fatum. Sigur ei nu lucreaza pe Wall Street. Sau, cu atat mai rau, poate ca da, desi ma indoiesc.

Cat priveste scenariul Dvs, acela conform caruia sunt tineri care isi iau credit pentru a urma studii la universitate si apoi platesc ani intregi la banca, tin sa va spun ca ati gresit tara. Elevii romani cu note mari, care o sterg in afara, tintesc la o bursa de 1500-2000 de euro (salariu urias in Romania celor 200 de euro, leafa medie pe acolo), la ani intregi de good time in universitati (pana la aproximativ 30 de ani) si apoi, cum ei au fost invatati de aici ca sunt de 10 (deci apartin unei elite, unei aristocratii naturale validate de alti aristocrati desprinsi de realitatea zilnica – desi sunt atatea firme care fac cercetare pe 5 euro in laboratoarele marilor universitati: profesorii), jobul vine lejer, cu un salariu de 3000-4000 de euro cel putin. Cam asa se prezinta mentalitatea multora care pleaca “acolo”: after all, Vestul trebuie sa fie reversul in toate al Romaniei, o tara rea si oribila, unde viata este “grea” si trebuie sa te lupti ca sa supravietuiesti. Exagerez un pic, dar scenariul ramane in cadrul general. Evident ca multi se trezesc in fata unei realitati crude unde, ca si la noi, tot multinationala face legea, iar nota nu convinge decisiv pe nimeni. Si salariul initial pare mare pe langa Romania, dar mic/ banal fata de cei de acolo… Sa vedeti atunci frustrari pe capul acestor autointitulati aristocrati (in pretentii mai ales).

Deci discutia se invarte nu in jurul calitatii invatamantului, ci, in mintea acestor tineri de 20-30 de ani, are un iz comunista in ea: unde iau post dupa ce termin facultatea? La Microsoft sau la Mic.ro? Dar postul este asigurat? Si trebuie sa ma spetesc 9-10 ore pe zi in mjlocul unor oameni competitivi, chiar daca nu cu my school record? Si cu cat poti prelungi mai mult raspunsul la aceasta intrebare non-capitalista, cu atat studiezi mai mult in afara… Oamenii astia vor avea mari probleme (decat daca nu au realmente noroc sau sunt eminamente geniali) cand se vor lovi in sfarsit de realitatea celorlalti, unde notele si calificarile nu impresioneaza mult pe nimeni…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la In chestiunea examenului de imaturitate

  1. paul zice:

    Impresia mea este ca educatia ultimelor doua decenii nu are prea multe in comun cu comunismul. Oricat de slaba ar fi fost instructia scolara in comunism, ea era bine adaptata la sistemul social si economic existent. Prin forta imprejurarilor, eu am cunoscut invatamantul acelor vremi. Este corecta paradigma premiantului la care faceti referire numai ca aceasta nu-mi pare sa fi fost strict apanajul sistemului comunist. Putem acuza comunismul de exagerari pudibonde care au influentat intr-adevar, in sensul aratat de dumneavoastra, mecanismele educationale. Ceea ce uita insa cu desavarsire analistii/comparatistii scolii romanesti de azi este extrema omogenitate a societatii comuniste. Priviti invatamantul de atunci ca pe un instrument in serviciul unei ideologii brutale dar, tocmai de aceea, eficiente si veti remarca superioritatea sa fata de ceea ce exista in prezent. Spuneti ca preferati o tara de indivizi plati, serbezi dar utili. Pai asta era destinat invatamantul comunist sa produca! (Sper ca aveti cunoastinta de puzderia de licee industriale din acea vreme.) Ca in Germania. Si, intr-un fel, elevii de atunci sunt nemtii nostri de azi. Parerea mea este ca, pana la urma, conditia de existenta a unei scoli nationale onorabile consta intr-o buna administrare a mefientei. Comunismul ura neincrederea si o sanctiona corespunzator.( Nu exista scoala fara represiune. ) Asa a putut sa produca muncitori si ingineri perfect adaptati. Fiinte netede care au intemeiat o industrie putenica, capabila sa sustina corpul social. Forta comunismului consta in caracterul sau industrial. Faptul ca nu obtine performanta in industrii e un detaliu care, la scara sociala, continentala sau istorica, ramane nesemnificativ (unii l-ar putea califica oportun). Mi-ar place sa spun ca comunismul romanesc s-a prabusit in urma insurectiei miraculoase a mefientilor, a marginalilor care au scapat procesului global de invatamant. Nu ar fi adevarat. De aceea cred ca invatamantul comunist nu a esuat. In masura in care a fost posibil, a produs cetatenii de care statul avea nevoie. Prezentul este total diferit. Scoala a renuntat sa mai fie un instrument in serviciul statului. Acest fapt simplu nu poate fi subliniat indeajuns. Scoala a fost intotdeauna principalul vector de „implementare” a principiului autoritatii. Iar sursa autoritatii este fie Dumnezeu prin institutiile sale, fie statul laic. La fel de adevarata este si constatarea ca statul roman a renuntat la scoala, ca la un artefact inutil, ca la un accident istoric…Statul roman cultiva mefienta, aici Horia Patrascu are dreptate. Nu stiu ce e de facut. Cred ca nimic. (Impartasim, iata, aceeasi amaraciune.) Daca am facut efortul de a redacta acest comentariu, a fost pentru a restitui statului comunist acea minima onorabilitate care ii este azi contestata. Poate ca in ordinea scolara Horia Patrascu este indreptatit sa protesteze. In ordinea morala insa, Funeriu a procedat corect . Ne-a aratat ca imparatul e gol. Este si un gest de autoritate care desfide sistemul de invatamant ceausist si pe cel actual totodata. In cele din urma, este o dovada de pragmatism. Aceasta devoalare a adevarului poate fi ultimul act de naincredere, desi ma indoiesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s