Super what?

Peste Ocean, in minunata tara a Americii, pe care romanii o idolatrizeaza de doua decenii si fata de care traiesc cultural conectati zi de zi (de la stiri senzationale la cheap sitcoms), exista o hiperproliferanta industrie autohtona a cartilor. Probabil ca va imaginati ca nici 5% din cartile nou aparute in States nu provin altundeva decat din old Europe (restul lumii nu conteaza oricum), ceea ce asigura un aer caldut de familiaritate si comoditate oricarei noi publicatii. Ideile sunt cam acelasi, eventual osciland intre liberalii democrats si conservatorii republicans (doua fete ale aceleiasi monede: mult cash la mijloc), iar dilemele identice, lumea fiind pentru the tough Americans un urias loc de joaca unde hamburgerii zboara intr-o parte in alta mai abitir decat rachetele pe un fundal de zgarie nori (zis “skyline”) si multe reclame.

Recunosc, oricat sunt fascinat de bogatia materiala, de orasele lor din sticla, de residential areas autosuficiente, de patriotismul lor gregar si cultul penibil pentru the star spangled banner, de placerea de a semana cu toti ceilalti dar a crede in the innate rights ca indivizi, de taranismul lor ok din Midwest, americanii nu-mi plac. Cum sunt fascist din fire, o zic pe sleau: niste corcituri europene de joasa speta, antrenata sa traiasca din si pentru mall. Tot ce este stralucitor si plin din idei in America de azi provine din zonele marginale si amarate ale lumii: indieni, pakistanezi, ucraineni, chinezi, chiar romani, exact acele cohorte de imigranti care populeaza campusurile celor mai bune universitati din State. Face it: what’s swell in America doesn’t come from there!

Si acum ma intorc la cartile americane, scrise in American English si pline de exemple americane, cu momente scurte in care cativa arabi intra pe scena, se detoneaza si dispar, sau altele in care fratii englezi intampina si ei unele din problemele americanilor, dar nici pe departe atat de interesante ca la ei acasa. Ma refer la acea specie luxurianta de carte economica, cu priza la publicul un pic peste medie, majoritar corporatist, scrisa de parca ar fi un speech motivational funny & exhilarating platit de multinationala mama, care pe o plaja din Cancun sau din Pensacola citesc ceva din corifeii lumii: Thomas Friedman, Nouriel Roubini, Malcom Gladwell, Paul Krugman sau Joseph Stiglitz. Plus Taleb fiindca avem nevoie si de o previzibila “lebada alba”. Lista este mult mai lunga, dar, dupa puterile mele, doar acestia mi-au trecut prin cap. Tipii acestia sunt megaformatori de opinie: dar, cum se stie, la opinologie ne pricepem atatia…

Pe coperta scrie “A humdinger”. Adica ceva remarcabil, ceva rasunator. Iar titulul este un sequel: Superfreakonomics, continuarea primului volum: Freakonomics. Iar autorii Steven D. Levitt, profesor de economie la University of Chicago, si Stephen J. Dubner, journalist in New York City. Marturisesc ca am citit inca de la apartie si prima parte, dar am ramas cu putine amintiri, demne insa de rememorare: am in cap un articol situat in zona numita behavioral economics in care aparea si Romania. Vezi Doamne, spun cei doi autori, tinerii care l-au daramat pe Ceausescu in revolta spontana din anul 1989 erau cu totii un fel de negative externalities: urmarea interzicerii prin decret de stat a avortului in 1967. Deci dictatorul a fost ucis de proprii decretei. Intre aceste doua evenimente simpatic alaturate, aflam ca rata mare de criminali si infractori care au populat marile orase americane in anii ’60 si ’70 era cauzata de absenta unei legi, devenita realitatea dupa 1971 in NY, care permitea avortul. Dupa 1980 the rate of homicides and home burglary plummeted, zic cei doi, corespunzand exact cu proportia de fetusi expulzati inainte de vreme. Motivul? Avortul este un autoreglator natural… iar avortonii, odata lasati in viata, fac rele sau darama… dictatori. V-a placut? Deci dragelor: avortati! Acum, sincer, nu as crede in cauzalitati atat de facile si explicatii demografice de proportii… civilizationale.

Dar cei doi autori au scris si o continuare, dupa cum spuneam, pe care am avut bucuria de a o citi azi. La fel de fascinanta si freakish ca prima. Cartea are 5 capitole si un epilog. Nu am de gand sa va rezum continutul, dar nu ma voi feri sa comentez pe fiecare chapter scotand in evident exact ceea ce m-a deranjat sau, mai curand, nu m-a impresionat si nici nu mi-a spus mare lucru, obiective vizibil intentionate de cei doi scriitori, pe care, din nefericire, nu le ating intru totul.

Primul studiu se ocupa de prostituate. Hot topic, to say the least! Eu mi-as fi dorit sa aflu, de pilda, cat te-ar costa mersul la prostituate in comparatia cu a avea an average girlfriend sau chiar a wife. Sau, pur simplu, cam cu cate femei platite s-ar putea culca un barbat average care castiga an average monthly wage intr-un oras mare si unul mic din SUA judecand ca duce o viata normal si nu una cu whore budget? Pe limba noastra: care este mai cost-efficient, femeia de rand sau prostituata? Evident ca poti sa agati gagici din bar pentru un suc si sa faci sex cu ele la valoarea unui cocktail sau a unui frappe, dar nu toti avem sex-appealul necesar. In schimb, ce aflam de la Levitt & Dubner? Banalitati: in cartierele sarace din Chicago o prostituata castiga mai bine si munceste mai putin daca are un pimp pe langa ea, dar in continuare veniturile sunt undeva la 1600 de dolari, ceea ce, avand in considerare riscurile si necesitatea unui al doilea job, face viata de curva naspa. Cam asta s-ar putea spune si despre soseaua de centura a Bucurestilor. Sau ca o prostituata de lux din NY, care castiga si 500 de $ pe ora, cu cat cere mai mult, cu atat clientii sunt mai bogati, mai rafinati si mai putin infometati de simplul act sexual. Probabil ca si in Romania o escorta care cere minim 200 de euro pe ora nu se intalneste chiar cu oricine! Sau ca preturile se ajusteaza de la sine conform raportului dintre cerere si oferta fara interventia legii. Daca doi americani crescuti in lumea lui free market se mira la asa ceva, ce sperante sa mai avem noi, esticii? Ce mare lucru?

Al doilea capitol mi-a placut mai mult. Deseori m-am intalnit cu acel soi de om tanar care uraste ideea de “categorisire” si are dureri de dinti la ideea ca ar putea deveni o simpla statistica intr-un marketing project, ceea ce, intre noi fie vorba, chiar asa se intampla. Stiti starea aceea cand stai linistit cu o bere in mana si incerci sa ghicesti dupa semnalmente, haine, atitudine etc. clasa sociala si obiceiurile vreunui vecin sau vecine de la alta masa? Ei bine, sunt unii, si nu putini, care au alergii la genul acesta de experimente amuzante. Levitt & Dubner ne spun povestea unui proaspat uns Sir englez, anonim (MI5 ceva?), care se ocupa de acelasi lucru ca cel de mai sus, dar intr-un mod profesionist. Dupa atacurile teroriste din 7/7 2005 din Londra, s-a pus intrebarea: care este profilul unui terorist arab pe teritoriul UK-ului? „Cineva” care lucreaza la banca a stabilit un algoritm si a pus la cale o simpla cautare ingenioasa intr-o mare baza de data cu clienti a rezolvat cazul, “innobilandu-se”. Iata trasaturile: arab cu varsta cuprinsa intre 26 si 34 de ani, student sau la studii (doctorale?), cu cont la banca, venituri fluctuante si o zi de vineri cuminte (Ramadanul), necasatorit, fara credite si, mai ales, fara asigurare de viata. Va puteti imagina ca dintr-un sample de 5000 de indivizi cu nume arabesti doar 30 se potrivesc modelului de mai sus? Si ca cel putin 5 dintre acestia sunt teroristi? Sa nu credeti in categorii si etichete, nu? Better not.

Capitolul trei m-a lasat rece. In batalia din om intre altruism si egoism celebra game theory, alaturi de o literatura enervant de intinsa, pledeaza mai nou pentru latura altruista a naturii umane. Fara indoiala ca totul tine de incentive si context, dar egoismul joaca in continuare un rol central. Normal, nu?

Penultimul capitol depinde de simplitatea occamiana a celor mai multe inventii utile de pe lumea asta: de la vaccinul anti-poliomielita pana la “descoperirea” centurii de siguranta in masini, mintea umana gandeste simplu si eficient. Si viitorul merge in aceiasi directie, mai putin in sistemul financiar unde instrumentele puse in joc i-ar da batai de cap si lui Aristotel… Cei doi pundits se grabesc sa conchida ca sunt solutii ingenioase si geniale de a transforma urgane de gradul 5 in unele de gradul 1 prin pastrarea sub 26,7 Celsius a temperaturii la suprafata Oceanului Atlantic pe portiunile unde se formeaza taifunuri. Cum se poate asta? Gasiti totul in carte. Boring si tedious, dupa mine.

Ultimul capitol este suficient de suprarealist pentru a-l reduce intr-o singura fraza: o mana de tipi bogati, fosti creatori ai corporatiei Microsoft sau lucrand prin preajma, adunati in fratia luminii Intellectual Ventures, au gasit deja rezolvari cheap and easy pentru incalzirea globala, care mai mult este o racire urmata de o fireasca incalzire… Deci poti sa fii bogat, inteligent, perspicace si sa nu te cheme Al Gore! Hallelujah.

Iar epilogul vireaza in penibil si grotesc: intr-un lab experiment dintr-o universitatea americana celebra un researcher le invata pe maimutele capucine – o specie care doar mananca si se reproduce – bazele economiei. Altfel zis, le instruieste cu privire la utilizarea banilor. Iar maimutele reactioneaza ca… orice american obisnuit. Si nu zic eu asta, ci cei doi autori. Ba chiar ajung sa isi ofere bani intre ele in schimbul unor acte sexuale…

Concluzia? Va rog sa va imaginati ca aceasta carte reprezinta totusi o sursa de idei proaspete si noncomformiste, aproape witty and bright, in peisajul intelectual al publicului educat din US. Despre saracia de repere, lipsa de coerenta interna si aparenta de studiu sociologic care imbina un pic de istorie locala si data culese recent, se poate spune ca reprezinta mai mult decat o sursa de distractie si amuzament cinic pentru baietii de pe Wall Street? Poate ma insel, dar cartea ramane insa mind-blowing. Literally!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s