Affluenza

In incursiunile mele in lumea cartilor proasta de consum, am dat peste aceasta minunatie de junk book, achizionata din orasul fastuos de care v-am povestit mai jos. Inca am reale dificultati in a intelege carui scop ii servesc tipul acesta de carte “inspirationala” (parca asa ii zice): de-al asigura pe cititorul prins intre doua statii de metrou ca opinile sale despre societate, univers si Dumnezeu sunt deja adevarate? Sau de a-l incuraja ca nu este singurul penibil in situatia lui? Sau de a-l face sa creada ca este cumva mai special daca cineva il pune sa dea bani pe o carte cuprinzind o imagine infirma a lui insusi? Nu inca nu pot alege intre aceste posibilitati, dar intre asemenea ambiguitati o ambiguitate chiar mai mare este binevenita.

In fine, sa trecem la subiect. Autorul este un anume Oliver James, psiholog cu pregatire in psihanaliza, absolvent de Cambridge (chestiune cu care la un moment dat in cartoi, Oliver James – ce nume banal, cu rezonante de bucatarie! – se lauda in treacat), care scrie despre societatea de consum si valorile care populeaza arealul anglo-saxon, mai ales in batranul Albion. Nu stiu in ce masura cartea este produsul unui psiholog autentic (are cateva zeci de pagini de note si chiar o bibliografie substantiala) sau doar ce crede autorul ei despre ceilalti, sine, devenire, cautarea fericirii si atatea altele cu aceiasi deosebita greutate. Nu am citit-o atat pentru continut (la care am sa ma refer numaidecat), ci pentru sansa unica de a descoperi nuante autobiografice care imi releva inca si mai bine trasaturile de spirit ale omului vestic plat.

Cartea se deschide precipitat cu un soi tampit de test psihologic, din acelea pe care le poti gasi langa o lucioasa reclama Nivea in revistele mondene, despre cat de imbroboditi suntem de Affluenza, boala catalogata ironic de Oliver J. ca imbinarea dezastruoasa din punct de vedere psihic dintre afluenta economiilor dezvoltate si virusul gripal cu raspandire rapida de a consuma inca si mai mult pentru a fi cineva in asemenea colectivitati mastodonte si hiperactive. Concluzia este ca daca vreti sa aveti iahtul lui Nicu Gheara si psihic aratati ca fetele din Sex and the City (adica la pamant sau la saltea, cum doriti), desi o duceti financiar ok, inseamna ca suferiti de affluenza. Tot ce urmeaza pe sute de pagini este exemplificarea/amplificarea si nuantarea acestei idei. Da, stiu ca am avut rabdare, dar, credeti-ma, am rabdare cu toti tampitii, chiar si cand ii grabesc intr-o parte sau alta, in fiecare zi.

Dupa zeci de interviuri realizate cu insi din tarile dezvoltate (Anglia, Noua Zeelanda, Australia, Singapore, US, Olanda, Danemarca), Oliver a ajuns sa creada ca traim o infectie globala, bazata pe cate zeci de ore de munca prestezi pe saptamana, ce pozitie ai in companie, cati bani produci anual, pe ce ii dai (masini mari, case si mai umflate, pana la Gucci, Hermes si Louis V.) si cat de putin impacat cu tine si cu familia ta (daca ai asa ceva) esti dupa o cariera de succes. Se pare, zice Oli, ca nevoile noastre sunt in mare parte artificial sustinute de invidia colectiva si de campaniile de PR si marketing ale marilor concernuri, prin intermediul carora trusturile media fac miliarde (iar cei care platesc trilioane), pentru a ne injuga si mai mult la roata consumului imbecil si desantat. Majoritatea celor cu care discuta Oli (multi multimilionari cu care autorul se afla intr-o incerta relatie de distantare valorica – uite cat rau isi fac lor insile din cauza Affluenzei! – si show-off britanic: ii cunosc personal, ma aflu printre ei, imi frec tweedul de hainelor lor, stiu ce inseamna implinirea visurilor celor mai multi!) sunt niste personalitati sterse, ultrabanale. Nu am de gand sa exemplific, dar la unele relatari am avut impresia ca mai interesant ar fi sa-l aud pe Nicolae Guta sau Adi Minune vorbind despre vietile si averile lor decat nu stiu care new-yorkez nevrotic si stupid. Partea cu adevarat valoroasa a cartii este numarul (da, cantitatea) impresionant de povesti de viata, reproduse in detaliu, pe care le gasiti excelent relatate de Oliver (intr-o engleza viguroasa si incitanta) si numitorul comun al tuturor, pe care Oliver James nu imi da impresia ca il sesizeaza: nici unul nu are valori autentice. In societatile in curs de dezvoltare sau subdezvoltate, ordinea traditionala, desi in contractare si anomie, inca mai subzista, iar un asa-numit tabel de valori morale (mai mult sau mai putin religioase la origini) functioneaza la nivel de discurs si organizare interpersonala. Chiar si la noi in tara, indiferent ca suntem un neam de hoti si curve, aveam inca dimensiunea denumirilor corecte: sunt inca multi care ar putea pe loc sa zica ca nu stiu ce starleta de la TV este tarfa unuia sau altuia imbogatit peste noapte sau ca W. este un individ corupt si bun de parnaie (in Vest, toleranta si political correctness-ul nu te las nici cu usile inchise sa fii atat de agresiv si nepoliticos cu tovarasii tai cetateni). Nu-i vorba aici de a oferi un blam absolut sau de a fi cu adevarat sigur ca cel oricum nepedepsit este cu adevarat vinovat de una sau alta, ci de existenta acestor cuvinte: hot si tarfa, folosite cu exactitate si siguranta. Poate vi se pare hilar, dar limba este cel mai bun purtator al moravurilor. Exista intr-o limba vestica ceva asemanator sensului pozitiv al cuvantului “smecher”, care la noi este un interlop respectabil, un mic nemernic, un ticalos viclean si implinit? Ma indoiesc ca realitatea smecheriei exista pentru ca numele ei sa prinda simultan viata. Iar la noi valorile materialiste au sens: daca un moment te plictisesti de bunastare, iesi un pic in mizeria cotidiana si iti reglezi imaginea impecabila de sine pe care un bogatan din Beverly Hills nu o poate avea fiindca toti in jur sunt cam pe la acelasi nivel pe o raza de 500 de km. Saracia si modestia economica ne tin lucizi si dispusi sa apreciem corect valoarea reala (nu simbolica) a unui produs.

Or, in cartea lui Oliver James, portretul axiologic este aproape identic la orice victima a Affluenzei: toti o duc financiar bine (cu salarii de zeci de mii de euro pe an sau direct milionari), toti se chinuie sa gandeasca pozitiv (un fel de gandire optimista a invingatorului robot: sincer pana la grotesc, hiperactiv si superocupat dar nu plin de viata, mai mult un automat de ultima generatie decat un om in carne si oase; poate doar egoismul si certitudinea falsa a propriei importante aduc o briza de veche ticalosenie omeneasca in atmosfera), toti au motivatii extrinseci (faima, putere, bani, sex, case, excursii exotice) si nici una care sa corespunda unor nevoi interioare (adica nu se bucura realmente de ce au), toti vor sa fie atractivi fizic (sa arate ca in revista), sa isi cumpere cat mai multe bunuri de care nu au realmente nevoie, sa isi rezolve frustrarile copilariei prin a le oferi celor mici tot ce nu au avut ei parte ca adulti in devenire, sa isi educe odraslele intr-un mod la fel de aiuristic ca felul lor de a gandi, nici unul nu da doi bani pe familie inainte de 3o-35 de ani (iar dupa vine plafonarea sau divortul: conditia tinerelor mame devine o condamnare sociala atunci cand stau acasa in primii ani sa aiba grija de cei mici, desi sotii lor castiga mai mult decat ar fi nevoie pentru un trai decent in familie), toti rationeaza in spiritul celor mai comerciale stereotipii. Peisajul uman din Affluenza mi-a adus aminte de personajele plastifiate si fara interior din romanele lui Michel Houellebecq.

Trebuie sa spun totusi ca nu agreez viziunea lui James, care, desi uimitor de personala pe alocuri, are miez si miza. De ce? Oli insusi nu gaseste solutii convenabile: pe de o parte apreciaza de cateva ori in volum functia reglatoare a religiei in viata oamenilor moderni (macar pentru credinta intr-o ordine superioara care, virtual, reprezinta o alternativa la temnita trupeasca a celei de aici), dar pe de alta pare este adeptul emotiilor si talentelor personale traite hedonist si un critic al religiei ca fenomen social (care, nu stiu de ce, pare la Oliver James tot una cu republicanii neocons din timpului regimului lui George Bush!?). De ce nu ar fi oamenii exact asa cum sunt acum, sclavii Affluenzei? In virtutatea a ce sa se schimbe? Nu am priceput nici accentul pus pe valorile traite adanc, a motivatilor intrinseci: oamenii de rand sunt secularizati, desprinsi de cadrul familiei, al scolii riguroase, al Bisericii. Ei nu isi pun intrebari: apasa butoane cand au nevoie de ceva. Despre ce valori solide vorbim cand societatea in ansamblu este atat de lichida si volatila pe parcursul a cateva decenii? Vorbim despre o alta lume, a brave new world, compusa din ignoranti si caractere nule. De unde placerea de a avea grija de copii la femei? Nu cumva Oli pune prea mult accent pe gene si instinct cand, pe tot parcursul cartii, ramane adeptul importantei decisive a formarii si crearii de aptitudini si obisnuinte? Mi se pare aberant sa continuam sa credem ca familia mai are sens in conditiile in care pana la 30 de ani numarul de aventuri sexuale este unul semnificativ de mare pentru a nu te mai dedica cuiva dupa aceasta varsta (stiind ca exista mereu o iesire, o portita de scapare genitala). De ce ai face-o? Cum sa iubesti un copil cand nu stii sa iubesti o femeie/ un barbat?

Oliver James sesizeaza si contradictiile interne ale lumii noastre: desi atat de cinici in fond, suntem obligati de jocul social sa ne creionam o personalitate si sa atingem fericirea in viata intima. Probabil ca de aici apar nevrozele si tulburarile emotionale din cartea sa: oameni care si-au gresit mijloacele in vederea unui scop anume sau, dimpotriva, scopul pentru asemenea mijloace. Cand stai 12 ore ca un microcip la birou si invarti pe buze o alta limba de lemn, nu vei avea niciodata bogatia interioara a unui compozitor, talentul unui patinator sau vocea unui cantaret, desi se pare ca vrei sa te simti special la finalul unei zile oarecare. Eroare. Asa vor toti, dar ceva este gresit in sistemul social, o contradictie interna. Nu poti sa mai traiesti o poveste de dragoste siropoasa ca in filme dupa ce te afli la n partenere/i sexual/i, ci doar sa faci sex ca lumea. Nu poti sa te dedici trup si suflet sotiei/sotului sau macar sa inveti sa il accepti cu bune si cu rele cand individualismul generalizat iti spune ca esti stapanul absolut si responsabil al soartei tale, ca meriti mai mult si ca esti cel mai important de pe lumea asta sau ca cel putin dorintele tale sunt mai importante in viata asta unica decat ale tuturor celorlalti pusi la un loc.

Este insa la fel de adevarat ca in societatile unde nivelul de trai este indeajuns de multumitor ca sa poti aspira la ceva spiritual, din lipsa de educatie si formare interioara (ce model paideic are Occidentul in momentul de fata?), ai la dispozitie doar sporirea consumului, nu si a satisfactiei rezultate din consum (exista un punct al satietatii in orice: cu cat mai des intensificati stimuli, cu atat mai rapida satulia).

Dar, in ultima instanta, nu realizez ce anume ne propune Oliver James, a carui carte m-a fascinat oarecum: de ce sa nu fim cinici, de ce sa nu ne lansam in orgii, in chemarea si valvataia pornirilor atavice, a salbaticiei din noi, de ce sa nu tremuram in bratele placerilor de orice fel? Dar aici apare ultima contradictie: societatea este in continuare organizata pe principiile autocontrolului (protestant) si ale rationalitatii industriale. Iar urmasii celor ce s-au modernizat in fabrici sunt impinsi si organizati sa nu asculte niciodata de natura lor primara de teama ca intregul imperiu al legislatiei si al conduitelor inhibate, chiar daca imorale, sa nu se surpe. Sau probabil ca o stare naturala redivivus le-ar aduce celor multi pierirea. Ceea ce plictiseala si monotonia nu vor face niciodata.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Affluenza

  1. paul zice:

    Pentru o serie de ratiuni pe care nu este cazul sa le dezvolt aici, consider ca unele comentarii nu pot fi facute publice. As fi onorat daca as putea obtine un email. Daca nu e posibil, nu e nicio problema. Raman oricum prietenul acestui blog interesant.

  2. vicuslusorum zice:

    Da, iata un e-mail: danalexandru23@yahoo.com. Astept comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s