Cele două surse ale moralei și prostituției

,,Societatea este cea care trasează individului programul existenței cotidiene. Putem trăi în familie, ne putem exersa profesia, ne putem ocupa de miile de griji ale vieții de zi cu zi, ne putem face cumpărăturile, ne plimbăm aiurea pe străzi ori rămâne acasă fără să ne supunem prescripțiilor, fără să ascultăm de obligații. (…) Astfel înțeleasă, ne putem face datoria în mod automat; și dacă vom avea în vedere situațiile cele mai frevente, însăși supunerea la datorie se va defini drept un abandon sau o pasivă delăsare.” (Henri Bergson, sublinierea îmi aparține)

,,În răzbunare și în dragoste femeia e mai barbară decât bărbatul.” (Fr. Nietzsche, Dincolo de Bine și de Rău)

“But the most probable,” Ulrich said emphatically, “is that morality, like every other form of order, arises through force and violence! A group of people that has seized power simply imposes on the rest those rules and principles that will secure their power. Morality thereby tends to favor those who brought it to power. At the same time, it sets an example in so doing. And at the same time reactions set in that cause it to change–this is of course too complicated to be described briefly, and while it by no means happens without thought, but then again not by means of thought, either, but rather empirically, what you get in the end is an infinite network that seems to span everything as independently as God’s firmament. Now, everything relates to this self-contained circle, but this circle relates to nothing. In other words: Everything is moral, but morality itself is not!’ (Robert Musil, The Man Without Qualities, II,1112-1113).

I.

Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama care este imperativul categoric – pentru că, în ciuda scepticismului care se îndoiește de orice mai puțin de veridicitatea scepticismului însuși, putem vorbi de un imperativ categoric – al societății noastre: fă-i altuia ceea ce plăcerea personală te învață să faci în viața ta. Dincolo de corul cam triumfalist al băbuțelor care deplâng lipsa omeniei pioase de ieri în dauna neomeniei preaomenești de azi, hedonismul actual nu are aparența a ceva cunoscut în trecut. Plăcerile urmărite de societate în ansamblu și felul în care suntem educați să le urmăm are ceva iluzoriu și de la sine înțeles: existența dusă între muncă, supermarket, mall și cârciumă exclude distracția senzorială a plăcerilor crude. Ați văzut pe cineva cultivând sau pronunțându-se în favoarea deliciilor, nicidecum patologice, de a-i domina pe alșii, de a găsi satisfacție din a-i chinui? Și ca să ducem lucrurile până la capăt: ați întâlnit vreun proroc al plăcerilor fizice practicate zilnic cu osârdie în mass media, acest câmp social al obișnuitelor și deprinderilor nutrite de noi între noi înșine? Nimeni nu-i cere nimănui mai mult decât morala cotidiană a consumului limitat, generat, raționalizat și filtrat de instituțiile invizibile ale statului modern. Chiar și atunci când ni se spune că în viața privată (obiectul de predilecție al marilor tiraje gazetărești) putem practica orice morală preferăm, setul de așteptări este comandat de privațiuni și necesități materiale, poate întâia sursă a moralei noastre. Nu numai că nu putem bea mai mult decât poata îndura trupul, dar beția ca distracție socială îsi are limitele sale acceptabile (ieșiri în oraș în weekend, petreceri adolescentine, dineuri oficiale, reuniuni de familie) asupra cărora planează mâna invizibilă a celorlalți și a judecăților lor, circumscrise de obiectivanta admisibilitate socială. Iar instituția centrală care a remodelat plăcerea, pierzindu-și conturul tradițional, dar păstrându-și insidios forța simbolică, este noua familie, eliberată de tată, bunici, până și de nepoți în favoarea unor cetățeni consumatori cu drepturi și obligații mutuale de a-și face unuia altuia pe plac după placul general. Și în orice activitate a loisirului ceilalți trasează, dictează prin gesturi mărunte, mutește.

Poate că nimic nu mă face să râd mai tare decât felul în care sexualitatea, ca resursă, pare-se, infinită de plăcere, este sedată social azi. Ce hohote de râs rabelaisiene îmi trezește arhitectura regulată formată din psihologii de duzină scriind la rubrici oarecare de sex, din producțiile hollywoodiene siropoase în care sexul se lasă sugrumut de o dulcegărie naivă și de felul în care pornografia (imaginea neutralizează praxisul, făcându-l neutru moral, dar nu-l poate înlocui, ceea ce în continuare îl plasează în imoralitate) devine cea mai agresivă formă de sexualitate tolerată social. Iar prima ființă sacrificata pe altarul perversității de toți consimțită (devenită fapt medical: de cate ori nu ați fost informați de alții, mereu alții, că masturbarea eliberează nu știu ce hormon al fericirii, de câte ori nu vi s-a prescris o cură de sex pentru a vă feri de cancer la prostată, nevroză, tulburări psihice etc.?) este nimeni alta decât prostituata.

II.

Nu de puține ori mi s-a dat să întâlnesc și să aud despre părinți care își trimit progeniturile la petreceri cu prezervativul în buzunar, fiind mustrați a priori cu privire la pericolul BTS-urilor. Aceștia sunt adesea oameni respectabili, cu meserii ce țin structurile sociale bine cusute împreună. Nu rareori mi s-a întâmplat să dau peste mame și tati, proletari și profesori universitari laolaltă, care își sfătuiesc adolescenții să aibă multipli parteneri sexuali până se vor ,,așeza”, probabil într-un indefinit viitor al vârstei de peste 30 de ani, când se presupune că vârsta adolescenței este încheiată. Deși mijloacele materiale de a aboli marele tabu al incestului și al pedofiliei există deja, educatorii de duzină ai familiei actuale păstrează o repulsie față de aceste practici nu dintr-o condiționare genetică sau din frică vizavi de o interdicție sacră, ci pur și simplu că de acest soi de plăcere societatea este în continuare degrevată.

Și, totuși, cu toate că atâtea mame își invită fiicele să fie curve prin căpuirea materială a unor bărbați potenți material și în ciuda faptului că tânărului mascul adult i se induce obligația să își întrețină material amantele (semn al distincției și al forței deopotrivă: bărbatul este cel mai bine integrat social atunci când banii săi îi deschid o paletă largă de opțiuni sexuale), în ciuda faptului că cele mai multe relații pasagere (oscilând de la o noapte până la câțiva ani, logica fiind aceeași: fie plăcerea fizică consumată succint, fie plăcerea fizică și psihică – romantică – căreia îi atribuim convenabil un timp mai lung de gestație și finalizare) sunt paradisul și infernul amorului contemporan, cea mai condamnată funcție socială este cea a prostituatei ca meseriașă.

Între prostituția oficializa(n)tă, familiară și familială deopotrivă, ridicată în slăvi de o întreagă industrie a divertismentului moral și prostituată plătită la oră, ca un muncitor oarecare, se cască o imensă prăpastie. De câte ori nu vi s-a dat să auziți stigmatul aplicat asupra clientului bordelurilor, nu în calitate de client (cum ar trebui luat), ci de ființă umană: întotdeauna fie bolnav (un bărbat sănătos și normal la cap își poate găsi o parteneră sexuală fără să plătească), urât (un fizic acceptabil nu poate apela la escorte), fără respect de sine (ce umilitor să plătești o femeie în bani când o poți face, în schimb, prin cadouri, ca într-un precapitalist troc, cum se întâmpla), incapabil să cucerească o femeie (mândria celui care, adaptându-se la cerințele sociale prin arta de a seduce – o sumă de plăpânde replici frizând prostia și umilința, întotdeauna antispotane și prefabricate – nu este nevoit să plătească pentru presupusa sa incapacitate de a comunica și a de convinge), ba chiar golit de suflet, sentimente și simțiri (unde sunt momentele romantice din filmele cu plimbări de mână în parc, frișca de pe nas, pătrunjelul de pe dinți și alte însemne simbolice ale intimității morale?), o bestie cinică (imoralitatea sa având totuși ceva vetust)? De cealaltă parte, prostituata aduce cu îmbinarea babilonică dintre o vrăjitoare stăpânită de nimfomanie (oarecum incitantă exterior) și o făptură decăzută (drogată, abrutizată, dereglată psihic, victima peștilor și a dominației masculine). Este aproape inacceptabil pentru simțul comun că între un client și escorta se stabilește un raport similar cu cel din universul mental al filmelor pentru adulți, cum, din nefericire pentru morala oficială și atât de temătoare în a-și păstra secretul în ochii lumii, se întâmplă mult prea des. Cum, vor zice pioșii hedoniști, sexul poate fi redus la o meserie, cum, până și plăcerea noastră cea mai ferită, care trebuie denegată social pentru a nu i se fura din intensitate, se pretează la un schimb ordinar între cerere și ofertă?

A două sursă a moralei este frica generală de a încalca limitele plăcerii admise. Deși reificat, actul sexual plătit are ceva din libertatea de a utiliza și de a abuza de ceea ce deții, chiar și temporar. Odată supusă schimbului monetar, o plăcere devine o proprietate (până la finalizarea consumului, nu are a face) a consumatorului, iar restricțiile simbolice ale societății își pierd eficacitatea. Valul de mistificare al mass mediei și al burghezului de rând scelerat se lasă înlăturat de această subversiune economică a unui domeniu care se dorește a fi non-economic pentru a nu-și trăda influența copleșitoare asupra tuturor celorlalte schimburi economice (gândiți-vă câte bunuri de consum nu exploateză în exces sexul). Cine vrea să răpească prostituției oficiale aura sa protectoare, minciuna găunoasă a așteptărilor subînțelese, dacă nu prostituata tradițională, care, departe de a nu-și domina pornirile și de a nu se feri de ceea ce se așteaptă de la ea, reduce la un competitor de mâna a două atâtea și atâtea ramuri ale pseudo-serviciilor sexuale/surogate erotice, cele care amână și intensifică așteptarea plăcerii?

Ispita plăcerilor conștiente ale oricărui consumator rațional este aceea de a refuza abandonul în brațele mirajelor societății de consum. Dialectica client-escorte subminează și aruncă în derizoriu temperatura scăzută a sexului trăit de noi toți. Nu-i de mirare că tocmai prostituata neconvertită este personajul pozitiv cel mai absent din cinematografia recentă. Despre ea se păstrează întotdeauna o tăcere răsunătoare.

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s