Cretinii utili ai educației publice la romani

Cunoasteti vorba aceea a unor contemporani (de care imi este rusine) in care se spune ca scoala romaneasca este mult prea teoretica si prea putin practica? Trec cu vederea ca daca, printr-un miracol, scoala autohtona ar fi maine “practica” (dupa intelesul mercantil/proletar al termenului, ca pentru niste inapoiati mintal) nu ar exista indeajuns de multe locuri de munca pentru ca stiinta “practica” sa devina si productiva. In continuare, oricum s-ar invarti pe toate fetele sistemul de educatie publica, somajul ar fi ridicat din simplul, evidentul si crispantul motiv ca nu avem nici fabrici, nici mari companii cat sa-i absoarba pe toti “practicienii” semianalfabeti care dorim sa fim.

Cu toate acestea, ne putem gandi la alte cai pentru a demonstra vacuitatea invatamantului nostru public. Cea care mi-a trecut astazi prin cap este cel al presupunerii prin absurd. Iata cum suna: sa presupunem pentru o clipa ca avem in fata ochilor, zi de zi, prototipul elevului model din Romania perioadei 1960-2000 (aleg aceasta perioada pentru ca cea mai mare parte a societatii romanesti s-a format in cadrul ei). Nu discutam nici despre meseria sa, nici despre utilitatea cunostintelor sale. Ramanem la un nivel pur teoretic si ocolim pe cat se poate chestiunile de ordin financiar. Adaugam o alta conditie: acest fost elev eminent are, din fericire, acces la cunostintele capatate pe parcursul liceului si facultatii (el nefiind totusi adeptul olimpiadelor sau a altor competitii paralele cu invatamantul standard livrat de stat) intr-o proportie de 90% (fata de 100% in prima faza). Acum urmeaza un detaliu care pe unii ii va deranja (in mod eronat, pentru ca experienta ne spune altceva): acest fost elev a invatat intr-o mare masura pentru note si s-a supus comandamentelor profesorului (altfel nu ar mai fi un elev model). Sa-i dam si o varsta: 40 de ani in prezent.

Si acum sa-l plasam in fata unor rafturi de biblioteca. Iata-l aruncand o privire peste maldarul cu carti sub eticheta biologie. Va puteti imagine cu ce usurinta ar naviga printre atlase zoologice, botanice sau de anatomie. Mintea lui ar fi plina de taxinomii bizare, denumiri exotice, latinisme apetisante, imagini microscopice si faune luxuriante. Duceti-l intr-o gradina botanica sau intr-o gradina propriu-zisa: jumatatea din reperele sale s-ar bloca la nivelul unor cuvinte. Sa presupunem ca a terminat biologia: deprinderile sale ar fi mult mai avansate, arborescentele ar capata consistenta, dar in esenta ar ramane suma unor articole de Wikipedia pe subiecte de biologie generala. Nu ati gasi nici dragoste pentru natura, nici un pasionat cititor de Darwin, Gould, Lorenz sau Dawkins in biologul din el. Ba dimpotriva: ar jubila la intrebarile de cultura generala dar s-ar plictisi obosit in fata unor carti. Nu la fel se intampla totusi pentru absolventul de medicina.

Il vad cu ochii minti in fata raftului cu literatura clasica/moderna. Reflexele de fost elev care invata comentarii in liceu sau sabloane care sunau excelent la locul potrivit in fraza sau metafore uzate menite sa demonstreze sclipiri stilistice fictive ar fi brusc aduse la viata. Manualul de literatura universala ar suplini perfect dictionarul de titluri primite de-a gata pe care nu le-a citit niciodata. In fata volumului deschis la intamplare ochii i s-ar impaienjeni si simpla placere a lecturii, a trairii unui text sau a in-fiintarii unei voci nu s-ar ivi niciodata. 99% din marea literatura europeana ar ramane complet pe dinafara pentru belferul nostru model. Pana si daca ar urma facultatea de litere, tehnicile academice de interpretare ale unui text i-ar fi complet inaccesibile in obisnuinta sa de lector pentru ca primele reflexe, distruse prin erodare inainte de accesul la facultate, l-ar stanjeni pas cu pas. Pentru el, literatura seamana cu ditirambii gaunosi, cu retorismul inesential, cu locurile comune ale vocilor voioase de la Cantarea Romaniei sau cel mult cu vocea bardului Adrian Paunescu. Belferul revoltat l-ar prefera pana la urma pe Nicolae Manolescu dar i-ar refuza din oficiu pe Erich Auerbach sau Ernst Robert Curtius (mult prea plicticosi si profunzi).

Va puteti imagina ce dezastru de eruditie cretina (culeasa din compendii, crestomatii, fragmente de carti etc.), fara logica, ar fi acest elev eminent in fata raftului de filozofie? Din Marx nu va fi inteles nimic, pe Kant si Hegel nu i-a citit niciodata, Platon si Aristotel raman obiecte de eterne stereotipuri, iar intreaga filozofie occidentala ar fi un monstru ciuntit de ignoranta unei non-gandiri cuminti, capabil sa reproduca halci de clisee in fata unor profesori adesea la fel de nuli ca si el. Aceiasi situatie s-ar reproduce la orice facultate cu profil umanist. Daca pregatirea sa s-ar opri la nivel de liceu, elevul model te-ar ingrozi prin halul in care filozofia a fost redusa la o coloana de filozofi morti si ce-a “zis” fiecare (eventual o imbecilitate de dimensiunea unei telegrame).

Istoria pe care ar sti-o exemplarul nostru l-ar face incapabil sa citeasca (fara sa adoarma) o pagina din Tucidide, Gibbon, Saint Simon sau Mommsen, dar ar consta cu siguranta dintr-o serie tulburatoare de cronologii insipide (cu iz nationalist). Geografia din capul sau ar consta din masive muntoase, culmi, inaltimi, state, capitale, defilee si depresiuni, cateva notiuni de economie generala, un bric-a-brac de cifre si denumiri ce ar putea foarte bine sa fie deja depasite. Niciodata nu ar putea sa isi imagineze viata din spatele acestor statistici seci.

Limbi straine nu ar putea vorbi fara sa se simta in mod inconstient contrat de pretiozitatea vreunei reguli gramaticale pe care ar simti imediat nevoia sa o explice. Pentru elevul model roman, limba este nimic altceva decat insiruirea de conjugari, declinari, timpuri, formule de compunere a vorbirii indirecte etc. Sau o ocazie de a recita pasajul acela din Lorelei si strofa aceea de la pagina 123 din manualul de franceza de clasa a XI-a. Plus eternele poncife din latina: In vino veritas, Vae victis, Omnia mea mecum porto…

Poate ca la capitolul matematica, fizica, chimie lucrurile ar sta mai bine. Dar de unde? Mintea i-ar fi imbacsita de formule, combinatii, artificii, scheme si cele cateva zeci de tipuri de exercitii de matematica pe care trebuie sa le stapaneasca pavlovian. Stiti vreun elev eminent din Romania care sa nu vorbeasca cu adoratie despre culegerile de exercitii? Ceea ce pare in prima faza drept o etapa meritorie in actul educatiei ajunge un bun in sine, un capat de lume: a sti matematica, fizica sau chimie in Romania ultimilor 40-50 de ani este echivalent cu a fi in stare sa rezolvi la 2 dimineata (proaspat trezit din pat) oricare din cele 1000 de probleme din culegerea genialului x sau y. Nu-i de mirare ca cercetarea romanesca, dincolo de absenta fondurilor, nu a produs nimic notabil in stiinte pentru ca noi nu am educat cercetatori, oameni care tintesc la limita domeniulul lor de cunoastere, ci automate, aparate de calcul biologice, calculatoare de buzunar ambulante, profesionisti ai socotelilor complicate, ingineri ai cifrelor. Fara fantezie, fara curaj, ingusti la minte ca talpa unor slapi.

Ma opresc cu demonstratia aici. As putea continua, dar nu are rost.

Orice disciplina predata in Romania este in asa fel dirijata incat, in cazul in care plierea pe cerintele manualelor este maxima si profesorii sunt exact ce vrea sistemul sa fie, produsul final este acest cretin educat, cu o uriasa cultura generala din nimicuri formata, care trece drept Frankenstein al stiintei adevarate. Bouvard, Pecuchet alaturi de elevul model roman…

Din fericire pentru noi toti, exista atat profesori original de buni, dar si natural de prosti, dupa cum avem si elevi periculos de autonomi in perioada educarii sau pur si simplu elevi care nu au invatat niciodata “cum s-a cerut”.

Dar undeva acolo, in interstitile crepesculare ale societatii romanesti, masinaria lobotomizata descrisa mai sus a creat decenii de-a randul repere… In numele acestei fantose oribile s-au pus coronite pe cap, s-au inmanat diploma si s-au creat prestigii.

Sa ne bucuram sau nu ca realitatea ne furnizeaza mai degraba elevi slabi si mediocri? Sau “vanatori de note”, ruda de la tara a cretinului educat? Ganditi-va doar ce se afla deasupra lor…

Cand ii aud pe unii cand deplang starea jalnica a invatamantului romanesc, imi aduc aminte pe colegii mei tocilari mutilandu-se mental zi de zi pentru o nota maxima in catalog in timp ce in rest, prin liberul lor arbitru, nu deschideau vreodata o carte… Ei sunt partea luminoasa. Doamne fereste!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s