A question of categories si omul de pe strada

Indemnat de reflectiile unui cititor, ma simt nevoit, ca prins la colt de o panza de paianjan invizibila, sa imi fac loc prin hatisul de interpretari la o interpretare ce se vrea mult mai modesta decat pare. Nu am inteles niciodata, in afara cazului in care nefacand perspectiva perfect explicabila, de ce unii vad in textele mele inclinatia spre ,,absolutism” si rigori de dincolo de spatiu si timp ale unei naturi dintotdeauna pe care eu unul o recuz.

Discut eu in termeni de categorii metafizice, cum o face Aristotel? Ma ocup de limitele gandirii? Fac aici vreo expozitie a dialecticii transcendatale? Sustin vreo ipoteza logico-matematica asupra gandirii? Sunt eu Frege sau Charles Sanders Peirce? Chestiunea categoriilor in care gandesc oamenii se afla la interferenta dintre logica, psihologie, neurologie si cibernetica, daca m-ati intreba pe mine, aspecte pe care eu ma marginesc sa le observ, dar, fiind un ageamiu, constat si admir. Cine nu crede in ,,categorii” le recomand o lectura lunga cat anii din macar 10 autori care au luat subiectul in serios.

Eu cred ca cei care ,,se oripileaza” la unele comentarii pe care le fac se simt stanjeniti fie de posibilitatea ca ,,generalizarile” mele sa fie adevarate si, implicit, bula protectoare a vietii lor sa aiba peretii inca mai subtiri decat par, fie ca ceea eu spun sa le trezeasca amintiri urate, nemultumiri prezente, analogii de zi cu zi. Nimeni nu vrea sa fie cinic, mizantrop si astfel sa aiba probleme de socializare, de networking, de randament la munca, sa fie privit ciudat sau sa alunece intr-o depresie. Problema este ca eu sustin o imbratisare deschisa a infirmitatilor noastre, nu o ascundere sub pres a lor sau un machiaj simpatic, dar incarcat de cratere faciale prost disimulate. Iar judecatile sentimentale le las deoparte.

Parerea mea este ca unii confunda ce zic eu despre starea actuala, contigenta a societatii moderne cu vreo filosofie a societatii eterne. Nimic mai strain de gandurile mele. Cu siguranta ca sunt altii – naivii! – care sunt ferm de parere ca nu poti sa construiesti cutii si cutiute despre societatea noastra (qua societate moderna) sau ca asezarea in rubrici este provizorie si, pe termen lunga, infinita pana la disolutia argumentelor initiale. Le-as spune ca nici un departament de marketing nu ar produce revenue daca ar gandi asa. Nici o statistica nu ar mai avea succes. Nici un partid politic nu si-ar mai convinge finantatorii campaniei fara un sondaj, fie pie-uri, fara supozitii de genul: ,,88% dintre tinerii votanti cu varste cuprinse intre 18-25 de ani voteaza cu X, daca maine ar avea loc un tur de scrutin.”

Cu siguranta ca aceste generalizari dau rateuri costisitoare, dar, intr-o proportie mare, chiar functioneaza. Nu-mi pasa pentru relevanta pozitiei mele daca categoria inventeaza optiunile unui ins in cautare de x, y, z sau daca categoria consemneaza o stare deja prezenta. Ideea este ca, strict pragmatic, daca intri intr-o carciuma de pe Dorobanti cu zece masini de lux parcate in fata sansa de a da peste un copil de afacerist-politician milionar in euro (sau chiar peste politician) este extrem de ridicata. Genul acesta de realism sociologic trecator ii enerveaza pe unii.

Nu este atat de clar cat de modesta si banala este pozitia mea?

In problema arzatoare a femeilor si barbatilor moderni: nu neg ca sunt si categorii de oameni complicati, care se dedica o vreme unei persoane, si apoi alteia, care au ,,sistemele lor de valori” si nu intra in bucata larga a femeilor profitoare (fie la portofel, fie la sentimente) sau a barbatilor erotomani, cocosi sau macho. Dar cantitatea lor este neglijabila in the general concoction. Nuantele de dimensiunea unor fire de praf nu ma intereseaza.

Si nu cred ca tendinta societatii merge inspre altceva decat nivelare si uniformizare. Atunci cand toti vom intra sub aceeasi palarie nimeni nu va mai sti sa identifice palaria ca obiect. Se va considera data de la natura, nemaiexistand acea diferenta care creeaza comparatia si scindarea intre doua gandiri contrare. Iar categoriile valorice (pentru ca la ele m-am referit tot timpul) exista: sunt atat de larg distribuite, injectate, infulecate, pisate pe creier, fumate, mancate si baute incat nici nu le mai observam. Ele cresc in aer.

O idee fixa, o idee primita de-a gata cum superb ne-a aratat Flaubert in lexiconul sau pentru burghezi, este tocmai ideea, mormaita in toate slagarele, auzita pe toate gurile la TV, vanduta in toate revistele ca ,,fiecare isi creeaza opiniile sale despre lumea”. Toti suntem niste monade dotate legal din nastere cu ,,dreptul la opinie” (care nu e la fel cu dreptul de-a avea dreptate, cum cred atatia, imaginandu-se ca nu exista un numitor comun – poate adevarul? – intre ,,adevaruri”), ca ,,totul este subiectiv” si ,,fiecare om este complex in sine”. Eu nu propun un mare Adevar in schimb, dar m-am saturat de prostia, de conformismul, de plezirismul marginit ale unor mediocrii care pretind ca gandesc pe cont propriu: nu, tot ce stie majoritatea este ce vor primii 100 de CEOs din lume ca ei sa stie. Nu e vorba aici de o teorie a conspiratiei, de o vana anticapitalista sau de o manipulare insidoasa: lucrurile sunt pe fata. Sunt crancen de banale. Asa functioneaza sistemul nostru de operare global.

Iar în ceea ce priveste chestiunea raporturilor dintre barbati si femei, aceasta a fost deja transata: nu de mine, ci de industria de muzica care valoreaza trilioane de dolari, de industria pornografica si avatarurile ei soft, de marile concerne de medicamente de pe pamant care vand pilule si ,,cauciucuri” si stiu mai bine cum stau de fapt lucrurile decat fiecare unitate de non-sens care crede ca are ,,opinii”. Cam aceasta este pozitia mea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la A question of categories si omul de pe strada

  1. clarisse zice:

    ei, aici ar fi cateva probleme. „interferenta dintre logica, psihologie, neurologie si cibernetica” nu produce doar 2-3 categorii, n’est-ce pas?

    in cheie personala, va asigur ca nu vorbiti cu o persoana “naiva”: desi am 22 de ani am trecut prin lucruri pe care nu le doresc nimanui, am cunoscut mizeria umana in toata splendoarea ei. umila mea parere: ar fi mai bine sa va intereseze “nuantele de dimensiunea unor fire de praf”, asa cum e mult mai benefic sa iti dedici timpul studiind muzica buna decat criticand slagarele cretine cu care suntem indopati (ca tot ati adus vorba de „industrie”). e adevarat ca peste 90% din ce ne inconjoara e kitsch, prostie, josnicie, cel mai bun lucru pe care il poti face e sa te concentrezi pe lucrurile si oamenii care merita.

    sigur, puteti face critica sociala, dar nu lasati dezamagirile personale sa va saraceasca modul de gandire. dezgustul e un sentiment prea putin productiv.

  2. vicuslusorum zice:

    Imi pare rau ca ti s-au intamplat lucruri aiurea si urate, dupa cum spui. Chiar iti imaginezi ca eu sunt un batran uzat si inacrit? Sunt doar cu 4 ani mai mare ca tine, ce naiba? Si de la o varsta incolo 4 ani poate sa nu mai insemne nimic pentru ceea ce esti: experienta de viata nu cunoaste varsta. Imi cer scuze pentru truismele astea.

    In fine, eu ma distrez luptandu-ma cu lumea celor 90%. Imi face placere sa demolez mituri, sa spulber naivitati cretine, sa ii dobor la pamant pe pseudo-ganditorii de mana a treia din societatea noastra. Sunt imbatabil in fata lor. Dezamagirile mele sunt certitudinile mele cu privire la ei, iar energia pe care o capat din defectele lor imi da o forta uriasa de a sugera, de a demonstra, de a descrie, de a despica firul in patru.

    Asta nu inseamna ca nu caut prezenta unui alt soi de oameni, dar cand ii vad contaminati de cretinisme pana si pe ei devin agresiv. Scot biciul, ca sa zic asa.

    Stiu ca ti-ai imaginat macar o data, citind posturile despre prostitutie, conditia femeii moderne etc., ca sunt un soi de misogin frustrat. Si daca as fi un afemeiat degajat? Daca tot ce am scris acolo este ceva testat si verificat de nenumarate ori la sursa? Si daca de fapt, daca m-ai cunoaste, as parea mai linistit si mai inteligent decat multi?

    Dar poate ca nici nu ai gandit asa despre mine…

  3. clarisse zice:

    legat de ultima parte a raspunsului, iti spun doar ca eu comentez pe bloguri extrem de rar, iar asta atunci cand sunt intr-o oarecare masura de acord cu ceva. in privinta ta mi-am inchipuit ca esti un om exigent – ceea ce e foarte bine, imi place revolta, dar cu atat mai mult cu cat se sprijina pe admiratia pentru „altceva”. interventia mea nu s-a dorit ironica sau malitioasa.
    te asigur ca si eu am fost dezgustata in repetate randuri, dar acum lumea de duzina mi se pare la fel de ridicola si insignifianta ca niste personaje de desene animate. ma invart cu nonsalanta in cercuri restranse – de la produsele artistice pe care le consum la oamenii pe care ii bag in seama.
    iar tu, spinteca si doboara in continuare, dar fa asta dintr-o pozitie de superioritate senina, nu le acorda mai multa importanta decat merita.

  4. vicuslusorum zice:

    Merci de lectura atunci. Eu voi continua sa scriu… poate imi gasesc tabara intr-o zi… pana atunci, ma ocup cu ce vezi… dar am si posturi care nu au nici o treaba cu infamii de rand…

  5. Andrei Albu zice:

    Daca tot am aruncat un ochi pe acest blog (ceea ce nu fac rar) si am nimerit peste aceasta discutie, dati-mi voie sa zic si eu o vorba, mai exact apropo de ce-a spus domnisoara Clarisse:

    „Dezgustul e un sentiment prea putin productiv.”

    Sa nu-mi fie cu banat, dar un videoclip cu manele genereaza sentimentul filozofic al mirarii in stare autentica, poate sa dea viziuni de-a dreptul biblice, cu barbati in mijlocul desertului care infig toiagul in pamant si tuna si fulgera impotriva desertaciunii. Dezgustul este o conditie esentiala a unei deveniri inalte. Natura ta se purifica de lucrurile care ii sunt opuse tocmai prin contactul cu acestea, si in felul acesta se aprofundeaza si se consolideaza in identitatea ei.

    Orice opera de arta am lua (ma refer la cele de seama), si oricat de idilica i-ar fi tema, undeva in subteranul ei, abia perceput, dainuie dezgustul pentru uratenie si vulgaritate, care are rolul chiar de a-i desavarsi caracterul artistic. Dezgustul este condimentul artei (daca-mi ingaduiti acest mic aforism).

    Sfatul meu pentru domnu’ Vicus (e un sfat mai degraba retoric, pentru ca sunt convins ca si-l poate da si singur) este sa se lase iritat, ba daca este cazul chiar chinuit, de dezgust. Poate ca trebuie sa fie totusi precaut – ma gandesc la acel citat al lui Nietzsche cu abisul (cand scrutezi in adanc abisul, abisul iti intoarce scrutarea). Cu cat te lasi mai patruns de repulsia pentru desertaciuni, aceasta repulsie te… Nu cred ca stiu sa zic ce-ti face. Insa poate-mi ziceti voi, predau stafeta discutiei aici (si repet, prin acest sfat nu am incercat sa fac dascalie nimanui, mai ales lui Vicus, ci poate doar acelor mimoze care, fiind adepte fanatice ale confortului, indeamna sa nu te gandesti decat la ce iti face placere sa te gandesti)

  6. clarisse zice:

    domnule AA,
    ati inteles aproape opusul a ce am vrut sa spun. va intreb doar – daca ne-am uita cu totii NUMAI la videoclipuri cu manele si am ignora TOTAL orice muzica de calitate (ca si cum simplul fapt ca exista manele ar desfiinta-o), unde am ajunge?

    si mie imi place Nietzsche. va mai arat ceva care mi se pare foarte frumos: http://www.youtube.com/watch?v=kBPGzEfH-N4
    iar daca „mimoze care, fiind adepte fanatice ale confortului, indeamna sa nu te gandesti decat la ce iti face placere sa te gandesti” era o ironie la adresa mea,
    poate aruncati o privire pe blogul meu, sa vedem daca va mentineti parerea.

    craciun fericit!

  7. Andrei Albu zice:

    N-am inteles opusul. Fiecare fraza cu caracter general, aforistic pe care o scrii trebuie sa fie autosuficienta. In virtutea acestui principiu de alcatuire a unei cuvantari, am luat fraza ta (e mai firesc sa ne tutuim, doar suntem de aceeasi varsta) legata de dezgust si am disecat-o independent de restul textului, independent de nuanta cum ca dezgustul trebuie complementat de admiratia pentru lucruri de calitate.

    Nu am spus ca imi place Nietzsche, doar l-am parafrazat. Nu era o ironie la adresa ta partea cu mimozele, nu te-am introdus in acea categorie. Cat despre videoclipul pe care ni l-ai aratat si despre blogul tau – o babilonie (nu ca n-ar transparea prin ele perspectiva ta nu tocmai roz asupra vietii). Si fireste ca la blog m-am uitat de la bun inceput, dat fiind ca din fire sunt curios nevoie mare si ca de obicei nu prea imi scapa nicio informatie pe care Internetul mi-o poate oferi apropo de cineva.

  8. clarisse zice:

    (imi pare rau ca blogul meu ti se pare o babilonie, pe portalurile literare unde am publicat am primit un feedback diferit. si te asigur ca fiecare cuvant asezat acolo isi are rostul sau bine stabilit.)

    cu privire la fraza de care te-ai legat, recunosc hiba. da, rupta din context isi pierde sensul pe care am vrut sa i-l dau.
    (nu stiu daca are rost sa repet dar) cum vad lucrurile :
    dezgustul poate fi foarte productiv cand e insotit de revolta. revolta vine tocmai din contrastul dintre realitatea dezamagitoare si existenta unui „altceva”. cand trecem printr-un cartier saracacios ne lovesc mizeria si vulgaritatea tocmai pentru ca le raportam la o alta stare a lucrurilor. pe intensitatea acestui contrast se sprijina fecunditatea dezgustului (contrast in care rezida si o vie frumusete). dar daca ne-am petrece tot timpul intr-o astfel de ambianta, uitand ca exista si medii diferite? revolta s-ar transforma in blazare.
    in fine, sfatul pe care i-l ofeream autorului era sa ia in considerare si lucrurile de calitate (faptul ca sunt in minoritate nu e o scuza pentru a le neglija). cat de mult se poate produce pornind NUMAI de la curve si marlani? si chiar merita astfel de indivizi toata atentia?

  9. Andrei Albu zice:

    Bine, in ceea ce priveste al doilea paragraf al tau avem aceeasi opinie. Nu poti sa produci nimic plecand de la curve si marlani daca nu iei in considerare si ce este de buna calitate, dar si vice versa e valabil. Sa stii ca daca iscodesti un pic trecutul acestui blog o sa vezi ca autorul sau expune mai multe lucruri pentru care are admiratie, din cate imi amintesc romane si romancieri mai ales. Insa in privinta primului tau paragraf…

    Cenaclurile literare sunt organizatii care au ca scop aparent poezia, dar ca scop adevarat linsul in cur reciproc in masa. Oamenii de acolo nu fac altceva decat sa laude valori poetice inexistente, in speranta de a da si de a li se da atentie. Daca compozitiile tale ar fi fost valoroase, i-ai fi facut sa se simta complexati, prin urmare nu ti-ar fi dat un feedback pozitiv, ci ar fi incercat sa te dea la o parte. Sunt sincer curios ce inteles au compozitiile tale (n-o lua ca si cum as spune-o cu aroganta). Daca vrei sa ma ghidezi catre semnificatia lor, te rog s-o faci.

  10. vicuslusorum zice:

    Da, merita toata atentia. Intr-adevar, privirea pironita in abisul contemporaneitatii m-a stricat ca om in ultima perioada. Tot lasandu-ma in voia obsesiei pentru postmodernitate am bagat tarziu de seama cat de postmodern am ajuns si eu. Vorbim de un efect speculativ si enigmatic deopotriva: privind in ceea ce mi se opune prea mult, capat insusirile a ceea ma rasfrange. Mai rau este ca am ajuns la o anume degustare estetica a mizeriei si vulgaritatii, ca si cum simturile mele au capat o acuitate care ma face sa pierd ierarhia estetica obisnuita. Am ajuns sa degust dezgustatorul, grotescul, sordidul, diformul si anamorfoticul. E adevarata zicala lui Nietzsche, pe care il detest cand are dreptate.

    Si totusi realizez ca zidul lumii noastre sunt aceste acceptari imbecile ale jegului si mizeriei umane de cea mai joasa speta. Ea a fiintat dintotdeauna, asta o stiu, dar niciodata, in nici o epoca, animalul puturos si sarac in toate atributele sale psihosomatice nu a fost mai glorificat si adulat ca in epoca noastra. Eu sunt constient ca la mijloc este un fenomen istoric tranzitoriu, dar sleahta asta de derbedei si metresele lor strica, prin forta numarului mare, orice alta reprezentare posibila a realitatii. Am ajuns sa cred ca cel mai bine o societate se vede cu ochii unui strain absolut, cel crescut cu alte cutume si obiceiuri: desi sunt niste fanatici feroce si inapoiati economic, cea mai clara imagine a Vestului (inclusiv a noastra) nu o au nici asiaticii (care isi construiesc propriul lor model de modernitate) si nici africanii (fara simt istoric in zonele cele mai salbatice, cu prea mult colonialism in sange in celelalte), ci teroristii arabi. Ei fac corect radiografia lumii noastra: niste degenerati moral si spiritual, o jignire adusa religiei lor. O jignire adusa oricarui simt religios, indiferent ce ar zice budistii. Noi, europenii de astazi, suntem ca o flegma adusa pe obrazul marilor realizari culturale ale Occidentului de acum o suta si ceva de ani. Ne-am instrainat de trecutul propriul continent.

    Dar, in rest, totul este misto si ok. Avem toale, mancare, distractii, ce putem vrea mai mult?

  11. clarisse zice:

    A, ma amuza oamenii infantil de malitiosi. intr-adevar exista portaluri de acest fel, dar te asigur ca pe agonia.net nu e vorba de niciun „lins in cur”, esti expediat cu intransigenta daca nu scrii bine. iar daca un scriitor ca veronica valeanu ti se pare o nonvaloare – imi pare rau, dar nu dau doi bani pe alte pareri ale tale legate de poezie.

    vad ca tie iti place eminescu, ei bine, eu prefer rafinamentele criptice moderne.
    mi se pare pare mai incitant sa dezbraci o femeie decat sa o primesti de-a gata goala. dar fiecare cu preferintele sale…

    ok, pai alege un text de pe blogul meu si ti-l explic.

  12. clarisse zice:

    vicus, e bine ca ai amintit de religie. da, aceste “diformitati” ale societatii sunt determinate si de absenta unor legi si valori batute in cuie, a unei constiinte spirituale vii. cand majoritatea pleaca de la premisa ca singurul lucru pe care trebuie sa il urmareasca e propriul confort (material, indeosebi), glorificarea “nobilului” nu-si mai are rostul…

  13. Andrei Albu zice:

    Iti marturisesc ca Veronica Valeanu mi se pare o nonvaloare, dar te rog sa nu ma lipsesti, din pricina acestui fapt, de dialogul cu tine pe marginea poeziilor tale. De ani de zile caut pe cineva care sa ma lamureasca si pe mine in legatura cu valoarea poetica a acestor „rafinamente criptice moderne”. De ani de zile (chiar daca am un ton ironic, nu glumesc). Mut aceasta discutie pe blogul tau, la ultimul poem in versuri pe care l-ai scris, pentru ca mi-e ca stramba din nas amfitrionul nostru daca ii mai uzitam in mod nerelevant spatiul de dialog.

  14. M zice:

    In tonul sarbatorilor http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=lZpcaaSAmMM&NR=1

    i) titlurile bilingve sunt de prost gust

    ii) spune-i lui Clarisse mai sus sa dea la pedala

  15. clarisse zice:

    M, mie nu mi se par de prost gust titlurile bilingve. sictirul prin blogosfera mi se pare, in schimb, tot mai rasuflat.

  16. paul zice:

    @V.
    Excelent!

  17. Paul zice:

    „Cine nu crede in “categorii” le recomand o lectura lunga cat anii din macar 10 autori care au luat subiectul in serios.”

    Poti sa-mi scrii o lista cu macar 10 autori ?
    Merci frumos.

    • vicuslusorum zice:

      1. ,,Stiinta logicii” (G. W. F. Hegel)
      2. ,,Critica ratiunii pure” (I. Kant)
      3. ,,Stiinta si metoda” (H. Poincare)
      4. ,,Istoria logicii” (A. Dumitriu)
      5. ”Self Comes to Mind: Constructing the Conscious Brain” (A. Damasio)
      6. ,,Organonul” (Aristotel)
      7. ”Categories” (Charles Sanders Pierce)
      8. ”A System of Logic” (John Stuart Mill)
      9. ”The Concept of Mind” (Gilbert Ryle)
      10. ,,Gandirea salbatica (C. Levi-Strauss)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s