Îndemnat de reflecțiile unui cititor, mă simt nevoit, ca prins la colț de o pânză de păianjen invizibilă, să îmi fac loc prin hățișul de interpretări la o interpretare ce se vrea mult mai modestă decât pare. Nu am înțeles niciodată de ce, în afara cazului în care nu fac perspectiva perfect explicabilă, unii văd în textele mele înclinația spre ,,absolutism” și rigori de dincolo de spațiu și timp ale unei naturi dintotdeauna pe care eu unul o recuz.
Discut eu în termeni de categorii metafizice, cum o face Aristotel? Mă ocup de limitele gândirii? Fac aici vreo expoziție a dialecticii transcendentale? Susțin vreo ipoteză logico-matematică asupra gândirii? Sunt eu Frege sau Charles Sanders Peirce? Chestiunea categoriilor în care gândesc oamenii se află la interferența dintre logică, psihologie, neurologie și cibernetică, dacă m-ați întreba pe mine, aspecte pe care eu mă mărginesc să le observ, dar, fiind un ageamiu, constat și numai admir. Cine nu crede în ,,categorii” le recomand o lectură lungă cât anii din măcar zece autori care au luat subiectul în serios.
Eu cred că aceia care ,,se oripilează” la unele comentarii pe care le fac se simt stânjeniți fie de posibilitatea ca ,,generalizările” mele să fie adevărate și, implicit, bula protectoare a vieții lor să aibă pereții încă mai subțiri decât par, fie că ceea eu spun să le trezească amintiri urâte, nemulțumiri prezente, analogii de zi cu zi. Nimeni nu vrea să fie cinic, mizantrop și astfel să aibă probleme de socializare, de networking, de randament la muncă, să fie privit ciudat sau să alunece într-o depresie. Problema este că eu susțin o îmbrățișare deschisă a infirmităților noastre, nu o ascundere sub preș a lor sau un machiaj simpatic, dar încărcat de cratere faciale prost disimulate. Iar judecățile sentimentale le las deoparte.
Părerea mea este că unii confundă ce zic eu despre starea actuală, contigentă a societății moderne cu vreo filosofie a societății eterne. Nimic mai străin de gândurile mele. Cu siguranță că sunt alții – naivii! – care sunt ferm de părere că nu poți să construiești cutii și cutiuțe despre societatea noastră (qua societate modernă) sau că așezarea în rubrici este provizorie și, pe termen lung, infinită până la disoluția argumentelor inițiale. Le-aș spune că nici un departament de marketing nu ar produce revenue dacă ar gândi așa. Nici o statistică nu ar mai avea succes. Nici un partid politic nu și-ar mai convinge finanțatorii campaniei fără un sondaj, fără pie-uri și histograme, fără supoziții de genul: ,,88% dintre tinerii votanți cu vârste cuprinse între 18-25 de ani votează cu X, dacă mâine ar avea loc un tur de scrutin”.
Cu siguranță că aceste generalizari dau rateuri costisitoare, dar, într-o proporție mare, chiar funcționează. Nu-mi pasă pentru relevanța poziției mele dacă o categorie inventează opțiunile unui ins în căutare de x, y, z sau dacă o categoria consemnează o stare deja prezentă. Ideea este că, strict pragmatic, dacă intri într-o cârciumă de pe Dorobanți cu zece mașini de lux parcate în față șansa de a da peste un copil de afacerist-politician milionar în euro (sau chiar peste politician) este extrem de ridicată. Genul acesta de realism sociologic trecător îi enervează pe unii.
Nu este atât de clar cât de modestă și banală este poziția mea?
În problema arzătoare a femeilor și bărbaților moderni: nu neg că sunt și categorii de oameni complicați, care se dedică o vreme unei persoane, și apoi alteia, care au ,,sistemele lor de valori” și nu intră în bucata largă a femeilor profitoare (fie la portofel, fie la sentimente) sau a bărbaților erotomani, cocoși sau macho. Dar cantitatea lor este neglijabilă în the general concoction. Nuanțele de dimensiunea unor fire de praf nu mă interesează.
Și nu cred că tendința societății merge înspre altcevă decât nivelare și uniformizare. Atunci când toți vom intra sub aceeași pălărie nimeni nu va mai ști să identifice pălăria ca obiect. Se va considera dată de la natură, nemaiexistând acea diferență care creează comparația și scindarea între două gândiri contrare. Iar categoriile valorice (pentru că la ele m-am referit tot timpul) există: sunt atât de larg distribuite, injectate, înfulecate, pisate pe creier, fumate, mâncate și băute încât nici nu le mai observăm. Ele cresc în aer.
O idee fixă, o idee primită de-a gata cum superb ne-a arătat Flaubert în lexiconul său pentru burghezi, este tocmai ideea, mormăită în toate șlagărele, auzită pe toate gurile la TV, vândută în toate revistele ca ,,fiecare își creează opiniile sale despre lumea”. Toți suntem niște monade dotate legal din naștere cu ,,dreptul la opinie” (care nu e la fel cu dreptul de-a avea dreptate, cum cred atâția, imaginându-se că nu există un numitor comun – poate adevărul? – între ,,adevăruri”), că ,,totul este subiectiv” și ,,fiecare om este complex în sine”. Eu nu propun un mare Adevăr în schimb, dar m-am săturat de prostia, de conformismul, de plezirismul mărginit ale unor mediocrii care pretind că gândesc pe cont propriu: nu, tot ce știe majoritatea este ce vrea prima sută de CEOs din lume ca ei să știe. Nu e vorba aici de o teorie a conspirației, de o vână anticapitalistă sau de o manipulare insidoasă: lucrurile sunt pe față. Sunt crâncen de banale. Așa funcționează sistemul nostru de operare global.
Iar în ceea ce privește chestiunea raporturilor dintre bărbați și femei, aceasta a fost deja tranșată: nu de mine, ci de industria de muzică care valorează trilioane de dolari, de industria pornografică și avatarurile ei soft, de marile concerne de medicamente de pe pământ care vând pilule și ,,cauciucuri” și știu mai bine cum stau de fapt lucrurile decât fiecare unitate de non-sens care crede că are ,,opinii”. Cam aceasta este poziția mea.
Vicuslusorum's Blog 
ei, aici ar fi cateva probleme. „interferenta dintre logica, psihologie, neurologie si cibernetica” nu produce doar 2-3 categorii, n’est-ce pas?
in cheie personala, va asigur ca nu vorbiti cu o persoana “naiva”: desi am 22 de ani am trecut prin lucruri pe care nu le doresc nimanui, am cunoscut mizeria umana in toata splendoarea ei. umila mea parere: ar fi mai bine sa va intereseze “nuantele de dimensiunea unor fire de praf”, asa cum e mult mai benefic sa iti dedici timpul studiind muzica buna decat criticand slagarele cretine cu care suntem indopati (ca tot ati adus vorba de „industrie”). e adevarat ca peste 90% din ce ne inconjoara e kitsch, prostie, josnicie, cel mai bun lucru pe care il poti face e sa te concentrezi pe lucrurile si oamenii care merita.
sigur, puteti face critica sociala, dar nu lasati dezamagirile personale sa va saraceasca modul de gandire. dezgustul e un sentiment prea putin productiv.
Imi pare rau ca ti s-au intamplat lucruri aiurea si urate, dupa cum spui. Chiar iti imaginezi ca eu sunt un batran uzat si inacrit? Sunt doar cu 4 ani mai mare ca tine, ce naiba? Si de la o varsta incolo 4 ani poate sa nu mai insemne nimic pentru ceea ce esti: experienta de viata nu cunoaste varsta. Imi cer scuze pentru truismele astea.
In fine, eu ma distrez luptandu-ma cu lumea celor 90%. Imi face placere sa demolez mituri, sa spulber naivitati cretine, sa ii dobor la pamant pe pseudo-ganditorii de mana a treia din societatea noastra. Sunt imbatabil in fata lor. Dezamagirile mele sunt certitudinile mele cu privire la ei, iar energia pe care o capat din defectele lor imi da o forta uriasa de a sugera, de a demonstra, de a descrie, de a despica firul in patru.
Asta nu inseamna ca nu caut prezenta unui alt soi de oameni, dar cand ii vad contaminati de cretinisme pana si pe ei devin agresiv. Scot biciul, ca sa zic asa.
Stiu ca ti-ai imaginat macar o data, citind posturile despre prostitutie, conditia femeii moderne etc., ca sunt un soi de misogin frustrat. Si daca as fi un afemeiat degajat? Daca tot ce am scris acolo este ceva testat si verificat de nenumarate ori la sursa? Si daca de fapt, daca m-ai cunoaste, as parea mai linistit si mai inteligent decat multi?
Dar poate ca nici nu ai gandit asa despre mine…
legat de ultima parte a raspunsului, iti spun doar ca eu comentez pe bloguri extrem de rar, iar asta atunci cand sunt intr-o oarecare masura de acord cu ceva. in privinta ta mi-am inchipuit ca esti un om exigent – ceea ce e foarte bine, imi place revolta, dar cu atat mai mult cu cat se sprijina pe admiratia pentru „altceva”. interventia mea nu s-a dorit ironica sau malitioasa.
te asigur ca si eu am fost dezgustata in repetate randuri, dar acum lumea de duzina mi se pare la fel de ridicola si insignifianta ca niste personaje de desene animate. ma invart cu nonsalanta in cercuri restranse – de la produsele artistice pe care le consum la oamenii pe care ii bag in seama.
iar tu, spinteca si doboara in continuare, dar fa asta dintr-o pozitie de superioritate senina, nu le acorda mai multa importanta decat merita.
Merci de lectura atunci. Eu voi continua sa scriu… poate imi gasesc tabara intr-o zi… pana atunci, ma ocup cu ce vezi… dar am si posturi care nu au nici o treaba cu infamii de rand…
Daca tot am aruncat un ochi pe acest blog (ceea ce nu fac rar) si am nimerit peste aceasta discutie, dati-mi voie sa zic si eu o vorba, mai exact apropo de ce-a spus domnisoara Clarisse:
„Dezgustul e un sentiment prea putin productiv.”
Sa nu-mi fie cu banat, dar un videoclip cu manele genereaza sentimentul filozofic al mirarii in stare autentica, poate sa dea viziuni de-a dreptul biblice, cu barbati in mijlocul desertului care infig toiagul in pamant si tuna si fulgera impotriva desertaciunii. Dezgustul este o conditie esentiala a unei deveniri inalte. Natura ta se purifica de lucrurile care ii sunt opuse tocmai prin contactul cu acestea, si in felul acesta se aprofundeaza si se consolideaza in identitatea ei.
Orice opera de arta am lua (ma refer la cele de seama), si oricat de idilica i-ar fi tema, undeva in subteranul ei, abia perceput, dainuie dezgustul pentru uratenie si vulgaritate, care are rolul chiar de a-i desavarsi caracterul artistic. Dezgustul este condimentul artei (daca-mi ingaduiti acest mic aforism).
Sfatul meu pentru domnu’ Vicus (e un sfat mai degraba retoric, pentru ca sunt convins ca si-l poate da si singur) este sa se lase iritat, ba daca este cazul chiar chinuit, de dezgust. Poate ca trebuie sa fie totusi precaut – ma gandesc la acel citat al lui Nietzsche cu abisul (cand scrutezi in adanc abisul, abisul iti intoarce scrutarea). Cu cat te lasi mai patruns de repulsia pentru desertaciuni, aceasta repulsie te… Nu cred ca stiu sa zic ce-ti face. Insa poate-mi ziceti voi, predau stafeta discutiei aici (si repet, prin acest sfat nu am incercat sa fac dascalie nimanui, mai ales lui Vicus, ci poate doar acelor mimoze care, fiind adepte fanatice ale confortului, indeamna sa nu te gandesti decat la ce iti face placere sa te gandesti)
domnule AA,
ati inteles aproape opusul a ce am vrut sa spun. va intreb doar – daca ne-am uita cu totii NUMAI la videoclipuri cu manele si am ignora TOTAL orice muzica de calitate (ca si cum simplul fapt ca exista manele ar desfiinta-o), unde am ajunge?
si mie imi place Nietzsche. va mai arat ceva care mi se pare foarte frumos: http://www.youtube.com/watch?v=kBPGzEfH-N4
iar daca „mimoze care, fiind adepte fanatice ale confortului, indeamna sa nu te gandesti decat la ce iti face placere sa te gandesti” era o ironie la adresa mea,
poate aruncati o privire pe blogul meu, sa vedem daca va mentineti parerea.
craciun fericit!
N-am inteles opusul. Fiecare fraza cu caracter general, aforistic pe care o scrii trebuie sa fie autosuficienta. In virtutea acestui principiu de alcatuire a unei cuvantari, am luat fraza ta (e mai firesc sa ne tutuim, doar suntem de aceeasi varsta) legata de dezgust si am disecat-o independent de restul textului, independent de nuanta cum ca dezgustul trebuie complementat de admiratia pentru lucruri de calitate.
Nu am spus ca imi place Nietzsche, doar l-am parafrazat. Nu era o ironie la adresa ta partea cu mimozele, nu te-am introdus in acea categorie. Cat despre videoclipul pe care ni l-ai aratat si despre blogul tau – o babilonie (nu ca n-ar transparea prin ele perspectiva ta nu tocmai roz asupra vietii). Si fireste ca la blog m-am uitat de la bun inceput, dat fiind ca din fire sunt curios nevoie mare si ca de obicei nu prea imi scapa nicio informatie pe care Internetul mi-o poate oferi apropo de cineva.
(imi pare rau ca blogul meu ti se pare o babilonie, pe portalurile literare unde am publicat am primit un feedback diferit. si te asigur ca fiecare cuvant asezat acolo isi are rostul sau bine stabilit.)
cu privire la fraza de care te-ai legat, recunosc hiba. da, rupta din context isi pierde sensul pe care am vrut sa i-l dau.
(nu stiu daca are rost sa repet dar) cum vad lucrurile :
dezgustul poate fi foarte productiv cand e insotit de revolta. revolta vine tocmai din contrastul dintre realitatea dezamagitoare si existenta unui „altceva”. cand trecem printr-un cartier saracacios ne lovesc mizeria si vulgaritatea tocmai pentru ca le raportam la o alta stare a lucrurilor. pe intensitatea acestui contrast se sprijina fecunditatea dezgustului (contrast in care rezida si o vie frumusete). dar daca ne-am petrece tot timpul intr-o astfel de ambianta, uitand ca exista si medii diferite? revolta s-ar transforma in blazare.
in fine, sfatul pe care i-l ofeream autorului era sa ia in considerare si lucrurile de calitate (faptul ca sunt in minoritate nu e o scuza pentru a le neglija). cat de mult se poate produce pornind NUMAI de la curve si marlani? si chiar merita astfel de indivizi toata atentia?
Bine, in ceea ce priveste al doilea paragraf al tau avem aceeasi opinie. Nu poti sa produci nimic plecand de la curve si marlani daca nu iei in considerare si ce este de buna calitate, dar si vice versa e valabil. Sa stii ca daca iscodesti un pic trecutul acestui blog o sa vezi ca autorul sau expune mai multe lucruri pentru care are admiratie, din cate imi amintesc romane si romancieri mai ales. Insa in privinta primului tau paragraf…
Cenaclurile literare sunt organizatii care au ca scop aparent poezia, dar ca scop adevarat linsul in cur reciproc in masa. Oamenii de acolo nu fac altceva decat sa laude valori poetice inexistente, in speranta de a da si de a li se da atentie. Daca compozitiile tale ar fi fost valoroase, i-ai fi facut sa se simta complexati, prin urmare nu ti-ar fi dat un feedback pozitiv, ci ar fi incercat sa te dea la o parte. Sunt sincer curios ce inteles au compozitiile tale (n-o lua ca si cum as spune-o cu aroganta). Daca vrei sa ma ghidezi catre semnificatia lor, te rog s-o faci.
Da, merita toata atentia. Intr-adevar, privirea pironita in abisul contemporaneitatii m-a stricat ca om in ultima perioada. Tot lasandu-ma in voia obsesiei pentru postmodernitate am bagat tarziu de seama cat de postmodern am ajuns si eu. Vorbim de un efect speculativ si enigmatic deopotriva: privind in ceea ce mi se opune prea mult, capat insusirile a ceea ma rasfrange. Mai rau este ca am ajuns la o anume degustare estetica a mizeriei si vulgaritatii, ca si cum simturile mele au capat o acuitate care ma face sa pierd ierarhia estetica obisnuita. Am ajuns sa degust dezgustatorul, grotescul, sordidul, diformul si anamorfoticul. E adevarata zicala lui Nietzsche, pe care il detest cand are dreptate.
Si totusi realizez ca zidul lumii noastre sunt aceste acceptari imbecile ale jegului si mizeriei umane de cea mai joasa speta. Ea a fiintat dintotdeauna, asta o stiu, dar niciodata, in nici o epoca, animalul puturos si sarac in toate atributele sale psihosomatice nu a fost mai glorificat si adulat ca in epoca noastra. Eu sunt constient ca la mijloc este un fenomen istoric tranzitoriu, dar sleahta asta de derbedei si metresele lor strica, prin forta numarului mare, orice alta reprezentare posibila a realitatii. Am ajuns sa cred ca cel mai bine o societate se vede cu ochii unui strain absolut, cel crescut cu alte cutume si obiceiuri: desi sunt niste fanatici feroce si inapoiati economic, cea mai clara imagine a Vestului (inclusiv a noastra) nu o au nici asiaticii (care isi construiesc propriul lor model de modernitate) si nici africanii (fara simt istoric in zonele cele mai salbatice, cu prea mult colonialism in sange in celelalte), ci teroristii arabi. Ei fac corect radiografia lumii noastra: niste degenerati moral si spiritual, o jignire adusa religiei lor. O jignire adusa oricarui simt religios, indiferent ce ar zice budistii. Noi, europenii de astazi, suntem ca o flegma adusa pe obrazul marilor realizari culturale ale Occidentului de acum o suta si ceva de ani. Ne-am instrainat de trecutul propriul continent.
Dar, in rest, totul este misto si ok. Avem toale, mancare, distractii, ce putem vrea mai mult?
A, ma amuza oamenii infantil de malitiosi. intr-adevar exista portaluri de acest fel, dar te asigur ca pe agonia.net nu e vorba de niciun „lins in cur”, esti expediat cu intransigenta daca nu scrii bine. iar daca un scriitor ca veronica valeanu ti se pare o nonvaloare – imi pare rau, dar nu dau doi bani pe alte pareri ale tale legate de poezie.
vad ca tie iti place eminescu, ei bine, eu prefer rafinamentele criptice moderne.
mi se pare pare mai incitant sa dezbraci o femeie decat sa o primesti de-a gata goala. dar fiecare cu preferintele sale…
ok, pai alege un text de pe blogul meu si ti-l explic.
vicus, e bine ca ai amintit de religie. da, aceste “diformitati” ale societatii sunt determinate si de absenta unor legi si valori batute in cuie, a unei constiinte spirituale vii. cand majoritatea pleaca de la premisa ca singurul lucru pe care trebuie sa il urmareasca e propriul confort (material, indeosebi), glorificarea “nobilului” nu-si mai are rostul…
Iti marturisesc ca Veronica Valeanu mi se pare o nonvaloare, dar te rog sa nu ma lipsesti, din pricina acestui fapt, de dialogul cu tine pe marginea poeziilor tale. De ani de zile caut pe cineva care sa ma lamureasca si pe mine in legatura cu valoarea poetica a acestor „rafinamente criptice moderne”. De ani de zile (chiar daca am un ton ironic, nu glumesc). Mut aceasta discutie pe blogul tau, la ultimul poem in versuri pe care l-ai scris, pentru ca mi-e ca stramba din nas amfitrionul nostru daca ii mai uzitam in mod nerelevant spatiul de dialog.
In tonul sarbatorilor http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=lZpcaaSAmMM&NR=1
i) titlurile bilingve sunt de prost gust
ii) spune-i lui Clarisse mai sus sa dea la pedala
M, mie nu mi se par de prost gust titlurile bilingve. sictirul prin blogosfera mi se pare, in schimb, tot mai rasuflat.
@V.
Excelent!
„Cine nu crede in “categorii” le recomand o lectura lunga cat anii din macar 10 autori care au luat subiectul in serios.”
Poti sa-mi scrii o lista cu macar 10 autori ?
Merci frumos.
1. ,,Stiinta logicii” (G. W. F. Hegel)
2. ,,Critica ratiunii pure” (I. Kant)
3. ,,Stiinta si metoda” (H. Poincare)
4. ,,Istoria logicii” (A. Dumitriu)
5. ”Self Comes to Mind: Constructing the Conscious Brain” (A. Damasio)
6. ,,Organonul” (Aristotel)
7. ”Categories” (Charles Sanders Pierce)
8. ”A System of Logic” (John Stuart Mill)
9. ”The Concept of Mind” (Gilbert Ryle)
10. ,,Gandirea salbatica (C. Levi-Strauss)