Kolakowski at his best

Am terminat de citit, dupa un efort de cateva zile, intreaga serie a operei, socotita de unii capitala, Principalele curente ale marxismului, filosofului polonez Leszek Kolakowski, din care am avut sansa sa mai citesc Religia (aparuta prin anii ’90 la Humanitas), Modernity under an Endless Trial (un ciclu de eseuri tarzii traduse si la noi la Curtea Veche acum ceva vreme) si The Alienation of Reason, un volumas de istorie a pozitivismului. Eu unul il ador pe Kolakowski si nu am de gand sa imi ascund in pioase retorisme respectul pe care il am fata de Kolakowski: claritatea scriiturii (nu neaparat stilul), forta impecabila a argumentatiei, lipsa de nervi si a comentariilor umoral dezavantajoase (cu un bemol insa, pe care am sa il explic la timpul sau), dar mai ales impecabila putere de sinteza a filozofiei occidentale, pe care Kolakowski o rezuma adesea extrem de ireprosabil scolastic. Singurul neajuns al lui Kolakowski este si geniul sau: bunul-simt si cantarirea exacta a judecatilor sale il feresc de alunecarea in verbiaje soporifice si astfel nu veti gasi firul rupt in patru la infinit, in raspar cu logica formala a oamenilor simpli, la care se preteaza toti intelectualii si o buna parte a publicului educat, snob si pretentios. De fapt, Kolakowski este un carturar foarte sceptic in raport cu specia numita “intelectual”, mare amator al vagului si al impresiei ca imprecizia te califica imediat in varful piramidei, printre “elite”.

Cu aceasta ocazie, as vrea sa polemizez un pic pe tema “intelectualului”: cu toate ca nu mi-a aduc aminte precis contextul sau sursa, Vladimir Tismaneanu, infumurat ca un mogul descins din marea America in mica Romania, pretinde, in maniera sa fals modesta, ca au fost unele voci (evident, emerite) care au calificat Stalinism for all Seasons drept un soi de al patrulea volum al trilogiei lui Kolakowski dedicat comunismului romanesc. Comparatie in sine este proba unui cretinism arogant: Kolakowski  –  desi pe masura ce trilogia merge spre final latura istoric-factuala capata si ea o oarecare semnificatie in corpusul lucrarii – scrie o istorie a filosofiei marxiste, a principalelor sale scoli de gandire si interpreti, a originilor intelectuale (iarasi acest cuvant) ale Marxismului occidental si nicidecum o istorie seaca, plina de anecdote si de o minima terminologie marxista (pe care, prin forta lucrurilor, esti nevoit sa o interiorizezi cand te documentezi in arhivele oricarui stat comunist, defunct sau alive sau cand, in cazul nostru particular, cresti si esti format in cadrul unui asemenea regim) a Partidului Muncitoresc Roman/Partidului Comunist Roman, asa cum realizeaza, fara sa ii diminuam insa meritele de sinteza, Vladimir Tismaneanu in volumul sau mai sus amintit. De fapt, nu risc nimic daca as spune ca preocuparile si aptitudinile filosofice ale politologului si istoricului Vladmir Tismaneanu sunt vizibil periferice fata de un filosof de talia lui Leszek Kolakowski, pe langa care intelectualul roman pare un cititor de dictionare de filosofie marxista osificata si nu un individ inspirat de Marx insusi sau de discipolii sai, ortodoxi sau revizionisti. Este ca diferenta dintre un lozincard de talent si un interpret pasionat de idei.

Dupa cum se stie, cele trei volume sunt structurate in jurul izvoarelor de inspiratie ale marxismului, apoi opera lui Marx si a lui Engels (vol. I: The Founding Fathers), perioada de efervescenta din timpul Internationalei a II-a (vol. II: The Golden Age) si, in final, cea mai acida parte a trilogiei (si cea care abunda in relatari succinte ale istoriei URSS-ului), The Downfall. Cu siguranta ca mi-ar fi imposibil, fara sa ma intind pe zeci de pagini, sa fac un rezumat al unei carti de dimensiunea unei caramizi, cel putin asa cum se prezinta in editia englezeasca. Tot ce pot insa face, fara sa imi pierd credibilitatea, este sa scot in evidenta linile directoare ale Principalelor curente

Intai de toate, problema centrala de care m-am lovit este interpretarea data de Marx dialecticii hegeliene, baza epistemologica a tot ce va urma. Desi Marx nu putea respinge existenta naturii si a lumii exterioare in genere, pentru el tot ceea ce era gandit ca fiind in natura (legile sale) tine de o metafizica ce trebuie depasita, de un obscurantism de care trebuie sa ne lepadam in sfarsit (tonul finalist se subintelege). Nu, tot ce exista este gandit de om inainte de orice. Daca natura are un sens, acesta este exclusiv cel dat de om. De aceea, toata istoria gandirii si a naturii este Istoria omului cu privire la el insusi, natura si legile neavand nicio importanta in sine. Ele practic nici nu exista in afara omului care le gandeste. Autorul a tot ce serveste omului este Omul insusi, iar fortele exterioare sunt produsele Spiritului care inca nu isi intelege forta si care inca se zbate in contigent, uitand ca tot ce exista este rezultatul formei umane de fiintare prin excelenta, societatea. Nu putem vorbi de subiect ganditor si obiect gandit, ci, in insasi actului gandirii, obiectul este creat de subiect, doar de Subiect. Altfel spus, gandind societatea in devenirea sa istorica nu faci altceva decat sa o creezi si doar astfel o si schimbi. Cu alte cuvinte, nu exista decat o singura forma de a teoretiza: praxisul, aplicarea nedezlipita a ceea ce gandesti, din moment ce doar tu ca Om esti simultan subiectul si obiectul a tot ce a fost si poate fi vreodata gandit. Sfarsitul filosofiei va fi momentul de gratie in care isi va realiza unitatea cu natura, imposibilitatea distantei dintre reflectie si actiune. Nu putem vorbi de o bariera intre este si ar trebui, pentru ca tot ce poti gandi ca ar trebui este deja.

Kolakowski vorbeste rand pe rand, la finalul volumului I, despre laitmotivele gandirii marxiste: 1) motivul romantic, constand dintr-o critica a societatii capitaliste ca distrugatoare a legaturilor organice, a comunitatii si a transformarii omului in valoare de schimb (“dezumanizare”, “instrainare”), in simplu instrument in mana circulatiei banilor si a productivitatii industriale; tehnologia contribuie la “reificarea” (o tema obsesiva, canonizata in secolul urmator de un alt celebru marxist) omului, iar capitalismul reprezinta cea mai inalta contributie a Societatii la zagazuirea naturii dar si stadiul precursor al constientizarii libertatii de a gandi si de a crea simultan societatea. Clasa purtatoare a Istoriei este cea mai inrobita, proletariatul mondial, si prin ea se va realiza in sfarsit unitatea finala dintre Om si natura. Acum urmeaza motivul 2) faustic-prometeic, prin care, fara a ne intoarce la ordinea preindustriala sau la un trecut Ev Mediu conform viselor nostalgic-romantice ale reactionarilor si retrograzilor de pretutindeni, accelerand procesul de exploatare capitalista (ascutind lupta de clasa dintre burghezi si proletariat, intre cei care detin mijloacele de productie si cei care nu au decat forta lor de munca, adica pe ei insisi, de vanzare), proletariatul va deveni una cu constiinta sa de parca pentru prima data Umanitatea va sta fata in fata cu intreaga Istorie ca in fata unei oglinzi si s-ar vedea pe sine, actul acestei “viziuni” fiind insesi faptele Istoriei de pana in prezent. Insa apare si tema 3) iluminismului rationalist, determinist, prin care intervin legile sociale, mai presus de orice alte legi (din ele derivand si cele naturale), pe care, odata intelese ca necesare, Omul va fi tot una cu libertatea, adica tot una cu legea. Aceasta ar fi esenta gandirii lui Marx dupa Kolakowski, insa bogatia sa deductiva, pretins “stiintifica”, ramane una imensa si ma indoiesc ca pana si Kolakowski reuseste sa o surprinda in amanunt in trilogia sa.

In fine, in planul realitatii cotidiene (si nu a celei de mai sus, supra-mega-istorica, unde Istoria ar putea fi orice), legile statului, separarea puterilor in stat, proprietatea privata, traditia si religia si tot ce tinea de activitatile sociale ale burgheziei capitaliste engleze din veacul al XIX-lea sunt niste facaturi ale paturii care domina economic intreaga societate si, in clipa in care ordinea fortelor de productie se va modifica prin revolutia proletariatului, suprastructura culturala a burgheziei va deveni caduca. In locul lor se va ridica Omul, care isi va petrece timpul cu constiinta limpede ca el este Arbitrul si Jucatorul Supremi ai Istoriei si isi va dezvolta nu-stiu-ce laturi absconse ale omniscientei si omnipotentei sale suverane. Statul si societatea civila se vor vacuiza in mod social. Indicatii realiste ale lumii comuniste Marx nu a apucat sa ne dea, fiind prea preocupat sa analizeze lumea reala si felul in care se prefigureaza iesirea din ea. Dupa Kolakowski, versiunea leninista ramane o manifestare posibila a teoriei marxiste, cu toate ca Lenin il intelegea pe Marx intr-o varianta materialist naturalista si mai apropiata de o absolutizare a rezultatelor stiintelor naturale, adica in linia lui Engels, mai degraba un filosof amator, chiar daca subtil si patrunzator, conform aceluiasi Kolakowski.

Am trecut intentionat peste multimea de surse care au stat la originea marxismului. Mi-ar lua prea mult loc aici.

In volumul al doilea, Kolakowski merge pe o separare a marxistilor in doua categorii, doua familii ce vor deveni dusmane la inceputul secolului al XX-lea, imediat dupa esuata Revolutia rusa din 1905: pe de o parte ortodoxii care codifica intr-o maniera stricta, dar nu unificata, marxismul (Karl Kautsky, Rosa Luxembourg, Plehanov) si o puzderie de revizionisti, unii social-democrati (eretici) si realmente progresisti (Eduard Bernstein), altii induiosatori de toleranti si pacifisti (cazul Jean Jores), unii de un Marxism vulgar (Paul Lafargue), altii emancipati (Antonio Labriola), cativa de o formidabila analiza intelectuala (capitolul dedicat austromarxistilor) si altii, in special polonezi, socant de originali. Imi este peste putinta sa intru in analiza acestui volum deoarece cunoasterea subiectului si profunzimea analizelor lui Kolakowski mi-ar trebui la randul meu un intreg capitol de carte constand numai din rezumate si nici acestea fertile. Singurul filosof marxist (desi impropriu spus marxist avand in vedere referintele sale cultural) din The Golden Age care m-a inspaimantat si in care am vazut imbinarea trufiei cu nebunia este George Sorel, cel care desi respingea orice urma de analiza stiintifica si cunoastere rationala, avea un cult nesabuit al Eroilor si se inchina in fata Miturilor istorice si a fortei brute. Amestec de Nietzsche si spirit apocaliptic marxist, Sorel m-a facut sa tremur in fata ideii ca poate exista un conglomerat coerent de conceptii totodata fasciste si comuniste. Capitolul dedicat lui George Sorel pare o mostra de fisa clinica prezentand o rara patologie psihica.

Aparitia lui Lenin pe scena implica solidificarea factiunii bolsevice in cadrul Internationalei a II-a, a crearii intelighentei revolutionare ca avangarda a proletariatului menita sa-i redestepte constiinta proletara, a monomaniei partidului unic, a controlului intrapartinic si violentei antiburgheze. In scurgerea istoriei, Lenin este, asa cum o arata si alti istorici ai fenomenului comunist (Adam Ulam, Robert Service, Dmitri Volkogonov, Cristopher Read), un strateg de geniu si un organizator impecabil al Partidului Unic, un adept al Realpolitkului dus la extrem, cu siguranta cel mai mare politician antidemocractic al secolului trecut, dar ca filosof Lenin, asa cum o arata Kolakowski, adapta marxismul politicii sale de partid si cauzei Revolutiei, fiind un ganditor brutal si simplist. Dogmatismul si fanatismului leniniste erau compensate doar de oportunismul sau in chestiuni de politica de rand unde nu se ferea sa foloseasca orice forma de violenta. Ii ura pe revizionisti mai tare decat pe burghezi, iar nationalismul sau velico-rus a contribuit la viitorul Imperiu Sovietic mai mult decat orice declaratie falsa a proletariatului international, care, dupa inabusirea revoltelor socialiste din Germania post-1918, parea a fi disparut cu desavarsire ca forta politica cat de cat verosimila. Analiza facuta de Leszek Kolakowski este consonanta cu biografia dedicata lui Lenin de Adam Ulam.

Al treilea volum debuteaza cu epoca de dupa decesul creatorului Revolutiei Bolsevice si a stalinizarii Rusiei. Aici Kolakowski are putine de spus in favoarea unei prelucrari a marxismului, afara de codificarea ultrasimplista facuta de mai-marii partidului si a felului in care Stalin a devenit Papa al Marxismului si Stapan Deplin al Comunismului Mondial. Cei treizeci de ani de dupa 1924 aduc doar crime, jafuri, valuri de industrializari fortate, epurari in cadrul partidului, foametea ucraineana (Holodomor), razboaie de asuprire si un tot mai mare sovinism sovietic si izolare de lumea exterioara a URSS-ului si a satelitilor sai. Odata cu destalinizarea, comunismul avea sa intre pe o panta a regresului si a pierderii credintei in doctrina marxist-leninista. In schimb, cazul Chinei este o varianta taraneasca a marxismului occidental, una la care Marx, daca ar fi trait, nu ar fi consimtit, asemeni cazului rusesc, o alta tara agrara subdezvoltata, iar comunismul chinez din anii ‘5o-‘6o este ideologic de o naivitate pe care as califica-o drept primitivism.

Cu toate acestea, avem si alti ganditori marxisti in aceasta perioada, dar cu totii priviti cu suspiciune si indiferenta de catre PCUS si corifeii sai (unul dintre elementele paria ale comunismului de stat sovietic este nimeni altul decat fanaticul Leo Trotsky, care, in afara de ranchiuna si dezlantuita ura pe care i-o purta Stalin si a posturii sale de victima a represiunii staliniste, a scris o serie de carti din care, din punctul de vedere al lui Kolakowski, nu difera cu nimic in proiectul sau comunist antibirocratic marxist-leninist de regimul tiranic al lui Stalin insusi). Intai de toate, cel care va observa ca dialectica poate fi un ajutor in sprijinul dictaturii staliniste si a dogmei instaurate de aceasta este Gyorgy Lukacs. Daca Antonio Gramsci, Lucien Goldmann sau Karl Korsch sunt animati oarecum de un anume reformism pe fundamente hermeneutice (chiar daca revizionismul lor pare a fi pagubos pus in practica pentru integritatea partidului unic comunist), Lukacs, cu o cultura uriasa si o capacitatea de interpretare cu mult peste ideologii marxisti ai epocii, capoteaza in servilism si abjectie morala. Nevoia de o confirmare supraistorica si cultul fortei ca praxis si nevoia certitudinii pe care le cauta orice intelectual sunt insumate de personalitatea lui Lukacs, autorul capodoperei marxiste a secolul XX, Istorie si constiinta de clasa, lucrare dezavuata de materialismul sterp al PCUS-ului.

O alta fascinanta analiza istoric-culturala este cea a Scolii de la Frankfurt, inteleasa de Kolakowski ca o contradictie in termeni si o proba a disperarii si neputintei de a mai gandi intr-un mod creativ marxismul. Unele capitole, indeosebi cele dedicate lui Theodor Adorno si Herbert Marcuse, sunt distrugatoare si nu intotdeuna strunite in analiza, ceea ce m-a condus la parerea ca, intr-o oarecare masura, tonul neutru ironic al lui Kolakowski din primele volume se schimba intr-o asprime nervoasa care face tesatura argumentelor ceva mai rarefiata in ultima parte. Printre filosofii marxisti care scot in evidenta criza de continut a marxismului, cel care va reabilita cultul marxist al Utopiei, va fi Ernst Bloch, anihilat pur si simplu de Kolakowski ca intelectual antirational.

Ultima faza a marxismului coincide cu falimentul sau intelectual, redus la o simpla teorie istorica, la limita banala, alaturi de atatea altele. Kolakowski nu crede ca marxismul va mai fi vreodata resuscitat si ii constata cu amaraciune dezastrul istoric.

Este greu sa mai mentii viu ceva din intreaga schema de gandire marxista astazi. Pe langa miile de pagini de istorie care califica URSS-ul de la inceput pana la sfarsit ca o aberatie politica totalitara, infiintata pe crima si arbitrariu politic, pe despotism si naruire a vietii sociale, pe o constanta intimidare si infricosare a populatiei (susceptibila oricand de „revizionism”), un argument decisiv ramane cel tezaurizat de Eduard Bernstein inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, anume ca proletariatul nu a saracit, ci o ducea din ce in ce mai bine economic de pe vremea lui Marx incoace – ba chiar se imburghezea – si ca un rol important l-a jucat si miscarea sindicalista si social-democrata prin revendicarile sale reformiste mediate de viata parlamentara din principalele tari industriale (Marea Britanie, Germania). Statul asistential de mai tarziu este o creatie a reformismului gradual social-democrat. Invalidarea economiei planificate si critica teoriei valorii fusesera deja realizata de primele generatii ale Scolii economice austriece, datorate lucrarilor unor Carl Menger, Eugen von Bohm-Bawerk sau Ludwig von Mises, iar predictiile lor aveau sa devina realitate deja la finalul anilor 1960 in blocul comunist.

Insa, in ceea ce ma priveste, as adauga doua critici care confirma un filon virtual inca in marxism:

1) „Constiinta de sine a proletariatului coincide cu constientizarea de catre el a istoriei ca intreg; teoria si practica coincid intrucat proletariatul transforma lumea in chiar procesul prin care ajunge la intelegere matura a acesteia. In acest caz particular intelegerea si transformarea realitatii nu sunt doua procese separate, ci unul si acelasi.” (Kolakowski, vol. III, p. 214). Neexistand vreo scindarea intre planul cognitiv si cel normativ, tot ceea ce gandeste constiinta proletara despre lume este tot una cu schimbarea ei sociala. Ca atare, este de la sine inteles ca marxismul, luat in acest sens, lichideaza rationalismul, empirismul, orice metafizica si se plaseaza impotriva oricarei separari religioase intre „lumea de aici” si „viata de apoi”. Ce credea Lenin despre mersul istoriei nu este cu nimic diferit de ce trebuie facut. Ca atare, nu putem vorbi de valori morale, de legi de drept bazate pe drepturile omului (niste fictiuni care preseaza din planul ipotetic asupra realitatii senzoriale, campul eternei schimbari), de nimic din traditie pentru ca Istoria este ce gandeste clasa muncitoare despre sine. Prin urmare, daca acesta este unul din sensurile principale ale doctrinei marxiste, orice critica anticomunista cade in gol si acest lucru se intampla din simplul motiv ca orice critica se bazeaza pe un postulat al ratiunii pure sau al legilor din natura sau al prezentei lui Dumnezeu in creatie sau chiar al logicii formale (oricum, intotdeauna pe o sciziune intre observator si obiectul observat), chestiuni pe care din capul locului marxismul le desconsidera (doar deformata de prejudecati psihologice experienta poate diferentia intre materie si spirit, lucrul si copia sa „interioara”, urmele pe care le lasa). Si, intr-adevar, daca societatea si Istoria este o faptuire a omului – chestiune pe care si un relativist o poate cu usurinta accepta – atunci ce te-ar opri, in numele a ceea ce ramane de creat (din moment ce este deja gandit poate fi si facut), sa ucizi milioane de oameni, sa distrugi traditia (care, oricum, este un cadavru), sa te increzi in liderul suprem ca cel care intrevede viitorul pentru ca el are la indemana o viziune a intregului si nu a partilor?

Oricat de abracadabrant ar suna, odata ce il elimini pe Dumnezeu din orice teorie asupra lumii, mai cu seama in stiintele sociale (pozitivismul in stiinte pretinde multa modestie), si sustii ca gandurilor nu sunt o interpretare sociala a lumii fenomenelor, ci insesi acele fenomene, vei sfarsi, prin logica argumentului, sa crezi ca „omul este masura tuturor lucrurilor”. Profundul scepticism si nihilism metafizic din fundalul marxismului este amestecat cu optimism social si o credinta prometeica in Omul Istoric, cu un cult al tehnologiei, care, din punct de vedere logic, justifica orice fapta. Este adevarat ca Marx postuleaza o serie de legi sociale, dar intregul ramane subsumat vointei umane de a gandi, care e totuna cu a fi.

Din pacate, optimismul progresist de astazi – scientismul insusi ca speranta in stiinta tamaduitoare care va pune capata suferintei din Istorie -, desi nemarxist, are un fundament ateu, antipozitivist si non-empiric (pentru ca, dupa acestia, limitele empirei pot fi oricand largite de evolutia stiintifica, asa ca nu putem avea nici o intelegere limpede a ce intelegem prin empiric).

Ergo, orice critica anticomunista aluneca in afara sistemului de gandire marxist pentru ca apartine paradigmei de care marxismului inca de la inceputuri a incercat sa se separe.

Nu cred ca pot spune mai mult despre aberatia si hybrisul fara margini al unei asemenea gandiri, posibile si prezente in lumea noastra hipercapitalista.

2) Nu cunoasteti oameni care sunt de parere ca in privinta comportamentului lor social sunt liberi sa faca ce vor, cata vreme respecta legile statului? Temeiul acestor legi nu se gaseste insa in lumea fenomenelor, ci in cea a interpretarii lor pe seama unor postulate si unor cauzalitati care nu se decupeaza decat intuitiv din real si abia prin uzura in mod deductiv. Nu cred atatia ca isi pot da orice determinatie vor, ca ei isi fac vietile cum vor? Tupeul, curajul sfruntat al acestor indivizi nu este limitat de propria lor ignoranta pentru ca ei nu cred in vreun adevar de dincolo de simturi pentru a putea fi numiti ignari. Iar pentru ei, cele mai multe chestiuni morale raman confruntari ieftine de opinii. Pe de o parte o ratiune care se anuleaza pe sine in ceea ce priveste conditia de adevar poate sfarsi in disperare, dar, pe de alta parte, relativizand orice discurs il reduci la o serie de instante impersonale care iti determina mersul in viata: societatea insasi. Dar daca aceasta este in sine nimic altceva decat ce gandesc oamenii despre ei insisi, de ce nu ai schimba-o radical? Orice este posibil cand nimic nu este necesar.

Si de aceea cred ca terenul este inca fertil in modernitate pentru experimente obscurantiste si periculoase ca cel marxist.

Cu totii suntem constienti de caracterul construit si artificial al societatilor noastre, nici macar batrane in devenirea lor galopanta.

Tragedia veacului trecut nu consta in fanatismul si nebunia utopica a unor dementi care divinizau Omenirea, ci in faptul ca, in ciuda ororilor lor, natura a putut tolera ordinea sociala atat a comunismului, cat si a nazismului. Zeci, sute de milioane de oameni au asistat neputinciosi (unii chiar s-au azvarlit in bratele „miracolului” pamantean) la obiectualizarea lor, numerotarea lor, tehnologizarea lor. Kafka a fost Ingerul Istoriei recente la care visa Walter Benjamin. Si aceiasi situatie se repeta clipa de clipa in sistemul global al capitalismului. Probabil ca dincolo de utopie, marxismul a incercat sa defineasca modern modernitatea. Si a demonstrat ca o poate schimba.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Kolakowski at his best

  1. gogaie zice:

    Cabron, pe blogul acesta cuvantul „bemol” are o ocurenta mai mare decat intr-un tratat de muzicologie. Lectura porneste promitator, pana la primul bemol cand camera incepe brusc sa se invarteasca si imi imaginez un mosnegut zaharisit rumegandu-si fixismele lexicale.

    Apoi, ti-am mai spus si inainte ca titlurile in engleza sunt ghei.

  2. vicuslusorum zice:

    Draga Gogaie,

    Am luat fiecare pagina cu posturi. Am numarat in cele peste 100,000 de cuvinte de text, 2 ocurente ale cuvantului „bemol”. Stiu ca il folosesc oral, intre noi, destul de des, dar pe blog, iti repet, apare de doua ori. Poate o mai aparea de 3 ori in comentarii. In rest, sa ne auzim de bine. Tineri si cu stereotipii!

  3. Pingback: Cărți pe bloguri « Bookaholic

  4. Catalin zice:

    Nu stiam de comparatia facuta de Tismaneanu intre „Principalele Curente” si „Stalinism” (daca era in vreo prefata e de inteles). E indrazneata pentru ca autorii nici macar nu-si propun acelasi lucru. Kolakowski face o istorie a ideilor, Tismaneanu compileaza fapte si intamplari pe care le-a mai povestit si in alte volume.
    Dar nu despre asta e vorba. Felicitari pentru rabdarea de a aseza totul aici. Eu as fi vrut sa pastrez fiecare pagina din „Curente”, totul imi parea la fel de important si niciun cuvant in plus.

  5. Boboc zice:

    Daca crezi ca marxismul e mort, iti recomand putin Jon Elster-Making Sense of Marx, G.A. Cohen in special, Allen Buchanan-Marx and Justice, Steven Lukes-Marxism and moralist-marxismul ca filosofie normativa e perfect sustenabil

  6. Pingback: Eternul Karl Marx | Vicuslusorum's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s