Tolstoi si iubirea

Dintre atatia autori cu care am umplut mii de ore din viata mea, cel mai apropiat de inima mea, cel cu care ma simt de parca as fi eu insumi, cel care nu ma supara si nu ma plictiseste niciodata ramane Lev Tolstoi. Nu vreau sa ma falesc cu aceasta alegere: Tolstoi este batranicios si prea clasic pentru gusturile moderne, iar, oricat de retograd as vrea sa fiu sau deja sunt, este imposibil de crezut ca aceasta afinitate pentru el sa fie una desuet snoaba sau doar datorata unor erori optice legate de faptul ca l-am citit prima oara la inceputul adolescentei (dar i-am citit si pe Gogol, Dostoievski, Turgheniev, Goncearov, Lermontov pe atunci si nici unul nu m-a facut sa ma simt atat de natural ca in compania lui Tolstoi, cu toate ca nici unul nu m-a surprins si nu m-a influentat mai mult ca Dostoievski). Nu, refuz sa cred ca, in afara de apropierea sufleteasca pe care o simti fata de un om care iti seamana si pe care vrei sa ti-l faci prieten, mai exista altceva in dragostea mea pentru Tolstoi. Ce ador la el este sinceritatea expunerii si forta naturala a scrisului: Tolstoi este un suvoi de viata si nimic nu este contrafacut, “estetic”, in scriitura sa. Marca unui mare artist este dupa mine capacitatea aceasta care nu tine atat de talent, cat de inzestrarea inconstienta de a povesti in acelasi mod in care respiri. Imaginile la Tolstoi sunt una cu viata insasi, cu viata dintr-o padure fosnitoare de pe langa Yasnaya Polyana, pe care atunci cand rusul o asterne in scris, eu, situat in odaia mea la 3000 de kilometri departare si la 150 de ani distanta, o am in nari, in ochi, in auz: sunt una cu simturile contelui rus. Iar Tolstoi are in el forta, patima, dragostea si vigoarea pe care le admir eu la oameni, energia aceea naturala care ma face sa sper ca nu suntem doar niste erori straine de planurile universului, oricat de obscure, oarbe si incalcite ar fi acestea. De asemenea, ador la Tolstoi subtila analiza psihologica, care nu are nimic din soiul unui rationament artificial (inventie occidentala, de origine franceza), a firii oamenilor, care, la el, par dintotdeauna aceiasi, oricat s-ar stradui cu succes sa-i individualizeze. In plus, ma uimeste sa vad cu cata minutiozitate si precizie incearca Tolstoi sa redea detalii si maruntisuri si cat de firesc ii iese intr-un final descrierea, de o mare splendoare nu cinematografica, ci reala, de parca ai fi transportat in saloanele sau in incaperile pe care le descrie cu atata usurinta. Nu ma indispune nici latura sa religioasa (care, a propos, nu este niciodata moralizatoare – talentul il impiedica! – , Tolstoi fiind insa din plin rautacios si incapatanat): fervoarea si profunzimea sentimentului religios, indiferent de erezia credintei sau de stranietatea si barbaria sa, sunt dovezi ale unui suflet robust si superior, iar nu de putine ori oamenii cu intense chemari religioase au o pofta de a trai si de a se reproduce care te uimesc. Impotentii si dezechilibratii sexual iubesc la aceiasi temperatura joasa ca si Dumnezeul la care se inchina: pana si ateismul si agnosticismul le vin usor. Nu si pentru Tolstoi si nu intamplator se intampla astfel.

Un ultim aspect in care traiesc o stanjenitoare complementaritate cu Tolstoi sunt femeile: habar nu am daca vreun critic a observat (dar trebuie sa o fi facut-o), dar ati luat aminte la felul in care aluneca privirea lui Tolstoi pe trupurile femeilor? Intotdeauna ochii, stralucirea si splendoarea lor, sunt elementul distinctiv, cel care, prin erotismul reproducerii, iti aprinde simturile, apoi culoarea pielii si netezimea sa si nu in ultimul rand bogatia pieptului si unduirea ispititoare a soldurilor. Uneori am impresia ca vad anima lui Tolstoi si aduce cu o zeitate a padurii, mirosind a iarba umeda si pamant reavan, atat de voluptos alcatuita incat iti vine sa te iubesti cu ea exact in locul in care o intalnesti, stiind ca lovit de fulger cat de roditoare si plina de viata este. Nu conteaza daca in jur sunt numai desisuri de maracini sau o balta rau mirositoare sau daca abia a plouat si pamantul ti se incleiaza in haine: natura trebuie sa fie acolo si in mijlocul ei aceasta faptura palpitand de vie ce este pe care o ghicesc in spatele oricarei eroine tolstoiene, indiferent de varsta, pozitie sociala sau educatie, troneaza. Este aceiasi anima si la Anna Karenina si la acea mujica cu fusta rosie si buze rascoapte, rosii ca cinabru din nuvela Diavolul. Oricat de nobil, frantuzit, salonard, aristocrat si bine crescut este Tolstoi, comme il faut, cum ii placea in vanitatea sa juvenila sa creada, latura sa de om simplu, cu sufletul nemurdarit de moravurile gloatei, predomina asupra celeilate intr-un melanj ce ramane insa extrem de original. Pozele din ultima parte a vietii, imbracat taraneste, tradeaza o grija si o mimica atat de vioaie si o stralucire atat de fina in privire (cu toata mutra sa hirsuta) incat Tolstoi cu greu poate sa fie mujicul obisnuit, in ciuda oricaror aparente contrare. Tolstoi fugind de ai sai pare un salbatic studiat, un Lear cu infatisare de patriarh biblic care a jucat carti in tineretea sa zbuciumata si isi purta parul totdeauna pomadat in societate.

Saptamana care abia se inchie mi-a oferit prilejul de a reciti, de data aceasta in engleza, primele sale compozitii, adunate in editile standard, intr-un singur volum: Childhood, Adolescence, Youth. Cartea, desi se desfasoara intr-un ritm lent si abunda in detalii (pe care memoria lui Tolstoi le-a retinut cu o precizie genetica), mi-a placut la fel mult ca la prima lectura. Prospetimea copilariei vireaza uneori in dulcegarii si sentimentalism tipice claselor instarite ale Rusiei tariste. Aerul victorian, de mare burghezie lenesa, pluteste de la prima la ultima pagina. Prejudecatile epocii sunt involuntar scoase in evidenta, fara ca Tolstoi sa se jeneze un pic. Iar alter egoul lui Tolstoi insusi este, rand pe rand, un copil rasfatat si imbufnat, un adolescent introvertit, arogant si egoist, (mi-a placut felul in care Tolstoi pune vanitatea si trufia in relatie cu sentimentul de stanjeneala pe care il ai fata de cei pe care ii consideri drept superiori, desi nu ai vrea ca ei sa fie astfel de nici un fel), un tanar inteligent, iarasi vanitos si dispus sa faca compromisuri pentru a fi pe gustul celor fata de care amorul sau propriu imens se arata clipa de clipa incoltit. Peste fiecare varsta predomina o aura ingenua, o naivitate necontrafacuta de care generatile actuale sunt vaduvite si castrate de parintii lor prost-educati si vulgari. Desi sunt atatea trasaturi psihologice comune intre lumea de atunci si cea din prezent, constat cu mahnire brutalitatea, cinismul si atmosfera vicioasa in care sunt crescuti copiii de azi, dupa cum mi-a fost si mie dat sa cresc in lumea celor mari pe cand eram copil. Tot de adevarat ramane totusi faptul ca prin Tolstoi vedem o felie din societatea ruseasca, cea urban nobiliara si a servitorilor lor iubitori (raportul dintre stapani si servitori este similar cu versiunea ideala de coabitare idilica pe care o gasim la unele personaje ale lui Faulkner cel nostalgic dupa landlord si his slaves), cea nabokoviana, si nu pe cea a izbelor si a mujicilor din neolitic care mureau pe capete de inanitie, cu care s-a facut revolutia sangeroasa de mai tarziu.

In fine, din inclinatie spre filozofare, Tolstoi, caruia ii place sa se tina de abstractiuni, are un capitol, intitulat Love, in Youth care m-a pus serios pe ganduri: spune Tolstoi ca nu exista decat trei soiuri de iubire pe lumea asta. Tolstoi tine sa clarifice de la inceput ca dorintele unui barbat pentru o femeie sau viceversa ce sunt alimentate de senzualitate, bani si orgoliu nu au nimic adevarat in ele atunci cand pretind a fi iubire. Dupa cum orice alta relatie asemanatoare cea careia se stabileste intre un doritor si obiectul dorintei sale sexuale sau de cea a posesiunii fizice nu intra in randul iubirii adevarate.

Ciudate sunt celelalte feluri de a-ti iubi nevasta, sotul, copilul, ruda apropiata sau semenii pe care le identifica Tolstoi si care imi par acoperite de o asemenea falsitate incat nu stiu, dupa o perioada de reflectie care m-a costat ceva nervi, daca eu ma insel sau Tolstoi are dreptate. Sa ma fac mai bine inteles: prima categorie este iubirea fata de frumusetea insasi. Tolstoi are aici in minte iubirea celor care iubesc starea de plenitudine pe care o da iubirea insasi, beatitudinea si sentimentul deplin al frumosului conceptibil. Pe scurt, este vorba despre o iubire a ideii de iubire. Nu conteaza asupra a ce sau a cui imi rasfrang aceasta iubire cata vreme bucuria de a iubi zace in mine. Mie mi s-a parut falsa si mincinoasa iubirea de amorul iubirii, ca sa zic asa. In primul rand ce origini, daca nu egoiste, are acea iubire care depinde doar de aptitudinea unuia sau altuia de a te bucura de ea indiferent de ce o suscita? Si oare nu vorbim de un efect placebo crescut pe o iluzie lasata frau libera: iubesc iubirea din mine, adica pe mine insumi intr-o idee? Nu ma indoiesc ca asa ceva este posibil, dar cat dezamagit sa fii pentru a prefera acest soi de iubire falsa in sine oricarui altuia? Si, pe deasupra, oare trebuie sa cred ca orice ins care se indragosteste la tot pasul de curve, fete de pe strada, scolarite, liceene iubeste cu adevarat? Tolstoi lasa de inteles ca avem de-a face aici cu o categorie de iubire din cele trei posibile.

A doua este iubirea care se sacrifica si renunta la sine de dragul unei alte persoane. La Tolstoi, iubirea care se ofera pe fata in numele unei alte fiinte este cea pe care o arata o nevasta hiperempatica si devotata fata de sotul ei. Ce mi s-a parut de-a dreptul patologic in felul in care prezinta Tolstoi lucrurile nu este atat genul iubirii obsedate de cineva care constituie iubirea-sacrificiu, cat placerea care deriva din a te sacrifica din iubire pentru un alt suflet, ca si cum, mai important decat sanatatea sau sentimentele sau literalmente individualitatea de langa tine, este iubirea egoista, sadomasochista si perversa a incantarii de sine pe care o resimti cand iubesti suferind pentru altcineva. Tolstoi insusi spune ca cel care iubeste astfel sta mai degraba nemiscat langa patul tau de esti bolnav, contemplandu-te cu dragoste, decat sa aiba grija ca medicamentele sa fie administrate la timp si sa te insanatosesti grabnic, cum este normal. Probabil ca Tolstoi se gandea la contesa Sofia Tolstoia si nu facea altceva decat sa-i categoriseasca cu malitia-i tipica iubirea ce i-o purta. Ramane insa de vazut ce il determina pe Tolstoi sa situeze sentimentul acesta de chin si bucurie de sine exagerate in randul iubirii.

Un al treilea tip este iubirea activa si practica, cea in care iubesti, fara efuziuni vizibile sau declamatii romantice, pe cineva pentru ce este, in mod constant si fara retusuri. Iubesti o fiinta atat pentru calitati, cat si pentru vicii. Dorinta de a iubi acea persoana nu va fi compensata de nici o scapare a ei: o iubesti neconditionat si inexplicabil (sau, dimpotriva, poti gasi o multitudine de explicatii, iar cu cat sunt mai contradictorii, cu atat mai bine). Monomanie sau fanatism obtuz? Tolstoi subliniaza cu siguranta durabilitatea acestei iubiri. Ce sa mai cred din acest repertoriu de sentimente ce se vor diferite unele de altele?

Banuiesc ca Tolstoi ofera o descriere fidela si profunda a modului in care iubeau contemporanii sai din patura aristocrata a Rusiei, dar chiar sa vorbim de trei feluri de iubire cand pare-mi-se sunt doar trei iluzii egocentrice si in mare parte eronate? Pe bucata de pamant unde m-am nascut, in pofida consideratiei si dragostei pe care le port lui Tolstoi, as zice ca mai degraba iubirea se gaseste printre cei manati de pofte trupesti, bunuri materiale si interese ascunse decat sa o intalneasca cineva sub cele trei manifestari si intruchipari ale tanarului Tolstoi. Dar, poate ca tocmai asta e: Tolstoi era inca tanar, avea sa se insoare abia la 34 de ani, ducea o viata alandala, asa ca poate si-a mai schimbat impresia cu timpul. Sau poate ca ma insel eu, gandindu-ma ca volumul a mai cunoscut indreptari cu trecerea decenilor si, cu toate acestea, capitolul despre Iubire este inca la locul sau. Imi doresc sa recitesc volumul peste inca zece ani. Cine stie ce voi mai gandi atunci?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Tolstoi si iubirea

  1. Pingback: Cărți pe bloguri « Bookaholic

  2. paul zice:

    Imi pare rau de un singur lucru: ca nu am scris eu acest text. Nu as fi putut. Acesta sunteti Dumneavoastra!

  3. Pingback: Anna Karenina, de Lev Tolstoi – un nou subiect la Clubul “Să povestim despre-o carte” | bibliodevafiliala3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s