Orice barbat la comun

Recunosc, nu le pot suferi pe feministe pentru ca sunt un om de moda veche, chiar un conservator in moravuri, dar nu de orice soi. Pentru mine feminismul, excluzand votul universal si dreptul egal la munca platita indiferent de gen (care sunt achizitii de cateva decenii si care tin de dinamica economiei capitaliste globale), este o porcarie imbecila, o galceava a femeilor cu alte femei, o cearta intre heterosexuale si lesbiene. Doua paradoxuri sunt sesizabile la feminismul etic, nu cel scandalagiu-protestatar, politic si civic, cu care nu am nici un motiv sa ma rafuiesc (repet: capitalismul vrea bani si inglobeaza orice forta de munca bine calificata, capitol la care femeile se pricep de minune): 1) noi femeile nu suntem fetele cuminti si “de bucatarie”, facatoare de copii pe care si le-au imaginat barbatii secole de-a randul si 2) noi suntem ca barbatii, avem aceleasi nevoi sexuale, aceeasi pofta de a trisa si de a insela, aceleasi dorinte si insusiri neutru umane asemeni lor. Paradoxul este ca nu exista nici o definitie noua a femeii: ce este feminitatea, chintesenta femeii, se reduce la a spune fie ca aceasta nu exista (logocratia masculina a inventat un model, complet adaptat falocratiei, pe care feministele il detesta), fie ca femeile sunt un fel de barbati cu pizda, pardon de expresie. Daca noi suntem tiranici si jegosi, atunci si ele sunt la fel. Din punctul meu de vedere, feminismul este o forma tarzie a nihilismului antiumanist si antirational in care inca ne gasim intelectual: practic, femeile moderne, in absenta vechii identitati atribuite lor de catre masculii de altadata, nu au nici un fel de noua imagine asupra lor insele. Proiectul feminist, la nivel axiologic, nu are fundamente si este o fundatura a logicii. Iar prin dorinta lor de a se asemana unui tip de mascul cosmopolit si usuratic de astazi distrug prin corupere si imaginea de sine a barbatului, diminuat si redus in proportii la niste glande tolerante, la costum si artificiu.

De fapt, problema este ca niciodata in istorie femeia nu a fost doar o gaura care deverseaza progenituri si nici barbatul numai un mostru tiranic care da fuga la vanatoare cu maciuca dupa umar. In pofida inegalitatii economice, care merge dincolo de sexe, barbatii si femeile duc un razboi de milenii in care rolurile sunt diverse si intotdeauna asumate de ambele parti. Vorbim de muieri care au naruit imperii si au secat avutii fara numar, chiar daca dintr-o pozitie aparent secunda, si de barbatusi care s-au pierdut, in ciuda testosteronului lor feroce si a rolului de protagonisti, in fata calcaiului unei femei. Dar sa lasam exceptile: trecutul istoric este un rezervor de nenorociri si de atrocitati nediscriminatorii. Cei mai multi barbati si cele mai multe femei ale istoriei sunt niste nefericiti, chinuiti de nevoi si ambitii de marire: nici vorba de un privilegiu real al barbatului asupra femeii. Sa nu uitam: este atat de greu sa fii barbat in mijlocul unor barbati care vor sa te doboare, sa iti zdrobeasca vointa si sa iti fure femeia. In lupta dintre oameni, cei mai multi barbati au fost inrobiti, darwinian, de cei mai bine adaptati dintre ceilalti masculi. In loc de privilegiul unui intreg gen, as vorbi, cu modestie, de autoritatea elitista si inrobitoare a 10% dintre cei tari asupra intregului neam omenesc. De aceea, modernitatea democratica si pozitivista le da in sfarsit voie celor mai multi barbati sa traiasca. Nimeni nu moare in razboaie stupide si nu cade rapus de munca campului cum o faceau cu droaiele stramosii nostri “tiranici”.

Reflectile de mai sus sunt o partiala introducere la un articol care m-a facut sa meditez, scris de Kate Bolick, intitulat All the Single Ladies si aparut in toamna anului trecut in The Atlantic. Am ajuns la susnumitul articol umbland pe editia online al lui The Economist.

Nu va somez sa cititi un articol cat o ciorba lunga si searbada, dar v-as ruga sa ascultati la ce am de scris mai jos. Kate Bolick, din cate am putut eu realiza, este o stangista pe filiera culturala, cum imi place mie sa le zic cand imi vine sa rad, adica acel gen de stangist care nu pune accent pe criteriul economic decat pentru a demistifica si demola un construct cultural, o idee sau un principiu, adesea anexat cu osardie dreptei. Stangistul de care va zic apartine unei societati capitaliste dezvoltata: saracia si privatiunile economice sunt chestiuni cu care dumnealui/dumneaiei interactioneaza atat de rar incat doar relicvele culturale mai raman de indepartat dupa preareusita bunastare economica (oare?). In acelasi spirit scrie, cu sinceritate nefabricata, Kate Bolick. Despre relatii si despre casatorie in ultimele 3 decenii in America si in tarile cu un inalt nivel de trai.

Se cunoaste in mare realitatea statistica: din ce in ce mai multi oameni prefera sa traiasca in afara casatoriei, fie crescandu-si copiii singuri, fie pur si simplu fara urmasi, trecand dintr-o relatie in alta si dezvoltandu-se sufleteste in asa fel incat institutia sociala a casniciei isi pierde orice relevanta. In tarile nordice, jumatate din populatia matura este single si, din cate ne lasa sa presupunem autoarea, nu exista banuiala ca ar trebuie sa o duca rau (suntem deja in atmosfera optimista din The Future Shock al lui Toffler, o carte eminamente proasta). In viitor, cotele se anticipeaza sa creasca. M-as fi asteptat ca Bolick sa loveasca un pic in ipocrizia institutiei casniciei, dar, superficiala cum este, nu o face. Sonata Kreutzer a lui Tolstoi tinteste mai bine la acest capitol, desi numai de feminism nu-l credem in stare pe marele conte. De ce am ales aceasta obscura autoare? Pentru ca depozitia sa este sincera si fiindca, intuitiv si deductiv, sunt sigur ca sunt atatea femei inteligente si emancipate social care gandesc ca aceasta eseista (un tip de femeie de care recunosc ca sunt, in viata de zi cu zi, atras) incat prin ea, imi lamuresc propria pozitie fata de o specie de femei moderne cu care am interactionat nu fara neplaceri in ultimii ani. Vreau ca acest post sa fie raspunsul unui barbat depasit fata de niste femei postmoderne, dar la fel de dezinhibat si pe fata ca ele.

Domnisoara Bolick, aproape de 40 de ani, crede intr-o “piata” in care barbatii si femeile se afla intr-o vie competitie sexuala si, deloc stangist, este de acord cu ea si este chiar incantata de ideea ca numai asa arata ca o infruntare naturala (nu stiu de ce argumentul pietei, inventie artificiala a lui homo sapiens sapiens, functioneaza ca o planta sau un mamifer intr-o pseudobiologie economica). Banii, nivelul de educatia joaca acelasi rol ca personalitatea, felul de a fi si atitudinea. Barbatii sarmanti, cu cariere de succes se infrupta din relatiile cu femeile cu studii inalte, care sunt la randul lor independente financiar. Desi Bolick recunoaste cu satisfactie si jubilatie ca a trecut printr-o serie lunga de asemenea relatii cu barbatii din middle si upper middle class, eu nu am inteles ce beneficii a extras ea din asemenea relatii. Cu ce ar fi ea superioara unei femei casatorite, precum mama ei, care, horribile dictu, a fost femeia unui singur barbat si acela tocmai taica-sau? Bun, a simtit si a gustat din mai multe penisuri, dar ma intreb cu ce a inaltat-o pe ea spiritual aceste relatii? Din moment ce dragostea este un sentiment cu cauze incerte (unii zic chimico-sexuale) si durata indecisa, din moment ce Bolick nu comunica nimic despre arhitectura si muzica sentimentelor, nimic despre psihologia masculina (dar statisticile seci ii plac), ce a invatat ea ca om din aceste nenumarata relatii pentru a scrie un articol despre noile relatii? Impresia mea, observand linia argumentatiei sale, este ca nu s-a ales cu nimic, in afara, desigur, de experientele sexuale si de iluzia solipsista ca a iubit si ca a fost iubita (repet, termeni indecidabili, inefabili, pe care ii traiesc, imposibil de spus daca mai intens, si multe femei casatorite). Chiar asa: ce stiu femeile libere de astazi despre barbati, sentimente si stari interioare noi, inedite mai mult decat bunicele lor? Eu cred ca nimic mai mult decat stiau si ele.

O alta chestiune care m-a amuzat este continuitatea, chiar daca epurata de rigoare, a modelului romantic: Bolick crede in dragoste, in romantism, in sentimente ca pe vremea lui Jane Austen, doar ca ea schimba des partenerii sexuali, nu se dedica unui barbat, nu are nevoie de copii si nu vrea sa intemeieze o familie. Astfel, nu are nimic in comun cu lupta pentru existenta a femeilor din timpul autoarei Jane Austen. In pofida faptului ca pentru Bolick, ca orice alt stangist, cultura si traditile sunt ceva construit si ca insasi casatoria devine mai compulsiva in paturile mijlocii ale societatilor considerabil industrializate, cu o populatie urbana consistenta abia dupa 1800 si ca autoarea se foloseste de acest argument pentru a descalifica pretentile la perenitate a celor care omagiaza casatoria pe motive religioase (in cele mai seculare societati ale lumii, Bolick, care nu are nici o idee despre religie sau traditii, se lupta inca – la fel ca stramoasele ei de acum 7 generatii – cu dreptul la existenta al minoritatilor confesionale si a moralei lor desuete, descrise cu teama si oroare: este ca si cum ai sustine astazi un razboi pe viata si pe moarte cu Hitler si pericolul nazist, la aproape 70 de ani de cand pericolul – ce sa-i faci? – a murit), Bolick nu ezita sa foloseasca scene tari din neolitic si epoca fierului pentru a sugera dominatia continua a barbatilor asupra femeilor. Imi place acest relativism cultural in care marota exploatarii femeilor de catre barbati are totusi o existenta milenara si sacra, as adauga. Stim ca ce a fost alaltaieri este o moda si o problema trecatoare, ceva inesential, dar ne pastram cat se poate de esentialisti si metanarativi in chestiuni ce privesc rolul femeii in istoria umanitatii, just to fit the pattern. Bolick supraestimeaza sofistic pana si infruntarea dintre barbati si femei. Pentru ea trecutul este de fapt o conspiratie intre un aristocrat, un preot, un soldat, un bancher, un negustor, un fotbalist, un bacan, un sclav, un muncitor din fabrica care s-au adunat intr-un beci, au aprins un trabuc si au pus the question: “Bai fratilor, cum le punem la punct pe pizdele astea? Cum le impartim?” Raspunsul vine de la sine: care frati si ce sa imparta intre ei niste dusmani, care deseori isi fac viata un infern de zi cu zi?

Dar Bolick are de partea ei cifrele si este de parere, din toata inima ei de femeie, ca femeile de azi nu de ce sa-si faca griji: casatoria si diferente de varsta sunt aspecte uzate. Traim intr-o alta societate: este adevarat ca atunci cand femeile depasesc numeric barbatii, promiscuitatea creste dar nu si vice versa, insa corelatia aceasta statistica nu poate proba decat… ce? Nu am inteles ce, dar lui Bolick ii place proportionalitatea cifrelor 20%-80% (in linia lui Pareto). Si nu a oricui, ci a claselor superioare de masculi agresivi sexual. Care? Cele de acum 200 de ani, plus cele de acum un mileniu si niste bancheri curvari din Canary Wharf din prezent. Nu mai intru in detalii cu o asemenea viziune stupida, ingusta si terifiant de saraca in analize. Dar totusi eficienta.

Dupa cum spuneam, relativista cultural, pastreaza ceva din mitul romantic: si ea cauta iubirea si sentimentul de “noi” si alte asemenea briliante si bijuterii indiscrete.

Si acum intervine conservatorul original din mine: da-te-n pula cu iubirea ta sentimentala, cu origini metafizice cu tot. Bolick traieste intr-o clepsidra temporala, ca cele mai multe feminizde, in care se incaiera cu barbatii fraieri, pampalai ce le vor de neveste si care sunt fortati de imprejurarile propriei neincrederi in sine sa-si tot caute femeia care sa la tina de camin. Marea lor fericire si cretina satisfactie este de a lichida stratul subtire de barbati educati si crescuti frumos, in linie traditionala, insi devotati si harnici, care le toarna plozi si le spun din inima ca le iubesc pana ajung sa faca sunci si sa arate, groaznic, casnic. Uite in fata cui isi arata ele independenta, a genului de tipi nefututi de care barbatii de azi sau de ieri, negrii, albi, galbeni si alte rase se simt etern rusinati. Idioatele precum Kate Bolick nu stiu de fapt ce le pandeste: tot crezand ca se lupta cu batraneasca conceptie a casatoriei, vor ajunge ca nimeni sa nu le mai ceara de neveste. Cu atatia negrii excitati la Tv, cu torentul de pornografie masculina zambind oriunde in mass media, cu emisiunile cu gagici in chiloti si tate cat pepenii, in 20 de ani Bolick si tagma ei de highly-educated whores vor ajunge intr-o manastire de lesbiene. Si bine ar fi sa fie asa! Ce epoca strasnic de masculina, retro in misoginismul ei gregar traim noi: generatia mea nu are nevoie de subtilitati si rafinamente conceptuale ca dragostea si datoria fata de „nevasta” pentru a fi liberi si moderni sexual. Pe sleau, ne bagam pula in modernitate si in libertatea lor de femei. Utilitatea feminizmului se vede deja: ne-a eliberat si pe noi de vechile constrangeri ale barbatului protector, galant, tata de familie, salahor si intretinator al nevestei onorabile, iubita pe viata a pulelor noastre. Si, culmea, noul val de misoginism nu are nimic cultural si elitist in el: nu este nici macar dominator. Noul misoginism brutal, fara fineturi, este apanajul claselor inferioare (recomand un articol interesant despre muistele sub 18 ani, din aceiasi revista).

Fetelor, ne place sa va futem, sa va batem cu pula peste gura, ce nu intelegeti? Este doar in natura noastra. Si cand numarul nostru va tot creste, sa vedem pe cine pacaliti voi pizdelor. Ne veti cere bani, va trebui sa va futem pe bunuri si cascaval: nimic mai normal. Nici o garnizoana, nici o sala de sport, nici o universitate fara bordelul de alaturi. Si ultimul labar neputincios va fi fortat de elita masculilor sa futa. Asta-i viata de mascul eliberat de prejudecati si simplist in gandire dar puternic instinctual: o plimbare agitata cu tropaituri si gafaituri, fara artificii si fara prefacatorii, prin pizdele, gurile si cururile voastre. Va place asa? Cam acest lucru se intampla deja si fenomenul ia proportii. Just look around. Prostitutia si proxenetismul, inclusiv cel virtual, este soarta de maine a femeii moderne. Din pacate, nu exista nici o alta iesire decat prin trecut, dar ce feminizda vrea sa treaca pe acolo? De aceea, departe de a fi distopic, domnisoare ca autoarea Kate Bolick apartin gropii de gunoi a istoriei. O prevede si David Brooks, intr-un articol de acum aproape zece ani.

Dar stiti ce? Femeia defeminizata va fi la final fericita: rolul din comuna primitiva, intalnirea dintre prezentul cel mai apropiat si trecutul cel mai indepartat, va fi in sfarsit asumat la gramada de pizde. Si le vom fute cu totii democratico-salbatic, asa cum trebuie.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Orice barbat la comun

  1. paul zice:

    Ce inseamna distopic?

  2. Vicuslusorum zice:

    Adica utopic la modul negativ.

  3. paul zice:

    Adica opusul pentru utopic? Antonimul?

  4. Vicuslusorum zice:

    Da.

  5. paul zice:

    Nu stiu daca e cea mai fericita alegere. In rest: un text entuziasmant pe alocuri, care constata inca o data limitele naturii omenesti. Unele lucruri nu le-am inteles din cauza neglijentelor de stil. In ceea ce priveste fondul problemei, sunt constrans sa va cred. Experientele mele cu al doilea sex, desi au fost fericite in general, nu cred sa mai fie relevante. Am respectat femeile dar nu le-am luat prea mult in serios. Vad ca dumneavoastra procedati pe dos. Un psiholog roman spunea odata ca barbatul are deschidere spre femeie in timp ce femeia are deschidere spre copil. In principiu asa ar trebui sa fie (desi este banal, intr-adevar). Dumneavoastra vorbiti insa despre o nevroza acuta care foreaza in straturle cele mai adanci. Cel putin asa mi se pare, textul nu e de tot clar. De fapt asta va reprosez, ca nu v-am inteles pana la capat, doar pe bucati.

  6. Vicuslusorum zice:

    Neglijente de stil? Stilul meu este clar si violent pe alocuri. Eu nu discut aici despre femei in general. Nu despre rudele mele, despre cunoscutele mele, nici macar despre bunici, mame, matusi, sotii. Doamne fereste sa ma leg de aceste femei pentru ca sunt femei! Nu, eu ma cert cu doua tipuri de femei: cu gagicile emancipate de 20-35 de ani (intervalul pe care il frecventez) si cu feministele de aceiasi varsta. Cred ca in privinta lor, daca ati avut de-a face cu aceste specimene, am scris postul de mai sus. Care nu este mai mult decat o replica masculina la un articol al unei feministe cu aere.

  7. paul zice:

    Inteleg. Nu ma pricep la lucrurile astea. Imi cer iertare.

  8. Vicuslusorum zice:

    Bine le ziceti: lucruri, ultimele smarcuri ale reificarii.

  9. Vicuslusorum zice:

    Ma iluzionez cu speranta ca poate o feminista se va lega de continutul articolului meu, ma va persifla inteligent, imi va arata lacunele bibliografice si de interpretare si ma va convinge, in urma unei argumentatii solide, ca nu am dreptate. Ca sa vada lumea ca nu sunt misogin!

  10. paul zice:

    O prezumtiva feminista ar trebui sa aiba nu numai talentul dar si energia si determinarea necesare replicii. Este evident ca dumneavoastra sunteti motivat. Un eventual raspuns la postul dvs. este aproape exclus tocmai pentru ca tinta atacului sunt chiar incompetenta, impostura, superficialitatea etc. De aceea nu pot sa calific explicatia oferita decat drept un simplu gest de curtoazie la adresa mea.

  11. paul zice:

    „decat un simplu gest…”

  12. anapetrache zice:

    Exprimandu ti intr o forma foarte brutala si vulgara revolta (pe care de altfel o impartasesc si eu ) te descalifici in fata feministelor. Dar de fapt nu feminismul mai mult sau mai putin roz e problema zilelor noastre, acesta nu intarzie sa cada in penibil si si-a cam trait zilele, ci gender studies. O disciplina noua, recunoscuta academic care se ocupa cu deconstructia oricaror diferente intre barbati si femei. Ei sunt dusmanul real si al meu si al lui V. si al familiei si chiar a relatiilor sexuale heterosexuale de o seara. Indivizii astia fara gen asumat, caci genul e doar o constructie sociala, vor sa ne crestem copii fara sa ii predeterminam sa fie mai repede barbati sau femei, de la alegerea numelui, la culorile folosite, la jucariile pentru copii, pana la orientarea sexuala de la maturitate si alegerea profesie, studiile de gender neaga ca ar exista vreo forma naturala, fireasca sau biologica care sa ma determine pe mine ca femeie sa optez mai repede pentru roz decat pentru albastru, mai repede pentru alti barbati decat pentru alte femei, sau mai repede pentru o cariera de stiinte umane decat una stiintifica. Nici macar faptul exclusiv al maternitatii nu le poate determina sa creada ca femeile ar fi mai inclinate si catre educarea si cresterea progeniturii. Si astia pe motivul ca nu exista nici o diferenta intre femei si barbati ne vor duce intr o societatea castratoare in toate sensurile si pentru toate genurile. Nu iti identifici bine dusmanii, cat despre strategie, ea este cu atat mai proasta, desole dar nici o femeie normala nu poate citi pana la capat articolul tau fara dezgust, nu trebuie sa fi feminista ca sa ceri un pic de politete, chiar si atunci cand esti la tine acasa (adica la tine pe blog) Si cum nu am nici un drept sa iti impun sa fii politicos la tine pe blog, o sa ma rezum la te sterge de la recomandarile mele! Chiar daca interesele noastre converg in a apara un tip clasic de feminitate, nu iti pot impartasi metodele!

  13. Vicuslusorum zice:

    Politetea este un gen vacuu al lumii noastre. Tu te scarbesti de franchetea mea, de felul in care arunc valul de pe lucrurile pe care le gandesc atatia, in cuvinte „roz”, a la Chicklit. Nu imi pasa de gender studies: au consistenta si savoarea unei plante de sera, stafidita si ofilita inainte de vreme.

    Am mizat pe dezgust, am mizat pe mizerie, dar nu uita ANA; descrierea mea, oricat de tenebroasa si ultragianta ti-ar parea, ESTE PURA REALITATE, dezbracata de minciuni, epurata de travestiuri. Iti place adevarul? Ii poti suporta intensitatea? Ti se pare ca vorbesc prostii, ca aberez? Poate vrei sa imi amintesc cum obisnuiesc sa vorbeasca unii barbati despre ei insisi la o bere. Cu privire la femeile din viata lor. Atitudinea lor nu difera cu nimic de ultimele trei paragrafe, cele care de fapt te-au oripilat.

    Nu este vorba aici de feministe, ci de felul in care din ce in ce mai multe femei isi justifica „libertatea”, „fericirea”, „non-genul” etc. Este vorba de o antifeminitate a vremurilor noastre pe care stii bine ca o detest.

    Dar am vrut sa ofer si reversul medaliei: antibarbatia acelorasi vremuri. E treaba ta daca m-ai sters de pe blogroll. Sper ca ai inteles clar ideea. Si lasa cerul abstractizarii care acopera malul realitatii filozofice.

  14. paul zice:

    Intr-un mod destul de ciudat, ati primit replica. Ea vine de la un aliat pe care, de la distanta la care ma aflu, il vad foarte asemanator dumneavoastra. Mutatis mutandis… Intrucat, in ceea ce va priveste, am epuizat superlativele, va intreb: cand va veti hotari ce tabara va alege talentul dumneavoastra? In opinia mea, aceasta mica intamplare e un semn ca sunteti in impas. Nu trebuie sa-mi raspundeti. Doar sa va ganditi. Nu-mi pasa daca ma veti injura pentru indrazneala. Am trecut prin momente mai grele.

  15. Vicuslusorum zice:

    Nu merit nici un superlativ… Tabara mi-am ales-o… Momentam trebuie sa imi rafinez metodele, care vor fi socante, tulburatoare, razboinice… Altfel, nu voi fi ascultat in randul atator suflete pricajite si calai…

  16. paul zice:

    Nu merit „nu merit nici un superlativ.” In rest, de-abia astept, domnule Maldoror…

  17. anapetrache zice:

    De fapt ce te deranjeaza pe tine la feminism? Nu faptul ca femeile devin ingineri, doctori si profi universitari ci liberalizarea moravurilor, faptul ca femeile au capatat dreptul sa insele la fel cu barbatii. Dar dragul meu, stii f bine ca nu exista dreptul de a insela de nici o parte. doar ca in ultima suta de ani femeile si a/au dat seama ca pot sa fie la fel cu barbatii, in toate inclusiv in marlanie. Trebuie sa recunosti ca social barbatii aveau dreptul sa insele in timp ce femeile nu, si in conditiile astea evident ca te oftici si vrei sa raspunzi cu acceasi moneda.
    Puneti mana si injurati biserica catolica cu indisolubilitatea mariajului.Gandeste te un pic, problema e secularizarea si faptul ca religiile monoteiste au foste excluse din spatiul public ceea ce a dus la disolutia familiei. Fie ca vrei fie ca nu fidelitatea in cuplu e o caracteristia a vietii crestine, care s a trezit sa faca din casatorie taina a bisericii. Evident exista fidelitate si in cuplurile de non crestini, mai ales ca mariajul e protejat si de restul religiilor, cum exista tradare si in cele de crestini, dar e vorba de paradigma in care esti educat care iti da modelul. In secolele crestine fidelitatea a fost paradigma dominanta. Secularizarea care s/a ridicat impotriva valorilor crestine in social a dizolvat si fidelitatea si mariajul. Libertatea sexuala moderna e doar o alta libertate de a te construi pe tine insuti in afara reperelor crestine. Prietenii mei francezi sunt impotriva bisericii pentru ca nu a lasat omul sa fie liber in toate constructiile si ideile care ii trec prin cap, ca i a impus prin educatie si chiar constragere sociala, politica si fizica libertatea de a face absolut orice. Aici Biserica le raspunde ca omul nu e liber cand isi exercita dreptul de a face ce vrea, ci e liber cand urmeaza calea binelui. Eroarea nu are drept la existenta. deci cum facem? optam pentru o instituie care ne da repere si ne obliga sa le indeplinim ca sa scapam de haos sau pentru libertatea absoluta si fara repere?
    oricum mai e ceva liberalizarea asta a moravurilor a existat dintotdeuana in clasele bogate, atat pentru femei cat si pentru barbati, doar ca acum e foarte vizibila pentru ca s/a generalizat si la clasa de mijloc si inclusiv la cea de saraci. Cresterea nivelului de trai pentru toti aduce cu sine si posibilitatea de a iesi din celulea economica a familiei! Eu zic totusi ca inainte sa te enervezi pe feministe sa te enervezi pe 68 si pe miscarile de eliberare generala dintre care feminismul nu e decat un caz aparte.
    Cat despre gender studies faci f rau ca nu te intereseaza, reprezentatii lor sunt niste tipe politicosi, la costum, f educati care introduc in manualele scolare ale copiilor tai ideea ca nu existe fetite si baietei ci doar indivizi cu optiuni sexuale diferite!

  18. Vicuslusorum zice:

    Am sa o iau pe rand Ana.

    1) Ai toata consideratia mea, orice ti-as zice sau orice ti-as face.

    2) Faci un delict logic atunci cand spui ca institutia care ne da repere a pierit in fata libertatii absolute. Despre ce libertatea absoluta vorbesti? Ai vazut-o undeva? Si crezi ca „bunul plac” nu are limite si constrangeri artificiale, induse social? Cine ti-a zis ca violul este anormal? Cutumele, obiceiurile, prejudecatile de claca. Ai idee cati copiii se nasc din flori pe timp de razboi, atunci cand legile sociale se lichefiaza pana la disparitie? Cateva zeci de mii doar in Parisul anilor 1941-1945. Dar probabil dupa tine razboiul, asuprirea, violenta sunt fenomene ideologice, eventual comuniste, inventii ale secolului al XX-lea, „exceptii”. Dar au fost aici dintotdeauna, chiar si in Europa, acum mai devreme de 20 de ani (la noi acasa, in Balcani). Sau poate crezi ca lumea noastra, prin educatia si emancipare materiala iluminista, va rupe complet cu crimele istoriei lungi de milenii, dar, in acest caz, ce crestina esti tu daca esti de parere ca paradisul terestru este posibil? Treci asa usor peste urmele pacatului originar? Nu stiu, te intreb, nu sunt crestin ca tine.

    3) Biserica adevarata este cea din sufletele adevaratilor crestini. Cine sunt „adevaratii”? Habar nu am, dar sigur nu babele care fac orbeste temenele pentru a intra pe „activ” in rai (pe usa din dos), nu preotii hoti si mincinosi, nu mirenii care se intrec in pilde si fac mizerii cu toptanul. Tii minte eseul lui Kolakowski din Modernity under an Endless Trial despre minoratul si caracterul vesnic sectar al crestinismului, care probabil nu si-a mai revenit din momentul oficializarii constantiniene? Adevaratii crestini au fost intotdeauna putini. Restul sunt superstitiosii, bigotii, adeptii ai formelor exterioare si nu ai simtirii launtrice dincolo de orice reprezentare si faptuire. Nu cei care numara dogme si respecta cele x taine si sunt niste depravati lacomi vanitosi, ahitiati dupa placeri, in societatea in care se gasesc. Decameronul isi are urmasii sai. Nu cei care cred in Dumnezeu conteaza (la intrebarea „crezi in Dumnezeu?”, raspunsul afirmativ le creaza o stare de falsa inaltare, o meschina multumire de sine, la toti voluptosii), ci cei care il iubesc si il traiesc in fiecare zi. Eu nu ma numar printre ei, dar stiu ca exista. Si mai stiu ca sunt putini si par a fi cei mai mari nefericiti pentru oamenii de rand.

    3) In chestiunea imoralitatii claselor superioare, aristocrate din trecut, as vrea sa iti aduc aminte un aspect: cum eu nu sunt un spirit filosofic inaripat, cum eu nu pun in italics conceptii filosofice pacloase, cum limba mea are textura celei obisnuite, citesc literatura. Eu inteleg ca tu dispretuiesti filosofia din literatura si literatura din filosofie (un Nietzsche, un Lev Sestov, un Jankelevitch, stiu, spirite antifilozofice), dar sa te lamuresc pe cat imi sta in putinta cu privire la ce inseamna desfranarea aristocrata. In Anna Karenina, fratele protagonistei, un anume Oblonski, tata de familie, avea prostul obicei sa-si faca de cap cu slujnice, guvernante, in fine, un afemeiat. Barbat tanar si in putere, ce sa-i faci, nu? Ei bine, Oblonski avea in cap aceleasi idei scelerate ale aristocratiei franceze ale secolului al XVIII-lea: viata este pentru placeri si bucurii senzuale, religia este doar un mod de a tine cuminti clasele inferioare, munca este o corvoada, efortul intelectual sustinut o prostie etc. Si totusi: aparentele trebuie salvate si de aceea nu cautau sa-si justifice pe fata si in mod public ideile. Mergeau la biserica, onorau oficial sarbatorile, erau adesea casatoriti, pretuiau cultura etc. Intunericul este misterul lor, dar niciunul dintre nobili, tolaniti toata ziulica pe divane, nu isi propovaduia modelul de viata in fata multimilor. Orice divin marchiz sau divina marchiza banuiau in sinea lor ca daca intreaga societate ar adopta de maine stilul lor de viata, „secretul” lor, societatea si clasa lor privilegiata s-ar prabusi. Desfranarea lor era rodul luxului si inactivitatii, dar si o marca a distinctiei sociale (Bourdieu are o carte pe acest subiect, dar nu-i nevoie de ea ca sa intelegi argumentul). Erai cu atat mai nobil in desfranarea ta cu cat taranca era mai bigota si negustorul mai stramtorat din zgarcenie la punga. De acei ipocrizia si dublele standarde ale nobilimii preindustriale.
    Nu tin aici sa ii scuz de ceva sau sa le fac vreo favoare. Departe de mine o asemenea intentie.
    Pozitia mea este alta: nu toti aristocratii erau destrabalati, nu toti taranii si comerciantii puritani.
    Insa grosolania la care asistam in ultimii 40-50 de ani, industrializare si politizarea placerii sexuale (ea pare a fi cea mai vizata, cea mai discutata) nu are precedent istoric. Oricat de libertini erau unii aristocrati de atunci, nu cred ca sexul oral spontan, neinvatat de la parinti, cu baietei de 11-12-13 la petreceri „naive” era ceva la care Oblonski se gandea usor (am pus un link la un articol pe acesta tema: ai incercat macar sa-l citesti?).
    Tipul nostru de comportament deviant are ceva in comun doar cu romanele lui de Sade, minus violenta divinului de la Charenton. Nu am chef sa mai adaug prea multe aici. Am lamurit ce aveam in primul rand de comentat.

  19. paul zice:

    Iata o deznatere in care s-a tras din toate pozitiile. Miza este importanta: cateva curve cu pretentii si feministele din Europa. Ultimele nu stiu romaneste. Primele, romancele noastre, nu stiu sa citeasca. Sau au uitat intre timp. Cele care n-au uitat nu se pun. Am ascultat toate argumentele, de la genocidul european la indisolubilitatea mariajului catolic si, in cele din urma, epuizat, am hotarat: meci nul! Sa mergem la culcare, dragii mei!

  20. Ana Petrache zice:

    Nu inteleg deloc punctul 2 si de ce ma acuzi de erori logice. Eu iti vorbesc de o paradigma care educa oamenii si spuneam ca atat timp cat a exista o educatie crestina libertinajul sexual nu era promovat, si chiar dc era posibil nu era vazut ca firesc, ca regula. Exact de aia Oblonski nu poate sa generalizeze desfraurile lui pt ca traia intr o societate crestina. Educatia crestina face miracole si pentru necredinciosi, idealul de fidelitate romantica e fidelitatea crestina secularizata.
    Da crestinii sunt minoritari, cel putin azi, ca sa iti spun cum era in alte epoci trebuia sa traiesc acolo si sa verific sinceritatea trairii cizmarului de secol 12. Si nu e nici o tragedie aici pt crestinism, este insa pentru oamenii care nu cred. Dar civilizatia crestina a facut posibila cultura si civilizatia europeana, sub toate formele ei tehnice stiitifice, artistice, morale. E vorba de cultura crestina, educatia in spiritul unor valori indiferent de capacitatea omului de a se adapta la ele. Cum cultura crestina dispare omul, omul se pune pe sine si propriile lui nebunii in centrul lumii sub scuza de a isi duce pana la capat libertatea si a isi descoperi toate posibilitatiile. Feminismul e o ideologie care apare in momentul in care crestinismului i se inchide gura pe diverse motive relativiste. El nu a putut aparea pana nu a fost anihiliat principalul adversar al libertatii nelimitate a omului in orice domeniu. Tot ce am facut eu este sa sublinez ca feminismul e ufn sub domeniu al relativismului, care e posibil o data ce crestinismul nu mai e paradigma educationala dominata. Eu nu vorbesc de ce e in sufletul oamenilor ci de cum e posibil social sa fii feminista si sa fi sustinuta de societate.

  21. Ana Petrache zice:

    comentariul meu e intarziat de o eroare a sitului care nu ma lasa de 2 zile sa il postez. in plus… curvele ( si cele sociale si cele pe bune) nu sunt feministe, ele stiu ca depin de barbati, de fapt ele sunt nelibere in dependenta lor de barbati, feministe isi imagineaza intr o maniera eronata ca pot sa se descurce in toate absolut singure. Evident dreptatea nu e la nici unele nu suntem importante ca voi, cum nu sunteti mai importanti ca noi!

  22. vicuslusorum zice:

    Pe mine ce este in sufletul oamenilor ma intereseaza mai mult decat orice. Ar mai fi ceva mai important, dar nu pot sa ii dau nume.

  23. Ana Petrache zice:

    Atunci esti obligat sa privesti de la suflet la suflet nu de la articol la carte, nu iau alte exemple pe care nu le poti analiza, chiar crezi ca ceea ce scrii descrie cu totul ceea ce simti? ai curajul sa scrii tot ceea ce simti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s