Orientalul Onfray – ghid de sex help

Despre Michel Onfray am mai discutat anul trecut prin primăvară, când i-am recenzat Amurgul unui idol. Anul acesta scumpa editura Humanitas recidivează și ne oferă o altă creație ofrayeiască, Prigoana plăcerilor, edificarea unei erotici solare, de aceasta dată redusă la 200 de pagini, format lejer, spații albe degajate, însă tot o lucrare incisivă, în asprul stil al universitarului francez, apărută inițial în anul 2008. Din prima clipă câteva mențiuni privind stilul și omul: Onfray nu se sfiește să recunoască faptul că orice carte este o concrescență a firii și a monomaniilor autorului ei, deci, față de alții care își îngroapă umorile în sintagme universalizatoare, Onfray este franc și direct: el gândește ceea ce crede și crede ceea ce simte. Dar ţine să amintească totuși că nimeni nu procedează altfel când scrie, tăind craca de sub picioare oricărei voci critice, care ar crede în falsuri patentate ca ,,generalizările” sau orice pretenție la obiectivitate. Cine a întâlnit vreodată obiectivitatea? Nimeni, deci Onfray poate scrie.

Dar și Vicus poate proceda la fel, dacă – vai! – nu este de mult cazul astfel. Așa că nu mă voi fâstici în fața unui Onfray. Nu ne informeaza el doct, pretinzând o maximă originalitate, că fiecare om este unic? Și eu sunt unic, nu? Și mă bucur nespus faptul că impartasesc aceeași idee cu Michel Onfray sau – de ce nu? – Dana Savuica și Fernando de la Caransebeș. Toți suntem unici, just like everybody else. E un fel de unicitate la grămadă, condiționată genetic.

Dar să trecem la treabă: Michel Onfray își compune cărticica (căci asta este!) din scurte capitole-eseuri, care par scrise în grabă, aglutinând de regulă cel puțin o enumerare prețioasă de adjective negative, substantive, imagini (înfiorătoare) decupate din cărți. Aproape că în fuga condeiului Onfray nu se jenează să își da în vileag notițele și fișele de lectură, din care parafrazează copios. Impresia generală este de preţiozitate și superficialitate în alcătuirea volumului, de eboşă și de arta fugii.

Aproape două treimi din Prigoana plăcerilor este un atac a la Nietzsche împotriva creștinismului. Dacă totuși Nietzsche își face din scepticism o monedă general valabilă, prin care dărâmă nu numai idolii creștinismului qua religie a sclavilor Romei (și ai Istoriei), ci și edificiul șubred al modernității, al pozitivismului și al utilitarismului, al omului de turmă, al blamării plăcerilor vulgare, Onfray este ceva mai modest și mai mediocru: el are cultul placerilor în sine, dacă se poate rafinate.

Prima parte a volumului este un atac desfigurant la adresa creștinismului. Două mize sunt atât de penibil scoase în evidență de ,,filozof”, încât cred că merită să subminez construcția artificioasă și bălăngănindu-se în gol a cărții lui Onfray.

O miză îşi are începutul chiar din întâiul paragraf: ,,Tăcerea impusă asupra acestui subiect împiedică evaluarea dezastrului, iar oamenii recunosc că au o viață sexuală nefericită doar in extremis, când suferința îi aduce pe canapeaua psihanalistului, în cabinetul sexologului, îi face să înghită cu pumnul antidepresive, anxiolitice ori somnifere ca să obțină paradisul artificial la care n-au acces prin folosirea adecvată a corpului sexuat.” (p. 13)

Care tăcere, mon cher? Tăcerea care îi face pe psihanalişti și sexologi bogați, pe regizorii de filme porno miliardari, pe nimeni vedetă peste noapte? Nu cumva confundăm tăcerea cu limbuția în cascade? Onfray lasă impresia că parcă ieri ne-am trezit din Evul Mediu, iar dușmanul vieții noastre sexuale este creștinismul, același vinovat, cu care se războia eficace Nietzsche cândva. Îl suspectez pe Onfray de ipocrizie: el știe foarte bine că viața sexuală a francezilor, bunăoară, nu mai este înfrânată de câteva decenii bune de comandamentele pruderiei romano-catolice (Onfray recunoaste mai ’68 ca eveniment eliberator pe această cale), dacă a fost vreodată.

Și aici adaug: în mintea sa răutăcioasă, fanatică aș zice, visceral anticreştină a lui Michel Onfray cei două mii de ani de creștinism au însemnat doar nevroză sexuală, dușmănie a cărnii, cult al Morții și al dominării pulsiunilor noastre naturale, mijloc de traumă și suferințe și, mai ales, o sacralizare a scabrosului care este ridicat pe aceeași treaptă cu viața sexuală liber îmbrățișată. Onfray scrie de parcă întreaga creștinătate, de la mic la mare, emula cu ciliciumul, care sfârtecă testiculele sau îmbrățișa cultul virginal al sfintelor (care, și câte mai erau): erau acestea realmente chestiuni de admirație publică, obiecte de interes al unui cult popular radical? Să păstrăm proporțiile. Onfray uită intenționat de prezența elementului carnavalesc păgân, care a rezistat și a înflorit pe alocuri în Evul Mediu, după cum ne arată Mihail Bakhtin, de pildă, în capodopera sa. Tot la fel, lasă de izbeliște orice chestiune a practicilor sexuale care definesc omul mediu din fiecare epocă istorică a Europei multimilenare. În ura sa vitriolantă față de creștinism, Onfray reduce populaţia credincioasă la niște abstinenţi nevropaţi. Mă îndoiesc că, istoric vorbind, lucrurile stau chiar așa. Orice credință are laxităţile ei, la fel ca minimile sale rigori. Nu expurg astfel crestinismul de reala sa demonizare a cărnii, dar nici să citesc în cultul creștin numai despre stareţi, măicuțe și călugări (care, adesea, se dedau la acte homosexuale, de mare rafinament pentru respectivul timp) care își terorizează zilnic organele genitale (ceea ce, totuși, demonstrează ubicuitatea unui subiect pe care nu-l puteau nici ei controla).

Chiar să nu fi auzit Onfray de imoralităţi, sacrilegii, dogme înțelegătoare, la nevoie, chiar indulgente? Femeile și bărbații europeni se fut dintotdeauna, domnule Michel Onfray, și nici o religie din lume nu o să-i oprească. Lăsați-o mai moale: scrieți prea încordat și prea colorat pentru un om care nu crede în valabilitatea subiectului. Dar lui Michel Onfray îi place să vâneze vrăjitoare, să demoleze mituri într-o civilizaţie care nu mai crede nici în primele, nici în ultimele. Alte rosturi ne macină pe noi în contemporaneitate, departe de binele și răul creștine.

O altă latură jegoasă și dilatată din eseul lui Onfray constă din exagerarea unor fapte istorice de care nu suntem pe deplin convinși. Onfray este de partea ,,filozofului” Dan Brown când repetă cu obstinație că Iisus Hristos era om sau poate nici nu a existat, fiind o invenție genială a antichității (ba chiar Onfray simpatizează cu o versiune blând budistă a lui Iisus: oricum, Onfray caută orice altceva decât interpretarea Bisericii asupra subiectului). Și tot Onfray este extrem de convins că Saul din Tars, Apostolul Pavel de mai târziu, era un mare impotent, care, din pricina ,,ghimpelui din carne”, obligă o întreagă umanitate sănătoasă sa adere la scuzele sale psihologice pentru propria sa impotență. Sincer, nici în Galileea nu am ajuns, nici dosarul medical al evreului Saul nu mi-a picat în mână! Dar Onfray știe mai bine: se află în posesia unor certitudini de interes istoric și nu se ferește să înfiereze cu furie orice părere contrară. Cine se îndoiește de spusele sale este (pesemne) un frustrat, un nevropat, un pervers criminal sau un impotent. Nu se poate să respingi plăcerea decât dacă ești bolnav, de parcă ai putea respinge ceva atât de involuntar și creat fără voia lor de simțuri. Si subreptic, pe ici-pe colo, Freud şarlatanul și duplicitarul din Amurgul unui idol devine un individ frecventabil în Prigoana plăcerilor.

Poate cele mai palpitante capitole ale cărții sunt cele în care idolii intelighenției franceze din perioada 1945-1980, marchizul de Sade și un anume George Bataille (gustați de Barthes, Foucault et alia), sunt mai degrabă niște tirani pseudo-creştini, niște gnostici moderni, niște perverși care pozează (și sunt exact așa canonizați) drept eliberatori și spirite luminate sexual. Nicidecum, urlă Onfray: sunt niște fantoşe, amatori de bestialităţi, care murdăresc chipul plăcerii, niște sadomasochişti, criminali și clienți ai bordelurilor, care, supremă crimă, sunt profund misogini și în adâncurile sufletelor îmbolnăviți de coruptoarea ideologie creștină: prin scârbos și obscen, de Sade și Bataille atestă aceeași viziune tanatofilă a anti-corpului creștin. Onfray are etichete, flegme și șocuri electrice la îndemână pentru orice germene de creștinism, prostia aceasta care vinde dorințe și nu acte sexuale și care comercializează poeme naiv pubere, de genul Cântarea Cântărilor, alunecate din greșeală în Vechiul Testament.

Și, la final, Onfray devine filo-oriental: bazându-se-se pe propria sa experiență de viață, Onfray vorbește despre încântarea resimțită în fata templelor indiene, unde acuplarile zoofile sau în grup, femeia cu şoldurile rotunde și sânii îmbelșugati îl fac pe Onfray să exclame încântat: ce sexualitate debordantă, ce acceptare a vieții ca atare, cât fermecător panteism, câtă diversitate în tantrism, câtă acceptare și stimulare a plăcerilor, și nu doar simulare a lor. În acest punct Onfray, stârnit în imaginația sa de lectura Kama Sutrei, capodoperă a erotismului asiatic, de neînchipuit în Occidentul cu Fecioare și cadavre martirizate, ne propune o – citez – pornografie filozofică, nu cea liberal-capitalistă în care sexul devine marfă și intimitatea dispare. Ne întrebăm: dacă singura intimitate de care ne povestește Onfray este realizarea gimnasticii sexuale (plus controlul și retenția glandelor seminale) din tratatele Kamei Sutra, care, orice s-ar spune, au ceva elitist în ele, de ce industria porno, vulgaritatea sexuală occidentale îl supără atâta pe Onfray? Şi în numele a ce/cui mai presus de sine îndrăzneşte sa2 comenteze? Poate pentru că este un francez de clasă și nu un american de rând, transpirat, excitat, care vrea să pună pula pe găuri, nu să se lase cucerit de arome, îmbrățișări, parfumuri soft porn ca Michel Onfray însuși. Michel Onfray acționează la fel de tiranic ca fețele creștinătății (printre acestea, îi găsim într-adevăr și pe de Sade, Bataille?) pe care le decimează: voi, cei care propovăduiți abstinenţa, sunteţi cu toții niște monștrii bolnavi și demenți, niște despoți criminali, o mână de luptători împotriva drepturilor universale ale ființei umane (suntem în câmpul generalizărilor, așa de tare blamate și biciute în debutul cărții?). La canal cu voi, infamilor! Iar voi, cei care vindeti sexul la pachet, pe Internet, prin reclame, cei care faceți din actul sexual o penetrare între obiecte, futu-vă în gură de capitaliști liberali, creștini degenerați ce sunteți! Fără sa exagerez, te lași storcit ca sub un bocanc milităros al plăcerii cand îl citești pe Onfray. Te simți chiar prost că poate nu ai un libido pe măsura invocării sexului, fără frontiere biologice, la care delirează Onfray. Tu și celalalte câteva miliarde de oameni, cred eu!

Încerc să îmi imaginez efectul pe care l-ar putea avea totuși Onfray asupra unui tânăr francez de astăzi, în cea mai mare parte desprins de tradiția creștină și cu o sexualitate în căutare de noi excitante (poate orientale, din moment ce occidentalele sunt asa de sărace în imaginație pentru lubricitatea metasexuală a domnului Onfray): i-ar plăcea Michel Onfray, pentru ca îi confirmă lifestyle-ul și i-ar zice un mare ,,Da, ai dreptate: fii ceea ce ești deja, nu merită nimic schimbat, uite câte am citit eu și știu care este adevărul, descifrând subiectiv, minciuna religiilor 2si filosofilor!”. În plus, în linia cu care suntem deja familiarizați, Onfray i-ar propune plăceri la care încă nu are acces: epuizarea posibilităților sexului indian!

Onfray ar merita mulți bani de la feministe, lupanare, edituri religioase creștine (bad publicity is still publicity) și asiatice.

În afara de acesta, eu i-aș zice cam așa: lasă-mă pe mine cu pornografia mea ,,capitalistă” și arde-o tu epigon-nietzschean la Universitatea privată pe care o patronezi. Şi vinde neofiților banalitati și falsuri încărcate de testosteron onfrayian. Şi poate  – cine știe? -, dacă am noroc în viața asta, m8a voi întâlni cu Onfray în avionul spre Bangkok, acolo unde merg vesticii ca să facă sex, când se satură de ,,florile de carne” (așa consideră Onfray sublim să îi spună păsăricii) europene.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s