Ce poate fi mai odios decat pretentia unora de a cugeta nonconformist in mod intentionat aproape in fiecare zi? Mi se face mila de cei care iau accidentalul si imprevizibilul drept o afacere personala in care produsul final este chiar persoana lor. Nici macar nu-mi trece prin minte sa fac troc cu fiinta lor, atat de valueless imi par.
***
In opinii legate de sex oamenii sunt atat de mincinosi: intotdeauna vexati pe indrazneala altora, niciodata dispusi sa-si recunoasca micile deviatii.
***
Pe masura ce imbatranesc descopar ca banii sunt chiar tot, mai putin viata insasi.
***
Ce ma irita la vulgaritatea vremurilor noastre este ce numesc eu specificul lor: nu atat faptul ca, bunaoara, Seneca sau Dostoievski sunt nebagati in seama, cat faptul ca forta simbolica a acestor exemplare colosale ale intregii omeniri si admiratia pe care le-o datoram o acordam unor fakeuri si stifturi. Sa ai ochii incarcati de devotament si dragoste pentru un DJ oarecare, sa te extaziezi aberant de intens in fata unui gol cum se intalneste o data la… trei etape si sa nu te intereseze, sa nu simti nimic, sa ai inima rece cand intri in San Pietro sau cand parcurgi macar un hol din Luvru sau sa ramai nemiscat ascultand o poveste araba ori o nuvela de Tolstoi. Nimeni nu iti cere sa idolatrizezi implinirile exemplare ale spiritului, dar acorda-i un pic de respect uratului de Socrate flecarind despre dragoste, chiar daca nu iti pasa de opinia lui avand in vedere cetitudinile care te stapanesc. „Nu uita sa treci prin viata ca un om” – idealul la care aspir.
***
Specimenul abject pe care il produce hiperspecializarea si prostia scolii arata astfel: acum cativa ani, o sefa de promotie (inginera: true, I know), absolventa a unui celebru colegiu national din Bucuresti, o minte brici si cu rezultate impecabile la invatatura, plecata in clipa de fata la studii doctorale in Marea Britanie, ma roaga sa-i imprumut o carte. M-a rugat sa fie „frumoasa”. Si alegerea mea, care s-a dovedit a fi o eroare rusinoasa, a fost Doctor Jivago, Boris Pasternak. Dupa o saptamana mi-o inapoiaza, cu o mutra nemultumita ca de copil care abia luase un bobarnac in scafarlie: „Hai ma, ce carte mi-ai dat? O prostie… Tu nu ai observat ca incepe cu o inmormantare?” Nu mi-am dat seama ca ea era de mult moarta launtric…
Vicuslusorum's Blog 