Jurnal de-o saptamana, Ziua 6

Este atat de scarboasa curiozitatea obsesiva a celorlalti cand vine vorba de maruntisuri: ma sacaie sa-i vad cum numara detalii insipide si-ti reduc viata la un inventar steril de unghii taiate saptamanal, ce faci cand iesi prin oras, cat bei si cat costa, cum iti masori si cheltui timpul. Nu ii intereseaza cu adevarat persoana ta: sentimentele sau imaginile din sufletul tau nu ii atrag si nu ii impresioneaza deloc, ci mazga, fosgaiala, picanteriile fictive, eventual cum ragai sau defechezi. Din acest material infect se nasc, bolnave inca din fasa, cohorte intregi de barfe, zvonuri si mizerii infatuate. Unii citesc memorii si jurnale pentru ce este mai josnic in cel care le scrie si a se simti astfel etern lamuriti cu privire la ce cred ei ca este mai uman in noi: cum nu poate fi vorba de demnitate si respect, atunci sa primeze sudoarea, durerile de picioare, ejacularile precoce. Exista un soi de oameni ordinari pe care nu poti sa-l seduci cu farmecul, franchetea, buna crestere la care aspiri, dar daca le vei infatisa un furuncul sau le vei relata balonarea rezultata din stanjenitoare crampe stomacale vor capata o stralucire in priviri si o vitalitate in miscari care parca te indeamna sa te caci direct in gura lor. Si iti vor fi pe vecie recunoscatori dupa ce vei proceda in acest fel – barfa ieftina nu este altceva decat un masochism scatofil.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Jurnal de-o saptamana, Ziua 6

  1. Andrei Albu zice:

    S-a observat o curatire a scriiturii. Bravo.

  2. Vicuslusorum zice:

    Poate ca nu mi-ai citit ultimele doua comentarii din jurnalul de ieri. Le-am scris aseara furios si te-am avut doar pe tine in minte…

  3. Andrei Albu zice:

    Le-am citit, dar sa stii ca argumentatia pe care o construiesti intru demontarea obsesiei pe care prietenul tau o are pentru pasaje antologice este dincolo de subreda, e o veritabila paragina:

    1. Daca artei moderne ii repugna orice legitate estetica nu inseamna ca orice legitate estetica este, la modul universal si trans-curent-istic, vrednica de repugnat.

    2. Chiar nu inteleg ce legatura are acest punct cu pasajele antologice. Daca prin pasaje antologice intelegi pasaje aflate intocmai pe gustul marelui public, te inseli (amarnic… si zadarnic!). Trasatura de „antologic” trebuie atribuita unui pasaj in primul rand avand in vedere aprecierea pe care acel pasaj i-o starneste spiritului inteligent, cultivat si nepartinitor, pe care il consideram un fel de judecator ideal al operei literare. Prin „antologic” nu inteleg „senzational” sau „spectaculos”, atribute care se refera mai degraba la judecata vulgului.

    Cat despre al doilea comentariu pe care l-ai postat aseara, chiar nu cred ca are legatura cu mine. Poate ca ai folosit furia fata de mine in chip de combustibil pentru a-ti alimenta procesul scrierii, dar continutul propriu-zis al scrierii este strain de persoana mea.

  4. Vicuslusorum zice:

    De acord in ce priveste al doilea comentariu. M-am pripit cand ti l-am atribuit (desi ai fost catalizatorul sau).

    Punctual acum, legatura este acolo, in primul comentariu atunci cand vorbesc de „fraza geniala” (ce penibil ca trebuie sa ma citez), o varianta personala a „pasajelor antologice” la care tine prietenul meu, care este in sine ininteligibila fara a apela la un sistem de rationamente estetice. Or, aceste rationamente, din pricina haosului hedonist cu care oamenii se apropie in prezent de arta, nu mai sunt la indemana, presupunand ca au fost vreodata.

    Tu vrei ca gustul sa fie educat in chip natural. Cum sa numesc o educatia pentru care nu faci nici un efort decat instinct, atavism etc.? Iar de instinct estetic in fata frazelor antologice nu am auzit inca… Si de-ai nega prezenta unui a priori in arta este ca si cum ai capitula in fata rationamentelor dobandite din experienta, care sunt la fel de subrede si neconvingatoare precum frumusetea unui frunze in bataia vantului…

  5. Nechayev zice:

    urmatoarea mea observatie ti se va parea, probabil, superficiala sau redundanta; dar reprezinta, efectiv, singura regula cat de cat coerenta dupa care ma ghidez – dupa care ii judec pe ceilalti si pe mine insumi – cand e vorba de scriitura.

    orice stil inseamna o fiinta in carne si oase. atunci cand citim o fraza, constient sau inconstient ne imaginam un individ care sta in mijlocul ei si ne vorbeste. singura alegere importanta este aceasta: ce fel de om vrei sa fii atunci cand scrii. sau, invers, ce fel de oameni nu vrei sa fii. ce imagine vrei sa proiectezi, ce imagine vrei sa poarte „mesajul” textului respectiv. tot restul e secundar, e inginerie a cuvintelor, potrivire a lor in interiorul unui stil deja asumat.

  6. Andrei Albu zice:

    @Vicus

    Comiti, ca multi oameni, un paralogism. Nu stiu ce denumire tehnica are in logica, dar stiu sa explic in ce consta: tu judeci gradul de validitate al unei esente in functie de fenomenele in care acea esenta este invelita. In cazul nostru esenta este rationamentele estetice de care vorbeam, iar fenomenul este comportamentul omului modern fata de aceste rationamente – in cazul de fata comportamentul consta in ignorarea cu obstinatie. Insa oricat de obstinent ar ignora omul modern orice lucru, nu numai arta sau niste rationamente estetice, acel lucru, daca il gandim in sinea sa, nu isi schimba valoarea. Si este o strambatate a gandirii sa incerci sa determini respectiva valoare avand in vedere undele pe care le creeaza in planul lumesc natura fundamentala a lucrului.

    Sa lasam la o parte ce cred despre formarea gustului, intrucat alipesti la discutia de fata parti din alte discutii pe care le-am avut si nici nu este relevant vizavi de obiectul discutiei. Cat despre metafora cu frunza – ce pot spune? Abisala…

    @Nechayev

    Ce descrii tu acolo nu este o regula. Regula este un principiu discriminator, ea determina felul in care o categorie de lucruri se desparte in mai multe categorii. Insa daca aplicam „regula” ta la scriituri, ele nu sufera nicio imparteala pe caprarii. Ar fi fost o regula daca ar fi prevazut cum anume cunoastem o scriere buna in functie de oglindirea autorului in propriile cuvinte. Tu doar ne dai de inteles ca oglindirea difera de la autor la autor, in acest fel invatandu-ne nu regula, ci faptul ca e nevoie de ea.

  7. Nechayev zice:

    RÉGULĂ, reguli, s. f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept.

    inca ceva: nu m-am referit la oglindirea „autorului” in propriile cuvinte; nu este vorba de un principiu al identitatii autorului cu scriitura. am spus ca fiecare stil [scriitura] este [proiecteaza] o fiinta; fiinta care poate fi complet diferita de fiinta reala a autorului. de fapt, fiecare autor trebuie sa fie in masura sa produca 2, 3, 4 astfel de fiinte/stiluri, pe care sa le adapteze mesajului pe care il are de transmis, mesaj diferit de fiecare data.

  8. Vicuslusorum zice:

    @Andrei

    Rationamentele estetice nu sunt nici esente, nici fenomene – dihotomia ta este complicata si superflua. Eu am intentionat sa iti atrag atentia asupra unui singur aspect: daca ar exista un set de idei, considerate drept unitati de masura pentru verificarea unei opere de arta, acestea s-ar constitui in reguli estetice. Din (ne)fericire, regulile artei exista. Sunt atatia esteticieni valorosi si originali care au inventat lentile de valorizare ale unei opere de arta incat, daca i-as enumera aici, am patrude intr-un labirint. Gandeste-te ca Immanuel Kant, inaintea fratilor Schlegel, are o capodopera dedicata judecatii (printre altele) creatilor artistice. Dar si Marinetti, in manifestele sale, tot estetician se cheama, dar ce prapastie de necuprins il separa de epoca luminilor.

    Acum, uite ce am intentionat sa spun: orice judecata/apreciere estetica este binevenita. Imi place proza lui Bulgakov deoarece… si aici apar argumentele. Daca ele sunt strict particulare pentru opera lui Mihail Bulgakov inseamna ca ai o intuitie geniala a specificului operei autorului rus. Dar presupunerea mea este ca vei face automat apel la concepte generale, de care te folosesti fara a le explica sau pe care le explici (dar fara sa aiba ceva in comun cu parerea de rand asupra lor ca vocabule), cum ar fi „frumos”, „urat”, „armonios”, „autentic”, „artifical”, „grotesc”, „sublim” etc. Si aici intram intr-o problema spinoasa: tu poti postula si delimita cu precizie granitele acestor concepte-calapod si apoi sa masori intreaga literatura cu ele. Daca argumentatia ta este impecabila logic si conceptele-unelte ascutite cum trebuie vei ajunge un mare critic. Un Ingarden, un Lukacs, un Blanchot, un Barthes, un Genette. Insa doar acesti sase critici iti pot arata ce diferita este viziunea estetica pentru ca planul estetic are alti piloni, ale radacini. Una este sa fii spanzurat pe un esafod dreptunghiular realizat din lemn de stejar si alta este sa fii spanzurat pe un esafod circular, realizat din trestie si plutind deasupra unei balti. Ce unuia i se pare dizarmonic, hidos, neimplinit, altul vede drept autentic, original, verosimil. Ce lui Goethe i se pare bolnavicios la romantismul german devine dandyism si obiect de admiratie la Baudelaire atunci cand il traduce in franceza pe Poe (unde am inteles ca suna mai bine decat in engleza). Ce lui Boris Vian – sa zicem – i se pare greoi si mecanic, prost uns, teuton si plictisitor la Thomas Mann, Mann insusi l-ar considera pe Vian un excentric fara calitati artistice, un bun ventriloc si un autor de calambururi socante. Iar in acesta parelnicie fara reguli se gaseste si sensibilitatea omului actual cand apreciaza o opera de arta. Atat am vrut sa zic. Fireste ca eu raman pe o pozitie invechita si Goethe va fi intotdeauna ca artist peste Vian, dar pot argumenta asta intr-un limbaj stiintific in care cadrul epistemologic sa nu fie decat o alta paradigma oarecare? Nu cred ca pot.

    Si Nechayev are dreptate: arta literara este expresie unei personalitati vii, nu neaparat egala cu a individului real. Il admiram pe Balzac insusi in Pere Goriot si ne scarbim de Dostoievski insusi cand il detestam pe Razumihin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s