A miscarriage

Sunt autori care isi consemneaza doar ce scriu de isprava si care nu accepta decat cu greu mediocritatea, ratarea compozitilor pe care le aduc poticnit pe lume. Mai jos se gaseste un eseu mai vechi de-al meu, atat de prost incat, pentru a ma pedepsi si a-mi exhiba lipsurile, platitudinea si prostia mea atunci cand nu sunt acel eu insumi pe care-l caut, il voi publica in intregime. Bombastice si labartate, reflectiile mele cu privire la istorie ar putea sa isterizeze pana si o pereche de pantofi scalciati. Dar dupa fructele putrede se cunoaste rodul…

Despre industrializarea carnii

Ramane fara putinta de tagada ca nimic nu mai poate opri marsul triumfal al industrializarii prin istoria moderna. De la esecul de proportii al ideologiilor de extrema stanga sau dreapta (cu toate ca niciodata ideologia nu moare, ci regimul politic care o tezaurizeaza ritualic) pana la incercarile social-democrate de a imblanzi inegalitatile regimului productivitatii in crestere spontana si infinita (si a balansarii printr-un consum proportional sporit), de la traiul la comun din blocurile sovietice pana la vacantele petrecute pe litoralul italian de muncitorii germani in anii ’30, de la inventia prusaca a pensilor lui von Bismarck pana la statul bunastarii al ultimelor decenii in Europa Occidentala (statul graselor asigurari sociale pentru someri, tineri, batrani si chiar social dropouts), industrializarea isi reduce la tacere orice adversar printr-o geniala inventivitate si simt al autoconservarii. In mintea mea capitalismul seamana cu acei parinti din vechime care, atunci cand un copil le murea, se apucau sa faca altul la loc neavand timp sa boceasca sau sa-si planga de mila. Un prunc moare, altul se pregateste sa scoata deja capul in lume. Iar atunci cand progenitura nu ajunge in pamant parintii acestia hiperfertili zamilesc alti si alti urmasi, fara oprire. Intre timp, industrialismul (forma materiala a inventarii, inmultimirii si vanzarii de produse la nivel global, a acumularii de profit si a reinvestirii sale in acelasi proces din ce in ce mai grabit, umflat, hiperextins) a dezvoltat o serie de anticorpi atat de influenti de pana si ultimul produs rebut al industriei socialiste gripata de ideologie are urmasi vintage, se inmulteste necontenit, cu viteza luminii, servind gusturi si nevoi din ce in ce mai fictive. In mintea mea industrialismul este ca ridicarea la puterea doi a boabelor de mazare pe fiecare patrat al tablei de sah dintr-o veche legenda persana: oricum ai inmulti, rezultatul este de ordinul fantasticului, ca nasterea unei galaxii dintr-o particula. De aceea, nimeni si nimic nu va sta vreodata in calea insatiabilei pofte industriale de a divide in miliarde si miliarde de obiecte tangibile materile prime ale pamantului.

Daca am utilizat pana in acest moment industrializarea in locul uzatului capitalism este pentru ca putem discuta de capitalism inainte de 1700, dar niciodata de industrializare si de mecanismul diviziunii muncii in manufacturi si apoi in fabrici inainte de acelasi secol. Cand cineva mediocru, fara cunostinte economice serioase, fara pretentia de a fi mai mult de-un literat arunca o fugitiva privire pe un grafic al cresterii nivelului de bani (deci produse vandabile) pe cap de locuitor in istorie va observa o mutatie, un varf, o crestere ascutita, abrupta dupa debutul Revolutiei Industriale. Si de atunci incolo incepe urcusul duratei medii de trai a locuitorilor lumii, imbunatatiri colosale in stiinte, in sfarsit o alfabetizare galopanta a intregii umanitati, o explozie a comertului international si o imbogatire colectiva care l-ar face pe Crassus sa paleasca de umilinta. Dar mai ales populatia lumii creste din cateva sute de milioane cat numara estimativ acum 300 de ani la cele cateva miliarde din prezent.

Si inca nu am vazut un muritor care sa se inchina la scheletul poluant al unei fabrici, la o uratanie arhitecturala care, cu forma sa alungita de hambar sau de arca, a modificat pe alocuri profilul genetic al unei specii de pradatori!

Dar de ce sa ne inchinam pana la urma? Cati muschi, cate fete, cate inimi, cate creiere, cate coloane vertebrale nu au fost zdrobite, calcate in picioare, muncite pana la epuizare, nerasplatite nici cu o sutime din cat de roditoare au fost in masinarile acestea infernale, unse, lustruite, spalate, care produc, la inceput inghitand sange si acum de unele singure, intr-o igiena de spital elvetian? Cati muncitori nu si-au distrus vietile pentru ca mecanismul care fumega printr-un furnal sa le dea inapoi sapun, pantofi, salopete, sepci, acadele, masini de spalat, telefoane mobile, calculatoare si tone de prezervative? Oare nu a fost si un sens in miscarea ludita? Dar pentru cei macerati de tehnologie istorie e orice altceva dar nu prilej de consolare.

Principiul industrializarii radicalizate produce, cum se stie, inegalitati largi cat Amazonul la varsare in ocean. Dar, asa cum orice liberal educat convenabil ne poate cu usurinta spune, natura nu este la randul sau suma atator inegalitati? Daca proprietatea e doar un jaf si un principiu consitutiv al inegalitatii sociale atunci si fondul meu genetic, IQ-ul, culoarea ochilor, sistemul imunitar sunt inegale. Sa ne plangem pentru asa ceva? Am jefuit cumva mama natura si, daca asa s-a intamplat, cine ma va penaliza pentru doar atat? Sunt sanatos datorita faptului ca parintii mei au fost longevivi, bine hraniti, cumpatati, bogati. Un aspect intrigant de studiat pentru stangisti se refera la antropologia liberalilor care fetisizeaza piata libera: de fiecare data cand le arati un sarac pe strada sau un angajat care castiga un salariu mizerabil, atitudinea lor va fi instantaneu urmatoarea: “Daca nu munceste, nu invata, nu vrea mai mult, nu este meritoriu ca mine…” Si daca ii explici ca mediul ii poate marca pe oameni mai ceva ca fierul rosu pe vite, liberalul va ricana: “Ce mediu? Daca nu a fost educat sa lupte pentru cei mai bun, asa cum a fost cu mine…” Iar atunci cand ii oferi scenariul unei societati de liberali in care fostul cersetor, avand sansa la educatie si la capital, il va intrece prin calitatile sale native pe liberalul infumurat, acesta iti va replica: “Ramane de vazut. Vorbim de o competitie inegala din nastere.” Liberalismul astfel inteles arata ca un darwinism social cu reguli economice. Si pariez ca sunt atatia oameni de afaceri care si-au insusit din experienta si traditie gandirea salbatica pe care de-abia am decorticat-o. Cititi o revista cu povestile de viata ale unor oameni de afaceri de succes, dati la o parte frisca de PR, si veti aduna munti de dovezi in favoarea vocii ipotetice de mai sus.

Si cum industrialismul este forma cea mai radicala a materialismului, nimic din societate nu a scapat de influenta sa naucitoare. Cine mai poarta pantofi sau genti azi? Avem branduri si fakeuri in picioare sau in maini, dar nu obiecte. Fiintele umane au trecut prin acelasi proces de branduire. Unii sunt mai valorosi decat altii ca produse sociale, nu ca indivizi. Locul constiintei a fost luat de moda. Frizura, tatuajul, ceasul de la mana tin locul modului de a vorbi afectat al vechilor clase aristocrate. Celebrul proces de reificare ar trebui liberalizat: natura este inegala, deci vor fi intotdeauna bogati si saraci, iar primii trebuie sa conteze de un miliard de ori mai mult decat ultimii. Saracimea trebuie sa stea la cutie, in debara, hranindu-se din resturile de la masa imbuibatilor. Iar sclavii sunt atat de cuceriti de bestialitatea stapanilor incat nu pierd o zi intreaga fara sa deschida portiere, sa cumpere un poster, o publicatie economica, fara sa acceseze un site de business, fara sa linga din zbor praful de pe picioarele unui Abramovici. Sunt incurajati sa comita acest bine. Orice fata cu pretentii se ambitioneaza zadarnic sa manance caviar de pe testiculele unui Cristiano Ronaldo, unui Nicu Gheara, unui seic paros, unui camatar de cartier, unui samsar de masini, iar prostitutia celor care nu au insa se ofera pe nimic trece drept ambitie, talent, munca, vocatie, ba chiar si un strop de noroc with a cherry on top. Ce nu pricep viermisorii veleitari este ca sunt pe banda de productie si – oh, soarta trista a lucrurilor! – se vor uza mai repede decat moare o efemerida. Emotile sunt mulaje ale zambetelor Colgate.

Analiza mea este totusi senina. Industrialismul pastos, satios si gretos se va schimba la randul lui. Iar caracterul odios si revoltator al starii sale actuale se datoreaza unor liberali zanatici, care mint, mint, mint pana si cu privire la eficacitatea sa.

Cand liberalismul actual va deceda (si sunt sperante in acest sens), ne vom recapta libertatea de a respira usurati.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la A miscarriage

  1. paul zice:

    Greu de calificat acest eseu. El merita cu siguranta o a doua lectura, mai atenta. Multa febrilitate, nejustificata, care pune in pericol calitatea ideilor. Textul tradeaza o orientare, ceea ce nu-i putin. Am o intrebare: de ce va califica Ana un lup de dreapta in haina de oaie de stanga? Am intrebat-o dar nu mi-a raspuns. Daca sunt indiscret imi cer de-acum scuze.

  2. Vicuslusorum zice:

    Nici eu nu stiu… Eseul „febril” de mai sus nu ma califica deloc pentru un „lup de dreapta in haine de stanga”.

  3. paul zice:

    Asa cred si eu. In al doilea rand, Braudel contrapunea undeva piata capitalismului. Dumneavoastra adaugati industrializarea. Nu-mi dau seama cat de original este acest model (intelectualul din unul din posturile dvs. anterioare seamana izbitor cu profesorul de filosofie al lui Kierkegaard, principalul beneficiar al suferintei lui) dar el este unul major, oricum. Imi pare chiar mai puternic decat capitalismul care organizeaza si „industrializeaza” lacomia. Industrializarea ca expresie a marxismului generalizat!, iata o idee care mi-a venit in timp ce scriam… Este cat se poate de interesanta aceasta pendulare continua intre statisticul marxizant si demonismul ducassian care transpare uneori din text. Nu va place Lautreamont dar …Poate ma insel.

  4. paul zice:

    Tineti totusi cont ca am scris cele de mai sus fara a doua lectura. Imi rezerv dreptul sa ma razgandesc.

  5. paul zice:

    Va multumesc pentru politete!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s