Halou

Ce poate fi mai consternant – ca sticla pisata care ti se lipeste de talpa sangeranda – decat neputinta de a te iluziona? Ce ar fi viata mea fara iluzii daca nu un lung sir de neimpliniri, ratari si nefericiri? Dar prin evanescenta iluziei capat deprinderea de a ma suporta si de a trai de mii de ori mai intens, inspre bucuria mea, ceea ce realitatea nu-mi ofera niciodata sau, atunci cand cu parcimonie binevoieste s-o faca, vesnic diferit (mai sec, mai calp, mai amalgamat) decat in inchipuire – prim vlastar mai presus de acte si faptuiri. Sa fie vreun om care iese din casa fara iluzii? Oh, in rugaciunile mele razlete implor Speranta sa-mi ingaduie iluzii: artistice, culinare, hipnotice, erotice, muzicale. Nesperata, nemimata coincidenta dintre iluzie si realitate, atunci cand sunt stapan pe amandoua, ma face sa exclam de incantare: ce infinit de profunda este viata. Ca pe o femeie care nu iti seaca niciodata pofta de a o fecunda.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Halou

  1. Andrei Albu zice:

    A categorisi „sticla pisata care ti se lipeste de talpa sangeranda” ca fiind „consternanta” este o analogie cel putin deplasata (ca sa nu zic idioata). Componenta principala a consternarii e mirarii. E vreun izvor de mirare senzatia pe care ti-o dau cioburile intrate in talpa deja ranita?

    De ce anume trasatura iluziei care ofera „deprinderea de a ma suporta si de a trai de mii de ori mai intens” este tocmai evanescenta? De ce este inchipuirea „prim vlastar in toate cele”? (trebuie sa recunosc ca exprimarea e frumoasa, dar pare sa nu se refere la nimic).

    Ar fi mers un inceput de paragraf odata cu „Sa fie vreun om…”

    In enumerarea pe care o faci („artistice, culinare…”) ar fi fost de efect o progresie.

    Fraza de final pare gresit construita. Ceea ce numesti tu infinit de profund ca viata este faptul ca respectiva femeie este atat de binevoitoare incat sa nu-ti sece niciodata pofta de a o fecunda. Mai corect spus ar fi fost „ca o femeie la care nu iti seaca niciodata pofta de a o fecunda” sau „in legatura cu care”.

    A! Am uitat ceva… zici ca implori Speranta? Poate implori cu Speranta.

    Dar “a implora cu speranta” e usor pleonastic, deoarece implorarea (cat si rugaciunile) deja contine, intrucatva, ideea de speranta.

  2. Andrei Albu zice:

    Am uitat sa fac comentariul cel mai de substanta pe care mi-l propusesem, dar pe care l-am uitat: in acest text uiti sa faci vorbire (chiar si aluziv) de faptul ca iluzia, odata inceputa, sporeste uratul realitatii necosmetizate la care se revine dupa consumarea iluziei, astfel incat daca punem in balanta fericirile si tristetile dintr-o viata, raporturile vor fi la fel ca in cazul unei blazari extreme. Ba mai mult, tind sa cred ca un om care se iluzioneaza risca sa fie atat de mahnit in urma deziluziei incat sa se sinucida. „Un sut in cur e un pas inainte, un obuz in cur te omoara.”

  3. Vicuslusorum zice:

    Corect, de aceea iluzia nu trebuie consumata… ever. Trebuie inventate iluzii care sa captuseasca deja iluzile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s