Doi rusi

Pipai cu satisfactie bucoavna pantecoasa, albastra pe sub supracoperta (de ce nu de un stacojiu sovietic?), din Diavoliada si alte povestiri a lui Mihail Bulgakov, care in editia mea are peste 1000 de pagini, presupun ca tot ce a scris Bulgakov in materie de nuvele, povestiri si foiletoane in intreaga sa cariera si scurta viata. Din ditamai Biblia (aluzia nu este intamplatoare, gandindu-ne al cui fiu a fost Mihail ucraineanul, unul dintre cei mai respectabili teologi ortodoxi ai secolului al XX-lea), m-am bucurat indeosebi de urmatoarele bucati: Insemnarile unui tanar medic (atat de fals naive si inundate de curatenia sufletului inca tanar si neblazat) si Morfina (o pasiune topita in droguri ca suplimente marsave ale spiritului), Ouale fatale (poate cea mai literara distopie a fostului veac), Inima de caine (pura scriere reactionara, dar cu atat mai splendida) si probabil cea mai bulgakoviana reusita din volum, Imobilul nr. 13, o lectura de neocolit.

Celelalte 800 de pagini sunt parti, bucati, fragmente, de facto ebose, din universul stropit de demonisme al operei lui Mihail Bulgakov. Nu am priceput de ce Diavoliada da titlul volumului si pentru ce este atat de inalt cotata la bursa criticilor, cat timp se vede de la o posta ca nu este decat o anticamera, nici macar reusita, la Maestrul si Margarita. Iar celelalte nuvele si foiletoane brodeaza pe cateva teme pana la satietate: birocratism intemperat (dar nimic kafkian in involburatele cladiri bulgakoviene), proletari betivi, neveste batute si criza spatiului locativ in Moscova anilor ’20. Pe langa umorul si satira ilf-petroviene la obiect din aceiasi perioada, comicul lui Bulgakov provine dintr-un umor voluntar al dialogurilor dar pe un fundal trist, de amurg al lumii, ceva austriac in fond. Or, nostalgia lirica si comicul rabelaisian nu pot produce efecte estetice fara ca fie una, fie celalalt sa fie partial edulcorate.

Insa ceea ce produce dusuri electrice simtului estetic atunci cand parcurgi nuvelele lui Mihail Bulgakov este imbinarea magistrala dintre absurdul existentei ca in nuvelistica lui Cehov (si atentia fata de detaliul simbolic, la Bulgakov cu precadere hieratic) si personajele hilare, cu dictia lor sugubeata si faciesul banditesc, din piesele lui Gogol. Ceea ce il particularizeaza eminamente pe Bulgakov mai presus de predecesorii din secolul al XIX-lea este sfarseala nostalgica a obiectelor (ca-n celebrul tablou Persistenta memoriei), a pieselor de interior din odaile, din spatiile intime ale casei Turbinilor, in ticaitul mortal al pendulei din Garda alba, romanul spectral per se al secolului trecut. De parca mobilierul insusi ar fi o vioara din carne care suspina precum o femeie indragostita de fotografiile prafoase ale trecutului ei ingropat pentru totdeauna in tafta si creton! Nu gasesc o imagine-parafraza mai potrivita pentru Bulgakov poetul. Si, iarasi ceva impartasit cu greii secolului al XIX-lea, proza lui Bulgakov, desi etanseizata de bolsevism si implicit obligata la evadari sublunare sau chiar direct in tinuturile lui Pilat din Pont, are ceva din vitalitatea (partial vatuita de Revolutia Rosie) lui Lev Nikolaevici T.

Fara doar si poate Mihail Bulgakov va ocupa volens nolens un loc de frunte pe firmamentul literaturii mondiale.

***

In acelasi rastimp am infulecat Jucatorul lui Dostoievski, care acum cinci ani ma dusese pe culmile surescitarii, atat de emotionant imi paruse la o prima lectura. Din cate am citit din Dostoievski (cred ca aproape tot ce a scris), Jucatorul are un nu-stiu-ce la fel de scelerat, crud, caraghios si obscen ca Insemnarile din subterana. Dar cu atat mai fermecator! Dostoievski are orgoliul umilintei, voluptatea ca dintr-o autoflagerare in vazul lumii sa-i proclame lumii placerile biciului. Iar Jucatorul este in acest sens o bijuterie de vanitate, inteligenta, suflete scapate de sub control, nebunie, nebuloasa emotionala si iarasi nebunie. Si multa violenta morala impreuna cu o incrancenare in viciu mai arzatoare decat virtutea unui sfant.

Desi Ruletenburgul din acest micro-roman nu are nimic mai mult decat Baden Baden-ul din romanele lui Turgheniev, Dostoievski amesteca desavarsit ura si dispretul sau fata de francezi, germani si polonezi (ca membre descompuse ale Occidentului putred spiritual) cu Providenta ruletei, mirosul fisicurilor cu bani si atractia sexuala a unor umeri si brate albe “superbe”. Sovinism, ruina, lacomie si sex – violenta dostoievskiana in stare pura (cu cateva efecte comice nedorite, pe care Nabokov le identificase corect, dar admirativ), fierband la peste 100 de grade C.

Ce nu pot totusi sa-i iert lui Dostoieski sunt: lipsa naturii si a unui ambient exterior credibil, graba de a scrie concis sute de pagini la aceiasi temperatura ridicata a trairii care distruge stilul (Dostoievski ramane singurul geniu care scrie parca cu picioarele, fara strop de poezie si grija fata de cuvinte) si excesiva, obositoarea, coplesitoarea, alarmanta concentrare pe suflet. O temnita cu suflete – un iad cu victime care, prin vorbire, iti fac loc in ei. Dostoievski poate sa scrie 900 de pagini de dialoguri intre 5-6 suflete, explorate, ferfenitite, ingenuncheate, molfaite, biciuite, adorate, slavite de furia nedomolita a rusului insusi.

Din nou, un roman de nezdruncinat!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Doi rusi

  1. Ontelus Dan Gabriel zice:

    Doi rusi sunt parintii mei spirituali: in ordine cronologica, Dostoievski si Sf. Siluan Athonitul, adica un scriitor caruia secolul al XX-lea ii datoreaza enorm si un ascet fara prea multa carte, dar a carui experienta duhovniceasca este definitorie pentru orice persoana care se raporteaza la crestinism.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s