La bella estate

Imi aduc aminte de parca ar fi fost deunazi o dupa-amiaza insorita de acum 5 ani (da, pe atunci era) cand pe o banca din Parcul Ioanid am citit La Bella Estate a lui Cesare Pavese in compania unei domnisoare blonde de o asemenea frumusete rapitoare incat mi-am dorit ca ceva din licorile ascunse ale trupului ei sa se reverse din paginile cartii lui Pavese. Dar banuiesc ca tot farmecul venea din microromanul splendid tradus la noi prin O vara de neuitat (plus Plaja) si mai putin din realitatea excitanta pe care o traiam.

Ei bine, astazi am reluat povestea croitoresei Ginia. Pe scurt: o adolescenta de nici 17 ani, orfana si traind cu fratele sau Severino, un muncitor oarecare nu cu mult mai in varsta, trece prin acea perioada a vietii cand fetele doresc cu ardoare sa isi piarda virginitatea si sa devina femei. Romanul se desfasoara intr-o mahala saraca a unui oras industrial, probabil Torino, pe care Pavese l-a construit ca opus al “colinelor” sale mult iubite, in care proletarii si artistii damnati, pictorii saraci ai boemei isi fac impreuna veacul.

Ceea ce este colosal de frumos, de tandru in La Bella Estate tine de arta lui Pavese: povestea pierderii inocentei este spusa de Ginia si, in acest fel, urmarim pas cu pas cum o minte simpla, fara prejudecati, cum un suflet naiv si tanar de fata se preschimba in femeia vietii mature si a deziluziei. Ginia o cunoaste pe Amelia, o prostituata bisexuala bolnava de sifilis, zvapaita si zglobie, care, in schimbul banilor pentru palarii, rujuri, rochii si eventual ciorapi, se oferea pictorilor pentru a le poza nud. Ginia este fascinata de feminitatea matura si misterioasa, incercata in atatea, a Ameliei, nu mult trecuta de 20 de ani la randul ei, si incep amandoua sa frecventeze cafenelele, sa mearga la cinema, sa simta sub tocuri bulevardul ud al orasului la miez de noapte. Ginia se comporta de parca nu ar sti ca Amelia, fata de majoritatea muncitoarele din cartier, este doar o tarfa, dar totusi domnoasa. Ginia o invidiaza si ar vrea sa isi probeze in ochii ei ca este o femeie mai atragatoare decat Amelia. Amelia se simte atrasa ca o lesbiana de Ginia, in care ghiceste o versiunea mai tanara a ei insasi. Duiosia, atractia fata de fructul oprit, inocenta ce se spulbera pagina cu pagina in marunte cioburi, amestecul de naivitate si intuitie feminina (erotica, sexuala) sunt fermentul verii de neuitat in care Ginia se indragosteste de un sergent cu veleitati de pictor, Guido, si i se ofera trupeste – intr-un decor sordid – acestuia. Pavese scrie ca si cum prima dragoste a femeii este doar instinct sexual sublimat, sfasiata de virilitatea unui Guido sau Rodrigues (portughezul cu care Amelia se culca actualmente – si poate ca pana si cu Guido), doi semizei indiferenti in ochii femeilor incitate.

Ultima bariera prin care Ginia, deja somera, se lasa in voia destinului Ameliei si se hotaraste sa ia calea curtezanelor ieftine m-a frapat in mod deosebit. Este iarna si Amelia ii pozeaza nud langa soba bine incinsa pictorului Guido. Ginia patrunde in incapere si observa coapsele dezvelite ale prietenei ei sifilitice. Un val de invidie si dorinta o face pe Ginia sa se imbujoreze. Dupa ce Amelia isi trage ceva la repezeala pe ea, Ginia il roaga pe Guido sa o deseneze complet dezbracata. In timp ce Ginia sta in picioare in fata amantului ei, Rodrigues o pandeste dupa un paravan. Ginia se rusineaza si fuge din incapere simtindu-se pangarita de trei priviri devoratoare.

Ce curios lucru ca Pavese ia vanitatea femeii drept pricina pierderii demnitatii ei. Ginia devine o curva doar pentru ca ceilalti o considerau o prostuta si un copil caraghios.

Dar maturizarea si dezvirginarea nu au capatat vreodata o soarta mai asemanatoare ca in aceasta compozitie tarzie a italianului Cesare Pavese, un suflet atat de sensibil si de feminin printre scriitori.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la La bella estate

  1. Gogaie zice:

    Mdeh, puteai sa renunti fara grija la introducerea licoroasa. Carevasazica frumusetea partenerei blonde era intr-atat de rapitoare incat te facea sa-ti doresti ca licorile ei secrete sa se reverse din paginile romanului lui Pavese. Jocul de alba neagra cu cei trei termeni (frumusetea, dar nu de orice soi ci de o natura activa, magnetica, licorile intime si mecanismul de re-extractie al acestora printr-un proces de secretie in oglinda pus pe seama povestirii lui Pavese) are mai degraba darul de a evoca experimentul literar dubios al unui alchimist abtiguit. Sunt dispus sa fiu atent sau la tine (sau in fine, la alter-ego-ul infatisat ca un soi de Hemingway dezabuzat care bea rom dimineata intr-o piata publica din Havana si este straluminat de flashbacks) sau la recenzia cartii; oricum nu la amandoi in acelasi timp.

    In rest, consimt la verdictul tau: „O vara de neuitat” este fara drept de apel o capodopera. Caracterul ireversibil al actiunilor ce urmeaza a fi narate este subliniat inca de la prima propozitie: „Pe atunci era mereu sarbatoare.” De aici nu poate incepe decat un proces lent de degradare.

  2. vicuslusorum zice:

    Nici nu am intentionat sa leg in mod obiectiv momentul meu erotico-alcoolic de splendoarea proprie cartii. Dar a trebuit sa imi aduc aminte de un cadru pentru a retrai amintirea unei emotii.

  3. Pingback: Vicus Lorum / Vicuslorum | Homo Ludditus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s