Orice prejudecață fără girul experienței are statut de calomnie. Ca atare, ceea ce trece în ochii multora drept prejudecată, altfel spus o concepție predecesoare faptei, are de-a face cu gratuitea unei fantezii incriminante sau a unei acuze imaginare. În schimb autenticele prejudecăți au de cele mai multe ori greutatea lucrului cântărit cu migală de experiențele vieții.
Și, de aceea, atunci când o prejudecată apare în limbajul partenerului de dialog, întreabă-te cât este fructul acru al experienței și cât voluntarism malițios. Și sunt în stare să pun rămășag cu oricine că prejudecățile sunt, de regulă, corecte și adevărate în cotidian.
Cât privește blamul penibil de a nu gândi în preconcepții, tind să le dau dreptate celor care sunt de părere că acest blam este prin natura sa o imensă defavoare adusă gândirii libere. Dar în prejudiciere se gândește mai puțin decât se sintetizează sub formă de acte, întâmplari, fenomene și evenimente, așa parțiale cum, de altfel, sunt.
Unele prejudecati asigura igiena intelectuala. Daca si cand punem totul in discutie, plasand realitatea si evaluarea ei sub semnul deplin al incertitudinii, al ambiguitatii polisemantice, aporiile dau navala. Aproape infailibile devin prejudecatile atunci cand ne sunt confirmate de propria experienta de viata: este situatia rara in care logica si irationalul firii devin congruente.
Asta am vrut sa subliniez la randul meu.