O America înfricoșătoare

Este vorba de titlul unei cărți scrise de jurnalistul american Edward Behr, cu studii în Europa și origini evreiești, decedat în 2007, despre America în care a scris timp de trei decenii din postura de jurnalist la una dintre cele mai mari redacții din State. Din capul locului, nu am găsit prea multe informații despre această carte pe internet și mă întreb de ce. M-am gândit că jurnalistul o fi de dreapta, din rândul acelora scorțoşi și bigoți, care te irită după primele două pagini. Nici vorbă! Având în vedere tonul detașat cu care tratează relațiile intime dintre sexe și absența generală a oricărei trimiteri (fals) pioase la religia creștină, Edward Behr este doar un laic bine informat, cu ceva talent, însă nu academic, de a sintetiza și a trage concluzii.

Cartea ar fi trebuit să stârnească controverse sau măcar un clondir de jigniri și anateme, dar, repet, Internetul s-a dovedit sărac în a furniza date legate de aceste chestiuni predictibile. Volumașul rămâne destul de instructiv, mai ales că dezbate probleme contemporane. Tonul general are ceva alarmist și pseudoapocaliptic, relativ păgubos pentru cei greu de persuadat.

Care este ideea fundamentală? Societatea americană a luat-o razna din anii ’60 încoace. Iar punctele arzătoare pe lista sa de priorități sunt în număr de trei: 1) feminismul în universități și în societatea largă cauzează adevărate mișcări represive cu substrat ideologic. Behr detaliază starea jalnică a învățământului umanist în universitățile din Ivy League: de la programa școlară care nu dă doi bani pe clasici (adică literatura ,,bărbaților europeni și albi”), dar în schimb slăveşte autori de mâna a doua, semiobscuri, și până la concedierea, amendarea și blamarea publică a unor profesori, vinovați că au discutat mai de aproape cu studentelor lor sau că au ales o glumă nepotrivită în explicitarea unor fenomene istorice sau culturale. Fascinant mi s-a părut cazul unei student care își acuză fostul prieten ca a făcut sex cu ea și s-a simțit violată după ce, în urma unei felații (pe care studenta de Ivy League o consideră o bagatelă nonsexuală), nemernicul a îndrăznit s-o penetreze. Să mai adaug aici numărul de soți care trebuie să plătească sume enorme pentru că și-au ,,violat” soțiile legale sau de angajați obligați să scoată din buzunar sute de mii de dolari pentru o aluzie erotică (gen “Are you being pussy-whipped man?”) devenită sexual harassment?

2) Paranoia viselor reprimate, un termen psihologic tehnic inventat pentru cazurile în care copii, adulți, mai ales femei, dar și bărbați, își amintesc prin intermediul hipnozei (dirijată de psiholog, mult mai popular în SUA decât în Europa) cum au fost abuzați sexual de tăticii și vecinii lor când erau de-o șchioapă. Din ce relatează Behr, SUA ar fi ori un rai al pedofililor, ori o țară cu înclinații pedofil-perverse ieșite din comun. Le recomand o tură la Gara de Nord bucureșteană! Vă dați seama că unii boschetari ar face zeci de mii de dolari din ceea ce fac oricum și pe gratis! Culmea este că femei paranoice, isterice și cu un trecut patologic oficial ajung să-și bage tații la pârnaie, acum bătrâni, pe baza unei declarații luate sub hipnoză, în care pacienta își amintește cum a fost mângâiată la pussy acum 30-40 de ani, la frageda vârstă de 4-5 ani. Sau cum doi frați, care și-au executat părinții, scapă fără pedeapsă pe baza unor mărturii similare. Justiția americană devine extrem de simțitoare cu asemenea cazuri de memorie reprimată, un fenomen deloc marginal din ce spune Behr. Sunt zeci de pagini cutremurătoare din care reiese clar că americanii sunt violenți, fanatici și dereglați psihic (cei mai mulți pământeni care raportează cum au fost răpiți, bătuți, violați, operați de extratereștrii sunt tot americanii), dar și faptul stânjenitor conform căruia cei mai mulți se trag din familii disfuncționale: drogați, bețivi, fără un loc de muncă stabil, divorțați de șapte ori, chiar cu un criminal record substanțial etc.

3) Nu în ultimul rând, Behr pune în discuție tema multiculturalismului și a discriminării pozitive, devenite teme tabu din anii ’60 încoace. Ceea ce este nepermis pentru un alb respectabil devine o autorizație a succesului pentru un negru din foşti-foşti sclavi. De pildă, un actual senator negru povestește ce hoodlum a fost în tinerețe. Negrii stau și azi în ghetourile lor și se feresc de albi. Ei sunt săraci și fără educație, dar dezvoltă o serie de obiceiuri a la cartierul Ferentari. Între negrii tineri, rata omuciderii o depășește de câteva ori pe cea a albilor de vârstă similară. Atenție cum arată șmecheria la rapperii de cartier, la băieții colorați: violuri colective cu negrese, împușcături, bătăi și jafuri armate, consum și trafic de droguri, mulți copii din flori etc. Tare frate! Treaba este că restul comunității de negri îl respectă pe negrul interlop și criminal de mai sus. Iar unii, odată ce fac ceva școală și se angajează (ca senatorul nostru fost jurnalist, dotat cu o inteligență nativă peste media, și așa scăzută, a comunității afro-americane) ajung să fie votați de ,,negritudine” și continuă să-l deteste pe omul alb. Nu știu dacă este adevărat – nu am fost în SUA până acum – dar Behr vorbește de izolarea cartierelor de albi prosperi de cele cu negrii hoți și amărâți, ceea ce spune multe despre coeziunea societății americane. Ai impresia că sunt două lumi diferite în America sau că divizarea pe clase, în funcție de venit, îi face pe oameni complet rupți de orizontul celor săraci. Cartiere întregi de lux, desprinse de colectivitatea altor cartiere mizerabile, te duc cu gândul la o segregare, pe bază de venit personal, care nu pare prea democratică. În fine, sigur Behr exagerează situația. America este totuși un paradis al egalității legale și locul unde îți poți realiza ,,visul” in the pursuit of happiness.

Pe de altă parte, în universitățile americane de top negrii de mai sus pot pătrunde lejer, conform unui numerus clausus ,,pozitiv” și retributiv. Vă dați seama seama la ce impostură academică se supun marile universități, dar o fac cu dragă inimă, în numele ideologiei tolerante, a vânătorii de vrăjitori sexişti și rasiști.

Habar nu am ce părere să am vis-à-vis de o asemenea carte, îndatorată prea mult efectelor jurnalistice, dar scrisă cu bun-simț (republican). O fi adevărat? Atunci sunt perplex. Sunt exagerări sau minciuni fățișe? Nu cred sau poate sunt. Cum se poate întâmpla așa ceva? Americanii sunt probabil naivi și ignoranți, dar atât de stupizi și încuiați la minte nu mi i-aş fi imaginat. Sau poate Behr discută excesiv de central cu privire la o serie de probleme marginale. Și totuși dacă o asemenea carte, scrisă acum 15 ani, în timpul președinției lui Bill Clinton, sună atât de tulburător, ce s-a mai întâmplat în America de atunci încoace? Și cum se împacă pruderia feministă cu obscenitatea de la TV sau familia americană patriarhală din Midwest cu pedofilia monoparentală de pe Coaste?

Un volum de citit și care îți dă ceva dureri de cap.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la O America înfricoșătoare

  1. M. zice:

    Este mult adevar in cartea lui Behr. Si „postul” l-am citit cu mare interes, de asta notez cu larghete nedisciminatorie „excelent”.

  2. vicuslusorum zice:

    Merci. Dar asta inseamna ca, daca Behr nu se inseala, e de rau…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s