Iubirea de sine

Intelege cineva cu mintea intreaga ce vor sa zica respectul si consideratia in raport cu faptele si atitudinea cuiva a carui singura trasatura pozitiva este lipsa unui cusur deranjant? Cand ii aud pe unii certandu-se si schimband replici precum “Ce rau ti-am facut? Cum poti fi atat de nerecunoscator? Nu am facut asta si aia si apoi si aia…?” imi dau seama cat de ticaloasa poate fi firea omului. Cine indrazneste sa-si numere naravurile pe care nu le are de parca si-ar da singur un premiu din oficiu, ce calitati ar putea avea? Ori nici una, ori pe absolut toate, dar in aceasta din urma situatie suma inzestrarilor bune nu depaseste in importanta un defect neavut. Morala desfide ratiunea, cea care are modestia de a te informa ca despre ceea ce nu exista nici nu ar trebui discutat. Dar oamenii isi calculeaza respectul de sine – mizerabila vanitate si amor propriu – in functie de putinul rau pe care l-au facut si despre care, de buna seama, au o parere mai buna decat despre orice moment in care au iertat, au ajutat, au iubit, au sprijinit, au simtit mila, nu au cedat pornirilor rele etc.

Cum ar fi ca un sfant sa-si dobandeasca aura pentru ca nu a fost niciodata un scelerat? E de ajuns pentru a fi bun si a face bine? Si totusi, mintile plebee si ipocrite, tiganii spiritului, nu gandesc altfel.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Iubirea de sine

  1. M. zice:

    O uimire: spuneti da, sunt scriitor (in comentariul la textul cu cititori). Dar stiti ce defineste scriitorul? Opera sa. Nu neaparat publicata. Eseuri, recenzii, fragmente reusite de jurnal nu ajung, in alaturarea lor, sa compuna un scriitor. Constanta inlantuire in timp a unei opere coerente iti confera statutul. Nici modernitatea, nici postmodernismul nu au schimbat asta. Altfel ramane un posibil, un cineva care ar fi putut sa fie un scriitor. Aveam impresia ca realizati, in toata complexitatea lui, ce inseamna un scriitor. Imi permit sa comentez asta aici pentru ca am observat ca sunt multi care au avut nevoie de cineva sa le zica „ia-te in serios, ai putea chiar scrie”.

  2. Vicuslusorum zice:

    Da, sunt lenes, dar sunt inca tanar. SI scriu aproape zilnic. Iar ce realizez aici, pe blogul meu, este probabil o zecime din ce incerc sa fac scriind. Deci lucrez.

  3. laura zice:

    Poftim ca te-ai incurcat la sfarsit ! ”Nu au cedat pornirilor rele” este ideea pe care te-ai apucat sa o combati.
    Am auzit undeva ca e sanatos – psihologic – sa-ti negi defectele sa fugi de responsabilitatea greselilor si sa ai o nejustificata buna parere despre sine. Ajuta la repunerea pe picioare la sanatatea si fericirea proprie. E drept ca in acelasi timp e dovada unei imaturitati ( afective ! ) dar cum sa gasesti echilibrul perfect. Intre nesimtirea necesara fericirii egoiste si moralitatea inalta deranjanta din sine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s