Falsa ideologie – Jurnalul lui Goebbels 1942-1943

Mi-a ajuns în mâini jurnalul lui Joseph Goebbels din anii 1942-1943, într-o ediție americană din 1948, prin urmare curând după încheierea războiului mondial. Editura este Eagle Books din New York, iar prefațatorul un anume Louis Lochner, un jurnalist prestigios cu premiu Pulitzer care a selectat textul, a scris o prefață incriminantă și oferă în paranteze pătrate diverse informații istorice. Cât a cenzurat Lochner din jurnalul inițial nu avem cum să știm: oricum, cele 600 de pagini și ceva cuprind doar un an și jumatate de însemnări, iar jurnalul se întrevede a fi de la bun început ciuntit de soartă și de finalul războiului, clar defavorabil uneia dintre părți. Ediția are ceva simpatic din capul locului: seamănă cu o carte comercială de astăzi despre Cel de-al Treilea Reich publicată în SUA, doar că filele sunt roșii pe margine, ceea ce îi dă un aspect fioros între coperțile negre, acoperite de o Swastika clasică. Americanii nu se dezmințeau nici acum 70 de ani: nazismul a devenit din primele luni un fetiș comercial cu simbolistică negativă.

Ce trebuie menționat de la bun început este că am fost rugat să îl citesc de o persoană, pe care o respect, și să îmi fac o impresie despre volum într-un mod cu pretenții obiectiv-ştiințifice. Dar prejudecățile cu care am crescut au intervenit de la sine: cine este acest Joseph Goebbels, dacă nu un alt fanatic al dementului de Hitler și nimeni altul decât șeful Propagandei naziste în timpul războiului din 1939-45? Mă și gândeam că este un jurnal plin de extremisme, jigniri antisemite crâncene, limbă de lemn etanșă și multe minciuni, cam ce se așteaptă de regulă din partea unui conducător nazist tipic.

Nu mică mi-a fost surpriza: Goebbels scrie cursiv și clar și are chiar o întorsătură a frazei frumoasă, pe alocuri. Abia după câteva zeci de pagini am aflat și eu că Goebbels deținea un doctorat în dramaturgia romantică, dobândit în 1921 la Universitatea din Heidelberg, și că era totuși un intelectual rasat al regimului nazist. Pe lângă poziția de Doctor în litere, Goebbels a ars și cărți, dar – sincer – când mă gândesc câte cărți clasice zac necitite de doctoranzii și doctorii chitibuşari de astăzi (,,calfele necioplite”, după cum îi numea Nietzsche) este ca și cum le-ai arde prin nepăsare.

Deși stăpânea ministerul propagandei naziste și se ocupa cu spălarea creierelor prin presă, teatru și film (apropos, Goebbels joacă un rol capital în filmul Inglourious Bastards a lui Quentin Tarantino), Goebbels nu are nimic în jurnalul acesta din mutra unui fanatic criminal și dement. Imaginea nazistului măcelar și minuțios în crime ține de imaginarul fimelor americane, cel puțin la fel de propagandistice, în intenția lor de a transmite un mesaj dur despre dușman, ca și cele ale ministrului propagandei hitleriste în perioada sa de glorie. Dovada o asigură chiar Goebbels: notițele sale zilnice, abundente și exacte, creează portretul fără retușuri al unui om practic și orientat excesiv spre administrație și birocrație, nicidecum vreun scăpat din cămașa de forță și drogat cu ideologie. Goebbels scrie, în fond, un jurnal de război foarte realist, cu date clare, cu lupte și alternări de personal în elita nazistă, cu invidii și merite care modificau rangurile unora în defavoarea altora, în funcție de situația reușitelor și eșecurile directe înregistrate pe front. Dacă Germania lui Hitler arată într-adevăr cum o înfățișează Goebbels, atunci discutăm mai mult în termeni de o funcționare statală birocratică aproape perfectă (cu toate că instituțiile naziste se suprapuneau practic între ele și funcționau în virtutea unei competiții domestice, care adesea strica rezulatul final), orientată spre crime și cuceriri, decât în varianta unor minți deviante, care vor să distruga libertatea cu orice preț. Goebbels este chiar un ins sensibil și, cu toate că limbajul său este, pe alocuri, dușmănos de antisemit (dar nu mai mult decât antisemitismul comun din perioada interbelică, așa cum a existat și la noi în România: intensitatea și ponderea notițelor antisemite cresc doar atunci anglo-americani acumulează victorii după victorii în ultimul an și jumătate de război), ministrul propagandei iubește natura, muncește pana la epuizare, îi plac femeile și prețuiește împlinirile culturii clasice germane (având chiar o prejudecată inițială, împărtășită cu întregul Wehrmacht, pentru vechile familii nobile germane, care s-au alăturat cauzei hitleriste, dar și pentru sângele roman al poporului italian – cel incapabil să repurteze o victorie de unii singuri în timpul Războiului și aceiași care, în toamna lui 1943, aveau să atârne în ceafa Reichului ca un cadavru politic și militar, aservit trupelor anglo-americane). Îndrăznesc să afirm că Goebbels este un tip chiar rafinat în gusturi, față de ce ne-am aștepta din partea sa!

Și atunci unde este ideologia? Goebbels nu uimește nici prin antisemitism, nici prin rasism decât în clipa când el însuși recunoaște că trebuie să convinga masele germane de puterea Reichului și de adevărul național-socialismului. În rest, ce crede în sinea sa Goebbels (cam sicofant) ține de un alt regim decât cel ,,oficial”: este profund anticreştin, găsind orice manifestare religioasă desuetă (naziștii plănuiau distrugerea oricăror Biserici creștine în Europa, dacă ar fi câștigat războiul mondial, iar ranchiuna împotriva Vaticanului creştea pe măsură ce anii treceau), nu are nici o scânteie de morală în el și cinismul de care dă dovadă ține de structura comportamentală a elitelor politice si economice din Cel de-al Treilea Reich, are reale înclinații spre strategii militare radicale și lupte intrapartinice crunte, admiră curajul și eroismul de sorginte militară, îi urăște pe ruși pentru apărarea strălucită a Stalingradului (un episod pierdut în mare parte din jurnal), îi apreciază pe japonezi pentru războiul total pe care îl duceau, în genere, Goebbels, maestrul propagandei, are în cap numai victorii pe front și împliniri ,,totale” în teritoriile cucerite, demnitate militară bazată pe fidelitate și reușite pe front (aici generalul Erwin Rommel, de pana în iulie 1944, ocupă primul loc în rang), eficiență în supervizarea zonelor cucerite (iar Goebbels dă sfaturi și schimbă oameni, care conduceau regiuni de două ori cât Romania, care apare și ea de câteva ori în Jurnal), apreciere pentru politicile economice ale arhitectului Albert Speer, opinii meritocratice și sfaturi la adresa personalului din Luftwaffe. Nici devotamentul uriaș față de Fuhrer nu merge mână în mână cu idolatrizarea lui Adolf Hitler: Goebbels povestește cum se simte încărcat de energie, după o discuție cu charismaticul Fuhrer (comparat cu o baterie), dar, deși recunoaște geniul politic și oratoric al Stăpânului Suprem, observă că uneori este “overconfident” și “maybe too optimistic”. Dă chiar detalii despre starea medicală uneori jalnică a Fuhrer-ului (dar și despre jegul fizic și nulitatea profesională a doctorului său personal, un anume Morell) și chiar despre bârfele și neloialitatea generalilor din Wehrmacht față de Adolf Hitler.

Ce irită la Goebbels este un anume sentimentalism și cult al eroicului, al martirilor pentru cauza național-socialistă: un asemenea patetism sincer nu stă bine, într-un jurnal plictisitor de detaliat în ceea ce privește soarta războiului și sub lupa unui birocrat hiperlucid ca Goebbels. Poporul german este, la rândul său, tratat de parcă ar fi un public de consumatori idioți, care în loc să fie convins de necesitatea cumpărării unui produs de supermarket, trebuie păcălit cu capsule politice marca Hitler.

Nu am găsit nimic ideologic în jurnalul lui Goebbels, doar sloganuri și clișee naziste, chiar stupide și neconvingătoare față de alte poziții ale autorului. În schimb, Goebbels se gândește la ce destin va avea Europa dacă Reichul său pierde războiul. Iar presupozițiile sale țin de cel mai pur Realpolitik: vestul va cădea sub dominația americanilor, Imperiul Britanic se va destrăma (englezii fiind cei mai ,,iudaici” dintre arieni și cei care aveau să piardă cel mai mult de pe urma conflagrației, oricare ar fi fost deznodământul), Franța nu va mai avea nici un viitor de mare putere, iar bacilul bolșevic se va răspândi în teritoriile Frontului de Est. Genial sau nu, Joseph Goebbels a anticipat perfect Europa noastră postbelică, pe care și naziștii o voiau ,,united”. Sub dominație germană, desigur. În rest, sunt pagini deprimante cu un Goebbels care se plânge de atacurile demoralizante ale aviației anglo-americane, cea care a macerat vechi orașe germane și a demoralizat populația civilă, dar și despre masacrul de la Katyn (opera rușilor, după Goebbels, dar amestecată cu muniție nemțească) și despre rezistența ieșită din comun a sovieticilor, care, cu toate pierderile de milioane și milioane de morți, au ținut piept aproape de unii singuri furiei exterminatoare teutone și au câștigat războiul, practic tot de unii singuri, în cea mai mare parte a confruntării europene. Naziștii chiar erau puși pe lichidarea completă a poporului rus, dacă era nevoie. Iar cifra morților, de partea Armatei Roșii, este, într-adevăr, alarmant de mare!

Dar cum de au făcut față Stalin și sclavii săi? Citez dintr-un Goebbels dostoievskian, care susținuse, într-o altă notă, că sovieticii fuseseră educați, încă din timpul Revoluției din Octombrie, să trăiască sub un perpetuu război (civil?): “If we had to do with a civilized people in our eastern campaign, it would long ago have collapsed, but the Russians are quite unpredictable in this or other matters. They show a capacity for suffering that is simply impossible with other peoples. The men at present in control of the Soviet Union of course know that definitely and base their plan for the coming summer on this mentality.” (May 6, 1942, p. 240).

Iar despre nivelul de educație și pregătire militare al americanului mediu (pe care, în alt context, îi invidiază pentru admirabila productivitate industrială), Goebbels atinge o coardă sensibilă:

A report on interrogations of American prisoners is really gruesome. These American boys are human material that in no way stands comparison with our people. One has the impression of dealing with a herd of savages. The Americans are coming to Europe with a spiritual emptiness that really makes you shake your head. They are uneducated and don’t know anything. For instance, they ask whether Bavaria belongs to Germany and similar things. One can imagine what would happen to Europe if this dilettantism could spread unchallenged. But we, after all, will have something to say about that!” (April 9, 1943, p. 365)

Iar cea mai mare parte a jurnalului abundă în fragmente incisive, exacte, tăioase, aspre, pline de convingere și seninatate (în pofida unor înfrângeri si pierderi umane dezarmante), dar dacă ar fi de emis o părere, care să aibă o cuprindere largă, cu privire la virtuozitate de diarist a lui Goebbels, aceea ar coincide nu atât cu fanatismul său (odată planul politic hotărât în anii 1930, Goebbels nu și-a mai modificat credințele), cât cu o rațiune rece și un calcul crud al intereselor partidului. Goebbels este obsedat de putere și progres științific, dar nu bate nicăieri câmpii, în materie de potențial militar și realism politic. Liderii naziști experimentează cu o rațiune, care și-a pierdut orice control metafizic, iar aroganța, viclenia și pragmatismul lor nu au termen de comparație, decât poate in Statul major sovietic, unde Stalin domnea uzând de cele mai odioase practici administrativ-teroriste.

Lipsa de interes față de oamenii obișnuiți și viețile lor intime – chiar bunăstarea și siguranța lor materiale fiind, oricând, un risc obligatoriu pentru supraviețuirea mișcării politice – nu are margini în Jurnalul lui Joseph Goebbels, dar a-l bănui pe ministrul propagandei de prostie și fanatism ideologic, de inflexibilitate și inaderență la compromis ar fi ca și cum am subestima excelența administrativă – de manageri, în fond – a conducerii Germaniei, arogantă, hipereducată, belicoasă si prosperă.

Dacă aşa se prezintă cel mai criminal regim politic din istorie, societatea noastră europeană și democratică se folosește de aceleași mijloace ca naziștii. Scopurile și radicalitatea măsurilor diferă radical. Lectura Jurnalului aduce doar un plus de fascinație: chiar nu se observă că orice analiză psihanalitică, ideologică, democratică, morală, culturală cade în gol cu o mână de politicieni și revoluționari de profesie, determinați să distrugă și să elimine ultima cărămidă burghezo-liberală a secolului al XIX-lea? În ciuda talentelor și a inteligenței sclipitoare la nivel individual, pe care numai rău-voitorii le mai pun la îndoială, ce discuții poți purta cu o mână de oameni, deciși să pună în practică inexistența lui Dumnezeu, prin progres social și științific dus la extrem? Cu bandiții și criminalii fără scrupule nu stai la discuții, ci îi înfrunți cu fermitate. Dar liberalismului tolerant este la fel de orb moral, ca aceia care au dorit (și au reușit) să-l distrugă. Iar noi, postmodernii, am preluat tehnica lor de dominație și am vidat-o de intenții războinice şi rasiste.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Falsa ideologie – Jurnalul lui Goebbels 1942-1943

  1. M. zice:

    Interesant… un fel de jurnal politic asa cum scriitorii tin un jurnal al creatiei? Nu va lasati totusi fascinat de personaj (sau poate am inteles gresit).

  2. vicuslusorum zice:

    Nu, e jurnalul personal al lui Goebbels. Viata sa era una politica. Nu, nu sunt fascinat: sunt doar curios si uimit. Nazistii erau odiosi, dar nu in sensul comun care i-a facut celebri.

  3. laura zice:

    Stai ca n-am priceput bine finalul. Faptul ca teoreticienii nazismului sunt – cum spui – hipereducati, elitisti, administratori admirabili ii ridica la un soi de amoralitate inalta, de alta factura decat cea a macelarilor care au pus mana sa omoare ?

  4. vicuslusorum zice:

    Nu, sunt doar la fel de amorali ca noi, asa-numitii liberali de azi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s