Daca maleficul are ceva misterios si sacru in natura sa, raul – ca profanare a maleficului – in felul de a fi al oamenilor ii face interesanti, captivanti si atragatori social. Magnetismul celor invidiosi, cruzi, lacomi si razbunatori provine din anvergura fortelor irosite pentru a produce asemenea caractere: inteligenta, diplomatie, siguranta de sine, calcul si dibacie, dar mai ales o capacitate ascutita de a infaptui ce iti propui. Admiratia fata de personajele negative este respectul privitorului pentru efortul de a se transforma pe sine, de a se autodepasi. Cei buni sunt adesea natangi, blanzi si banali.
Anunțuri
Privesti binele si raul intr-o oglinda, astfel ca ti-e dreapta stanga. Raul e ingrozitor de banal. Dar nu raul de care discuti pe blog, dupa ce ai citit despre stalin si goebbels, si ce oameni cu tarie de caracter, cu sange in vine etc erau ei. Ci raul acela pe care il intalnesti tu cand mergi pe strada si vezi venind din fata ta cinci oameni si te intrebi : oare imi vor baga un cutit in burta, sa incordez burta ?, oare ma vor jefui?, oare sa fug?, si apoi actul – pe care chiar tu il priveai doar speculativ – se produce, un sentiment de irealitate e genunchiul in stomac, pumnul in fata, dar stii bine ce se intampla, apoi mana in buzunar care cauta portofelul si care pentru prima data nu e a ta, gandul tau ca va trebui sa-ti refaci buletinul si permisul de conducere, scuipatul care ti se prelinge pe fata, incapacitatea de a te ridica, de a opune cea mai mica rezistenta, bucuria ca macar nu a durat mult. Unde e inteligenta, diplomatia, siguranta de sine, calculul si dibacia? Astia sunt doar niste oameni oarecare? Da, nu te intalnesti in fiecare zi cu stalin. Stalinii de fiecare zi sunt doar alti oameni, care iti fac tia unele fapte pe care nu le-ai dori, care iti fac mai grea ziua, luna, anul, viata. Malefic? Mister? Sacru? Ce aura e intr-un viol? Sa vorbim de fapte simple : furturi, batai, violuri, si nu de fantastice reincarcari ale spiritului machiavelic – fiindca atunci cand ti se va intampla tia un rau vei vedea ca nu esti victima unui asemenea spirit, ci dimpotriva : esti atacat de prostie; de interesantul cel mai plicticos – iti creaza un nou eveniment in viata oarecum blazata in care traiesti, dar te scarbeste pe masura ce se petrece ; de cea mai crunta banalitate – ai intrat intr-o statistica : esti victima numarul 1513 pe ziua de azi in lume .
Genul de rau de care vorbesti tu se numeste salbaticie. E o chestie ce tine de instincte necontrolate, prostie si frustrare. Eu ma gandeam la raul in sine. Altfel, merci de comment. Iar daca oamenii rai, in sensul in care vad eu lucrurile, ar controla societatea, lucrurile groaznice de care vorbesti tu ar avea o orientare si directie malefica. Ticalosilor adevarati nu le place huliganismul necontrolat al bandelor de pe strada. Daca politia ar functiona ca lumea intr-o tara civilizata, varsarile de sange ar fi zilnice in randul jegurilor suburbane care talharesc si violeaza. In State, stiu precis ca zonele rau-famate sunt izolate de restul comunitatii, iar to gun down nemernici nu este o treaba imposibila. Si chiar numarul de violuri si talharii tine de statistica, nedepasind anumite medii anuale. Pentru cea mai mare parte a societatii, infractiunile sunt vizibile doar la TV. Si este foarte bine ca este asa.
Contrar oricaror aparente, nu sunt nici cinic, nici nerealist. Doar ca de la un anumit nivel in sus, raul capate atribute care tin de calitati reale, inclusiv morale. Iar pentru mizerile de care vorbesti tu, eu nu am decat o singura solutie: o pedepsa aspra, disporportionata in raport cu actul respectiv.
Si imi pare rau sa-ti zic dar in commentul tau dai semne ca, daca ai putea (dar clar nu poti), ai riposta cu asprime si duritate la faptele rele pe care le fac unii si altii, raii mici, nu stalinii. Tocmai dorinta revansei, placerea razbunarii iti ascute simturile si iti supraliciteaza creierul. Vezi, daca ai putea riposta la fiecare viol printr-o castrare, la fiecare flegma nemeritata printr-o mana taiata, la fiecare tradarea printr-o crima… nu ai mai scrie atat de alarmata… daca ai plati rolul de victima prin cel ce de agresor, te-ai linisti.
As vrea sa cred ca stiu despre ce vorbeai in post. Fara a mai exemplifica : nu cu raul -in-sine (mefistofeli faustieni) ne intalnim eu si tu ( ca despre eu si tu e vorba, nu de ce se intampla in state sau in uganda), ci cu cel categorisit de tine drept salbaticie. Si poate s-ar putea argumenta ( nu ma simt in stare, si e si futil, cumva ) ca raul-in-sine e de fapt nimic mai mult decat aceasta salbaticie.
Uite, am experienta unui cartier rau-famat. Am discutat si a trebuit sa am de-a face cu sefi de clan, traficanti de droguri, proxeneti, unii cu ani grei de puscarie. Ei erau salbatici, necontrolati, abrutizati de saracia si lipsa educatiei scolare la varste mici. Le sare repede mustarul, sunt violenti pana si cand te saluta, unii au omorat oameni (la betie, oricum, nu treji si nu constienti). Asocierea dintre ei si niste animale salbatice nu este departe de realitate. Dorinta de a-i baga pe toti intr-o camera de gazare si, curat si civilizat, sa le anulezi existenta pe acest pamant, mi-a trecut sporadic prin cap, mai ales atunci cand eram frustrat ca trebuie sa tac malc in fata lor, sa ma umilesc in fata unor viermi, sa ma supun unor primate inferioare.
Acum, unde este raul autentic? In ei actionand arbitrar si haotic, niste marginali social si marunti pana si ca infractori, sau in mine, care, calm si decis de-as avea sansa, i-as extirpa metodic ca pe niste puroaie? Nu pe unul sau doi cum fac ei cand se infurie, ci pe toti, in bloc si la gramada. Iar eu, fata de ei, as putea chiar sa vorbesc metodic si cu seninatate despre motivatile si intentile faptelor mele. Si cine stie daca nu as avea dreptate si nu mi-as face simpatizanti? Genul acesta de rau intentionam sa-l scot in evidenta in postul meu, „blazat” cum ma stiu.
Dar slava cerului ca totul aici este doar o discutie.
Daca tot am pornit discutia asta as putea la fel de bine sa si raspund. Si-asa e luni.
Nu-mi dau seama daca parerile noastre converg, diverg sau sunt necoplanare.
Cert este ca esti un intelectual – asa cum e definit in semigluma : persoana capabila de a se justifica oricand, mai ales cand greseste. Nu insinuez ca gresesti, m-as mira sa existe o luare de pozitie corecta in toata chestiunea asta ( bine-rau-epurare-genocid ).
Pentru a vorbi cat de cat metodic – dupa puteri. Nu prea imi place ideea de cartier rau famat. Daca ai probleme intr-o zona poti oricand sa te muti – pamantul e mare nu?. Problema este ca lumea intreaga e un cartier rau famat. Sigur, are densitati variabile. Nu stiu cati proxeneti sunt in desertul Gobi, spre exemplu.
Apoi, nici nu stiu daca saracia si foamea este sursa salbaticiei. Nu prea sunt de acord cu conceptia rousseau-ista : dati-le de mancare si nu vor fura. De ce? Fiindca raul – ca si binele de altfel – este o gratuitate. Se intampla. O fapta, cu o singura interpretare (nu stiu cat de unilateral sunt) : nu ar fi trebuit sa fie. Nu mai dezvolt latura asta – m-a apucat si o stranie durere de cap de altfel.
Cat despre tendinta spre eugenie.. imi amintesc destul de clar o dorinta similara, si la fel de bine imi amintesc ca am reusit sa o combat cat se poate de rational, ce am uitat este cum. Va trebui sa-ti gasesti propriul raspuns aici, desi problema e mai larga (si foloseste cuvinte apasatoare ) : cum accept libertatea celuilalt ?
O ultima indoiala ; dreptate ? In plin relativism, perspectivism, post-modernism, etc-ism, ce sa mai faci cu dreptatea ? Poti sa o ai, sigur, nu stiu daca vei muri sau nu cu ea in brate; dar, totusi, ce sa faci cu dreptatea?
Puteai sa ma jignesti mai tare decat numindu-ma intelectual? Blogul meu este o afirmare a vietii impotriva intelectului. Iar specia dezgustatoare a celor care mesteca vorbe este departe de felul meu de a fi. Sunt un autodidact in ale culturii si iubesc cunoasterea, dar intelectul – nu, prefer sa ma cred un muncitor in ale scrisului sau un soldat pe hartie, dar niciodata un intelectual.
Cartier rau-famat nu este un stigmat pe care il aplic unei „populatii”, ci o realitate sociologica. Nu se confunda nici cu lumea in general (decat metaforic), nici cu fabulatiile mele personale. Nu, nu locuiesc intr-un asemenea cartier si, de-as locui, nu m-as muta. Este irelevant oricum in cadrul schimbului nostru de idei.
Libertatea celuilalt este un concept incetosat ca propria libertate: nu ma simt indatorat sa cred in libertate ca rudiment al omului singur in fata Universului, vietii, lui Dumnezeu. Pentru mine libertatea este doar vointa de a spune „da” si „nu” oamenilor. Si este de fapt o conventie. Iar dreptatea – un echilibru de forte instabile. O ticalosie acoperita de alta, o fapta buna recompensata de alta. Atat.
Si latura mea eugenica este fireasca: impulsul mental de a elimina un rau perceput ca infinit este naturala in fiecare dintre noi, ceva mai rafinati, ceva mai putini salbatici, noi, cei ce ne autocontrolam.
Nu am vrut sa jignesc, si nici nu am facut-o, cred, specificand acea definire.
Am recitit discutia si nu mai inteleg care e tema. Am sfarsit in doua monologuri, fiecare invartindu-si nestingherit cuvintele in propria oala – fundamentul oricarei intereactiuni. Pacat.
Ei, redeschid eu discutia: nu cred in rautatea de fond a fiintei umane si nici in libertate, toleranta, relativism ca niste Idealtypen. Si cred ca am dreptate: la nivel teoretic, e greu de hotarat in orice directie daca nu esti deja convins de cateva axioma, la nivel practic, actionezi cum iti dicteaza un calcul imediat. Si nu pricep ce legatura are raul minor, de zi cu zi, care poate fi in ultima instanta justificat genetic, economic, cultural, cu raul pur, puternic ideologic si plin de inteligenta.
Nu stiu. Nu stiu ce inseamna Idealtypen, ce ar trebui sa inteleg prin asta – dar asta e problema mea.
Probabil ca asta a fost si neregula pe care am vrut sa o semnalez – trebuie sa fi existat o cauza in spatele postarii mele initiale -, si anume : existenta legaturii intre raul minor si cel major (primul termen va apartine, pe al doilea il folosesc pentru a arata cat de ridicol suna : raul major – parca ar fi vorba de intervale muzicale ).
Care este acea legatura? Cine din cine deriva? Nu stiu. Dar daca „raul de zi cu zi” poate fi justificat dupa criteriile de mai sus, raul pur e la fel de imbibat de ele – folosim acelasi cuvant doar, de ce ar trebui
––
Am scris asta, am sters, am dat ctrl+z.
Mi-e sila sa-mi inchei propriul gand. Si ma tem ca am ajuns exact pe terenul acela pe care il detestati si renegati cu atata vehementa : zona intelectului.
Idealtypus este un concept antistiintific din sociologia lui Max Weber. Se gaseste un articol suculent pana si pe wiki. Nu sunt arogant, dar trimiterea era usor de verificat.
Sa inteleg ca nu sunteti de acord cu relele cotidiene si raul ca fel a de gandi. Asta este. Inventez eu categorii. Dar poate ca raul nici nu exista, dupa unii.
In fine, nu stiu de ce nu ne intelegem. Va fi poate vehementa mea. Un rau care nu are scuze decat raul insusi: un rau fara rest, dar care cand apare in felul de a fi al unor oameni ii obliga sa fie superiori intelectual si psihologic celor buni. Asta am spus in „aforismul” meu.
Mi-am mai sucit si invartit unele idei, fara prea mare folos.
Continui sa cred ca exista un defect de optica. Raul (orice ar insemna asta) nu poate sa ma imbunatateasca (pana si acest cuvant, considerat doar ca un cuantificator, are ascuns ‘binele’ in el), sa ma faca superior in nici o conditie. Faust va obtine intotdeauna praful. Iar binele natang, placid pana la prostie – doar un rau costumat.
Dar esti un intelectual, dragul meu V., orisice ar insemna aceasta! Nu stiu ce legatura este intre intelect si intelectual. Doar daca nu vrei sa te intorci la Kant…ar fi dezamagitor…
Indiscutabil asa este. Dar daca cei rai sunt superiori intelectual si psihologic celor buni pentru ca au nevoie de aceasta superioritate spre a-si atinge telurile, insemna ca acestia – cei rai – sunt pe drumul cel bun al evolutiei umane. Cruzimea, lipsa de scrupule, lacomia trebuie scoase din lista de pacate si trecute la virtuti. Pentru realul lor sprijin in evolutia omului.
De unde venii confuzia asta categoriala?!
Iti raspund (cred) pentru intaia oara, desi am bagat de seama ca nu esti la prima interventie pe blogul meu. Cei rai sunt pe drumul cel bun al evolutiei umane? Exista o evolutie umana in spirit, nu in controlul asupra materiei? Si esti in masura sa faci fata unei lumi in care „cruzimea, lipsa de scrupule, lacomia” trec drept calitati? Dar poate ai scris ironic, ma rog.
Da, noroc cu evolutia umana in spirit.
Dar lucrurile tot confuze raman chiar daca nu la nivelul categorisirii conceptelor de bine si rau. La nivelul aplicatiei. La nivelul interpretarii partinitoare. Si am sa dau un exemplu pe care tocmai tu n-ai sa-l intelegi pentru ca esti subiectiv.
Pe langa multe calitati pe care nu face sa le mai mentionez …. gasitu-ti-am un defect. Unul mic dar sigur pe sine, ce revine laitmotiv cam de doua ori pe luna cel putin. Esti misogin. O specie a lipsei de respect pentru un om. Deja am citit ca nu accepti termenul, gasesti ca esti doar drept in analiza faptelor. Ridici analiza ta la rangul de virtute. Pricepi unde bat? De virtute!
Totodata, daca te intreb ce este un misogin si pun in rama ”neincrederea ta in calitatile morale ale femeii” vei spune ca se potrivesc perfect. Pentru ca asta inseamna a fi misogin, nu ura in sensuri inexplicabile ci dispretul. Femeia e o specie inferioara spune mintea ta de acum, si asta prin fiecare …in fine, de ce sa ma enervez….
Acum sa luam acest pacat (virtute) si sa-l inlocuim cu altul pe care il detesti tu. Sa spunem lacomia. Sa ne privim in oglinda si sa spunem ca suntem lacomi. Si sa credem. Inseamna ca am devenit rai?
Am o prea mica incredere in judecata constiintei. Desi ar trebui sa stie ce face.
Nu ma cunosti in realitate: poate ca dupa fapte nu sunt misogin, ci galant cu damele. Si ce-ti pasa pana la urma ce scriu eu, in fuga tastaturii, pe blog? Textul nu se suprapune cu realitatea: e doar o frantura la nivel individual a vietii. Si poate si aceea insubstantiala. Oricum, vad ca laitmotivul cu prezenta bilunara te cam irita, supara chiar… dar te abtii… Inseamna ca daca misca ceva in tine mi-am facut datoria… Daca ce scriu ar fi o minciuna patentata, una din acele care nu au strop de adevar in ele, de unde reactia? Daca te infurie dispretul meu fata de unele femei, asta spune ceva despre ce femeie esti tu… Una ca ele ce tine sa le ia apararea in numele „respectului fata de om” sau una care trateaza cu ingaduinta, chiar un pic de compasiune, lipsa mea de discernamant raportat la femei, pe care o considera imaturitate, vid de experienta… sau una care stie ca si mine ca nu spun chiar prostii… cum discutam hipermetaforic, orice concluzie se reclama dincolo de experiente…
Si lasand la o parte laitmotivul? Subiectul era altul. Misoginismul e folosit pentru demonstratie.
Intrebam daca suntem capabili sa ne vedem pacatele. Am avut o perioada in care imi doream sa ma vad cu ochii celorlalti. Mi-a reusit o data poate….asa….ca o parere… in mod ciudat nu mi se pare o chestiune de ratiune ci mult mai mult de simtire. Nu stiu de ce. Poate unde femeile nu gandesc prea mult ci simt….