Geniul și zeița – mitologizarea pasiunii

Aldous Huxley trece în mentalitatea omului cvasicultivat ca o variațiune de lectură la distopia lui George Orwell, 1984. Minunata lume nouă (Brave New World), dar și adăugirea sa eseistică (Brave New World Revisited), inferioară ca valoare romanului propriu-zis,  recuperează o serie de teme filoștiințifice care sunt străine de opera mai largă a lui Aldous Huxley, un spirit atât de pretențios în gusturile sale în materie de artă și literatură încât Brave New World este mai degrabă o neîmplinire a forțelor sale artistice. Pe de altă parte, avem în limba română celelalte contribuții cu greutate ale lui Huxley în literatura ,,transfrontalieră” a modernității: Barren Leaves (Frunze uscate), Eyeless in Gaza (Orb în Gaza), Point Counter Point (Punct contrapunct), The Genius and the Goddess, o colecție de nuvele, Surâsul Giocondei și, mai nou la editura Polirom, Doors of Perception și Heaven and Hell, două piese de eseistică psihedelică marcate de experiențele personale ale autorului însuși. Îmbinarea dintre ficțiune și non-ficțiunea meditativă este deja o elaborare creativă din tinerețea scriitorului Huxley.

Dar mai presus de toate microromanul pe care, în adolescență, l-am citit cu ochii unui aborigen care se holbează la traiectoria unei comete furioase pe firmament, este Geniul și zeița, recitit deunăzi. Am să concentrez acțiunea în doar câteva rânduri: în anul de grație 1951 (când americanii, chinezii și sovieticii se luptau în Coreea încă nefracturată), un profesor de fizică aflat la final de carieră, John Rivers, îi povestește unui prieten de aproximativ aceiași vârstă, o întâmplare de pe când era tânăr cercetător în căutare de afirmare științifică. Cândva în anii ’20, John Rivers a funcționat ca asistent și ajutor al unui celebru fizician, laureat al premiului Nobel, Henry Maartens, care, în afara minții geniale care îl transformase într-o somitate cu autoritate peste știință, domnea cu aceiași ferocitate a cerebelului și peste familia sa. Soția – a doua în ordinea intrigii – este o superbă tânără numita Katy. Din prima căsnicie a profesorului, Henry avea și o fiică, Ruth, adolescentă în momentul în care Rivers o întâlnește, pasionată de scris poezii și cu un libido de Dolores Haze în continuă expansiune, dar și un băiețel oarecare, spălăcit și important doar ca o proiecție în ecou a celorlalți în roman. Junele Rivers, crescut exclusiv și excesiv de o mamă din clasa de mijloc americană, trecuse pe la școala dură a puritanismului anglo-saxon și la vârsta de 28 de ani era încă virgin. Profesorul Maartens îi oferă găzduire în casă. De aici încolo, pentru patru cincimi din povestire nu se mai petrece nimic deosebit. Suntem rapid convinși: Katy este o super-mamă și o excelentă nevastă, profesorul își poate continua în voie cercetările ermetice, Ruth se îndrăgostește de tânărul Rivers, viața merge înainte cu regularitatea unui metronom care nu dă greș.

Doar că naratorul necredibil (în întregime) John Rivers se îndrăgostește de Katy și aici se produce o ruptură care va ține acțiunea pe loc în cea mai mare parte a romanului: rădăcinile protestante își pierd caracterul dogmatic (pe care Rivers le respinge spre capătul relatării sub forma unei superstiții barbare, practic odioase pentru conștiință), dar își păstrează vibrația epifanică, însă una păgân-mistică. Nevroticul Rivers ajunge chiar să o divinizeze ca pe a doua Venus-cu-șolduri-late pe soția savantului (aparent) rupt de lume, Katy: nu pot certifica dacă suntem constrânși la o reverie romantică sau la o parodie a virginității masculine în plan estetic, dar Rivers restabilește un cult sacru al femeii și supunerea sa domestică sprijină o organizare matriarhală a familiei. Katy este misterioasă ca un sfinx, imprevizibilă ca un fenomen de sine stătător al naturii și aprinsă de o sevă lăuntrică pe care Rivers nu și-o poate explica. Și atunci îi rămâne tremuratul pios al vocii când Katy zeița intră în scenă, vacuizându-se apoi ca o stafie sub forma unui duh incomprehensibil. Pentru un bărbat matur, Katy nu seamănă cu o femeie din carne și oase, ci cu o emanație a sexualității masculine sublimate, o intensă emoție confundabilă cu un act de neîncrâncenată violență. Cu toate că instaurează o tiranie a perspectivei pe care feminismul o atacă ca injustă, Rivers este totuși răpus și îngenuncheat de farmecul zeiței Katy, iar, în același timp, femeia pune în umbră austeritatea rece a omului de știință Henry Maartens, uscat, arid și mort în comparație cu nevastă-sa, pe care, însă, înțelegem că o suge de vlaga pe tot parcursul întâmplării. Nici un misogin nu poate fi, în fond, de acord cu umilitoarea idealizare a femeii, așa cum este ipostaziată Katy Maartens.

Huxley, în schimb, creează un climax pe care îl aruncă dintr-un foc pe tobogan. Mama lui Katy se îmbolnăvește și are nevoie de ajutor tocmai în îndepărtatul Chicago. Zeița pleacă, dar asemeni lui Demeter care aduce toamna și iarna când Persefona descinde pentru jumătate de an în Hades, Katy, departe de casă, îl aruncă pe savant într-o boală misterioasă. Slujnica din casă, cu nume ezoteric, Beluah îl atenționează pe discipolul Rivers că până ce Katy nu va reveni, boala profesorului îl va aduce în marginea morții fizice, ceea ce aproape că se și întâmplă. Dar Katy revine din Chicago, deși mama îi era muribundă, pentru a îi reda viața soțului. Însă, cum arată extenuată – ca și cum ceva s-ar fi stins în ea – vindecarea miraculoasă nu se mai produce. În prima seară de la întoarcerea acasă, Katy intră în camera lui Rivers și, cu nervii ruinați de travaliul ultimei luni, se culca la pieptul acestuia. De aici urmează o noapte aprinsă de îmbrățișări pătimașe și săruturi între Rivers și Katy-zeița. A doua zi Katy arată proaspătă, vioaie, cu forțele vitale restaurate. Aproape că îți vine să zici că s-a hrănit pur și simplu cu sperma jupiteriană a credinciosului ei John Rivers. Drept urmare, profesorul își va reveni, dar pe Rivers îl mustră conștiința (,,ciocăniturile” din cap sunt căința!). Nu și pe zeița care va continua să absoarbă forțele amantului cu o nonșalantă și o naturalețe înspăimântătoare rațional.

Huxley apasă pe o rană deschisă: nu interdicția adulterului sau vreo pasiune incontrolabilă o motiveaza pe Katy (poate pe Rivers – el are conștiința vinovată), ci nimic rațional nu o leagă de lume pe impasibila Katy. Pură monstruozitate naturală sau nu, Katy nu are conștiință și nici ceva omenesc în ea – este o femeie sălbatică, de neînțeles pentru bărbați, o amazoană maternă, care se acuplează cu firescul cu care bei apă. Huxley reciclează arhetipul groaznic al femeii încă nediferențiate de animalul nedomesticit – care produce oroare și poftă de a supune în mascul. Katy este obiectul cărnos al urii dintotdeauna a bărbatului față de femeia pe care nu doar că nu o poate domina, dar rămâne veșnic enigmatică, vrăjitorească, pentru rațiunea sa. Și, pe deasupra, ea îl înșala pe savant – cel care ținea în seiful casei ghiduri pornografice și cărți de psihologie (Freud, Jung) în care pan-sexualitatea este subiect central și care își suspecta femeia de împreunări rocambolești cu doctorul mamei ei muribunde din Chicago. Chiar mă întreb cum se articulează șirul de idei și trăiri dintr-o femeie care își înșală soțul sau prietenul. Este un proces conștient sau unul organic instinctual, nesprijinit rațional ca la Huxley? Ambele orizonturi ,,perverse” dau fiori de anxietate și… plăcere.

Sfârșitul romanului este trepidant ca o secure a tragediei clasice: Ruth, adolescenta romantică și isterizată sexual, îi scrie iubitului ei Rivers o poezie al cărei înțeles este o aluzie pe față la adulterul mamei sale vitrege, obiectul geloziei ei de copilă-femeie. Rivers se pregătește să-și ia un concediu de două săptămâni pentru ca apoi să se rupă definitiv de casa familiei Maartens. Nu însă înainte de a organiza o vacanță de câteva zile la o casă închiriată de la țară – același loc bucolic (Grădină a Edenului?) în care amantul și soția infidelă și-au făcut de cap ultima oară înainte de amenințarea poetic-profetică a tinerei Ruth (crudă și geloasă ca Dumnezeul evreiesc?). Pe drum însă, mașina în care se află Katy-zeița și copiii doctorului se izbește de un camion și, în urma impactului, Katy și Ruth mor, doar cel mic supraviețuind (dar Rivers ne anunță ca o casandră că și el se va stinge mai târziu în invazia americană a Japoniei). El le va relata celorlalți că cele două (deja) femei s-au certat dintr-un motiv care celui mic (și pur) i-a scăpat și Katy, speriată și neajutorată în culmea unei furii omenești, a pierdut brusc controlul mașinii. Este limpede care ar fi putut fi pricina scandalului.

Rivers va pleca din casa doctorului Maartens (căsătorit de încă două ori, inclusiv cu sora obeză a zeiței Katy, și mort la optzeci și șapte de ani) și timp de doi ani va balansa pe marginea nebuniei – până ce o va întâlni pe Helen, soția sa din prezent. Abia în ultima replică a romanului aflăm ca ziua rememorării (comemorative?) este chiar ziua nașterii Mântuitorului și că prietenul lui Rivers ar trebui să conducă cu grijă având în vedere că sunt mulți oameni beți pe stradă.

Beție dionisiacă în onoarea zeiței? Uciderea pansexualiății de monoteismul reprimant? Ura față de viață a creștinilor de care amintea Nietzsche? Transubstanțierea vinului în sângele hristic să fie asociată cu un ritual sacrificial de-al păgânilor?

Romanul lui Huxley tronează într-o ambiguitate sacră provenită din cultele Orientului îndepărtat, dar compoziția uimește prin rafinament, complexitate și excelență artistică.

 

Publicitate

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Geniul și zeița – mitologizarea pasiunii

  1. Anghel zice:

    Am citit-o şi eu p-asta prin adolescenţă şi m-a lăsat buimac. Credeam că faci tu ceva ordine cu comentariul ăsta, dar văd că nu te-ai rupt încă total de mecanismele învăţate la română care te fac să tresari spasmodic „Gheorghiţă-Horus… Lupu-Anubis”. Cred că trebuie să mai aşteptăm. Promit s-o recitesc şi eu peste 10 ani. Poate atunci mă prind şi-ţi zic şi ţie.

  2. Pingback: Geniul și zeița – romanul pretext | Singur pe bancă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s