Mr. Paul

Ca lumea este plina de natangi si batuti in cap, nu-i de mirare, dar ca cei mai multi prosti pretind ca sunt liberi sa-si aleaga cum vor ei destinul transforma prostia intr-un principiu constitutiv al biografiei lor. Dar de ce restul celor cu judecata trebuie sa faca temenele la picioarele unui liberalism prost-inteles (esti liber sa fii neliber?), iarasi, nu inteleg.

Dar poate ca sunt la randul meu un ghem de contradictii irationale, cine stie?

Acum, permiteti-mi sa va servesc o mostra din laboratoarele de prostie englezeasca. Daca in estul Europei omul simplu la cuget este totodata cu portofelul gol (sunt si nenumarate exceptii, dar ele provin din subcultura interlopilor si a gangsterilor) si nu are prea multa scoala (sau educatia sa este rezultatul unor institutii de invatamant in mare masura indoielnice), in Vest, nu lipsa unei maturitati sociale si a profesionalismului institutional constituie scuza pentru prostia de pe strada. Acolo, esti prost pe cont propriu (doar ai sanse materiale sa te educi, nu?), aici, esti un prost in prostimea saraca. De la unghiile negre pana la pronuntia impiedicata, drace, se poate observa de ce haram esti.

Istorioara mea este reala, doar numele personajelor sunt intentionat schimbate. Cineva foarte apropiat are o prietena al carei frate se cheama Vali. Vali, baietas de 23 de ani, adora motoretele, jocurile pe calculator si a avut cateva experiente neplacute cu sistemul de invatamant de pe aci (un Bacalaureat picat, presupun, ii inspira pana in prezent tiradele la adresa scolii). Vali nu este chiar un idiot: are o smecherie de cartier in el si e o prezenta sociala simpatica, parinti care l-au rasfatat, si este cat se poate de ignar. Dupa cum am sugerat, ii place traiul bun dar uraste munca. Detesta ideea de a avea sefi care sa-l oblige sa vina la program si sa indeplineasca sarcini. Cei care lucreaza in sistem 10 ore pe zi ii trezesc un amestec de invidie (fiindca au bani siguri si sunt integrati social) cu scarba (duc vieti in cate nu te poti trezi la 10-11 tarziu de dimineata si sa pui de-un WOW in retea, de exemplu). Vali este gagicar de felul lui (ii place sa manance resturile alterate de la mesele altora), dar considera ca o prietena de lunga durata te face abonat la o gaura sigura (ceea ce, pe undeva, e just). Pe prietena lui o cheama Silvia, are 26 de ani si se straduie sa devina asistenta medicala. La randul ei, nu are amintiri tocmai formidabile din relatia cu scoala (din nou un Bacalaureat care nu a venit la timpul lui). Silvia este mai proasta decat Vali si, pe deasupra, consumata fizica. Nu de boli, Doamne fereste!, ci de fostii ei prieteni, in mare parte motoristi. Consumarea de care vorbesc se traduce printr-o vulgaritate fatisa a vestimentatiei si prin tonul baietos de tafna cu care dialogheaza. Silvia este in fond o fetita de cartier rasuflata, frustrata totusi ca nu si-a terminat studile la momentul potrivit. Fiind obligata de conditile financiare deficitare ale familiei din care provine sa schimbe multe joburi prost sau bine platite (dansatoare, maseuza etc.), Silvia intelege oarecum importanta unei diplome pe langa experienta de munca si stie sa plece capul cand este cazul in fata unora si altora de care depinde. Vali, din motivele deja exprimate, nu are asemenea griji, ba chiar are un tupeu in el de domnul Goe cu rudele apropiate.

Si care este actiunea? Pai, intr-o oarecare zi Vali se trezeste ca de obicei tarziu si ii graieste Silviei: “Fata, hai sa facem si noi niste bani. Multi si repede. Ce idee ai?” Si Silvia, finuta nevoie mare (ea il iubeste pare-se pe Vali, pe cand el pe ea nu – dupa propria-i declaratie), ii povesteste ca intr-o vreme ea facea video chat cateva ore zilnic si “scotea” o suma frumusica la finalul lunii. Vali sta un pic pe ganduri si se decide pentru folosul amandurora ca ea ar trebui sa se apuce iarasi de meseria asta, sa faca rost de cateva prietene si sa-l ia pe el drept administrator, sef, poate chiar antreprenor. Bineinteles, pentru inceput, totul la negru, intr-un apartament de-al unei amice de-a Silviei (alta video-chatista),

Si se apuca fata babei cu baiatul mosului de treaba. In primele doua luni, Vali face rost de calculatoare, cateva web-camuri bunicele. Silvia, care, desi masculina in purtari, este o romanca get-beget cu cur ok (dar tate mici si un tatuaj demential pe burta) fara a fi frumoasa, incepe sa isi exerseze din greu limba engleza pe livejasmine.com si isi gaseste lejer cativa abonati. Pentru mine, faptul ca sunt unii care vor sa o ia la laba conversand cu unele care isi dau sutienul jos doar dupa cati eurodolari bagi de pe card in site-ul de mai sus este suma imbecilitatii omenesti. Dar aud ca meseria functioneza destul de eficient si ca unii chiar se “imprietenesc” cu fetele care fac video-chat. Alarmanta este insa duplicitatea morala a intregii circumstante: pe de o parte o mana de fete care ofera cuvinte clisee (in regim yahoo messanger) si care, doar pe bani grei, se pipaie si se masturbeaza intr-o gratuitate estetica a erotismului (practic, nu comit nimic imoral – iar pana si masturbarea in vazul alora este un maximum istoric al decorporalizarii sexuale livrata drept trufanda), iar pe de alta parte niste barbati care platesc o iluzie pseudopersonala de cea mai joasa speta se umilesc din lasitate in fata unora. Variantele filme porno, siteuri de matrimoniale, escorte, iesitul la agatat sau clasica gagica ii sperie, pesemne. Dar ei se imbata cu fictiunea ca au “prietene”, oricat de aberant ar suna.

Dar sa revenim la firul epic. Intre timp, Vali povesteste ca a adunat cateva miare bune in cateva luni. El vorbea de vreo 7000 de dolari, dar eu am avut si inca am rezerve vis-à-vis de sumele vehiculate de un baietas caruia ii place, ca dupa blocurile gri, sa braveze cu reusitele sale. Silvia parea multumita de performantele ei, cu toate ca cealalta video-chatista (o grasulie spalacita, cu bidoane grele si curul cat o banita) o intrecuse: isi gasise pe unul care ii facuse cadou vreo 10000 de dolari in acelasi numar de luni. Iarasi, imi blindez mefienta la asemenea auzite.

De unde vin musterii? Cine o freaca strasnic la fetele de Romania? Rusi bolnavi de sex, mongoloizi curiosi, italieni parosi? Nu domnilor si doamnelor, ci fala lumii, avangarda democratiei mondiale, patriile bunastarii: americani, englezi si australieni.

Silvia pusese mana pe doi clienti fideli: un american din Kentucky, Charlie, carpenter de profesie, dar cam zgarciat la bani si, da, iata-ne ajunsi si aici, Mr. Paul, un englez din Exeter, UK. Charlie avea totusi aventuri, tragea de fiare si era doar curios. A reusit chiar sa viziteze Romania curand dupa ce o cunoaste pe Silvia, dar parea genul de american care nu se fereste de la a baga mingea in ate fara sa simta ca ar da bani pe asa ceva. Din cate am inteles, Charlie avea o incredere in sine a la Robinson Crusoe, iar romancele ca Silvia intrau in categoria larga a lui Friday. In fine, el nu este prea relevant in context.

In schimb, Paul beats the record, ca sa zic asa. Dupa doar doua luni, Vali ii propune Silviei un nou plan de actiune, un nou theatre of war. Bagand de seama ca Paul voia id-ul de mess al Silviei, Vali o spijina in demersul ei si intre britanicul luminat si romanca de Militari se stabileste o relatie mai stransa. Atat de stransa incat Vali si Silvia renunta complet la afacerea video-chat canalizandu-si supremele eforturi pe seama englezului flegmatic si rece. Mr. Paul detine cu niste amici o firma de import-export motorete ieftine din China. Fie ca le vinde pe continent, fie pe insula, Mr. Paul sta ok cu scorurile la portofel, desi raspunde greu si incoerent la declaratia de venituri: ba ca ar castiga 4000 de lire pe luna, ba 2700, Mr. Paul se lasa pozitionat in clasa de mijloc a Marii Britanie. Mare Anglia asta cu cetateni harnici si intreprinzatori ca Mr. Paul! Deci, cum actiunea lasa a se presupune, Paul se inamoreaza de Silvia, iar Vali, la locul sau de martor, om de afaceri si spectator, se indragosteste brusc de amandoi. Si iata ca in cateva saptamani Silvia incepe sa primeasca suma modesta, dar tihnita, de 500-600 de lire pe luna din partea englezului iubitor, pe care il tine la telefon cat o factura de 200 de lire pe luna, pe care tot Mr. Paul o plateste, daaaah. Now we’re talking business, cum ar zice J.R. Ewing. La un moment dat, Paul viziteaza Romania, merge la Bran. Il cunoaste si pe Vali, fratele Silviei. Adevarul este ca Vali la 1,65, cu par lung, slab ca o scandura, dar cu pachetele de muschi pe corp, jucator talentat de Monopoly si macao, ar putea fi fratele mai mic al oricui. Paul plateste intreaga deplasare montana, inclusiv o bucata substantiala din cheltuielile cuplului care i-a insotit (sora lui Vali si prietenul ei, ruda de care am amintit la inceput). Paul se intoarce in miticul Albion, iar Vali si Silvia se muta chiar intr-un apartament inchiriat, asa, ca fratii. Frati cam incestuosi, as marturisi.

Lunile ce-au urmat au fost presarate nu numai de romantismul virtual al cuplului Paul-Silvia, ci si de cel asezat burghez al perechii Silvia-Vali. Doar ca Paul, cu inima sa mare de englez descins din regatul lui Richard the Lionheart, o cheama pe Silvia la Londra. Nu o data, ci o data pe luna. Ce sa facem? Unde dormim? Punem si de-un sex cu Mr. Paul? Silvia, altfel femeie libera, conchide ca este scarbita de lipsa de barbatie a lui Mr. Paul, dar fiind o chestiune de afaceri, se va sfatui cu Vali. Aici Vali, cu imaginatia sa de bucurestean oriental, intervine si o invata pe Sivia ce ar trebui sa faca: “Fata, nu ti-o tragi direct cu el ca se invata. Ii faci si tu o laba, poate i-o sugi, il iei incet, cu picuratorul… si dupa ce apuca sa cotizeze ca lumea mai vedem” Nu are talent de capitalist in el Vali, nu seamana cu prudentii si circumspectii, reformistii graduali ai stramosilor lui Paul, stapanii lumii? Chapeau, mai Vali. Silvia consimte. Merge la Londra, chiar pana in Exeter, ii place fetei Vestul, isi da seama ca sunt soiuri diverse de idioti pe lumea asta, joaca un teatru perfid cu Paul si il ciuguleste de bani pe englezoi.

Partea buna este ca nu face nici macar un sex oral cu Paul (zice ea ca asta a fost partea buna – ma crede daca o iau de buna?), partea excelenta este ca am poposit si eu in Londra in aceiasi perioada si am baut cateva pints cu Paul. Pe banii lui, normal, ca toti ceilalti din grup. Ce gentleman galant, aproape ca imi dau lacrimile cand ma gandesc la purtarea sa impecabila, scrobita ca un frac englezesc intr-o seara elitista la Covent Garden! Dar sa ii facem o descriere: eu presupuneam ca aduce cu vreo pocitanie pipernicita, rupt in cur de urat ce e, oligofren de i se scurg balele pe masa, cu o doaga lipsa si molipsit de ticuri si spasme iesite din fire. Da’ de unde, ma inselasi! Mr. Paul, la cei 30 de ani ai lui, era de inaltime medie, zvelt, blond, bine legat din mijloc, oarecum timid si foarte in banca lui. Va jur cu mana pe inima ca este un englez tipic dragut (iar Anglia abunda in albinosi dintosi si pistruiati), chiar inteligent, desi un pic timid. Ce mi-a displacut la el era cretinismul social atroce: deschis fata de toti, nu intelegea nimic din glumele noastre deocheate si chiar din aluzile pe care le faceam. Era atat de tolerant cu fiecare incat parea incapabil sa particularizeze felurile noastre de a fi. Pur si simplu se ferea sa judece caracterele celorlalti si sa articuleze o opinie personala! Cand i-am cerut inca o bere si am facut un misto ieftin pe seama buzunarului sau fara fund – gluma pe care un roman betiv ar fi interpretat-o ca replica de snapan – Mr. Paul a chicotit bland precum o oita simpatica si mi-a dat o bancnota. Nu stiu daca isi controla superb gandurile si reactile sau daca doar nu le avea, dar Mr. Paul ne-a creat tuturor senzatia ca, fiind normal, merita de zece mii de ori ca Vali-Silvia sa-l traga pe sfoara.

Ne-am intors in tarisoara, bucurosi de vizita. Ce a urmat? O iarna care a inceput tarziu si in care nins pana in primavara. Si Paul? Mr. Paul i-a cumparat si livrat Silviei o motoreta Kawasaki de 6000 de lire (taxele de transport si inmatriculare le-a suportat tot dumnealui, ceea ce face costul final mai mare), care a hibernat in garajul meu de la tara, pe langa sumele lunare modeste de care aminteam. Si Vali? Nu stiu daca a convins-o sau nu pe Silvia ca trebuie sa se reinventeze in ale marketingului si sa-l satisfaca macar din palma pe Paul, dar prin martie anul curent tin minte ca ea urma sa-i ceara niste bani pentru o operatie urgenta la ovare, interventie care nu mai suporta amanare daca Paul o iubea intr-adevar. Am mai aflat totusi ca Paul fusese casatorit – desi nu divortase – si ca acum traia singur in Exeter, ca avea trei case pe acolo si o mama dominatoare. Am apucat sa vad chiar o poza a neispravitului in costumul lui Adam, pe care i-a trimis-o Silviei ca semn al dragostei ce-l lega de ea.

Din primavara nu mai m-a pasionat personajul si insistentele sale de a se casatori cu Silvia – ultima gaselinta a acestui Romeo din Devon. Sa trag o concluzie, sa imi spun parerea? Il las pe cititorul care a rezistat pana in acest punct al nararii sa gaseasca un rost bucatii de viata europeana pe care i-am relatat-o.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s