Blasfemie

Cea mai grosolană forma de a îl jigni pe Dumnezeu consta în a te strădui să-l cobori la nivelul tău: urcăm în amontele blasfemiei pure pe calea superstiției. Când îi văd pe unii care îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cea mai mică realizare a vieții lor (când ei sunt responsabili în mare măsură de ceea ce duc la bun sfârşit) sau când blesteamă tăria pentru defectele lor de caracter, care i-au adus în anumite situații neplăcute, imaginea unui Dumnezeu-amuletă, pe care îl porți la cingătoare, mă dezgustă şi mă irită cum nici nu va puteți imagina. Prin aceasta nu țintesc să afirm că fatalitatea şi rolul unor cauze, asupra căror nu deținem nici un control, ar fi superflue: liberul arbitru nu este niciodată mai liber decât îi permit legile naturii, fondul genetic, clima, fiziologia şi un oarecare hazard incontrolabil. Însă, chiar şi în tragica situație de a fi nişte păpuşi frământate între degete de soartă, cât de scârbavnică şi pestilențială este purtarea celui care, atunci când câştigă la loto, dă fuga la biserică să plaseze câteva acatiste Marelui Samsar, celui care, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru orice mărunțiş, se pregăteşte să-l tragă la răspundere cu prima ocazie, când propria prostie (mai rar decât jocul Providenței) îi aduce necazuri. Superstițiosul seamănă cu un om beat care, dacă se trezeşte teafăr în patul său dimineața şi nu mai ține minte cum a ajuns acolo, îi mulțumeşte din inima lui Dumnezeu că l-a cărat pe el, uşuraticul, până acasă, iar dacă acelaşi bețiv deschide ochii încercănați într-un şanț puturos, între zoaie şi gunoaie, începe să profereze jigniri: ,,Unde e dreptatea pe lumea asta Doamne? Mă dezic de tine nemernicule.” De parcă Dumnezeu îşi petrece fiecare clipă în serviciul tău, iar pentru felul în care îți împlineşte dorințele egoiste trebuie să-i dai ,,bacşişuri” grase: o laudă deşănțată, o închinăciune de sicofant, bani în cutia milei, recompense pentru preoți, ce mai?, doar doreşti să-ți cumperi un loc de veci în Rai. Superstițiosul presupune despre Dumnezeu că, asemeni unui slugi fidele neremunerată convenabil, oricând cel de Sus, care-ți face servicii, îşi poate retrage mâna binevoitoare şi să îți otrăvească mâncarea şi traiul. Nicicând nu iese Dumnezeu mei ferfenițit ca în relația cu superstițiosul fidel, pios, duminical şi filistin…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Blasfemie

  1. M. zice:

    Da, excelent, in fine, ideea.

  2. paul zice:

    Un text alert, cu subiect si predicat. Ceva mai mult umor n-ar fi stricat. Prea mult dispret, inutil, daca nu daunator. „…superstitosul fidel, pios, duminical si filistin…”, un final bun.

  3. Anghel zice:

    Amuzant că dau peste postul ăsta tocmai azi, după ce ieri am resimţit ce s-ar putea numi o criză mistică. Să vezi cum a fost:
    Stăteam aşa întins în pat cu o durere de spate. Durerea asta mă pălise în dimineaţa zilei de ieri, în timpul micţionării matinale. Atât de crunt m-a pălit încât era să leşin cu mecla-n buza closetului. Nu, nu de durere – eu sunt un dur, scrâşnesc şi mă fac că trece – ci de frică. Da, de frică că de data asta e groasă: cozi lungi la consultaţii cu doctori nepăsători şi inapţi, radiografii, operaţii, luni de stat în pat la recuperare, toate astea, ba chiar şi unele prea melodramatice ca să le dau în scris, mi-au trecut prin faţa ochilor într-o fracţiune de secundă străfulgerată de durere sciatică coborând pe piciorul stâng până la degetul mic.
    Aşa şi cum ziceam, stăteam eu în pat încercând să găsesc o poziţie în care vertebrele mele să steie relaxate şi să se… vindece. Da, aşteptam să se vindece. Şi cum stăteam io aşa am zis că să-i dau cu puţin Qigong că poate se vindecă mai repede. Şi dintr-o dată mi-am dat seama de ipocrizia ateismului meu dipreţuitor de bigoţi. D’alde d-ăia de care zici tu că se milogesc cu „dă şi mie” la doamne-doamne. Păi da, care-i diferenţa între unul care se roagă să-i repare barosanu vertebrele şi altu care are senzaţia că prin meditaţie şi imagistică autosugerată şi le repară singur cu energie culeasă de la Mama Natură şi Tata Univers? Amândoi trăiesc cu iluzia că au un cuvânt de spus în privinţa necruţătoarei legi a cauzalităţii care ţine ca o contabilă riguroasă socoteala: dispoziţie genetică (o adenină-aici o cytozină colo) + mutat dulap x 52 + cărat valiză x 121 + sex în picioare x ####CENZURAT#### + etc. etc. = ai belit belengheru. Măcar ăla de se roagă are ceva mai mult obraz, nu-şi închipuie că face el treaba direct, apelează la un specialist.
    Da, se-ntâmplă tot mai des de la o vreme să-mi dau seama ce măgar sunt. Buba e că fiecare astfel de revelaţie vine cu o porţie corespunzătoare de mândrie pentru cât de umil şi înţelept devin, a cărei vanitate o sezisez imediat cu dezamăgire umilă, pe care, dac-o simt înseamnă că nu sunt totuşi chiar atât de măgar, şaşmd şaşmd….

  4. Vicuslusorum zice:

    Sper ca nu esti Anghel pe care-l stiu eu…

    • Anghel zice:

      cât de mulţi oameni crezi că-ţi citesc blogul ca probabilitatea ca 2 dintre ei să se numească Anghel să nu fie mai mică decât aceea de a câştiga la loto?
      😀

  5. Vicuslusorum zice:

    Da, e bine atunci. Am avut impresia ca nu esti tu, dar acum, judecand statistic, sigur esti tu. Nu ma intreba de ce am crezut initial contrariu.

  6. Anghel zice:

    Înţeleg, înţeleg. Nu ţi-a plăcut stilistica mea de baltă. Dar n-a fost ca să te contrazic în vre-un fel (am văzut că nu-ţi place să fi contrazis pe blogu tău) ci doar ca să-mi exprim şi io un gând aşa în acelaşi context.

  7. Anghel zice:

    vălei! a ieşit cu prea puţin
    „i”. a se edita/şterge/trece cu vederea.

  8. Vicuslusorum zice:

    Mi-a placut stilistica ta poznasa. Am crezut ca ma iei un pic la misto, dar nu m-am suparat. Accept sa fiu criticat Anghel, intotdeauna de tine si de unii care gandesc. Dar acum ce vrei sa ma fac cand am de-a face cu tot felul de partari uneori? Si ador sa fiu contrazis. Asa, pot contrazice la randul meu. Iar la scandal sunt ca pestele in apa.

  9. Anghel zice:

    Nu dragul meu Vicky, cum să crezi că te iau la mişto? Am vrut doar să ofer din mica mea experienţă un exemplu uman care se confruntă cu transcedentalul în modul tranzacţional de care vorbeai tu. Eu, subiectul povestiri, fiind însă unul dintre acei ipocriţi (zişi şi atei) care privesc cu dispreţ bigotismul şi linguşeala „credinciosului” tău.

    Ce am uitat să adaug în povestioara mea – şi cred că e totuşi relevant faţă de subiect – este că în timpul aceleaşi zi am văzut şi o viespe care se plimba pe geamul camerei păcălită cum se lasă insectele de transparenţă, încercând să iasă afară pe acolo pe unde nu se poate. Aşa că m-am ridicat din pat cu chiu cu vai şi am eliberat-o cu grijă prinzând-o într-un pahar şi punând-o apoi în dreptul geamului deschis. În gândul meu mi-am zis că acum Mama Natură şi Tata Univers mai degrab-o să m-ajute că de, am fost şi eu la rândul meu băiat de treabă.

    • vicuslusorum zice:

      Cam filistin sentimentul de traire pagana a unor simboluri descarnate („Mama Natura”, „Tata Univers”), dar extrem de frumos gestul tau. Intelegi: gestul tau fata de viespe, nu si fata de Mama Natura, Tata Univers? Sa citesti ce-am bagat azi pe blog. O sa te irite cat ai zice peste, dar cred ca am dreptate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s