Doctori fara pacienti

Sa ma infig sau nu si-n asta? Jignesc, ranesc sau cutremur unele schelete de minciuni? Hai sa ii sfasii si pe ei, desi, cu muschii lor pricajiti, nu sunt deloc importanti in ecuatia vietii sau a societatii in ansamblu. Azi-noapte m-am harjonit in gluma cu un prieten bun de-al meu, baiat cu o inteligenta peste medie, limba ascutita, logica impecabila si, pe deasupra, doctorand la o facultate dintr-un stat vestic, unul din acelea care detine o economie top 5 in Europa. Dar, dupa cum deja banuiti, inteligenta teoretica (nici nu ma ambitionez sa o includ aici pe cea sociala) nu se potriveste de obicei cu o anume conduita morala care se numeste si caracter. Dupa mine, la cate am observat din jur si judecand dupa ce am si trait, ma doare-n cot de morala oficiala, care este o porcarie antinaturala, o schema ipocrita. Deci my friend nu prea are caracter atunci cand instinctele il instiga sa se impuna, sa fie cel mai tare, primul in orice competitie, in genere, numarul unu la orice capitol atunci cand se formeaza un grup (minim el si oricati prosti). Frumos, ce sa adaug? Baiatul are si el ceva cojones, acum nu stiu cat de mari, dar simte nevoia sa le umfle si sa ni le arate.

Ghiciti voi asupra cui si-a revarsat el testosteronul de smecher: pe noi, noi astia, taranii amarati si primitivi din est, fata de care – parafrazez cat se poate de usor – se simte al dracului de superior fiindca face o munca inalt calificata si este platit cu 1700 de euro pe luna. Bun, bravo lui! Traieste in Occident, ce pot sa spun? Castiga intr-o luna suma pe care fetele din unele platouri TV din Dacia Felix le fac intr-o ora-doua de futai! M-as fi asteptat sa se compare cu ele sau macar cu un director de banca din Romania, un notar, un fotbalist, un IT-ist bun, un antreprenor de succes (exista si din acestia?), vreun “smecher” local, avand in vedere ca isi ia leafa dintr-o tara care are de 5 ori PIB-ul Romaniei. Nu, dumnealui se faleste ca este mai potent in bani decat profesorii, doctorii si, eventual chiar, pensionarii penultimei economii din UE.

Daca prietenul meu ar fi spalat parbrize prin Madrid ca sa-si cumpere o masina second hand cu “clima bizonica” la bord, as fi tacut din gura aici. Dar nu, la naiba! El este unul din elevii/studentii de top ai Romaniei care au parasit teritoriul ca sa “studieze” la scoli inalte si sa isi vada de meserie la un inalt nivel. Evident ca poarta o ranchiuna societatii de rahat din care provine. Eu il inteleg si il apreciez ca a plecat sa faca si el bani ca doctorand bursier, mult mai mult decat ar fi facut aici ca cercetator si asistent universitar angajat pe perioada nedeterminata, dar sa-mi bage povestea cu “meritul” si “profesionalismul” exclusive care l-ar fi indemnat sa emigreze suna ca povestea (pe care nu contenesc sa o folosesc des) cu “I swear to you man… The hooker gave the money back.” Sigur, sigur bai Moise al stiintei!

Insa chiar aroganta asta ma calca pe nervi: categoria din ce in ce mai larga a unor tineri emigranti care nu stiu decat sa invete, sa dea examene si sa ia note mari si care traind intr-o bula academica protectoare, calda si materna in statele gazda (o placenta groasa in care fumeaza, beau, se drogheaza, fac turism academic pe la scoli de vara, scot articole hipergeniale in grupuri de 3-4 o data la un an), au ei totusi impresia ca stiu ceva despre societatea din care au fugit sau in care au poposit (oare cat timp?). Studenti intarziati (unii chiar adolescenti batrani daca le studiezi comportamentul infantil si hobby-urile imature) cu acte in regula, doctoranzii nu au cel mai adesea nici o experienta de munca notabila, nici un contact dur sau macar moale cu legile pietei libere, iar, in plus, nu provin insa din medii sociale sarace sau umile din locul oribil in care, trist, s-au nascut, ceea ce i-ar fi facut mai constienti de nevoile si suferintele semenilor lor. Infumurarea, orgoliul si gradul de distorsionare a realitatii celor care nu traiesc in campus (majoritatea, normal!) ii conditioneaza sa fie dependenti de wishful thinking, optimism radios in plan personal, dar si de meteahna de a fi si-n vise excesiv de egocentrici si sociofobi (mai putin elita lor, singura societatea pe care o cunosc, daca au idee si de aceea, gandindu-ma ca mai mult studiaza singuri printre straini). Prinsi intre doua lumi pe care nu le inteleg la nivel mediu sau cotidian, dispretuitori si verticali in plan teoretic, servili si conformisti practic, cei mai multi dintre ei vor fi poate, Doamne ajuta!, sclavi de mare valoare prin multinationale, dar nu acolo vor ei sa fie injugati. Dar, pentru niste bistari si o camera de camin, doctoranzii au verva, incredere in sine, ei sunt the top of the world, diferiti, speciali, viitorul le este pavat in aur, societatea ii va primi cu flori, lacrimi si paine la pieptul ei, ii va urca pe podium si ii va scalda in medalii olimpice, le va admira creativitatea si geniul.

Iar noi, taximetristii si prostimea bucuresteana, zoaiele acestea ignorante, stupide, necitate academic, noi, cei care nu am auzit de peer review, noi, animale mediocre, oooo, ca si fratii din Vest care au o meserie utila social si traiesc 8-9 ore zilnic intr-o fabrica, scoala, spital etc. (nu sub umbrela linistitoare a studentiei eterne cu program de voie), de-abia asteptam sa ne lasam condusi de aceste faruri ale omenirii emancipate. Cum vor pune ei prostia si salbaticia noastra pe nicovala profesionalismului, unde vom fi ciocaniti de postdoci. Juram ca nu vom protesta si o sa-i admiram chiar si cand ne rup in doua spatele: ca asa suntem noi, prosti, dar dispusi sa recunoastem puterea creierelor care gandesc fantasmagorii, nu? Hai sa vedem aceasta revolutie istorica fara precedent.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Doctori fara pacienti

  1. Anghel zice:

    Frumos spus acolo mai sus, dragă Vicky. Dă-mi voie să te completez pe ici pe colo din perspectiva unui alt cerşetător pe la faclutăţi străine şi să încerc să te fac să-nţelegi.

    Eu sunt cerşetător (în devenire… sper) la departamentul de propagandă al Marii Maşinării. Mai precis sunt unul dintre aceia care participă cu analize sofisticate de date şi caricaturi matematice ale comportamentului uman (zise şi modele) în discuţii extrem de importante despre organizarea sistemului nostru producător de păpică şi acoperiş.

    Da, problemele despre care ne dăm noi, economiştii, cu părerea sunt de o importanţă extremă pentru fericirea şi propăşirea neamului omenesc spre exemplu: să fie taxate veniturile din capital la 15% sau colo către 20%. Să aibă şomerii indemnizaţie de loc, pe un an sau 3? Precum poţi observa din întrebările emblematice de mai sus, prea multă libertate de mişcare nu este şi pe lângă ele ni se mai dă tema ocazională să explicăm cum că faptul că există oameni care au putere de dumnezei asupra vieţilor altora, care mor otrăviţi de (ne)mâncare şi gârboviţi de muncă nu este decât rezultatul unei cauzalităţi naturale, unei auto-organizări inerente vieţii în privinţa celor lumeşti. Nu se vorbeşte niciodată de o adevărată inginerizare economică a sistemului ci doar de mici ajustări mai la dreapta sau mai la stânga, de făcut în primul rând în numele eficienţei şi în al doilea rând al echităţii, iar aceasta din urmă doar atâta vreme cât este relevantă pentru menţinerea primei. Pe scurt, proprietarii acestei planete încă nu s-au înţeles 100% dacă e mai bine să munceşti sclavii 16 ore pe zi sau să-i laşi să se mai şi odihnească un pic, nu de alta dar ca să nu-şi piardă total productivitatea sau mai rău să-şi zboare creierii. Şi pentru că ÎNCĂ nu s-au înţeles au inventat meseria mea ca să adune date şi să creeze teorii şi să determine naibii o dată pentru totdeauna unghiul exact la care se aplică biciul pe spinarea taximetristului, IT-istului, corporatistului şi da, chiar şi a cercetătorului, fie el fizician sau propagandist.

    O aroganţă soră cu cea despre care vorbeşti o văd mereu printre confraţii mei chiar şi atunci când nu ne raportăm la cetăţeni ai vre-unei ţări Măicuţă-Bătrână-Cu-Brâul-De-Lână care aşteaptă în părăsire într-un est relativ să primească şi ea un blid de Skype, un pumn de bloguială, o jumăta-dă-kil de vizită estivală: pe la mare, pe la munte, pe la ţară, pe la aeroport şi hop – din nou la revedere. Mă uimeşte până la stupefacţie foarte des această aroganţă a unor propagandişti atât de buni în ceea ce fac şi atât proşti şi rupţi de lume încât ajung să-şi creadă singuri urzeala şi zic cu convingere: „la muncă, tu-vă-n gură de nespălaţi!”. Ce-i drept mai sunt şi alţi intelectuali de top, mai cinstiţi, care nu lucrează la maşinăria de propagandă ci robotesc acolo pe mica lor tarla, caută bozonaşii, combină chimicalele …stai că deja ne îndepărtăm din nou de la prezumţia de nevinovăţie.

    În fine, să mă întorc la ce vroiam să spun, pentru că chiar vroiam să spun ceva. Ceea ce nu înţelegi tu – şi este normal să nu înţelegi pentru că n-ai trăit-o pe spinarea ta – este faptul că expatul cercetător are NEVOIE să privească în urmă cu aroganţă şi dispreţ. Dacă n-ar face-o ar înnebuni. Imaginează-ţi că pentru a săpa în linişte şi cu burta plină pe tarlaua ta cu bozoni trebuie să accepţi să-ţi vezi familia şi prietenii dragi din copilărie de vreo 2 ori pe an – în cel mai bun caz. Trebuie să accepţi să n-ai cu cine să-mparţi o glumă, nu pentru că nu s-ar prinde blondu de conotaţii şi referinţe ci pentru că pur şi simplu nu înţelege de ce e amuzant că „râdem, glumim, da-n incintă!”. Trebuie să mai accepţi şi să fi privit cu neîncredere nemeritată şi să ţi se răspundă că seara de party pentru studenţii expaţi este miercuri la cârciuma X atunci când întrebi şi tu colegi „Bă, care merge la o bere?”. Eh, spune-mi tu cum ai putea să accepţi toate astea fără s-o iei razna dacă nu-ţi creezi şi tu acolo un mic complex de superioritate, un „Da, dar în ce mocirlă se scaldă ăia acasă, mai bine mi-e mie aici. Şi da, io n-am ajuns aici că-s un laş şi că n-am avut tupeul şi coaiele să fac bani şi să trăiesc ok cum aş fi putut dacă mă făceam doctor, avocat sau biznisaş în ţara mumă, că minte aveam oricum destulă să fac ceva decent. NUUUU, io am ajuns aici pentru că sunt dotat frate, pentru c-am muncit pe brânci şi am transpirat şi am luat examenele toate cu 10 în timp ce ăilalţi care învârteau combinaţii şi jmecherii le copiau de nota 8. Dar nu ştiu ei săracii, nu ştiu în ce ignoranţă se scaldă, cât de departe sunt de adevărurile sublime ale ştiinţei făcute cum trebuie.”

    E adevărat că subreprezentat îcele de mai sus pura şi cinstita satisfacţie intelectuală a muncii bine făcute care şi ea atârnă totuşi în balanţă. Dar nu-i aşa, tu cercetător expat, că-n nopţile în care ploua în draci pe cămăruţa ta de cămin, şi-aveai examen greu a doua zi şi ţi-era dor de mă-ta şi de-o bere cu fractu, nu-i aşa că-n nopţile alea ţi-ai clădit tu zidul în timp ce copilul din tine refugiat în cel mai ascuns colţişor al creieraşului tău genial stătea chircit cu genunchii la gură şi se legăna încet înainte şi-napoi îngânând: „ce bine mi-e mie aici, ce nasol era acasă, ce bine mi-e mie aici, ce nasol era…”

  2. Vicuslusorum zice:

    Dreaga Anghelica,

    Bagat-am de seama ca faci un picut misto de mon cher, acest pezevenghi, urmas direct din Baba Dochia, Traian si Decebal, si ca pici oleaca pe langa dunga.

    Eu nu zisei ca voi luati mai putin de 9,999999 la examen si ca nu va munciti pe branci cu toceala, cu imbranceala si ca pe langa melteanul de Dambovita, voi treceti drept zeitati ale cunoasterii. Fereasca-ma Arhitectul Universului de a-i jigni pe acesti Mani si Lari ai cunoasterii autentice!

    Nu cred ca te-am facut nici cersetor, nici membru al vreunui paranoic Sistem supranumit „Marea Masinarie”. Dimpotriva: eu apreciam ca o duceti ca niste lorzi geniali (dar cam boemi si indolenti) pe langa astia de aici, de la mine de pe felie, care sunt vai si amar de ceafa lor. Iar despre Sistem, de exista asa ceva (voi poate, mai inteligenti ca mine, aveti acces la el pe calea… examenelor muncito-tocite de care am amintit, dar eu nu am reusit in directia asta: mea culpa ca nu stau bine cu examenele, desi nici la copiat de 8 nu ma pricep), parca voiam sa va spun, de-mi permiti, ca voi sunteti oarecum…cum sa-i spun?… oarecum pe, pe, pe langa…da, da, pe langa realitate. Da, da, am zis-o, fie-mi cu banat.

    Ce sa spun despre spinoasele probleme economice pe care le-ai ridicat? Nu-s de calificarea mea, umila si joasa, dar presupun ca oamenii de afaceri, politicienii si cetatenii acestei lumi (in care intru si eu, pe acolo, prin colt) sunt dornici sa va asculte, sa va sprijine ideile sublime, sa… sa… sa… sa plece capul rapusi in fata intelectului. Of, ma intelegi tu cand zic ca pana la urma Castalia e peste tot?

    Iar nevoia psihologica de a te simti superior fata de ce ai lasat in urma (temeinicia celor lasate in spate!) ca sa nu va consume inferioritatea de a fi straini, emigranti, pe dinafara suna cam sentimental si cam penibil pentru niste oameni devotati intelectului si stiintei maximale. Adica, eu stiu ca sunteti si voi oameni si aveti corazon, dar eu raman la parerea mea ca niste supraoameni ca voi sunt dincolo de Acasa Tv, ce naiba? Daca nu, vorba unui cautator de bozonasi, man the fuck up!

    In fine, eu totusi cred ca tu nu pici in tagma acelor aroganti gregari care se masoara in euro (sau pounds, sau USD, sau ce foreign currency preferi) cu noi, viermii umili din Estul Europei (nu am aceiasi impresie legata de baiatul cu cozonaci… pardon, ce prost is… bozonasi). Noi, astia la gramada, vatmani, doctori, profesori, economisti, curve, jurnalisti, noi, lumea peste care voi domniti din balon si ne indicati viitorul. Atentie doar la curenti: sa nu ajungeti prin Laponia!

    Al Dvs. etern devotat,

    Vicky de la satra

  3. Anghel zice:

    Nu fac mişto de nimeni iar ceea ce poate ţi s-a părut a fi ironie era defapt exact ce cred şi simt. Cercetătorul expat de mai sus sunt mai mult eu decât şi-mai-sus-pârâtul.

    Îţi pare melodramatică încheierea mea? Nici nu mă surprinde. Dar te asigur că nu e cu nimic cabotină. Mi-am dat seama de lucrurile astea de vreo câteva luni, când în sfârşit subconştientul meu s-a răsculat împotriva mea pentru amputările pe care am încercat să i le fac şi a început să mă tortureze cu flash-uri idilice ale celor mai sordide colţişoare de Bucureşti.

    Cât despre (poate prea lunga) tiradă despre aroganţa şi prostia economistului de serviciu, era mai precis un denunţ împotriva Castaliei, care nu numai că nu e peste tot, ba mai rău este putredă: Jocurile se fac sub îndrumările unui Magister Ludi preocupat de putere şi nu de cunoaştere.

  4. Vicuslusorum zice:

    Hei, economia a fost initial o treaba gospodareasca si apoi una de piata. Nu ai cum sa te lupti cu dorinta economistului de putere asupra celorlalti. Este fireasca, oricat de intricate este vocabularul pe care il foloseste. Eu nu vad totusi ceva rau in asta: unii sunt facuti sa conduca, sa domine, sa se impuna, multi sunt predestinati sa asculte si sa ia sfaturi. Trebuie sa tinem puterea sub control prin competitie si critica. Si nu cred ca trebuie sa trasam o demarcatia clara intre „turma” de pe strada (eu de felul meu nu sunt elitist: de aceea poate vine si furia mea atunci cand observ lucruri anapoda si oameni care gandesc gresit si au ajuns prosti) si „cercetarea” si „lumea academica”. Eu cred ca sunt universuri intelectuale in care cantitatea de lucruri care merge bine, dar si resturile, sunt comparabile cu ce are loc si intr-un galantar, si-un zgarie-nori, si-n Cartierul Rosu. Un fel de echilibru universal de mici erori si mici adevaruri in care vointa de putere isi spune oricum cuvantul.

    E greu sa nu ai nostalgii pentru locurile unde ti-ai trait copilaria si adolescenta: trebuie sa fii o bruta sa nu te gandesti cu drag la cine erai acum ceva vreme si la felul in care timpul zboara. Plus ca poate si Bucurestiul are farmecul sau, pe care noi cei de aici, obisnuiti sa ne uram orasul si existenta in comun, nici nu-l bagam in seama.

  5. Anghel zice:

    Întrebarea dacă faptul că unii trebuie să se scalde în privilegii şi alţii trebuie să se chinuie de pe-o zi pe alta este sau nu natural şi inerent relaţiilor de economice între agenţi raţionali şi autointeresaţi este una la care nu m-aş hazarda să arunc un răspuns răspicat. Dar pot să-mi închipui că ceva poate fi putred atunci când acest mesaj este livrat celor oprimaţi şi tembelizaţi de vestitori care sunt plătiţi de către cei privilegiaţi.
    Cu părere de rău, credinţa mea este mult prea slabă ca să-mi ofere suficient relativism moral încât să pot să nu trec de partea celor rele mai-sus-presupusa minciună.

  6. Vicuslusorum zice:

    Ultimul tau paragraf mi se pare obscur. Nu inteleg la ce te referi. Te exprimi chiar mai intortocheat decat mine uneori.

  7. Anghel zice:

    Ok, întâi să fim siguri că amândoi vorbim despre acelaşi lucru. Eu m-am apucat să comentez ceea ce am priceput din răspunsul tău de ieri. Şi anume cum că reducerea tuturor relaţiilor între oameni fie ele de natură economică sau ştiinţifică la relaţii şi echilibre de putere este rezultatul unei magnifice arhitecturi fireşti. Suspectez că detaşamentul cu care faci această apreciere vine din convingerea că această arhitectură este divină şi, chiar dacă dincolo de înţelegerea noastră, benignă – altfel n-ai încerca să mă linişteşti cu un fel de: „asta e ordinea lucrurilor”. În mod paradoxal o astfel de viziune se confundă pentru mine în multe privinţe cu una relativistă.

    Pentră această de mai sus întrezărită imagine a lumii spun eu că nu am suficientă credinţă.

  8. Vicuslusorum zice:

    Da, poate m-am resemnat relativist. Dar ai putea sa-l intrebi pe prietenul tau (al meu pretinde ca nu mai e) ce a fost cu zvacnirea sa de orgoliu ranit si de megaego pus la colt de a ajuns nu numai sa nu imi ofere argumente ca ma insel (doar ca il atac, ca nu sunt genul care sa ii compatimeasca pe ceilalti sau sa simta nevoia de a ii ajuta si ca il invidiez, zice el), ci si sa ma declare neprietenul lui (dovada ca prietenia dupa el tine de suveranitatea uneia din parti, si mai putin de parerea celeilalte: dupa logica sa aplicata, doi oameni sunt prieteni pana cand unul a renuntat a mai fi prieten si, dupa o vreme, ii declara ruptura: dar inainte de ruptura, ce prietenie a fost?). Dupa mine a fost o rabufnire de forta, de orgoliu, ca sa-mi arate ca el este mai tare. El are cojones pana la urma si ia o decizie energica fiindca este moral, are principii – deci caracter. Deci, ceva foarte similar cu relatiile de putere de care nu esti tu asa sigur Anghel.

  9. Anghel zice:

    Ha-ha! Mi se pare mie sau începem s-alunecăm din bloguială intelectuală-n bârfă? Cred c-ar trebui să ne retragem într-o conversaţie privată câtă vreme mai avem şanse să scoatem basmaua curată.

    Un singur lucru îndrăznesc să-ţi spun în mod public despre al nostru prieten: cu el prietenia se bazează pe sentimente, nu pe relaţii de putere. Problema este că sentimentele, oricât de înălţătoare ar fi ele uneori, se pot şi manifesta la suprafaţă, doar la suprafaţă, mai agresiv şi brutal decât relaţiile de putere care-şi poartă bătăliile cu zâmbete false şi gânduri ascunse.

  10. Victor zice:

    Cand spui

    El este unul din elevii/studentii de top ai Romaniei care au parasit teritoriul ca sa “studieze” la scoli inalte si sa isi vada de meserie la un inalt nivel.

    de ce folosesti ghilimelele? Nu asta a facut? Sau oare din complexul tau de inferioritate, trebuia sa te legi cumva, in mod gratuit, si de aspectul asta?

    „se simte al dracului de superior fiindca face o munca inalt calificata si este platit cu 1700 de euro pe luna.” – Sa te simti superior ca faci o munca inalt calificata e perfect in regula. Cine naibii se simte superior doar datorita salariului? In lumea asta banii se castiga pe o gama foarte variata de seturi de abilitati, de la smecherie de strada pana la inteligenta si pana la capabilitatea pur atletica de a fugi cu marfa furata in carca. Nu cred ca prietenul tau se simte superior fiindca face 1700 de euro pe luna, ci pentru ca ceea ce gandeste in munca lui nu e accesibil decat unei elite. Si are dreptate.

    „Eu il inteleg si il apreciez ca a plecat sa faca si el bani ca doctorand bursier, mult mai mult decat ar fi facut aici ca cercetator si asistent universitar angajat pe perioada nedeterminata”

    Din nou, tot ce poti gandi sunt banii. Dar la stadiul cercetarii in domeniul ales de el din Romania te-ai gandit? Te-ai gandit ca oricat ai sti, aici nu ai posibilitatea sa faci ce vrei pentru ca NU EXISTA MIJLOACELE TEHNICE SI FONDURILE NECESARE? Sa nu mai pui si ca elita romaneasca in domeniu e binecunoscuta lui, invatand direct de la ei pe parcursul facultatii, coroborat cu faptul de notorietate ca elita mondiala e in universitatile din strainatate. Aici nu ai ce invata. Banii sunt doar unul din multele motive OBIECTIVE pentru care un cercetator in domeniu alege sa plece din Romania. Gresesti enorm ca te rezumi doar la atat, fara sa consideri celelalte numeroase fatete ale problemei.

    „o placenta groasa in care fumeaza, beau, se drogheaza, fac turism academic pe la scoli de vara, scot articole hipergeniale in grupuri de 3-4 o data la un an”

    In primul rand, gresesti generalizand ca existenta lor se rezuma la bautura, droguri si scoli de vara.
    In al doilea rand, gresesti incercand sa compari articolele lor cu o scriere literara. Un articol stiintific trebuie sa indeplineasca niste rigori extinse, nu poti sa emiti o idee asa pur si simplu, s-o pui pe un site sau intr-o revista. Faptul ca tu bagi o ciorba, te caci sanatos si p’orma iti vine sa scrii nitel despre futai sau mai stiu eu ce nu cred ca e comparabil cu ceea ce presupune o lucrare stiintifica. Mai mult, lucrarea aia stiintifica poate fi punct de plecare pentru multe altele, si in ceva timp o sa ai tu parte de un trai mai comod, care sa-ti permita sa scrii tomuri intregi despre futai.

    „doctoranzii au verva, incredere in sine, ei sunt the top of the world, diferiti, speciali, viitorul le este pavat in aur, societatea ii va primi cu flori, lacrimi si paine la pieptul ei, ii va urca pe podium si ii va scalda in medalii olimpice, le va admira creativitatea si geniul.”

    Din contra, cercetatorii nu sunt apreciati atat de mult cat ar trebui. Exemplul clasic e ca dupa o operatie de succes in care e folosita ultima tehnologie in domeniu si se salveaza in extremis viata pacientului, raspunsul standard e „Thank God, e un miracol ca am scapat”.

    “Iar noi, taximetristii si prostimea bucuresteana, zoaiele acestea ignorante, stupide, necitate academic”

    Pai normal ca nu te citeaza academic nimeni cand scrii despre futai si curve. Nu vad unde-i problema

    „(nu sub umbrela linistitoare a studentiei eterne cu program de voie)”
    Asta miroase a invidie la maxim. Faptul ca unii pot face o cariera din asta aparent te infurie, nu?

  11. Vicuslusorum zice:

    Omule, stai linistit ca m-am gandit la tot ce mi-ai spus tu mai sus inca de dinainte de a scrie articolul. Inteleg ca dupa tine sunt ros de un complex de inferioritate, sunt invidios si ca scriu numai despre futai si curve. Pai, ce pot sa zic? Daca atat ai inteles din blogul meu inseamna ca mai bine nu-l citeai (daca l-ai citit). Te las sa lucrezi in solda de idei a „doctorilor fara pacienti”. Pe gratis, desigur.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s