Gradina lui Epicur

Nu sunt niciodata mai bucuros, mai plin de viata si nu ma simt mai fericit decat atunci cand uit de mine insumi si viata mea se rezuma la a fi un sprijin, un catalizator de emotii si un indemn pentru prietenie. A fiinta pentru semenii mei si a-ti trai imponderabilitatea in constiinta: nepretuit moment de bucurie. La fel de neprecupetite si dogoritor de frumoase sunt extazele mele in fata grandorii si frumusetii naturii, mai cu seama primavara: spectacolul fertilitatii debordante si minunata zeita Flora pe care o iubesc pana si-n ultimul fir de iarba inrourat de gloria diminetilor ma purifica de mine insumi. Daca a disparea n-ar fi altceva decat o eternitate petrecuta langa ceilalti atunci n-as muri chiar degeaba – caci fara rost se intampla adesea sa ne stingem. Faptul ca ceva traieste astazi si poate fi deja mort maine si ca nimic nu este mai acceptabil decat trecerea dintr-o stare in alta ma convinge – desi nu ma stiu in stare sa explic ceva atat de absurd – ca timpul nu exista. Suferinta in univers ma ultragiaza ca un act criminal la adresa fiintei mele secrete, ca o napastuire si-un tropot in intimitatea unui altar: recrudescenta, pofta de a te desfoia sub lumina soarelui cald si placut la atingere, miros de pamant, de sange pleznind de sanatate, robustete organica, substante divine care se contopesc fulgerator cu patima tineretii eterne, fecunditate nebuneasca, dans si obnubilare a mortii si a intunericului, talazurile sarate ale marii. Slava si renastere a materiei: visul meu in surasul unei nimfe. Universul este un extaz permanent – o sacra betie in care vii se succed mortilor ca intr-un mars funebru si vesel totodata. Carnaval si carusel cu acelasi recital si alti recitatori: punctul exterior din care pendulul lui Foucault dirijeaza cu fixitatea inerenta intregul cosmos prin ochii cristalini ai Marelui Arhitect. Cine nu poate iubi minunata si ingrozitoarea sa creatie? Cine? Noi suntem una cu ritmul respiratiei sale care dilata si contracta hotarele vietii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Gradina lui Epicur

  1. laurapanait zice:

    Imi suna bombastic si atat. In mine n-a trezit decat perplexitate. Nu inteleg de ce nu-mi place. Pentru mine e o aglomerare de cuvinte ce vor sa excite la diapazon inalt de nu mai aud nimic.

    • Vicuslusorum zice:

      Da, suna cam tras de par, dar l-am scris sub imperiul unei emotii pe care o poti socoti falsa dar care e probabil puerila. Intentia a fost de a comunica o stare de spirit personala, nu afirmatii apodictice cu privire la ceva rational.

  2. Vicuslusorum zice:

    Asta e.

  3. paul zice:

    Un moment de exultatie, cu reflexe gidiene, grandilocvent, perfect pardonabil.

  4. Vicuslusorum zice:

    A propos de Andre Gide, cel cu Jurnalul de 4000 de pagini. Din adolescenta am ramas fermecat dintre romanele scrise de el (si cred ca le-am citit pe aproape toate) de Fructele pamantului, care, cred eu cu subiectivitate, este ultima tasnire de poezie autentica din lirica secolului al XIX-lea. Citez un fragment, de dragul bombasticitatii:

    „Beții – a stomacului gol, cînd ai plecat cu noaptea în cap și cînd foamea nu mai e pofta de mîncare, ci amețeală; a setei, cînd ai hoinărit până seara.
    Cea mai fragedă masa era atunci, pentru mine, excesivă ca dezmățul și gustam, dupa aceea, liric, intensa senzație a vieții. Atunci, vaporul voluptuos al simțurilor mele făcea ca fiecare obiect cu care veneam în atingere să devina un fel de fericire palpabilă.
    Am cunoscut beția care deformează ușor gîndurile… Îmi amintesc de o zi în care ele păreau să iasă unele din altele, ca cilindrii din binocluri; penultimul părea întotdeauna cel mai subțire; dar dupa aceea ieșea din el unul și mai subțire. Îmi amintesc de o zi în care gîndurile deveneau atît de rotunde, încît, într-adevăr, nu mai aveam altceva de făcut decît să le lași să se rostogolească. Mi-amintesc apoi de o zi, în care erau atît de elastice, încît fiecare lua pe rînd forma tuturor, și invers. Alteori păreau doua paralele care vor să ajungă în fundul veșniciei.
    Am cunoscut beția care te face să te crezi mai bun, mai puternic, mai respectabil, mai virtuos, mai bogat etc. – decît ești.” (Fructele pămîntului. Noile fructe, p. 98, BPT, 1968, trad. Mona Rădulescu, H. R. Adrian și Corneliu Rădulescu).

  5. laurapanait zice:

    Suna minunat !
    Cu atat mai de neinteles mi-e Jurnalul lui care m-a plictisit. Eu ma astept ca din jurnal sa cunosc sufletul scriitorului. Daca nu-mi place omul din jurnal nu inteleg sa fie altfel scriitorul. Cum sa ai rezerve de delicatete si sa nu le folosesti si-n fiecare gand din zi?

  6. paul zice:

    Nu merge „frageda” ci „frugala”….dar la fructe ma gandeam si eu, „roman” al senzualismului impenitent care sfarseste un secol francez de literatura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s