Amintiri

De regulă amintirile nu sunt bune de nimic. Se alege praful de trecutul nostru și timpul le îngroapă in oblivion pe toate. Mă gândesc că am pierdut câțiva ani din viață studiind lucruri savante doar pentru o diplomă (care acum nu-mi este de folos decât pentru sufletul meu), că am iubit aiurea și pe cine nu trebuia (iarăși, ani după ani pe care aș vrea să-i pot uita și din care să păstrez doar morala: degeaba iubești dacă ești batjocorit pentru așa ceva) și că, într-un final, lumea ,,celor mari” era doar o altă amăgire cu mari împliniri ale vârstei adolescenței. Oare există un rost, o logică, o structură, un înțeles în viața noastră? Nu mi se pare: nimic nu are sens. Dar să rămâi pesimist din cauze ca acestea? Să fim serioși: nu ar trebui să fim întristați nici măcar din prima clipă. În definitiv, cel mai adesea viața le echilibrează pe toate în așa măsură încât nimeni nu părăsește această lume în pierdere sau în câștig. Ieșim din scenă înfrânți pentru prea multe victorii ale vieții sau victorioși după tot atâtea înfrângeri. E de preferat o soartă modestă și liniștită, fără rupturi și desprinderi în sus sau în jos.