Sistemul capitalist

Ce fel de oameni ne vrea societatea globala in ansamblul ei? Axioma: cu cat o tara este mai bogata, cu atat este mai capitalista. Ergo, tarile sarace sunt neintegrate in fluxurile de productie si consum mondiale. Lema: cu cat un individ traieste intr-o societatea mai bogata, cu atat el insusi este parte a productiei de masa, adica un produs in circuitul capitalului prin cele cateva huburi mondiale.

Demonstratie: fiecare ne raportam la sinele nostru ca la o sursa de stimulare a placerii. Noi suntem cantitatea de placere pe care ne-o administram zilnic. Ceilalti si obiectele pe care le detinem (de la case, masini pana la telefoane, haine, experientele de viata) sunt latura cea mai adanca din noi. Exteriorizarea este maxima, intimitatea minima. Conturile noastre de Facebook sunt scena pe care vindem viata audientei generale. Cu cat suntem mai intens valorificati ca marfuri (poze exotice, calatorii de vis, locuri de munca bine platita, compania unor oameni bine imbracati, mult plimbati, bine integrati social), cu atat ne simtim mai fericiti cu noi insine. Altfel spus, noi insine = ceilalti. Tot ce nu poate fi cumparat si vandut ca stimul al placerii nu exista.

Concluzie: la nivel psihologic, capitalismul ca modus vivendi creaza un model uman. Care este acesta? Depinde de nota forte sau slaba a hormonilor din noi: un tip dotat cu concentratii de hormoni normale va fi egoist, indiferent la tot ce nu-l intereseaza direct, harnic ca un robot (fara implicatie personala in ceea ce face), cu emotii setate pe butonul default, incult, politicos, sociabil (nu prietenos!), dornic sa se plimbe, sa iasa in oras, sa rada in hohote de si din nimic, sa dea multi like-uri pe FB, sa bage taggs la greu, sa traiasca in universul sau de distractii: obiecte, oameni. Cand ceva simte ca ii lipseste in viata, depresia se rezolva printr-un unic remediu: si mai multe plimbari, mai multe cumparaturi, mai multi amici. Acesta este Vestul. O gradina zoologica cu copii maturi biologic.

Dar cel cu exces hormonal? Si el internalizeaza mesajul capitalist, dar intr-o versiune turbo, radicala. Banii sunt ce-si doreste cel mai tare. Totul trece prin ei. Munca sa nu conteaza, nu-l stimuleaza. Salariul si prestigiul companiei – marimea sa cotata la bursele lumii – il innebunesc de placere. Jobul sau este adrenalina salariului lunar. Spatiile comerciale sunt raiul sau. Tot ce poate fi cumparat ii stimuleaza apetitul lacom. Hormonalul nu se poate satura din nimic: el traieste deja in orizontul urmatoarei placeri consumate. Pentru el, ceilalti sunt doar obiecte. Cele mai calde sentimente pentru semenii sai dateaza dinaintea adolescentei. Sentimentele ii sunt joase si reci. Doar banii si placerile a tot ce poate fi cumparat il incita. Succesul social si afisarea sa sunt tinta vietii sale. Empatic este un monstru. Pe el nu-l intereseaza ce simt si ce cred ceilalti, ci doar cum se pozitioneaza pe piata in raport cu ei. Egalii de temut, rivalii superiori sau inferiorii banali? Cam ca pe LinkedIn. Nervos, surescitat, paranoic, dominator, de un dinamism patologic, hormonalul modern adora spatiile aspetice si neutre: autostrazile, mallurile, aeroporturile, plajele sablon. Nefericirea sa este a unui psihopat: de ce altii mi-o iau inainte? Hobby horse-ul sau este puterea. Placerea perversa de a fi stapan, manager, head of, CEO, CFO, self-employed. Obsedat sexual, psihopatul capitalist cauta viata din reviste. Daca nu arata ca-n poze este de calitate inferioara si trebuie returnat. Va cere chiar un refund pentru nemultumirea sa de consumator. Ratiunea ii este o masinarie simplista si dura. Creierul ii zbarnaie doar la ce se afiseaza pe piata, in rest este dirijat de adrenalina planurilor de maine. Afisarea publica a bogatelor sale satisfactii ii vine usor. Invidia sau admiratia altora ii confirma cat de multa dreptate are. In anumite circumstante, nu s-ar da inapoi de la acte de furt, omucidere, pedofilie, zoofilie, consum de droguri injectabile, atata timp cat stimulentele puse la dispozitie de piata mainstream nu mai fac fata sevrajului de a avea, uza, arunca. Si, normal, accesul sau la sufletul celorlalti este imposibil. Rafturile magazinelor sunt incarcate de toate sufletele de pe lumea asta.

Intr-un cuvant: niste copiii dementi, dar cat se poate de malefici si inocenti in acelasi timp.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s