Carturari, opozanti si documente – profilul unei societati absente

Unele obsesii isi dau duhul si cadavrul se cristalizeaza intr-un text, paznic al memoriei care nu iarta. Tot astfel cu volumul recent al jurnalistului profesor universitar Gabriel Andreescu, Carturari, opozanti si documente. Manipularea Arhivei Securitatii. Cartea s-a bucurat deja de cateva cronici prin presa culturala, dar efectul sau asupra incrancenatelor dispute publice va continua sa intarzie, dupa indemnul odios ca “despre ceea ce nu se vorbeste se prea poate nici sa nu existe”, modalitate prin care status quo-ul nu numai ca se perpetueaza, dar capata si rigiditate.

Ceea ce cred ca trebuie spus fara drept de apel inca de la inceput este ca despre comunism in perioada sa de destramare revolutionara s-a vorbit mult, dar parca niciodata de ajuns. Detinem nenumarate titluri serioase despre subiect, dupa cum, la fel, numarul cartilor proaste se ridica la cote surprinzatoare (de la regizorul ceausist Sergiu Nicolaescu pana la grafomanul securist Alex Mihai Stoenescu, un fel de Pavel Corut travestit in istoric, trecand prin istorici intentionat rau-informati ca Larry Watts sau indivizi obtuzi la nivel de intelect de genul jurnalistului Cartianu – discipol al unui Cristoiu presupun -, toata lumea are impresia ca poate sa desnoade misterul “Revolutiei” romane). Ne aflam in posesia a doua versiuni standard asupra momentul Decembrie 1989: una conspirationista, cu agenti sovietici din abundenta care au orchestrat imperialist desfasurarea evenimentelor si cu oameni (geo)politici locali care au inchis, americano-sovietic, ochii prieteneste, cealalta dand pe afara de buni romani, inimi curate, caractere iubitoare de tara si natiune (natiunea in sensul ei tare, burebisto-ceausist), care l-au inlaturat pe sultanul Ceausescu si dictatura, “uitand” ca la randul lor sedeau supusi, uleiosi si oportunisti in jurul tronului familiei princiare pana mai ieri.

Printre ultimii ii gasim (dar in tabara opusa a celor care se prespune ca “au confiscat Revolutia romana” daruind-o cu mare pompa si in folos personal domnului Ion Iliescu si ciracului sau Petre Roman) si pe cvasidisidentii cu legaturi in Vest, poleiti intelectual si adeptii Romaniei ca tara occidentala prin veleitati si realizari, anticomunisti si “de dreapta” (conservatorism de la Burke et al. citire + scoala austriaca de economie + Isaiah Berlin, K.R. Popper, C. Milosz, Kolakowski, Aron, Besancon si miriada de sovietologi si kremlinologi americani) si cei care lupta cu ideologia comunista si relicvarile sale marxist-leniniste la doua decenii de la inaugurarea primului fast food american in Romania. Taberele mai sus amintite se ciocnesc, se rasucesc pe un picior, fac tulumbe, se dau chiar peste cap, jura pe sange, pe Biblie, pe morala lui Hayek, pe orice gasesc la indemana ca ei detin adevarul, bibliografia/hagiografia si reputatia publica pentru a hotara cu privire la caderea regimului Ceausescu.

Meanwhile, numai noi avem idee cum stateam tupilati dupa televizor in ajunul si in zilele Revolutiei, admonestandu-i si acum pe “nebunii” care au iesit pe strazi ca la un meci din ultimii ani ai regimului si s-au ales cu cate un glont pe undeva si poate chiar cu un carnet de revolutionar (spornica afacere la inceputul anilor ’90, comparabila doar cu bisnita de produse ieftine din Turcia australa). Cat priveste mitul comunismului, eu chiar ma intreb de ce Lucian Boia nu l-a demitizat inca. Cum se poate ca o societate traditionala, cu o experienta fascista tulbure pana in 1944, condusa de o elita nationalista sa poata fi in scurt timp educata pe linia marxist-leninista? Era tara sub ocupatie sovietica pana spre finalul anilor ’50, isi scria Roller istoria daco-slava, lucrau din greu Chisinevschi si Roller la rotitele culturale romano-sovietice, dar chiar se poate ca o natiune de tarani analfabeti, epuizati moral de traiul pauper, sa treaca brusc de la oi, vaci si recolte direct la invatatura lui Marx? Si erau cei responsabili cu indoctrinarea mari talente propagandistice sau doar niste megafoane ineficiente ale unor sloganuri de import cu iz marxist-leninist? Pe scurt, au inteles ceva romanii in afara de cultura publica a consemnului la ordin din ideologia regimului totalitar care ii trimitea pe marile santiere ale tarii si ii obliga sa traiasca la bloc? Viata la bloc – culmea socialismului romanesc, sa nu uitam. Porcii in spatele complexelor de blocuri de la marginea oraselor, micii pe platforma arondata cladirii de locuinte, gradinita cu plante acoperite de sticle din plastic care mai se gaseste si astazi in unele cartiere bucurestene, macarele, potretul lui Ceausescu deasupra tablei din scoala draga – oarece apa calda, un inconstant curent electric, o Dacia pe cincinal, cunoastem socialismul romanesc. Si comunismul ca idee? Cine l-a trait? Cine l-a simtit? Cine a crezut cu indaratnicie in asa ceva? Nu-i de mirare ca Romania, inainte de a avea un Havel al sau post-revolutionar, nu s-a bucurat nici de un ganditor semirevizionist ca Lukacs sau de un savant marxist precum Kolakowski. In Romania, marxismul – ce durere si ce oroare – nici macar nu a creat scoli sau curente de gandire in perioada regimului comunist. Sau Athanasie Joja era marxist, cu predilectia sa pentru Aristotel? Sau Dumitru D. Rosca cu a sa pledoarie pentru Hegel era comunist? Sau social-democratul carierist Lucretiu Patrascanu? Intelectualii romani care citau poncife din Marx si repetau obsesiv cateva uzate clisee marxist-leniniste se ocupau sa il aseze langa Lenin pe Ceausescu in vederea ocuparii unei pozitii academice mai bune sau pentru dobandirea unui oarecare avantaj – degeaba facem pe nebunii: societatea romaneasca nu a fost niciodata comunista, ci la gramada oportunista, cinica si nevertebrata moral, dincolo de orice conducator. Cand George Calinescu scria o carte in care figura pe coperta expresia simpatica “am fost in China noua” (ori poate Calinescu optimist anticipa China de azi?) sau Lucian Blaga ticluia un articol presarat cu sintagme pro-regim, ei se plasau cat se poate de aproape de ce au inteles intelectualii romani din comunism: un mijloc de a face cariera academica (de ce I.D. Sarbu s-a tinut tare?). De a avea carti publicate, de a se bucura de deplasari in strainatate, de a scrie la reviste, de a ocupa o pozitie de asistent, lector, conferentiar, profesor, chiar academician. Idem pentru orice profesie din Republica Socialista Romania. De cand a ajuns oportunismul sectar intr-o societate inca primitiva si doar pe alocuri modernizata sa tina loc de “comunism”? De pilda, fortand nota, cand a fost protocronistul vulgar Corneliu Vadim Tudor de stanga? Sau poetul kitsch Adrian Paunescu? Conceptul de baroc fascisto-comunist nu explica nimic, doar acopera spatiul gol al ideologiei absente si indica simptomatic dificultatea de a clasa cu limpezime vertijul de conceptii contradictorii imbratisate de regimul comunist din Romania.

De aici si nevoia de a studia arhivele Securitatii cu atentie, cu parcimonie anticomunista, asa cum procedeaza Gabriel Andreescu. Habar nu am caror interese este aservit Gabriel Andreescu. Vom afla probabil in curand. Tabara anticomunista de dreapta vegheaza la panda. Cartea cuprinde cateva foste articole, actualmente capitole avandu-i in centru pe intelectualii romani care in perioada 2000-2012 s-au bucurat de a fi inrolati post festum in categoria selecta a “colaboratorilor si informatorilor Securitatii” inainte de 1989 pentru ca in ultimii ani sa fie pusi la zid si executati de imorali si “jeguri”. Cine citeste presa a auzit sigur de “securistii” Adrian Marino, Nicolae Breban si Mihnea Berindei. Daca oricare dintre cei trei ar fi lucrat la Securitate nu am mai fi auzit insa de ei, avand in vedere ca CNSAS-ul functioneaza legal din 2008 ca un organism ce protejeaza identitatea fostilor/actualilor angajati ai SIE, SRI etc. Exista securitate nationala fara securisti? Cu siguranta ca nu: exista in schimb pensii mari pentru securistii gerontocrati, dar si retele de securisti care fac afaceri direct din Parlament si (nu) figureaza in topul celor 300 de milionari romani. Securitatea este hartia de turnesol a coruptului kapitalism romanesc. Supralicitez in chestiunea securitatii capitaliste: a revolutiei romane, avand in vedere ca nu am asistat la o schimbare (doar biologica, in sensul in care securistii au si ei copii) a elitei politice din tara.  Oligarhia birocratica, dupa cum sustineau unii socialisti interbelici romani, nu? Una peste alta, Adrian Marino face inchisoare ca detinut politic, scrie carti solide de istorie intelectuala (preferatele mele sunt cele dedicate lui Alexandru Macedonski), se plimba prin afara, merge pe la Securitate pentru a le explica pe cine a vizitat, ce Snickers a mancat, cu cine de la Europa Libera s-a intalnit, fiind asa o cerea legea nr. 23/1971 – “o piesa normative dintre mai multe, impunea cetatenilor romani sa anunte orice contact cu persoane venite din strainatate” (p. 220). Cum a ajuns Mihnea Berindei mare “securist” ne lamureste prietenul sau Gabriel Andreescu, dar pentru mine ca cititor naiv este mai important sa observ cum Europa Libera era un obiect de cult in galeria de trofee a Securitatii romane. Oare mai sunt si alti securisti nedescoperiti (poate unii chiar angajati ai fostei politii politice, nu doar semnatari si bieti informatori) prin anturajul nobil al “Monicilor”? Iar Nicolae Breban, megalomanul ridicol care pentru cariera de “mare scriitor” (azi intrat rau la apa, practic un exponat de Antipa al Academiei) ar fi fost in stare sa-si vanda si mama pe un tiraj glorios, face figura trista de om fara noblete si caracter. Cat priveste romanele sale, le-a judecat cineva la intreaga lor valoare? Tot in volumul consistent documentat al lui Gabriel Andreescu il aflam pe un adevarat aristocrat, boier dupa neam, nu doar dupa minte, care, un detaliu nesemnificativ mentionat si de biograful sau Tudorel Urian, incasa si sume modice (cinstite) pentru “colaborare”, stimatul francmason si Maestru Venerabil din trecut Alexandru Paleologu (la randul lui fost detinut, dar recunoscator cumva regimului ca i-a deschis ochii la muncile grele ale campului, pe care in capitalism le-ar fi contemplat distant din sareta), cel care si-a recunoscut, intr-o alura romantica, trecutul de informator al Securitatii, cu toate ca, judecand obiectiv, probele colectate de infama institutie a statului roman sunt la acelasi nivel cu cele ale “securistului” Nicolae Balota, figurand totusi in “topul celor mai scarbosi informatori” dupa jurnalistul N.C. Munteanu, vocea principala de la Europa Libera prin anii ’80. Un alt fost boier, anume Constantin Noica, este un alt reputat “prieten” al Securitatii, dar nu aceea fictiva pe care discipolii sai se prefac a crede ca o juca dialectic pe degete cu planurile sale de “antrenor cultural” al culturii romane, ci cea reala, care il obliga cumva sa fie docil, slab si afectat psihic de prezenta unui securist in viata sa. Daca am fost malitios in randurile de mai sus, atunci imi cer iertare fata de Alexandru Paleologu si Constantin Noica, oriunde s-ar gasi pe lumea cealalta: suferinta lor a fost una reala si nu este locul sa radem de greselile unor oameni aflati in cateva clipe ale vietii la un punct de a fi zdrobiti psihic de un organ politienesc secret al RSR-ului. Greselile lor sunt de iertat si de inteles in teratologia comunista, dar sigur nu asa cum doresc discipolii lor, care vor sa iasa ei insisi imaculati si in asteptarea libertatii – precum cele zece fecioare biblice – din „temnita” comunista prin diminuarea simbolica a slabiciunilor umane ale maestrilor lor. Un ultim loc in galera cu fosti “securisti” il ocupa Mihai Botez, matematicianul dizident ajuns ambasador in Statele Unite dupa 1989. Am inteles pozitionarea domnului Andreescu, dar chiar sa nu aminteasca dumnealui faptul real ca Mihai Botez facea parte din familia extinsa a tovarasului presedinte Ion Iliescu? Sa trecem cu ingaduinta peste asemenea detalii diavolesti de stricta rudenie.

Cam cu atat si-a umplut zilele Securitatea romana decenii la rand: cu intelectuali, unii cu ani grei de puscarie in spate, cu urmarirea unor poeti ca Dorin Tudoran, cu scriitori arivisti, cu persoane avide dupa functii culturale etc. Si restul? Angajatii Securitatii raman pare-se epurati pe vesnicie: ei nici nu conteaza in trama odioasa pe care o tes. Dar ce ne facem cu alte zone decat cele intelectuale? Doar s-a scris si s-a citit sub comunism, altceva nimic? Ferice de asemenea veacuri in care doar Adrian Marino merita o chelfaneala pentru colaborarile sale (si pentru antipatia sa antipaltiniseana). Unde e totusi restul si rostul lumii? Dupa ce paravan se ascund? Au iesit de la spectacol in strada printr-o usa din dos? Sa intelegem ca doar intelectualii se indeletnicesc cu executiile simbolice (post mortem)? Chiar sa fie o mare scofala daca Noica a ramas pana la batranete simpatizant legionar in adancul sau de cautator al „spiritului romanesc”? Corect, dar vorbim de o tara cu 20 de milioane de suflete, cele mai multe nascute dupa 1945. Ce are de spus Securitatea despre ei? Gabriel Andreescu pune aceleasi intrebari retorice. Oricum, fara vina sa, cartea in discutie creaza cititorului o stare de apasare interioara ca dupa o fapta imorala.

Slava cerului ca avem pe cineva care mesterind la liste de nume (despartite pe din doua: autori academici veritabili, personaje grobiene si malefice) izbeste cu toiagul lui Moise in cartea rosie a comunismului: atunci cand nu avem nelamuriri privind perioada comunista, putem apela cu incredere la istorile personale ale politologului de renume mondial Vladimir Tismaneanu. Pentru el, stalinismul ramane o problema de eternitate, iar reprezentantii sai in Romania una de toponimie in cartierul Primaverii. Pentru Gabriel Andreescu, Securitatea transgreseaza granitele oricarei ideologii, fiind mai degraba o chestiune murdara de sociologie si psihologie colectiva sub un regim al despotismului oportunist. Aviz cititorilor interesati de subiect: lectura deprima.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Carturari, opozanti si documente – profilul unei societati absente

  1. Pingback: Intelectualii valahi | Vicuslusorum's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s