Lucian Boia între frați

S-au scris și se vor mai scrie cărți despre intelectualitatea românească. Intelectualii în România sunt cei mai reprezentativi pentru multe dintre calitățile și defectele societății în ansamblu. Se poate să nu amintim câțiva autori în viață, la rândul lor parte din lumea intelighenției, care s-au ocupat cu confrații lor în ale spiritului în cărți care i-au consacrat la noi? Mă gândesc, de pildă, la Marta Petreu, numele universitarei din Cluj care îmi vine cel mai repede pe limbă. Apoi îmi fuge gândul la Alexandra Laignel-Lavastine, Sorin Lavric, Florin Țurcanu, Cristian Vasile, Gabriel Andreescu (mai nou), Paul Cernat, Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Andrei Terian, Dan C. Mihăilescu (un soi de bârfitor talentat) și mulți alții, poate mai justificați decât unele nume pe care le-am aglomerat din memorie aici. Corect ar fi să recunoaștem că s-a încercat o istorie personală, glisând în biografic de multe ori, a principalelor personalități din cultura română și foarte rar o analiză sistematică. De ce nu s-a pus la punct o sociologie culturală locală, de ce nu o deconstrucție a intelectualului român? O punem pe seama absenței unei tradiții serioase în științele socio-umaniste în România și care așteaptă încă să se sincronizeze în continuare cu occidentul academic la acest palpitant capitol.

Între timp, Lucian Boia, poate cel mai cunoscut istoric în rândul marelui public (mai degraba mic la ce populație alfabetizată pretinde a deține România), și-a încercat și el condeiul ascuțit cu intelectualitatea noastră jucăușă, poate prea ludic-infantilă uneori. Cartea se cheamă Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, lucrare îmbunătățită și adusă la zi în ultimul an, nu că ar fi suferit mari schimbări în comparație cu prima ediție. Problema, de o putem numi așa, cu Boia nu are de-a face cu faptul că este un istoric care nu își iubește țară, aşa cum susțin unii naționaliști ipocriți, care au făcut atâta rău societății românești în orice regim au apucat să trăiască. Nici măcar faptul că este evreu nu ar trebui să ne deranjeze. Zigu Ornea, Paul Cornea, Tudor Vianu au fost la rândul lor evrei, George Călinescu se trăgea dintr-un părinte țigan, ce importanță are ponderea genetică alogenă dacă nu ești un xenofob de modă veche? Este oricum o chestie de prost gust să fii naționalist astăzi. Dar nu văd de ce am fi totuși complet indiferenți la moștenirea etnică – luați-o ca pe un bemol personal. În țările în curs de modernizare ,,originile” sociale contează pe stradă, la cafenea, în Parlament, la bordel…

Marea problemă, deloc imaginară, cu Boia este că atunci când scrie despre România nu știi precis în ce tabără stă. La noi, totul este, din tradiție, o operațiune de coterii și de grupuri mai mult sau mai puțin obscure (mai degrabă mai puțin). Atunci când se ocupă de Jules Verne, de celălalt sub chip de fiară, de spații imaginare etc. ne e clar: Lucian Boia este un relativist cultivat, care demitologizează. Un meritoriu istoric francez.

Dar ca român? Ce ne facem cu Lucian Boia ca parte din românitate, care, de bine, de rău, există?

Nu vorbim aici de mitologia științifică a comunismului, un exercițiu util de demascare a imposturii. Nici măcar Istorie și mit în conștiința românească nu este o carte care să suscite discuții cu privire la istoricul român Lucian Boia ca personalitate integră și onestă academic. Chiar și când exagerează în unele locuri (știu că un istoric clujean inteligent a încercat să demonstreze nu doar că Lucian Boia exagerează, ceea ce nu ar fi în sine o pricină de gâlceavă, ci că minte aproape peste tot, ceea ce e din cale-afară de straniu), Lucian Boia nu servește intereselor tagmei antinaționaliste, a cosmopolitismului de extracție iudaică, cu bani de la evreii americani, cum cred unii debili mintal, rău-intenționați, descinși direct din lumea istoricilor pe care îi ironizează Lucian Boia în Istorie și mit….

Marea problemă este tabăra. De dreapta? Prin manifestata aroganță elitistă, anti-utopism, anticomunist ideologic (la nivel istoric, nu este niciodată atât de apăsat ca Gabriel Liiceanu sau Vladimir Tismăneanu), prin prezența sa la editura Humanitas, da. De stânga? Prin relativism, absența a unor valori tari, conservatoare, prin plăcerea de a desacraliza elitele intelectuale, cam da. Pe undeva, Lucian Boia va ieși cât se poate de comod la judecata istorică. Nici prea de dreapta, nici de stânga, ambele tratate cu superficialitatea noastră românească drept mode. La mijloc deci, acolo unde e cald și bine. Lucian Boia nu simte nevoia să fie tranșant pentru ca alții să nu fie tranșanți cu el. Pătura de mijloc a susținătorilor medii este ca și asigurată.

În acest context, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950 oferă poate o soluție sau închide una. După cum se cunoaște, vorbim de o istorie a principalilor profesori universitari-academicieni-intelectuali publici-oameni politici din răscolita perioadă. Ion Barbu, cunoscut ca marele poet matematician, a fost pe rând adulator al lui Carol al II-lea, legionar și, la final, direct comunist (dar și un afemeiat de geniu). Mihail Sadoveanu a patronat ca mare francmason peste toate regimurile istorice, din fiecare extrăgând glorie și bani, întru înălțarea sa hermetică înspre Marele Arhitect. George Călinescu, pe care Lucian Boia îl vede ca pe un etern parvenit complexat de originile sale sociale (un fel de Stănică Rațiu intelectual, de ce nu?), s-a tolănit măcar o dată pe aceeași canapea moale cu toată lumea de vază, de la Carol dictatorul nobil la Gheorghiu-Dej dictatorul proletar. Printre ei, se numără mulți alți ,,naivi”. Am observat cum unchiul istoricului contemporan Bogdan Murgescu, Costin Murgescu, în felul său un istoric economist reputat și academician pe vremuri socialiste, suferă la rândul lui atât de legionarism pios juvenil, cât și de comunism pătimaș matur, iar lui Lucian Boia nu-i displace o minusculă ironie, cât o falsă reverență.

Cartea are acel gust delicios și suculent, rapid și curgător la lectură, care l-a făcut pe Lucian Boia popular pentru publicul educat (dar nu snob sau pretențios) de pretutindeni.

Ce mă supără la istoricul Lucian Boia? Poate faptul că nu este istoric-interpret, ci un colecționar de date istorice și extrase penibile din gazete și cărți. În afara fragmentelor culese cu grijă și a ironiilor (adesea, terminate într-un semn al exclamării ermetic) care ascund o lămurire sau o demonstrație cuprinzătoare, Lucian Boia nu explică sau nu vrea să explice nimic cu claritate. Să fie chiar o abatere nemotivată și nevinovată, o echidistanță care nu vrea să taie și să spânzure, acel sine ira et studio multisecular și mult trădat?

De exemplu, l-aș întreba franc pe Lucian Boia, dacă mi s-ar oferi ocazia unei discuții personale, de ce e atât de moderat cu intelectualii români legionari, comuniști, regaliști etc.? De ce se ferește parcă să le spună în față crudul adevăr: au fost mulți, prea mulți, niște oportuniști fără caracter, lichele ordinare, fără minimă morală și murdar de ipocriți, de mincinoși, de vanitoși, de canalii în spațiul public. De ce nu îi critică pe toți aspru pentru singura lor fixație, aceea a cultului neamului românesc menită să-i legitimeze pe ei ca singurele valori ale națiunii, această obsesie sterilă de dreapta, care și-a găsit întruparea radicală, modernă, în legionarism? De ce îi iartă atât de ușor, de ce par toți niște oameni sub vremuri, care nu ar trebui judecați? În definitiv, în închisorile comuniste au murit oameni fără vină legală, regimul carlist nu era nici democratic, nici modernizator, societatea româneasca era încă atât de subdezvoltată și săracă în raport cu Europa vremurilor sale. Putem să fim moderați și superiori cu profitorii unor regimuri criminale, ilegale, frauduloase și despotice, chiar dacă erau academicieni? Se poate să fim neîndurători cu ideologiile și concesivi până la dulcegărie cu caracterele celor care abuzează în favoarea lor de viitorul unor țări? De ce nu-i adulăm, cum nu se petrece în Germania sau Franța, sau măcar acceptăm cu înțelepciunea celor etern resemnați în ceea ce privește natura umană, pe omul Celine sau pe omul Heidegger în anii ’30?

De ce domnule Lucian Boia sunteți atat de blând și permisiv cu intelectualii români? Oare inteligența și opera scad din micimea persoanei în carne și oase?

Dar aci apare o întrebare deranjantă, rar gândită: oare opera și ideilor acestor cărturari de provincie nu așteaptă încă o analiză serioasă în sens larg, european? Dacă la nivel de caracter au fost la fel de slabi ca cei mai mulți dintre europenii interbelici, băcani, băieți de prăvălie, cocote, oare cum sunt intelectualii români apreciați comparativ, peste mări și țări, așa cum nu le-a plăcut lor niciodată să se măsoare? Periculoasă iscodire.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Lucian Boia între frați

  1. brod zice:

    Dacă aţi fi avut o brumă de bunăcredinţă (sau măcar curiozitate) aţi fi făcut efortul să citiţi „Napoleon III, cel neiubit” şi, mai ales, „Tragedia Germaniei. 1914-1945”. Evreu? Poate. Dar felul în care analizează tragedia germană este extraordinar de precis, de limpede şi de onest. Iar examinarea istorică a lui Napoleon III demonstrează că nu trebuie să fii, nepărat, francez, ca să înţelegi personajul, în conexiune cu epoca lui.
    Dv. sunteţi, probabil, admiratorul unor penibili protocronişti care delirează că Turnul Eiffel ar fi fost construit pe soluţia unui român şi cu material metalic de la Reşiţa, că statuia christică de la rio de Janeiro ar fi făcută de un alt romând, că H. Coandă ar fi construit avionul cu reacţie şi că (apud Ghiţă Funar), Eminescu ar fi pus baza teoriei einsteiniene a relativităţii.

    • vicuslusorum zice:

      Dumneavoastra laudati o carticica de o suta si ceva de pagini (care este un eseu ce acopera o parte a literaturii de specialitate). In rest, calomniati cu zel. Credeti multe, stiti putine.

  2. Viva zice:

    Cum este un „meritoriu” istoric unul care este preocupat doar de a demonstra ca Romania nu ar trebui sa existe ca tara, ca doar un joc fara reguli al istoriei a facut sa apara pe harta? Poate face parte din aceeasi „familie” cu dumneavoastra, insa m-am saturat sa vad indivizi care vor sa-l desfiinteze pe Eminescu, pe Stefan cel Mare si pe alte personalitati romane. Nu trebuie sa idealizam, dar nici sa distrugem ce avem, doar ca sa demonstram ca avem un rol in istorie si suntem altfel decat ceilalti. Daca aveam doar „romani” ca acestia care pretinde ca limba vorbita in zona moldovei nu este limba romana, tara asta nu mai exista, nu mai eram pe harta. Poate face el un dictionar….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s