Poesis IV: americanul RaNi

Am descins suficient de mult în miasmele de pubelă ale cartierelor bucureștene, de aceea următorul poet va fi unul mai apropiat de zona în care versurile nu sună ca izbiturile unui târnăcop în ceafă. Din galeria de iluștrii poeți in ascensiune, în ultimii ani s-a ridicat o stea, Radu Nițescu. Pentru cine nu îl cunoaște, nici nu are importanță, dar, pentru moment, volumul de debut Gringo (2012), apărut la Casa de Pariuri Literare, va fi calea spre om și artist. Dacă manuscrisele nu ard, pentru a-l cita pe Bulgakov, nici poeziile nu se dezmint ca proiecții ale vieții ascunse privirii obișnuite din fiecare dintre noi.

Întâi de toate, aprecierile trebuie să pornească de la două constatări. Fronda poetului modern are sens doar la prima generație. În momentul în care se pot număra câteva generații de poeți care protestează în aceleași imagini violente și vitriolante, cantitatea de insolit, vibrația vocilor de pe baricadă nu mai înșală, pentru ca nu mai convinge, pe nimeni. În clipa în care André Breton se lasă editat în canonica colecție Bibliothèque de la Pléiade, suprarealismul devine istorie literară, parte a memoriei colective, pierzîndu-și calitatea centrală și anume aruncarea în aer a poeziei tradiționale. De aceea orice suprarealist de după va trebui, pentru a se impune ca mesaj modernizator, să sfârșească într-un genocid estetic cu orice suprarealism anterior. Altfel, va fi un alt poet oarecare de școală, un încadrat și un conformist care vrea să se îmbrace în toga deja purtată a predecesorilor.

A două chestiune depinde de laitmotivul ininteligibilității poeziei moderne. Când publicul nu înțelege, înțelegerea și limitele rațiunii se lasă date peste cap și întinse la limita suportabilității. Cazul celebru este Stéphane Mallarmé care, deși păstrând prozodia clasică în bună stare, a inovat prin conținutul bizar și dificil poezia modernă. Ermetismul estetic s-a născut la finalul veacului al XIX-lea. La mai bine de un veac de atunci, ermetismul studiat este doar o altă formă de manierism, de pastișă simpatică, de reguli și eternă școală. Cum poți îndrăzni să te mândrești că versurile tale nu au sens și nu se vor a fi nimic logic când artificiul acesta noneuclidian a fost încercat de atâția înaintea ta?

Radu Nițescu păcătuiește estetic la ambele capitole mai sus amintite. Dumnealui se imaginează un Charles Bukowski de România, de parcă banalul cotidian, sărăcia cartierelor mărginașe, experiențele frontaliere în droguri, boală, crimă, suferință intestinală nu ne-ar putea fi accesibile citindu-l direct pe Bukowski. Spleen-ul și oroarea de lume ne pot fi transmise și prin traducere. De ce trebuie ca Radu Nițescu să ne îmbie cu cotidianul american, la care, nelocuind în universul mental al Americii, nu are acces? De ce simte nevoia falsă de a folosi aceleași versuri monotone și repetate până la exasperare într-o maniera a la Bukowski? Și de ce consideră poetul că Charles Bukowski trebuie imitat pe românește? Are nevoie americanul de epigoni români?

podul brooklyn

viața

libertatea

și căutarea fericirii

 

am dreptul la căutarea fericirii

de pe podul brooklyn unde au murit douăzeci căutând fericirea

            până pe salteaua mucegăită a unui adăpost social din lower

            east side odată periferia săracilor

 

cu nouă ani în urmă stăteam cu chirie în bronx fiul meu era fan

            yankees i-am cumpărat o șapcă și nu l-am dus la niciun meci

n-am plătit trei luni și ne-au dat afară

 

da am un fiu făcut cu o curvă fiul meu are dreptul la căutarea

            fericirii

fiul meu are o pungă cu iarbă o arde ziua în east village

            cântând pentru bani cu sam

mama lui sam e angajata unui restaurant din chinatown

mama lui sam spală vase la un restaurant din chinatown

mama lui sam nu e fericită nici când își vede fiul

Versuri precum

vreau o femeie adevărată

pilot de avion de vânătoare (miss ny)

nu degajă nimic, sunt goale de miez ca replica de pe un afiș publicitar. Nici măcar ironic sau jucăuș nu poți să-l numești pe un poet care un pic mai jos declară cu banalitatea vârstei de 20 de ani

chiar dacă nu facem sex

și o să facem sex chiar dacă (miss ny)

Nimic original, nimic scăpărător, nimic inteligent nu găsim în dârele de versuri șterse și hiperprozaice ale lui Radu Nițescu.

beau lapte dintr-o cană cu toarte

fără paiul (i am legend)

Și apoi

nu contează că pe camionetă

au scris aurolacii poeme (ziua a doua. încă te caut)

Serie de versuri slabe, proaste, fără sens, fără emoție, versuri care nu sunt versuri, ci cuvinte care ar fi putut fi emise de nimeni, de oricine, de un om din canale sau de un taximetrist. Depersonalizarea este completă și nimicul se lasă așezat în rânduri slabe.

numai un arhitect de vagine știe să fută (ziua a treia. manechinul)

sau

o să le împrăștiem creierii pe asfalt o să le ard motocicletele o să

clădesc din ei un nou empire state building o să-i dau foc și 

cenușa o s-o arunc în ocean (ultima zi. delirul)

Radu Nițescu nu este în stare nici măcar de banalități, el pur și simplu este un servil adolescent teribilist în solda imaginară a lui Charles Bukowski, care are totuși o autenticitate indubitabilă. Poți să-l respingi pe Charles Bukoswki ca poet, dar el dezvirginează un continent al expresivității dure, demente, sadomasochiste, depresive care te apasă în mod realist, în timp ce dâmbovițeanul Nițescu, mare promisiune poetică din punctul de vedere al unor șarlatani, recuperează împiedicat, ca un umil valet din oficiu, un scriitor american deja consacrat. Bukowski merge prin deșert și în coama sa l-a prins și pe Radu Muc cel mic, care, slugarnic, îi prinde saliva într-un salt transoceanic și o tranformă în varianta românească a americanului. Iată doar două încercări ale originalului după atâtea copii mediocre:

A Challenge To The Dark

shot in the eye
shot in the brain
shot in the ass
shot like a flower in the dance

sau

A Smile To Remember

we had goldfish and they circled around and around
in the bowl on the table near the heavy drapes
covering the picture window and
my mother, always smiling, wanting us all
to be happy, told me, ‘be happy Henry!’
and she was right: it’s better to be happy if you
can
but my father continued to beat her and me several times a week while
raging inside his 6-foot-two frame because he couldn’t
understand what was attacking him from within.

my mother, poor fish,
wanting to be happy, beaten two or three times a
week, telling me to be happy: ‘Henry, smile!
why don’t you ever smile?’

and then she would smile, to show me how, and it was the
saddest smile I ever saw

one day the goldfish died, all five of them,
they floated on the water, on their sides, their
eyes still open,
and when my father got home he threw them to the cat
there on the kitchen floor and we watched as my mother
smiled

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Seria Poesis și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Poesis IV: americanul RaNi

  1. Andrei Albu zice:

    (Ceva asemanator ca stil muzical.)

  2. yigru-zeltil zice:

    You mean Ginsberg… Mai întâi a fost Ginsberg, și dup-aia Bukowski.

  3. vicuslusorum zice:

    Merci de informare. Zau ca nu stiam. RaNi copiaza mult din genul de anafore de la Ginsberg, chiar si ritmul, dar Allan Ginsberg nu are brutalitatea seaca a lui Bukowski, pe care Nitescu il imita zadarnic.

  4. Octavian zice:

    Allen G., nu Allan.
    Nitescu e un autor tanar care promite, cred ca te cam pripesti cu verdictele astea radicale. E vorba aici de anumite infleunte stravezii, nu de pastise.

  5. ibu zice:

    ce naste din komartin, tot soareci mananca. un poet mediocru, supradimensionat de brigada komartinista.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s