Poesis VII: Adrian Diniș sau scârța-scârța pe butoane

Fenomenul modern în literatură nu poate fi înțeles fără o considerare atentă a raporturilor care se stabilesc între diferitele forme ale literaturii și cele corespunzătoare ale paraliteraturii (jurnalismul cel mai degradat, foiletonul senzațional, pornografia, poezia cretină tipărită în așa-numitele edituri ale autorilor etc.). Nu puțini dintre esteții cei mai rafinați ai veacului nostru (chiar atunci când n-au legatură cu avangarda) sînt înclinați să acorde o valoare particulară unora dintre subprodusele industriei literare sau artistice: ca și cum ar exista o perfecțiune inversă în stupiditate și urâțenie. Nu trebuie să uităm că primele semne ale unei atari fascinații (fascinație, chiar dacă e percepută exclusiv latura lor comică) față de operele prostului-gust absolut se discern încă de la Rimbaud, a cărui modernitate se verifică și din acest unghi. (Matei Călinescu, Conceptul modern de poezie, editura Eminescu, 1972, p. 120)

Matei Călinescu a fost un critic literar respectabil al culturii noastre și, în multe privințe, deschis noului și poeziei moderne. Nicidecum asemeni unui Tudor Vianu, din al cărui studiu Filosofie și poezie putem deduce cu ușurință câți dintre poeții moderni ar rămâne repetenți la materia estetică. Dacă cineva ar îndrăzni astăzi doar să se folosească de uneltele critice ale lui Tudor Vianu pentru a examina poezia românească din ultimii 15 ani, cred că gașca poeților idioți ar recidiva și l-ar stigmatiza pe acest urmaș modest al lui Vianu drept retrograd, cu gusturi învechite și doar un alt exemplar al epocii burgheze. Dar ei tot repetenți la estetică ar rămâne.

Pentru poetul ales azi, ne rezervăm dreptul a doua considerații principiale, dar cu bătaie lungă. Am înțeles de la Matei Călinescu că poezia modernă este mai degrabă literală, un joc răzbătător și furibund de cuvinte și nu este menită să ne miște. Nu de alta, dar nici eu nu simțeam nimic la noile producții poetice și începusem să cred că sunt incapabil emoțional de a empatiza cu ce aud. Nimic mai normal să transformăm poeticul în limbă și în dexterități originale lingvistice. De aici, imaginile tari, expresile fără sens, imbecilitățile agresive, haos și pucioasă, sânge, bale etc. A doua părere reiese din spiritul antiierarhic al poeziei moderne. Are dreptate Lautréamont când șarjează cu vehemență astfel: Capodoperele limbii franceze sunt discursurile de împărțire a premiilor în licee și discursurile academice.

Adrian Diniș, altă mare speranță a caselor de pariuri literare (literatura fiind o ruletă simpatică), a debutat în 2010 cu volumul Poezii odioase de dragoste. Volumul are 120 de pagini, nici mai mult, nici mai puțin decât atât cât se cade de la un volum de poezie. Bucuria lectorului avizat dar leneș este că de oriunde ai începe cartea și oriunde ai termina-o, volumul nu are o organizare internă, ceea ce îi dă un caracter de fițuică ușurică. De fapt, la cât de monotone și repetitive sunt imaginile cu fluturi (din plastic pe lângă cei ai lui Mircea Cărtărescu) și georgiane din cuprinsul volumului, la câte curcubee edulcorate, pisici de Cheshire și pete de benzină ne zvârle în față poetul, cine citește 30 de pagini se poate lăsa de celelalte 90. Oricum, este exact aceași mlaștină poetică și nu am descoperi diferența.

Frica de fluturi amestecată cu frica de păienjeni

de-aia n-am putut să iubesc

pe nimeni

sau

Peste o sută de tiruri încărcate

trec zilnic peste mine

niciunul nu mă strivește sub roți

ci trece pe deasupra ca pe lângă o groapă uriașă

sau

10. ajung pe alei întunecate

unde confund gunoaiele cu oamenii

mă pitulesc și-mi bag mâinile în buzunare

înăuntrul meu

rupturile sunt lipite cu gumă de mestecat

Dâmbovița este atât de limpede că văd moartea prin ea

aici sunt aruncați toți copiii nedoriți

lumina pe care o reflect

mi se ghemuiește în căușul palmelor

păsările beau apa împreună cu mine din ele

haloul pe care îl lasă în jur zborul lor

mă înconjoară

din vene îmi cresc lovituri de cuțite

care se scurg pe piele

în cicatrici mai albe

decât un miligram de heroină

ge nu mai încapi în mine

dar ești prea slabă să-mi pocnești de sub piele

Și tot așa, pe 120 de pagini, fără urcușuri și coborâșuri. O poezie de șes, cum s-ar spune. Lexicul este sărac și oarecare. Imaginile sunt voit exagerate, dar și acesta este un numitor comun al celor mai mulți poeți tineri români. Estetica, firește, nulă. Mesajul, inexistent. Caracterul literal, de explozie a limbii în cadrul limbii colocviale, ca la poeții moderni, din nou, mai mult decât mediocru. Adrian Diniș este și el un mic poet modern, ca cei mai mulți de la 1870 toamna încoace. Ba chiar postmodern, daca lui așa îi place, tot de pe la 1900 încoace. Ei sunt deja poeți moderni și revoltați pe tradiția modernă și de revoltă conformistă, cu morgă academică de cenaclu snob.

Ei aparțin deja proastei paraliteraturi din citatul lui Matei Călinescu.

Dar, horribile dictu, ceea ce nici Isidore Ducasse n-ar fi bănuit în scurta sa tinerețe de om bolnav al Parisului, urmașii săi mărunți și netalentați vor căpăta premii, ba chiar mai multe la un loc. Adrian Diniș se numără printre ei.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Seria Poesis și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Poesis VII: Adrian Diniș sau scârța-scârța pe butoane

  1. paul zice:

    E pacat sa va exersati intr-un gen minor. Nu stiu cine este acest Dinis.

  2. vicuslusorum zice:

    Eeee, cand ajung la al zecelea episod, inchei seria. Prostia plictiseste de la un punct incolo.

  3. paul zice:

    Estetica, in sensul nefilosofic, la fel cu estetica propriu-zisa, a devenit un gen nefrecventabil. Sperati sa deveniti critic literar? Din cate imi dau seama aveti formatie filosofica, fapt ce interzice o asemenea directie. Chiar daca dispuneti, eventual, de sensibilitate poetica, tot n-are a face cu critica literara.

  4. vicuslusorum zice:

    Estetica are o doxa filozofica formidabila. Nu vreau sa devin critic literar, dar iau distanta critica fata de nonliteratura.

  5. pokerface zice:

    pai spune-mi cativa dintre poetii contemporani care-ti plac sau toti sunt ”idioti”?

  6. vicuslusorum zice:

    Singurii poeti multumitori, cu momente de sclipire in priviri, din momentul actual sunt Serban Foarta si Emil Brumaru.

  7. paul zice:

    Pai astia sunt batrani ca marea! Si mie imi place Foarta, pe Brumaru nu l-am citit.

  8. pokerface zice:

    m-am lamurit.thx. 😉

  9. viermeledesubmasina zice:

    nu as vrea sa ma pun rau cu tine, m-ai distruge cu referinte culturale…

  10. d.p. zice:

    dar Ion Muresan de ce nu va spune nimic ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s