Plutocrații

O utopie de dreapta

Vom începe explicit: Chrystia Freeland este o jurnalistă de la Financial Times care a studiat la Harvard și Oxford. Când modul cel mai simplu de a-l descalifica pe Karl Marx ca om de știință sau ca revoluționar autentic este de a cita la tot pasul afirmația lui L. Kolakowski conform căreia era doar un filozof german (propoziția de la începutul Principalelor curente ale marxismului), putem proceda întocmai ca jurnaliștii americani care scot cărți despre economia mondială de dupa Marea Recesiune. Sunt cu toții jurnaliști și americani. Cu asemenea prejudecăți am putea să oprim orice discuție în acest punct.

Totuși, Chrystia Freeland a crescut în egalitarista Canada, dar și-a construit cariera în New York, Moscova, Kiev, Londra. Este autoarea a două cărți, ultima fiind publicată anul trecut, urcând rapid în topurile vânzărilor mondiale, bucurându-se și de o versiune românească. Se cheamă Plutocrații și are un subtitlu care ar fi fost imposibil acum 5-6 ani: Ascensiunea noilor superbogați ai lumii și declinul tuturor celorlalți, de parcă doar criza ne-a fi deschis ochii cu privire la inegalitățile și disfuncționalitățile societății moderne. Chrystia Freeland aparține grupului select al jurnaliștilor optimiști de pe lângă marea finanță. Având la activ zeci de interviuri și sute de întâlniri cu unele din personalitățile care formează topul Forbes, autoarea ne comunică multe cu privire la felul de a gândi al acestor oameni, de regulă, dupa cum se știe, extrem de sinceri și deschiși în fața presei, mai ales în chestiuni economice. Dumneaiei empatizează cu miliardarii și milionarii în dolari și pare chiar un pic îndrăgostită de aura lor.

Ce aflăm de la Chrystia Freeland? Ceea ce deja știam dacă am citi revistele glossy: elitele sunt în realitate meritocratice. Cei 1% din americani care dețin mai bine de o treime din avutul Statelor Unite nu au ajuns acolo întâmplător. Și nici elitele financiare ale Indiei, Braziliei, Chinei, ba chiar și ale Rusiei oarecum, deși Freeland resimte un disconfort epistemic în acest ultim exemplu. Mai mult, din cei 1% dintre miliardari, iarăși o mică fracțiune posedă 70-80% din bogăția plutocrației. La câtă diviziune există între cei bogați, aproape că ne vine să le plângem de milă milionarilor care au averi sub 30 de milioane de dolari și care sunt prinși într-o competiție capitalistă de cea mai înaltă clasă (poate o cursă britanică între ogari?).

Portretul arhetipal al eroului de miliarde din zilele noastre, mai precis, din ultimii 30 de ani, de când marea finanță are iarăși mână liberă să-și facă afacerile (perioada anilor 1930-1970 nu a fost chiar propice pentru marile operațiuni financiare), iar statul joacă rolul unui arbitru blând, concesiv și neputincios, care din când în când aplaudă sau chiar, cum se tot petrece în ultima perioadă, se poartă ca un tată bun, cu un cont de economii gras, care scoata banii din buzunar pentru a plăti datoriile la cazino ale divinei odrasle, specialistă în hedging. Important este că acest 1% a învățat la marile universități din Ivy League sau corespondentele lor de pe continentul european, provine la origini din medii sociale obișnuite, își câștigă averea din muncă și, de parcă nu am fi deja convinși de meritele noilor elite, lucrează 80 de ore pe săptămână, traversează jumătate de glob în avionul personal pentru o întâlnire de afaceri de o oră, locuiesc mai mult up in the air, câștigă 100,000 de dolari până la 30 de ani (sau fac milionul până la 35) și sunt cetățeni globali, cum le place să se descrie.

Singurul neajuns, ne sugerează Freeland, este că această managerial class, mândră de realizarile sale meritocratice, se bazează pe informații sociale care provin de la propria lor clasă. Sunt, ca sa zic așa, un pic cam autiști la problemele generale ale societății, care este cu mult rămasă în urmă. Noua clasă investește atât de mult în fundații filantropice încât nevoia de a plăti taxe și impozite mari pentru a susține populația asistată li se pare o ingerință la adresa libertății lor de mari capitaliști. Dar oare libertatea lor de a face bani nu este chiar libertatea însăși? De aceea își mută averile în țările cu fiscalitate mică. Când pătura de mijloc americană se plânge că își vede bunăstarea amenințată, plutocrații globalizați întorc privirea superioară spre ei și răspund că așa este, dar pentru fiecare cetățean din clasa medie al cărui venit stagnează sau chiar scade există 300 de milioane de indieni, chinezi și brazilieni care ies din sărăcie lucrând pe salarii mult mai mici tot pentru ei. În plus, bogații nu trebuie demonizați și arătați cu degetul: ei se cheamă ultra high net worth individuals și nu plutocrați. Ei nu sunt îmbuibații altor vremuri, ci oameni ai muncii creativi, ultrainteligenți, profesioniști, tehnocrați, elitele adevărate. Pe plan mondial sunt 31 de milioane de indivizi care dețin active de cel puțin un milion de dolari. De aici se recoltează elitele.

În panoplia eroilor plutocrați, Freeland îi așază pe Steve Jobs și Bill Gates pe treapta cea mai înaltă. Ce-ar fi fost revoluția tehnologică a ultimilor 30 de ani fără ei doi? Capitalismul merge înainte pe principiul distrugerii creatoare. Dar sunt atâția alți mari oameni, cum ar fi creatorii Facebook, Google, LinkedIn, Starbucks, Zara, cei care au revoluționat cu geniul lor formidabila economie mondială.

Critici

Ceea ce Friedland nu vrea să coreleze sunt diferitele capitalisme care au rezultate deosebite după căderea blocului comunist la începutul anilor 1990. Deși recunoaște, în cel mai bun capitol al cărții, Rent-seeking, că una este capitalismul din Silicon Valley și altceva cel de pe Wall Street, C. Freeland se ferește să spună lucrurilor pe nume: marea finanță, marele capital este înfrățit cu guvernele țărilor în care își plimbă și fructifică banii. Sunt și state care pierd mult din autonomie astfel, dar este problema elitelor locale de a gestiona situația dependenței de centrele capitalului.

Mexicanul Carlos Slim și-a construit imperiul-monopol telefonistic pe spezele statului mexican, chiar dacă achiziția sa a costat peste un miliard de dolari în 1983-1984. Marile companii americane fac lobby pe lângă republicanii și democrații cu care sunt prieteni (deseori plutocrații sunt chiar elita politică) pentru a trece legi favorabile intereselor private.

China are o clasă de plutocrați cu voie de la stat și la nevoie scapă de ei când au chef. Comunismul chinezesc este un capitalism de stat. Rusia a fost un rai al privatizărilor aberante prin tâlhărirea statului de foști angajați de elită ai aceluiași stat. În plus, una este să construiești o plutocrație care exploateză în nume personal resursele naturale ale unui teritoriu (Rusia, Orientul Mijlociu), alta este să fii atelierul celor mai multe bunuri de consum cum este China și cu totul altceva să inventenzi o piață, să creezi un produs fără precedent și să reziști competiției (fără abuz?) cu ajutorul statului, cum este cazul pionierilor din tehnologia americană. Miliardarii vin din culturi politice și sociale diferite: nu stau chiar așa ușor la masă unul cu celălalt, cum vrea să ne facă să credem Friedland.

Ar putea vreodată un plutocrat chinez să încheie o afacere cu un plutocrat american astfel încât americanul să câștige mai mult decat cel chinez, care pierde la schimb? Friedland nu se uită deloc la suprapunerea maladivă dintre puterea politică și cea economică la nivel național. Guvernul este laboratorul plutocrației, iar economia masa de operație. Și cum rămâne cu piață liberă în acest caz? Piața internă este ajustată, manevrată și ghidată în direcția dorită de miliardarii politicieni, dar există conflicte comerciale internaționale de mari proporții, pe care omul simplu le resimte la buzunar. Plutocratul din Coreea de Sud își va proteja compania Samsung și va ataca piețele unde Steve Jobs și trupa încă nu au pătruns en force. Indianul Mittal nu vrea să-și riște operațiunile internaționale de dragul unui miliardar rus corupt care râvnește să acapareze aceiași piață. Comerțul internațional este doar un război pașnic între state.

Oricat de ascuțită și internațională este competiția, elitele sunt formate de statele unde și-au început marea afacere care le-au propulsat în topul mondial.

Freedland amestecă însă plutocrații veritabili cu brokerii și managerii care sunt plătiți regește cu zeci, sute de milioane anual. Nu văd în ce măsură un porc gras de la Goldman Sachs, care învârte bani din speculă și se ține de hoții și jocuri de interese odioase, se poate compara cu acționarii majoritari ai unor companii care vând produse tangibile pe piața globală. Fără îndoială că acționarul majoritar își va folosi influența uriașa pentru a-i tocmi pe micii Shylock din finanțe, îi va sponsoriza pe unii legiuitori pentru a primi înapoi un sprijin legal de la stat (un impozit mic), va investi în cercetare, în media și în acțiuni filantropice. Reputatele și incoruptibelele universități din Ivy League, think tankuri gen Heritage Foundation și Cato Institute, până și TED sau World Economic Forum abia așteaptă să mănânce din banii unor indivizi ca Ahmetov, Carlos Slim și Abramovici. Până și băiatul dictatorului libian Gaddafi, răposat și el alături de taică-sau în 2011, a urmat școli înalte prin Europa, școli liberale ca London School of Economics, unde familia colonelului Gaddafi a investit câteva milioane bune.

Până la urmă, cum arată halucinația megalomană a marilor plutocrați? Nu faptul că lumea evolueaza îi intereseaza pe ei. Nici măcar uriașa lor putere financiară nu îi mai provoacă fără acest condiment esențial al succesului lor. Visul himeric și manipulator al plutocratului de azi este să câștige admirația, respectul și iubirea celor 99% de dedesubt. Nu-i suficient să blochezi mobilitatea socială, nu-i deajuns să fortifici bogăția și să o predai ca moștenire familiei, nu-i chiar satisfăcător să donezi o bună parte din avere, nu, adevărata bogăție este considerația absolută a supușilor tăi. Steve Jobs este supermanul capitalismului mondial: urmele urâte trebuie șterse, istoria rescrisă, fiecare detaliu revizuit pozitiv. Marele bogat este un soi de Mahatma Gandhi al finanțelor, un Sfântul Petru al productivității. Se ridică când este doborât la sol, o ia aparent de la capăt, este perfecționist și inventiv până la manie și paranoia, ar putea să capete sau chiar are un doctorat la Harvard School of Bullshit, are un salariu simbolic de un dolar pe lună, dar întreaga lume, tot sistemul, universul nu mai pot fără el. Serios? Să curgă elogile, apologiile, laudele și șuvoiul de idolatrie ale prostimii orbite de lăcomie și merit.

Minciuni, minciuni, minciuni. Între timp, progenitura plutocrată socializează în aceleași școli, legăturile sociale se sudează, inegalitatea crește, iar mândra plutocrație redevine clasa aristocratică de dinaintea epocii industriale. Marea problemă a capitalismului de azi este că inegalitatea socială nu este determinată de o competiție rapace ca la Darwin (cum le convine celor mai bine adaptați la piață), ci de una artificială, nedreaptă și coruptă până în măduva oaselor. Dacă prostimea s-ar revolta și i-ar ucide cu noroc pe plutocrați, într-o săptămână aceștia ar fi ușor înlocuiți de alți plutocrați, la fel de capabili ca ei, poate chiar mai dornici de putere decât ei. Valoarea lor umană este o iluzie jurnalistică și academică comandată chiar de ei. Câți dintre cei mai proști dintre noi nu și-ar cumpăra iahturi, nu s-ar plimba prin lume și nu și-ar trage o amantă fotomodel din Rusia dacă am avea câteva milioane la dispoziție și vârsta de 30 de ani? Ai nevoie de școli înalte sau de calități intelectuale pentru așa ceva? Tot aceleași produse de lux le-am cumpăra și lifestyleul ar fi aproximativ la fel cu al plutocrației. Iar într-un deceniu de la primele milioane, am uita că am fost cândva în viața asta altfel decât bogați.

(O altă recenzie, aici).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Plutocrații

  1. Ghita Bizonu' zice:

    Stii fabula Gotrocks. a lu Waren Buffet? Este extrem de buna ..
    De fapt anii din urma au fost anii unor …?! cum sa le zicem? Capitalisti pe banii altora?! Telali de intrerinderi?! Insi ma rog cica bine educati, care vorebsc vorbe si care fac- cica- bani din nimic . De fpat avem de-a face cu o redistribuire catre nuste insi are „la baza” nu au nici capital , nici vreo pricepere anume – perecum Jobs sau Gates – care nu fac nimic insa isi insuseasac parti importante din venitul total.
    A da.. Cica este criza si sunt concediati sute de mii, milioane de oameni. Insa cei care au produs criza …. cei care au bagat banii altora in tampenii au primit ptr „activitatea” lor „bonusuri” substantiale. Si nu sunt concediati Printre altele fiindca si-au tras contracte cu conditii speciale – daca vrei sa ii concediezi trebuie sa le platesti milioane „despagubiri”
    Sunt curios cine sunt asistatii …

    A si ca il citez pe Buffet. Pai daca si el ajunge sa critice … si sa zica ca cerintele morale cerute unui barman ar fi excesive ptr un bancher!!!

    • vicuslusorum zice:

      Da, stiu anecdota lui Buffet, acest Woody Allen al miliardarilor americani.

    • Anghel zice:

      Haha, nu știam că trăznaia asta se povestește și în afara Academiei. E transcrierea modelului macroeconomic neoclasic standard (DSGE) plus fricțiuni (Neo Keynesian). Ca în memoriabilul model, pe care-l datorăm unor alde Lucas, Sargeant și Prescott, consumatorul-muncitor este și deținătorul de capital și toate fricțiunile sunt rezultatul unor imperfecțiuni ale pieței (costuri de ajustare, probleme principal-agent). Vai dacă am putea doar să punem la punct un sistem de control mai bun care să reducă aceste satanice fricțiuni ce înjunghie Sfântul Capital, atunci peste noi s-ar revărsa Noul Ierusalim!

  2. Pingback: Capitalul, vol. 1: Acumularea primitivă a capitalului (10) | Vicuslusorum's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s