Nulitatea valorilor

Una dintre cărțile de sociologie aplicată care analizează importanța mentalităților și care s-a bucurat de o oarecare faimă academică acum jumătate de secol se cheamă The Moral Basis of a Backward Society, la origine doar un studiu aplicat, o monografie a unui sat amărât, agricol din partea de sud-centru a Italiei, comandat de guvernarea americană de atunci profesorului universitar din Chicago Edward C. Banfield la începutul anilor 1950. Ideea elementară a cărții este că valorile morale ajută la agregarea socială, la spiritul de asociere între cetățeni în vederea bunăstării generale.

Firește, italienii din satul studiat sunt niște egoiști fără simț al comunității și, pe deasupra, nu au valori morale împărtășite de comunitate. Este o microsocietate a individualismului anarhic în care nu se poate vorbi de o valoare comună. Fiecare își vede de familia sa, iar instituțiile publice (ale statului italian abstract) sunt rând pe rând maltrate și fagocitate de corupție și nepotism. Imediat ce corelezi fiecare element al mentalității sătești cu economia dai peste sărăcie și subdezvoltare.

NICĂIERI în cartea profesorului american nu veți găsi o explicație riguroasă, științifică pentru care valorile sa fie cauza pauperității satului aflat sub lupă. Ele sunt a priori causa sui a sărăciei preindustriale. Deși nu putem vorbi de o societate tradițională la nivel valoric (influența dogmei religioase catolice este doar de fațadă), Edward C. Banfield decretează o stare de urgență axiologică: e ceva în neregulă cu morala publică a acestor săteni! Morala este cumva cauza faptului că sunt săteni. Aproape că Edward C. Banfield trăiește într-o comuniune de idei cu gazetarul reacționar Andrei Pleșu.

Dar dacă, mă întreb, anomia valorilor este efectul unei economii de subzistență, dacă sărăcia îi face pe oameni sălbatici la nivel de nevoie, invidioși și resentimentari, haotici social? Dacă întregul corp al valorilor este determinat nemijlocit de raporturile economice dintre subiecți? Prima întrebare la care trebuie să răspundem este următoarea, cea a contextului: dacă am avea nu un sat prins în epoca agricolă, ci un oraș industrial de 4 milioane de locuitori din Statele Unite, ar putea acele valori ale individualismului neasociativ să-și faca simțită tenebroasa prezență?

Am meditat la această întrebare pentru câteva ore la rând. Răspunsul meu este neîndoielnic unul afirmativ. De ce fără îndoială? Pentru că, într-un anume sens, lucrurile chiar așa au loc. Americanii sunt individualiști, egoiști, nu au sentimente față de semenii lor în genere, își urmăresc îngustul lor interes și sunt atotpragmatici. Nu au nici valori morale bine conturate, atunci când sper, Doamne ferește!, că valorile morale nu sunt confundate cu o caricatură a regulilor de conduită în afaceri. Și atunci de ce economia lor înflorește cu fiecare deceniu? De ce țara lor este străbătută în lung și în lat de autostrăzi de câte 12 benzi, camioane de marfă, bunuri de consum, depozite, antreprize, totul din oțel, beton și ciment, după cum am avut șansa să văd?

O dată pentru că au legi a căror putere se aplică impersonal. Tocmai impersonalitatea valorilor lipsește din studiul lui Banfield (considerat genial dupa unii la timpul său). În al doilea rând fiindcă nu are nici o importanță dacă ești ateu, homosexual sau tolerant ca om când lucrezi într-o fabrică sau într-un birou în Financial Center. Pe banda de producție Dumnezeu este irelevant. Nu trebuie să crezi în nimic când lucrezi la ceas într-o uzină, iar sarcinile îți sunt trasate cu rigoare rațională de dinainte. Trebuie doar să le aplici exact. Ești prin într-o mașinărie gigantică, deja asociat unei funcții. Ipoteza lui Dumnezeu este lovită de nulitate în planurile unui inginer. Rațiunea rece și calculul economic sec urăsc emoția, morala și metafizicul. Valorile nu au ce căuta într-un spațiu al reglementării raționale absolute în vederea productivității materiale și a consumului reglat matematic.

În acest punct valorile sunt (cele cotidiene) și nu sunt determinate (cele estetice, spirituale) de factorul economic. Aici am ajuns cu meditația mea glacială în care mi-am anihilat, pe cât am putut, propria personalitate. Valorile unei societăți bogate sunt mai largi, mai cuprinzătoare decât ale uneia sărace, în care limitele economice devin limite morale. De pildă, spune-i unui slovac că vecinul său austriac și-a petrecut concediul de peste vară în Cancún, o stațiune scumpă din Mexic pentru americani medii și peste medie. Slovacul mediu va păli de invidie și îi va încredința mental austriacului un bine moral, o plăcere la care el nu are (cu ușurință) acces. De ce? Pentru că slovacii sunt de câteva ori în medie mai săraci ca putere de cumpărare decât austriacul. Dar austriacul mediu va fi de altă parere: îi place în Cancún, s-a simțit cât se poate de bine, l-a costat vreo 2500-3000 de euro toată vacanța, dar nu consideră așa ceva un bine moral, adică o plăcere pe care să nu o trăiasca și în Grecia, pe o insulă frumoasa, confortabilă dar fără lux, unde ar fi plătit mai puțin din pricina distanței mici, ar fi stat la un hotel de 3-4 stele în regim all inclusive? Nu ar fi mâncat sau dormit la fel de bine? Nu ar fi fost peisajele la fel de frumoase? O partidă de sex ar fi părut altfel, o piñacolada mai puțin gustoasă? Este cel mai bun cocktail și bar de pe insula grecească presupusă inferior ca satisfacție celui mai bun cocktail și bar din Cancún sau Bora Bora? Este Marea Mediterană mai puțin seducătoare decât Marea Caraibelor? Nu va convine Grecia, alegem insulele Baleare sau Tenerife, Canare, Malta, coasta de nord-vest a Africii. Și toate acestea la un preț cu doua treimi mai mic, pe care poate și invidiosul slovac, cu ceva efort, și l-ar fi permis. Iată iluzia valorilor, marea minciună pe care lăcomia o joacă simțurilor si pe care unii profesori americani o transformă în teorii ale subdezvoltării economice.

Nu este ființă vie pe această planetă ale cărei nevoi să nu fie înainte de orice elementare. Economia este manipularea naturii și a societății pentru ca aceste nevoi elementare să nu fie cauze ale suferinței personale. Curățenia, armonia geometrică, abudența plăcerilor rezervate simțurilor (mâncare și băutură gustoase, locuri de dormit plăcute, sex, plimbări prin locuri care mângăie privirea) pentru câți mai mulți oameni contra cost sunt dezideratele oricărei țări bogate. Oamenii obișnuiti nu au nevoie de mai mult pentru a se socoti împliniți pe acest pământ.

Orice sistem de valori, orice set de bine-rău sunt dirijate de nevoi și aspirații carnale pentru toți cei de rând. Spiritele superioare, cei ambițioși și greu de mulțumit cu plăceri ordinare, sunt prea puține pentru ca lumea aceasta să fie croite pentru ele, dar nimeni nu trebuie în epoca progresului industrial și a tehnologiei să sufere de pe urma foamei, somnului prost, muncii în privațiuni materiale și futaiului costisitor. Cine suferă nu are clar nici industrie și nici tehnologie – sărăcia mijloacelor de a obține satisfacție fizică își caută eronat explicația în valori și în teorii ale dezvoltării fundamentate pe morale metafizice.

Max Weber și școala inaugurată de el aparțin definitiv trecutului. Etica protestantă a murit în secularismul modern. Iar orice sociolog și economist care își ridică blocul de explicații pe altceva decât pământul nevoilor biologice este fie desuet, fie mincinos, fie amândouă.

Doar proștii, naivii sau spiritele superioare rău-informate mai pot crede în explicitările lor eronate. Între libertatea de a fi și de a face ce vrei dupa suflet și o bucată de pâine, Marele Inchizitor din Frații Karamazov ajunge la certitudinea logică a nevoii elementare. Dostoievski este un spirit serios, profund, cu gusturi excentrice, perverse, greu de mulțumit și mai inteligent cu un zgârie-nori decât angajatul de elită de la Goldman Sachs sau Federal Reserve. Daca el sfârșește prin a ne asigura că am da și lumea de apoi pentru o săptămână pe o insulă exotică din Pacific, pentru ce să credem că se înșeală? Dar, totuși, chiar greșea nebunul de rus?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Nulitatea valorilor

  1. Alex zice:

    Într-adevăr așa pare să fie. Mai concis spunea asta personajul lui Michel Tournier în Vendredi ou Les limbes du Pacifiques :”Je mesure aujourd’hui la folie et la méchanceté de ceux qui calomnient cette institution divine : l’argent ! L’argent spiritualise tout ce qu’il touche en lui apportant une dimension à la fois rationnelle – mesurable – et universelle – puisqu’un bien monnayé devient virtuellement accessible à tous les hommes. La vénalité est une vertu cardinale. L’homme vénal sait faire taire ses instincts meurtriers et asociaux – sentiment de l’honneur, amour propre, patriotisme ; ambition politique, fanatisme religieux, racisme – pour ne laisser parler que sa propension à la coopération, son goût des échanges fructueux, son sens de la solidarité humaine. „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s