Filozofia la țigani

O dezvoltare a gândirii spiritului țigănesc ne oferă, într-un articol suculent și delicios, un urmaș al elinilor, grec de fel, din neam de plăcintari. Contextul îl pune la dispoziție un rus din neamul lui Avraam. Vorba lui: Ce știți voi, boilor, despre Montaigne? Citiți și râdeți, râdeși și citiți și gândiți-va la modelul paideic de la Păltiniș, așa, de chestie. Cum rămîne cu sentimentul ciolănos al ființei?

Sosesc la gara din Ploiești la șapte seara. Îmi fac loc prin mulțimea care se îngrămădește în fața bufetului, cu mîinile întinse să capete porția de friptură de vițel (o specialitate a acestui restaurant) și voi să salut pe patron. Dar e peste putință să răzbat prin gloată. Prefer să aștept plecarea trenului. O pulpă de vițel se istovește ca prin farmec sub cuțitul lui Gherea, care aruncă ciolanul gol deoparte pentru a apuca a doua pulpă ce sosește caldă. Iată, zic eu în gind, imaginea fidelă a nimicniciei adîncurilor cercetării științifice. Pulpa de vițel reprezintă natura, lucrul în sine; cuțitul lui Gherea reprezintă spiritul nostru: el nu poate face alta decît să taie felii, mai mult sau mai putin subțiri, după cum e mai mult sau mai putin ascuțit, mai dibaci, mai stîngaci mînuit. A tăia o felie, a tăia cît mai multe, nu va să zică a pătrunde în esența pulpii de vițel. După fiecare tăietură ne vom afla în fața unei suprafețe: pulpa de vițel nu va voi să ne arate decît suprafețe, ascunzîndu-și sistematic sinele, așa încît, cînd vom rămâne pe farfurie cu cea din urmă bucățică și cu ciolanul în mînă, ne vom găsi tot în fața unei suprafețe… Vom fi distrus, pînă la cea din urma firimiță, obiectul cercetărilor noastre fără să putem pătrunde o clipă măcar în intima lui esență, în sinele însuși al lucrului. Atunci vom face ce-a făcut d. Gherea: cu un zîmbet ironic, vom arunca ciolanul deoparte – și iată scepticismul! Vom arunca ciolanul la cîini, precum aruncă, obosit, filozoful chestiunea impenetrabilă în ghearele comentatorilor și a profesorilor de universitate.

Pe cînd fac tristele mele reflexiuni, călătorii părăsesc sala restaurantului… A sunat a doua oară pentru București și, în același timp, s-a anunțat venirea trenului următor. Profit de momentul acesta și m-apropii să salut pe d. Gherea, care ma întîmpină cu zâmbetul lui placid. E peste putință deocamdată să stăm de vorbă… Sosesc alte trenuri… Ne dam întîlnire la nouă fără un sfert, după plecarea ultimului tren. Peste cîteva minute, altă năvală la bufet, altă pulpă, alta imagine a zădărniciei tuturor sistemelor filozofice – iar ciolanul! iar scepticismul!

În sfîrșit, după patru lecțiuni consecutive de filozofie trenul din urmă a plecat. Patronul se dă jos de la bufet și ma îmbrățișează, ca întotdeauna, cu căldură. (Ion L. Caragiale, De la d. C.D.-Gherea, Epoca din 11 septembrie 1897)

Pentru a înțelege cum marele clasic poate scrie astfel avem cîteva întrebări de nimeni puse:

1) De ce în istoria estului european elitele culturale educate în Vest sunt un corp străin societății dacă suntem cu toții, axiomatic, parte a civilizației europene?

2) De ce aceleași elite au preluat doar disputa de idei estetice și idealiste filozofic din Occident și prea puțin pe cele de economie și sociologie?

3) De ce elitele au creat enclave în realitatea socială pe care de facto o resping, dar de jure, prin inovația instituțiilor importate din vest, o civilizează?

4) Oare elitele nu sunt încă tributare unei viziuni sociologice medievale, de caste izolate unele de altele, care reprezintă o particularitate a evului mediu est-european, fundamentat pe autoritarism și sclavagism economic sute de ani la rând (de aici predilecția pentru concepte evanescente ca popor sau neam până în prezent)? Oare procesul de occidentalizare nu este decât parțial adoptat de elitele răsăritene, dând naștere la adevărate patologii sociologice (teoria formelor fără fond, rezumată de birocratul despot, mai presus de lege)? Și dacă nu suntem deloc orientali, ci un alt fel de europeni? Cum și de ce se întîmplă astfel?

5) Care este raportul dintre condiția economică a societăților estice și elitele lor culturale?

Dar degeaba: chiar dacă am deține răspunsul la aceste întrebări, chestiune pănâ la urmă realizabilă, 5 pagini din Nietzsche fac toată literatura română dispensabilă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Filozofia la țigani

  1. Pingback: Vicus Lorum / Vicuslorum | Homo Ludditus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s