Neantul valah și marxismul

“[E]xperts” frequently do not know what they are talking about and “scholarly opinion”, more often than not, is but uninformed gossip. . . . General acceptance does not decide a case—arguments do. —Paul Feyerabend

Karl Marx a fost, în felul său anume, un formidabil savant. Prin 1867, neplătit de nimeni, ajutat de prieteni, publica primul și ultimul volum din existența sa. A trăit la Londra 33 de ani, mai bine de jumătate din viață. Traiul de toate zilele îi era asigurat de unii prieteni sau, mai spre sfârșit, de cei care îl admirau, dar a visat întreaga sa viață la un liniștit trai burghez. A fost mai mult sărac și câțiva copii i-au murit devreme. Charles Dickens i-a fost contemporan și poate, în absolut, prieten. Sărăcia și bolile i-au măcinat lent energia. Nu a omorât pe nimeni, nici măcar nu a furat. Îi plăcea să citească și nu era deloc un om pragmatic. Absolvise una dintre cele mai bune universități din Europa acelui moment și fusese un student impecabil. Ar fi fost un desăvârșit profesor universitar de filozofie germană, dacă și-ar fi astâmpărat pornirile și s-ar fi supus directivelor epocii. Nevasta lui Marx, Jenny von Westphalen, se trăgea dintr-o veche familie de nobili prusaci, iar unul dintre frații ei, baron de felul său, a fost vreme de 7 ani ministru de interne în Germania de dinaintea anului 1871. Marx avea mulți înaintași, pe linie paternă, rabini devotați, oameni ai cărții.

Când unii îl batjocoresc ca fiind jidan, cum s-a întâmplat în ultimul secol și jumătate, sunt nociv de antisemiți. Când alții îl numesc plebeu, filistin, un intelectual de mâna a doua, obsedat de subiecte vulgare, uită să amintească cât de greu este să pătrunzi raționamentele multor idei din cărțile sale. Când și mai puțini râd snob de el, Marx, cu un doctorat în filozofia lui Democrit și Epicur, căsătorit cu o aristocrată de sânge, ei își vădesc limitele intelectuale.

Marx are o posteritate încurcată. Pentru cei care își mai aduc aminte este bărbosul din unele tablouri, grupuri statuare, așa cum se mai găsesc, fisurate de timp sau cariate de rugină, prin fosta Uniune Sovietică.

În România, republică socialistă timp 41 de ani, aproape că Marx nu a lăsat nici o urmă. Suna bine să citezi o sintagmă bombastică din el în licențe, articole prețioase, teze de doctorat. Mai precis, Marx era o tinichea lucitoare peste care cenzura trecea. Dacă scriai 300 de pagini despre daci, celți, Platon, Nicolae Bălcescu, dar puneai o notă de subsol cu Marx & Engels în introducere și în încheiere, chiar dacă nu avea nici măcar o vagă legătură cu subiectul, erai validat drept ok ideologic. Ceaușescu era mai des citat decât Marx, deși acesta, pe lângă german, era doar un țăran analfabet de la șes. Cei mai mulți membrii ai nomeklaturii nu l-au citit în viața lor pe Marx, dar erau familiarizați cu ce spunea manualul sovietic despre marxism, adică multe dogme, trunchieri, terfeliri, fixații staliniste, limbă de lemn. Stalin, ca interpret nedogmatic al marxismului, așa cum s-a observat, era un zero barat. În schimb, avea talent de haiduc georgian când se apuca să jefuiască garnituri de tren, să seducă adolescente și să omoare conaționali.

România nici nu a dat un gânditor marxist autentic. Marxismul românesc nu există. Cei mai ,,valoroși” intelectuali români din perioada comunistă nu l-au înțeles și nu s-au folosit nicăieri creativ de Marx. Operele sale au fost traduse alandala, în ediții dubioase calitativ, incomplete, deși aveau girul academiei, iar exegeza marxistă occidentală nici nu a beneficiat de o prezență decentă sub orizonturile roșii ale României. În afară de unele clișee cu iz marxist, nici un absolvent obișnuit de științe economice și sociale nu a priceput nimic temeinic şi creativ din Marx. Poate, zic poate doar Noica, cu fantastica sa admirație pentru opera lui Hegel, s-ar fi putut apropia prob de opera lui Marx.

Altfel spus, cu riscul de a-i supăra pe unii, Marx a intrat în România cu tancurile sovietice și a murit în 1989 virgin, ca o biată fată mare. Nimeni nu s-a atins de rochița sa. Era și greu. Primul volum din Capitalul are 800 de pagini și face apel la Adam Smith, David Ricardo, James Mill (tatăl lui John Stuart Mill) etc., care nici în capitalismul românesc nu au fost traduși în ediții serioase.

Karl Marx era doar omagiat și citat la ocazii foarte speciale, un bibelou prăfuit din România socialistă, dar, în sine, de la sovieticii ani 1950 până la folcloricii ani 1980, un mare necunoscut.

De aceea nouă nu ne este rușine să-l citim. Ne este rușine de românii care nu l-au citit, dar l-au ponegrit diletant când a fost oportun în fața unui auditoriu naiv.

Unul dintre ei este Horia-Roman Patapievici, care, în Zbor în bătaia săgeții (Humanitas, 1996, pp. 91-101), îl lichidează cultural pe Karl Marx. Este aproape un caz paradigmatic de character assassination.

Pe H.-R. Patapievici nu-l interesează ideile dominante ale marxismului, de care se putea lega ușor, dată fiind manifestarea plebee în care au fost mutilate de sovietici. Nu, pe eseistul român îl pasionează doar chestiunea limbajului la Marx. Din toată revoluția epistemică în științele sociale pe care a provocat-o economistul Marx, Patapievici alege un aspect realmente minor, critica aspră a lui Marx împotriva frazeologiei. Marx, gazetar polemic în tinerețile sale romantice, considera limbajul un instrument de violență simbolică. Conceptele greoaie și recursul la un limbaj metafizic erau armele prin care anumite clase sociale se înstăpâneau asupra minților needucate suficient pentru a avea discernămînt. Observația lui Marx este justă și are bun-simț când și astăzi sunt întrebuințate sintagme și iote care nu au nici un înțeles stabilit științific în discursul public. Politicienii vorbesc despre <<democrație>>, <<drepturile omului>>, <<liberalism>>, <<diviziunea puterilor în stat>>, preoții despre <<euharistie>>, <<parousia>>, iar publicul mediu nu poate defini decât aproximativ aceste construcții verbale, dacă poate realiza și așa ceva.

Ce spune Patapievici? Minciuni și păcăleli în valuri spumoase.

,,Citindu-l pe Marx după citirea Caietelor filosofice ale lui Lenin, am sesizat un lucru pe care marxiștii liberali îl ascund cu grijă: Lenin l-a înțeles în mod deplin pe Marx.” (pp. 91-92).

Cine sunt acești marxiști liberali? Profesorul londonez Gerald Cohen, creatorul școlii marxismului analitic la mijlocul anilor 1970? Intelectualul britanic David Harvey, profesor la New York? Sau filozoful maghiar G. Lukacs, care ridiculiza stalinismul ca fiind o trădare a marxismului încă din anii comunismului (cf. Ontologia existenței sociale, vol. I)? Noam Chomsky, Judith Butler, Michel Foucault? Nu aflăm nimic în această privință de la eruditul veleitar român.

Nici măcar groparul ideologiei marxiste, polonezul L. Kolakowski, cel care a dedicat 1000 de pagini marxismului, nu vorbește de Lenin ca de cel care l-ar fi înțeles ,,în mod deplin” pe Marx. Kolakowski susține modest că leninismul este o interpretare posibilă desprinsă din trunchiul gândirii lui Marx. Sigur Lenin l-a înțeles pe Marx. Cât ,,de deplin”? Patapievici  aruncă doar sintagme neacoperite de argumente pe masă ca un bluffer oarecare.

Dar nimic nu este inocent la ,,frazeologul” Patapievici. De la Marx, trecem direct prin Lenin la Stalin. Ce vrea să ne inoculeze retoric Patapievici este că Marx l-a creat ideologic pe criminalul psihopat de Stalin sau pe dictatorul de Ceaușescu. Nimic mai fals. Marx ,,nu a fost lipsit de geniu”, cum singur recunoaște Patapievici pe aceeași pagină, fără să ne informeze de ce și cum. Felul în care teoria a fost manevrată și distorsionată nu este vina omului Marx, nici măcar a gânditorului, adesea abstract în scrierile sale. Dar Patapievici, exeget anonim al operei lui Marx, este de altă părere, una ,,tare” și asta într-un jurnal de formare.

Respingerea construcției sans phrase din scrierile lui Marx este în sine destul de puerilă: Marx vorbea de violența latentă din cuvinte, cum anumite vocabule se impun forțat în limbajul cotidian, mai ales când ele nu au reprezentare nemijlocită în realitate. Marx relativiza limbajul public și pleda pentru o claritatea a limbii. Nu discutăm în gol, ci utilizând un nivel primar al cuvintelor care corespunde unui corp, unei relații din realitatea senzorială. Marx contracarează demagogia ieftină sau snoabă a multor intelectuali, gazetari și politicieni dintotdeauna, propunând un mijloc de self-check verbal.

Ce înțelege H.-R. Patapievici din această idee, până la urmă facilă?

,,Ideea lui Marx că limbajul falsifică, iar filozofia este o iluzie vehiculată de un instrument al erorii (căci realitatea gândirii este limbajul), este stranie, dacă ne gândim că el are nevoie de limbaj pentru a gândi că instrumentul pe care îl folosește este eronat și că nu exprimă nimic.” (p. 93)

Nicăieri Marx nu spune că limbajul falsifică de la sine, dar că limbajul metafizic abuzează de concepte neprecizate, prostind vorbitorii. Când nevasta mea strănută și eu îi spun ,,Sănătate!” sau atunci când pornesc la un drum lung rostesc ,,Doamne ajută!” nu înseamnă că sănătatea și Dumnezeu sunt cuvinte care falsifică realitatea prin simpla lor întrebuințare. Dar a folosi cuvintele doar ca pe mantre, ca pe o invocație este o falsificare a realității nemijlocite, prin instaurarea unei realități de dincolo, unei suprarealități la care, chipurile, nu avem acces. Nu putem realiza un test al corespondenței. Perspectiva/ forța ilocuționară din lingvistica modernă (John L. Austin) este ceea ce intuiește și Marx când apreciază că limbajul poate falsifica în sine. În anumite contexte apelăm la cuvinte care violeaza realul dat, în pofida faptului că ele compun un discurs coerent, falsificând realitatea pentru a căpăta o satisfacție psihologică sau pentru a manipula cu intenție.

Patapievici, rudimentar, schimonosește prin generalizare abuzivă chestiunea ,,falsificării limbajului” pentru o contrareplică simplistă: dacă Marx clamează falsitatea oricărui limbaj (ceea ce NU face), atunci la ce bun miile de pagini (limbaj, cuvinte) ale operei? Marx se contrazice, iar Patapievici se bucură de falsul sofism marxist, inventat sofistic de însuși Patapievici.

,,Oricum ar fi, Marx gândește că <<schimbând numele nu se schimbă lucrurile>>;  în schimb, îmi vine sa întreb, nu se schimbă în acest fel înțelesul? Nu se schimbă lucrul, conced, dar se deformează oglinda, și atunci lucrul oglindit cu siguranța se schimbă.” (p. 94)

Sunt multe oglinzi pe lumea asta, câte pot fi gândite (în imaginație sau nu): concave, convexe etc. Lucrul oglindit se schimbă, dar nu și obiectul real. Harta nu este teritoriul, pentru a cita o butadă consumată. Și limbajul se schimbă, chiar dacă nu este fals în sine (cum ne asigură, fără logică, H.-R. Patapievici că ar fi susținut Marx), însă faptul, obiectul pe care îl descrie limbajul se schimbă simultan? Un cadavru este corpse în engleză, dar moartea este de dincolo de limbă. Uitați-vă totuși cât de flagrant sofistic este eseistul român: Marx spune lucruri, iar Patapievici îi reproșează ,,lucrul oglindit”, ca și cum cele două ar descrie același lucru. La Marx limba este un ecran al realității, aparent independentă de ea, dar capabilă să o redea fidel, la Patapievici, realitatea este chiar un ecran posibil (poate un unic ecran, la care are acces doar inițiatul de H.-R. P.), ea nefiind în sine ceva. Și asta tocmai după ce atacă ,,falsitatea limbajului”.

E trivial de adevărat că Marx ,,manipulează semnificații” când vorbește de ,,relații de producție” și nu descrie obiecte, dar nici nu susține că limbajul este a priori fals prin natura sa de limbaj, după cum îi impută sofistic românul.

Nu mai citez aberația lui H.-R. Patapievici conform căreia ,,legea suprimării (aufheben)” din sistemul lui Hegel se traduce în sângele vărsat de Stalin. După maniera reducționistă și greșită a lui H.-R. Patapievici, Albert Einstein a fost confirmat științific de trupurile pulverizate ale japonezilor morți în august 1945. Este el vinovat de crime? Presupun că nu.

Nu vreau să adaug aici atacurile la persoană (pe care Sir Isaiah Berlin, antimarxist de valoare, nu le-a practicat vreodată): Marx, ne asigură biograful său imparțial H.-R. Patapievici, a fost un ins violent, obsedat de putere, colcăind de resentimente, ,,unele datorate hemoroizilor”. Câtă micime, câtă meschinărie la H.-R. Patapievici, câtă ură disimulată pentru un gânditor care a trăit până târziu în anonimat, nebăgat în seamă de niciuna din personalitățile impunătoare ale vremii sale.

,,Cultura nu este, cum pretinde Marx, o activitate secundară în raport cu cea de supraviețuire și reproducție, ci este însuși modul de a fi al omului în lume.” (p. 99) Asemenea afirmații găunoase, fraze și atât, dar fără referent clar, fără conținut, ar trebui să ne sperie. Marx pretinde ceea ce mare parte a omenirii trăiește. Cultura superioară, academică, este, din păcate, secundară. Religia și-a pierdut la rândul ei forța spirituală. Când vom depăși stadiul actual de dezvoltare materială al omenirii, când foamea și sărăcia vor dispărea măcar într-o proporție zdrobitoare de pe fața pământului, iar ONU își va pierde obiectul muncii, Marx va fi invalidat, presupunând că întreaga lume se apucă de citit Platon, Shakespeare și Marx. Slabe șanse totuși că va fi așa.

Nu mai adaug aici acerbele atacuri fără dovezi la adresa lipsei de cunoștințe istorice serioase (mai cu seamă a culturilor orientale), a temporalității liniare, a legilor sociale din opera lui Marx, cel care, ne declară apodictic Patapievici, nu și-a recunoscut copilul făcut cu o servitoare din ,,lașitate”. De parcă Rousseau nu ar fi citit în toate universitățile mari ale lumii doar pentru că și-a abandonat cei cinci copii la orfelinat imediat după ce au fost născuți. Aberațiile școlărești nedovedite ale lui H.-R. Patapievici sunt dezise de o singură pagină din Marx.

Cu toate erorile marxismului, demonstrate de exegeți serioși și moderați ca ton, Marx rămâne un intelectual de geniu pentru perioada sa. Eu nu fac aici decât să repet ce au spus până și cei care îi dezmint viziunea.

H.-R. Patapievici este în schimb de o mediocritate înfiorătoare, un exeget sărac în interpretări, un ironist grobian, un nimeni în hermeneutica marxistă.

Dacă Marx a avut trecut și putem spera chiar la un viitor, Patapievici, intelectual obscur de colț al Europei, va muri fără să fi înțeles nimic din Marx. Ce va rămâne din cărțile sale de articole și fragmente memorialistice: probabil că nimic. Ceea ce și merită, sans phrase.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Neantul valah și marxismul

  1. o mică observație:

    «“Cultura nu este, cum pretinde Marx, o activitate secundară în raport cu cea de supraviețuire și reproducție, ci este însuși modul de a fi al omului în lume.” (p. 99) Asemenea afirmații găunoase, fraze și atat, dar fără referent clar, ar trebui să ne sperie. Marx pretinde ceea ce mare parte a omenirii trăiește. Cultura este, din păcate, secundară. Când vom depăși stadiul actual de dezvoltare materială al omenirii, când foamea și sărăcia vor dispărea măcar într-o proporție zdrobitoare de pe fața pământului, iar UN-ul își va pierde obiectul muncii, Marx va fi invalidat, presupunand că întreaga lume se apucă de citit Platon, Shakespeare și Marx. Slabe șanse totuși că va fi așa.»

    cultura (în sens antropologic) de care vorbea Patapievici este cu totul altceva decât cultura (în sens de rafinament mintal) vizată de numele lui Platon, Shakespeare și Marx.
    cultura, în sens antropologic, este exact ce a spus P.: modul de a fi al omului în lume (ansamblul tiparelor de gândire, simțire și acțiune comune membrilor unui grup).
    nu știu Marx la care sens al cuvântului cultură se referea, însă în mod normal un sociolog, economist etc. vorbește despre cultură ca mod de viață, nu ca rafinament mintal.

  2. anonim zice:

    Te rog să te amuzi câteva ore cu metapedia.org (dar și site-uri asemănătoare, cărțile consumă prea mult timp și nu se merită la tema asta) cu încercarea lor de a scoate Zyklon B din istorie.

  3. vicuslusorum zice:

    Cultura in sens antropologic a popularizat-o chiar Marx. Desi P. citeaza sensul antropologic, el tot la cultura ca rafinament intelectual se refera. Sa nu uitam despre ce „elitist” discutam.

  4. vicuslusorum zice:

    Metapedia sunt niste cretini hilari. Din Marx au inteles doar ca era inrudit cu familia de potentati Rotschild. Iudeo-bolsevismul triumfa peste tot. Hitler era maret. Numai conspiratii la tot pasul. Pe Lenin il chema Ulyanov-Blank, deci jidan. Chiar decerebrati metapedistii.

  5. anonim zice:

    Tocmai. De asta trebuie să fii foarte atent atunci când folosești instrumente similare cu ale lor, nu de alta, dar și rezultatele pot ajunge să semene.

  6. vicuslusorum, n-ai făcut altceva decât să-i combați pe cei care îl contestă pe Marx.
    dar nu ai dat niciun motiv pentru care Marx ar trebui prețuit.
    există vreun asemenea motiv?

  7. vicuslusorum zice:

    @anonim. Ar trebui sa demonstrezi ce spui acolo.
    @de-a dura lex. Nu stiu, inca incerc sa inteleg ce scrie Marx. Nu sar ca prostu cu pareri simpliste sau negative/ pozitive.

  8. anonim zice:

    Oh, demonstratii.. imi cereti prea mult.
    Exista un ton si un stil pe care il au anumite articole metapedice. Imi e greu sa-i prind formula, aduce un pic cu mirosul lemnului ud.
    Pentru a merge `la obiect`.
    In primele paragrafe incercati o reevaluare a lui Marx, dar fiindca acesta a avut derapaje care sunt indeobste necunoscute (furii necontrolate, imoralitati, micimi – deh, ca tot omu`) si fiindca este efigia crimelor in timp (irelevant daca se poate stabili o cauza directa intre operele lui Marx si crimele comunismului, e importanta reactia spontana fata de Marx), sunteti silit – poate inconstient – sa-i faceti un portret de care Marx insusi s-ar rusina, aproape ca faceti din batranul ursuz un model demn de urmat pentru `tinerimea infocata dupa modele` (nu-i ca si cum nu s-a mai facut). Deci, teza simpla > oamenii e complicati. Dumneavoastra folositi niste tipare, invers decat o face, sa zicem, HRP, pentru a scoate pe Marx basma curata.
    Apoi, discursul dumneavoastra se complica. Nu vreti sa acceptati ca Marx era din acei indivizi care se cred mai destepti ca presocraticii fiindca, vezi colo, ei traiesc intr-un timp mai inaintat pe `scara progresului`. De altfel, paginile din Zbor… asta cred ca-i reproseaza lui Marx. Si anume, ca el era intersat de `schimbatul lumii`, iar pentru asta era dispus sa ignore distinctia kantiana intre regulativ si constitutiv. Doar ca o ignora abrogand cu ura, cu neintelegere. Atotnimicitorul metafizicii e Marx in masura mult mai mare decat Kant – asa ca o gluma. In 2013 am putea sa-i iertam romantismul cu `schimbarea lumii`, chiar daca e o naivitate care a dus la cruzimi.
    Referirea la hemoroizi e foarte binevenita daca te distantezi suficient incat sa vezi ce ganganie e omuletul. Cand am aflat ca Napoleon nu statea jos cu zilele din cauza hemoroizilor, nu stiu de ce, am simtit ca lumea e o chestie tare echilibrata. Iar frica de ad hominem e putin deplasata atat timp cat il laudati pe HRP ca fiind un `exeget sarac in interpretari, un ironist grobian`, ba mai mult, ii prefigurati un mare viitor in care din opera dumisale va ramane nimic. Pentru cineva caruia ii place harjoana tatonanta, asa cum sunteti dumneavoastra, sa va lamentati ca HRP il numeste pe Marx insetat de putere, resentimentar etc., e ca si cum ati uita pe Nietzsche sau de resentimentul Psalmilor care a durat o civilizatie.
    Despre aufheben. Treaba grea. Eu unul ma indoiesc ca Hegel ar putea explica tot ce a scris, dar asta sunt eu. E totusi de gandit in ce masura, punand un cuvant pe foaie sau pe internet, nu esti vinovat de raul ce s-ar putea produce peste sute de ani (cazul lui Marx, Hegel, altii) sau mii (de vazut toate misconceptiile luate de bune de la Aristotel si care l-au intarziat pe Galilei cine stie cate sute de ani).
    Kierkegaard (ce diferenta enorma intre acesti doi contemporani, Marx si K.!) glumea in Frica si Cutremur ca a intelege pe Hegel e treaba enorm de grea, dar pe Avraam ceva teribil de usor, a trece dincolo de Hegel : imposibil, a-l depasi pe Avraam : prea facil. Pe scurt, puteam merge pe alegoria asta, si sa va atentionez ca-l faceti prea facil pe HRP (argumentele sale din Zbor.. , cel putin).

  9. vicuslusorum zice:

    O luam pe rand, metodic:

    1) Imi spuneti ca este „prea mult” sa va cer demonstratii. Eu zic ca ar fi fost suficient pentru a purta un dialog in marginea ratiunii. Dar dvs. apelati la presimtire pe care o aveti, anume „mirosul lemnului ud”, pe care au textele mele si cele de pe metapedia, de care am aflat abia azi si care este o prostie hazoasa, nu mai rau scrisa decat wikipedia, dar ingusta si unilaterala. Eu pot sa am incredere in presimtirile dvs. (cu toate ca nu stiu ce imagine mentala produce lemnul ud), dar nu putem cladi nimic convigator pe intuitii si viziuni. Poate ca scriu prost, rutinier si didactic, dar nu stilul inflorat este preocuparea mea centrala.

    2) Nu accept valida opinia ca Marx este „efigia crimelor in timp” si nici supozitia „reactiei spontane”. Acestea sunt parerile dvs., complet irationale, chiar daca sunt impartasite de multi alti oameni. Chiar de-as fi ultimul om de pe pamant care crede ca Marx nu este un criminal, nici macar simbolic, ar trebui, liberal vorbind, sa-mi luati opinia in seama.

    3) Intai imi spuneti ca ii fac lui Marx un portret de care s-ar rusina, apoi ca „batranul” este un model demn de urmat. Eu il scot „basma curata”. Cred ca ganditi prea mult in termeni de persoane si prea putin in termeni de idei, ca sa nu zic ca va contraziceti. Eu nu amestec biografia lui Bertand Russell cu opera sa filozofica, nici boala lui Nietzsche cu vioiciunea unora dintre textele sale, nici imprecatiile batranului Kierkegaard cu filozofia fiului, nici semiimpotenta lui Freud cu teoria sa. Consider ca este imoral un asemenea mod de a gandi. Cand te afisezi in fata lumii cu mai mult decat biografia ta, meriti sa fii ascultat pentru ce-ti doresti. Eu zic ca ideile sunt suficiente pentru a construi o respingere a lor pe temeiuri rationale. Si asta o spune un om care-i indragostit de biografii.

    4) Nu vad care este problema pentru care care Marx, alaturi de multi altii, se credea „mai destept” decat presocraticii. Poate ca si era, dar nu astfel ii respingi pe presocratici. Schimbarea subiectului in modernitate este un proces cu nuante radicale. Oamenii chiar se modifica mental odata cu dezvoltarea sociala. Uneori natura lor primara este anulata de artificialul societatii. Asa apar oamenii recenti, cum ar spune H.-R. P. Culmea este ca „obiectualizarea” si patologia industriala de care vorbea Marx, care distruge individualul, coincide cu aceiasi critica, in numele traditiei de data asta, din traditia conservatorismului. Marx il dispretuia pe omul de turma ca si Tocqueville, nu va faceti griji. Critica lor culturala este aproape la fel prin efecte. Cum eu am citit ambele tabere de gandire, am fost neplacut surprins sa vad cum critica este esential identica.

    5) Despre vointa de putere a lui Karl Marx, despre resentimentele sale normale avand in vedere greutatile financiare prin care trecea, nu am nimic de zis. Chiar nu putea Marx, cu enorma sa inzestrare intelectuala, sa ocupe o catedra undeva in Rhenania? Eu cred ca Marx intra in primele genii ale omenirii, iar cine l-a impiedicat sa ocupe o banala catedra a facut-o cu dispret pentru spirit. Revenind, se poate totusi specula in voie pe marginea caracterului unui om. Nici domnul H.-R. P. nu este scutit de tratamentul pe care il ofera altora. Cand ataci tarele omului pentru a-l anula, asteapta-te sa fii la randul tau atacat pentru actele tale morale. Desi morala privata a lui H.-R. P. ma lasa rece, stiu sigur ca ea este la fel de complicata ca a lui Marx, ca a mea, ca a dvs. Intram in zona truismelor.

    6) Cuvintele nu omoara pe nimeni. Ele pot instiga la violente, sunt agresiv simbolic, dar nu ele aduc moartea in lume. Violenta leninista are mai mult in comun cu terorismul anarhist al lui Bakunin (pe care Marx, spre capatul vietii, ajunsese sa-l dispretuiasca) si este o trasatura a spatiului cultural slav, in care puterea nu se imparte, dovada a primitivismului politic rusesc. Eduard Bernstein sau Karl Kautsky sunt tot discipoli legitimi ai lui Marx. Nici unul nu a instigat la crime si jafuri.

    7) Spuneti ca il tratez „facil” pe H.-R. P. Eu zic ca il tratatez mai serios decat merita. O exegeza de jurnal, in zece pagini, nu constituie o veritabila demolare epistemologica a lui Marx. Ea oricum exista, dar nu a scris-o H.-R. P.

    8) Va avertizez politicos ca sunt un om normal. Imi plac distractiile si raman un hedonist rafinat. Dar respectul meu fata de adevar nu are margini. In comparatia cu clisa anamorfotica a intelectualilor de azi, eu sunt un true beliver, un truth believer.

  10. anonim zice:

    Folosesc cuvintele pentru a crea niste fraze care pentru mine sunt o nazuinta spre a lamuri si a interpreta. Pot aceste grupari sa aiba ceva din constrangerea pe care o aduce cu sine demonstratia? Ma indoiesc, si nici nu doresc asa ceva chiar de-ar avea taria argumentativa a matematicii sau a materiei. Tocmai ca suntem intr-un spatiu al jocului, ca discutam idei in dialog – permiteti gluma-, cu niste cuvinte care nu vor rani decat poate orgolii – macar ca nu vor fi citite de multi-, si pentru ca suntem inscrisi intr-un exercitiu de clarificare reciproca, as indrazni sa zic, condusi fiind de libertatea dobandita in timp prin contactul cu diverse straturi si intelesuri ale realitatii, dar niciodata o libertate atat de larga pentru a fi cu siguranta convinsi singuri de adevarul propriilor afirmatii, tocmai de aceea nu va pot oferi demonstratii. Am scris `libertate` unde `ratiune` ar fi parut mai „rational” dintr-un gust al irationalului, pe care, spasit recunosc, il am. Cat timp ramaneti un `sarlatan cu constiinta vinovata` nu ar trebui sa va faceti grija de cum anume scrieti (bine, prost, rutinier, vulgar, baroc etc.) parand candid cand o faceti.

    Se prea poate sa fie sanatoasa incercarea de a vedea in Marx mai mult decat `parintele comunismului`, dar nu se poate nega ce a fost pentru linia, teribil de sinuoasa ce-i drept, Herzen – Bakunin – Plehanov – Lenin – Trotski – Stalin. Si nu ma lupt pentru dreptul dumneavoastra de a avea alta opinie decat a mea, gasind in asta chichita timpurilor in care nu mai stie omul sa vada pe celalalt ca fiind absolut diferit. Sa fie ceva pervertit in aceasta imposiblitate a comunicarii care ma stapaneste? Polisemia cuvintelor ma aproba totusi.

    Imparteala om-opera e boala veche. Am ajuns sa cred ca e chestie de gust. C-o fi bun, c-o fi rau, pare ca `ideile` vor avea mereu ceva din visurile lui Platon. De asta si banuiesc ca argumentul ad hominem este un scut al neputinciosului si ca, in fapt, intregi sisteme (filozofice, economice, sociale, post-structurale) pot fi dezmintite cu vreun proverb mestesugit ales sau vreo vorba in raspar. E si o deschidere pentru tragedie aici : oricat ar pune pe langa biografie (a gandit, schimbat lumea! – ce-o fi insemnand si asta) intotdeauna impricinatul poate fi dispensat cu trei cuvinte > acum e mort.

    Asa e. Criticile sunt doua linii care pleaca din puncte diferite si se intalnesc apoi intr-unul, doar ca imediat dupa aceea ele isi continua drumul in totala divergenta. Marx vede ca omul este minimalizat de noile timpuri, si spune ca asta e rau, numai ca promite ca situatia va mai dura doar putin (ce inseamna cativa ani pentru viitorul ce urmeaza?), iar apoi, dupa revolutia proletara, va fi bine si se propune pe sine ca ghid pentru infaptuirea acelui bine. Tocqueville reproseaza putinele garantii ale democratiei impotriva tiraniei de orice fel, dar stie ca „nu exista pe pamant o autoritate atat de respectabila prin ea insasi, sau investita cu un drept atat de sacru, incat sa vreau s-o las sa actioneze necontrolat si sa domine nesupravegheat”, si mai are o fraza care la Marx e de neconceput : „doar Dumnezeu poate fi atotputernic fara pericol” (pp. 327 seq., Despre.., vol I, Humanitas, 1995).

    Cuvintele nu omoara, dar instiga la violenta. Daca produc moartea indirect ar trebui sa fie scutite de acuzatii? As merge pe mana lui Heine (citat de I. Berlin in Two Concepts of Liberty, 1958) care avertiza ca conceptele filozofice gandite de vreun profesor ar putea distruge o civilizatie, sau pe cea a mult mai explicitului Keynes care asigura ca „oamenii practici, cei care se cred feriti de influente intelectuale, sunt sclavii vreunui economist mort” (The General Theory…, cap. 24). Doar ca atentie, ideile trebuie intotdeauna sustine de un om, de sine statoare recad in nimicul din care le-a scos cel care le-a gandit. De asta si cred ca nici nu se poate separa omul de ideile pe care le-a avut, biografia subscriind si cele gandite.

    De ce ma avertizati de normalitatea dumneavoastra? Si ce ar trebui sa inteleg din asta in secolul anormalului instapanit pe norma?

  11. vicuslusorum zice:

    Intai de toate, ca orice individ true believer (cum spune Eric Hoffer), si eu sunt siderat, infuriat de nedreptatile acestei societati in care traim. Doar ca eu sunt om al cuvintelor, nu o bruta care flateaza prostia multimii. Eu conced ca oamenii sunt justificat frustrati, inteleg si de ce, dar nu pot sa le alin durerea, pe care o impartasesc, decat prin cuvinte. Nu cred ca asta este o patologie. Patologiile au cauze exterioare adesea. Hai sa-i lasam pe fanatici sa se imbolnaveasca fara sa le putem la dispozitie munitia faptelor bolnave. Dar s-ar mai imbolnavi cei mai multi intelectuali de idei daca aceste realitatile nu i-ar lua prin surprindere cu duritate? Nici Marx nu s-ar fi desfasurat atat de impetuos daca societatea nu l-ar fi afectat cu rautatile ei structurale. El a incercat sa scape din labirint si a inventat o cale geniala, cu destinatie gresita. El a vrut sa vada dincolo de ce poate fi vazut, fara Dumnezeu. Aici e marea sa greseala. Zbuciumul sau este prometeic si atat de uman in fond. Nu-i de mirare ca il adora pe Balzac, un alt inflacarat de geniu.

    Mi-ar placea sa am credinta asta in irational atat de puternic ca la dvs. Dar cand problemele mici ne asalteaza, nu putem sa-l invocam pe Dumnezeu la tot pasul. Pentru orice ticalosenie, orice mizerie solutionabile aici si acum nu este firesc sa-l invocam pe Dumnezeul crestin. Poate aici nu sunt crestin, dar lasati-ma sa cred ca religia nu e chiar numai pentru idioti.

    Linia in care il plasati pe Marx, destul de reputata, are ceva din sinistrul acelui wishful thinking nazist. Vi se pare justa linia Herder-Nietzsche-Spengler-Hitler? Eu nu o pot accepta. Herder are vina sa intelectuala, chiar si Nietzsche pe alocuri, Spengler mai mult chiar, dar sa ajungem la genocid din trei miscari pe tabla de sah?

    Stiti ca Marx adora capodopera lui Diderot, Nepotul lui Rameau? Vreti sa-l integram si pe Diderot (poate chiar cel de la care am invatat sa fiu cinic) in genealogia dvs. a crimei? Unde ajungem in felul asta?

    Eu nu va vad ca fiind absolut diferit. Nu ne separa o prapastie. Probabil ca fata in fata as fi mai reticent cu dvs., pentru ca ar aparea acea interfata sociala ridicola a statutului social, a ocupatiei, a educatie, a, a, a, a ad infinitum. Eu am parodiat liberalismul lui Mill atunci cand am zis ca tot trebuie sa ma ascultati, chiar daca intreaga lume are dreptate si eu gresesc.

    Discutia despre Tocqueville nu poate incepe acum. Ma provocati cu ce ati afirmat, dar nu e momentul sa intram in hatisuri pretioase.

    Nu am asa de multa incredere in puterea ideilor. Heine, foarte bun prieten cu Marx, putea sa mai creada asa ceva. Keynes la fel. Eu asist la amurgul ideilor, care nu mai au vlaga in ele.

    Va accept gustul pentru biografie si idei, dar nu-l impartasesc. Repet, ar fi imoral sa-i citesc pe altii nu asa cum si-ar dori ei. Apoi ii putem critica. Dar eu le acord the benefit of the doubt.

    Iar lumea nu este anormala ca norma. Este normala in mijlocul unor idei si conditii anormale. De fapt, cum traim intr-o societate plastica, cum indrazniti sa credeti ca nu este amendabila? Pana in ceruri, suntem noi aici, oameni cu oameni, iar jocurile mici se pot decide aici si acum.

  12. anonim zice:

    Multumesc pentru trimiterea la Hoffer (am stat prin alte butoaie pana acum si nu am auzit de el).

    Am ajuns cumva intr-o campie a discutiei, asa ca nu am sa mai ripostez.

  13. vicuslusorum zice:

    Meditati la vorba asta a lui Diderot:

    But if nature was as powerful as she was wise, why didn’t she make those men good in the same way she made them great?

  14. dragos c zice:

    aflasem că pătrășcanu studiase ceva marxism pe la leipzig, pe când se afla la doctorat. în rest, cam atât de pe la romanica. mai recent, ion ianoși are o antologie rezonabilă din marx. nedigerabilă pentru omul cultivat român. din păcate, pe la noi curiozitatea intelectuală se oprește la platon. nici măcar kant nu mai e răsfoit.

    pe-afară, marx este studiat al dracului, în ceea ce privește criticile capitalismului. iar din fragmentele citite de mine, era cam îndrăgostit de capitalism, mai ales în articolele publicate în presa americană.

    dar felicitări pentru post. eu nu-mi mai aminteam decât că hrp citise marx din socarță-n scoarță. poate atât a amintit în jurnal, dar mă cam îndoiesc că nu-l înțelegea. în fine…

  15. Pingback: Marx & românii | sex reader

  16. Valentin zice:

    A iesit de curand o noua biografie a lui Marx scrisa de Jonathan Sperber. Si cateva mici detalii picante pe ici pe colo. Despre HRP, e cam inutil de combatut, pt ca nu trebuie luat in serios.

    • vicuslusorum zice:

      Ai dreptate Vali, dar cred ca cineva trebuia sa puna o intrebare necesara in legatura cu intelectualii de dreapta si cum manipuleaza ei firavul public educat cu prostii sofistice. Am citit cateva reviewuri la cartea lui Jonathan Sperber. Poate o sa mi-o cumpar. Spor la doctorat si ma bucur ca ma mai citesti cand ai timp.

  17. paul zice:

    Citatul din Diderot e in limba engleza?

  18. Doru zice:

    „Respingerea construcției sans phrase din scrierile lui Marx este în sine destul de puerilă: Marx vorbea de violența latentă din cuvinte, cum anumite vocabule se impun forțat în limbajul cotidian, mai ales când ele nu au reprezentare nemijlocită în realitate. Marx relativiza limbajul public și pleda pentru o claritatea a limbii. Nu discutăm în gol, ci utilizând un nivel primar al cuvintelor care corespunde unui corp, unei relații din realitatea senzorială. Marx contracarează demagogia ieftină sau snoabă a multor intelectuali, gazetari și politicieni dintotdeauna, propunând un mijloc de self-check verbal.”

    V-am decupat textul din link ca sa motivez mai pe scurt de ce iesirea din „limbajul demagogic” in schimbul adoptarii celui „de lemn” din timpul URSS-ului (printre ai carui tatici se afla, fara indoiala, si Marx, cel care cauta crearea de „noi ritualuri”) nu are cum sa fi fost o miscare fasta sau o paradigma geniala. In schimb despre sistemul lui Lakatos, chit ca nu e atat de „genial”, as vrea sa aflu mai mult, daca e sa schimbam un pic paradigma…

    • vicuslusorum zice:

      Lasati-ma cu paradigmele. Dvs. l-ati citit vreodata pe Marx insusi, nu exegeze dure la adresa lui? Intai discutam in paradigma lui Marx si apoi acceptam criticile la obiect.

      Fragmentul pe care mi l-ati pus la dispozitie nu contrazice cu nimic textul meu. Ce treaba are Marx cu dogmatismul osificat marxist? A avut el un limbaj de lemn? A scris el intr-o lume a limbii de lemn? Hello, suntem inca in secolul al XIX-lea cu Marx. Cred ca aici ar trebui sa pornim, nu de la Thomas Kuhn, Imre Lakatos si Paul Feyerabend.

      Kolakowski nu-l introduce nici pe Sartre in istoria sa a marxismului, dovada cat de serios este ca marxist Sartre.

  19. Doru zice:

    Tin sa va atrag atentia ca fragmentul decupat nu e o „exegeza dura” la adresa lui Marx. Citatul reprodus acolo (in romana: „Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba”) este, dupa mine, un soi de pervertire a filosofiei (care porneste mereu de la concret spre abstract si tot mai abstract) in inversul ei (de la abstract la tot mai concret). Dupa mine, oricare ar fi intentiile, asta nu poate duce la claritate (oricat de clar si elocvent s’o fi exprimat Marx) ci la cenzura (de altfel, si Marx a fost cenzurat) si limbaj de lemn, deoarce, inevitabil, un astfel de pragmatism trebuie sa adopte un set de valori si reguli rigide, necomunicante, nepredispuse la schimbare.

    Nu ma ating de miezul utopic al dogmatismului marxist – aia e alta treaba.

    • vicuslusorum zice:

      Nu va atingeti, nu? De ce? Mare „miez utopic” (ce exprimare ridicola, de parca Marx ar avea un miez utopic si un invelis din ce?).

      Citatul la care faceti referire este unul dintre cliseele pe care le stiu si aia care nu au citit un rand din Marx. Alaturi de „acumularile cantitative duc la salturi calitative” si „proletari din toate tarile, uniti-va!”, citatul acela este uzat, demagogic, folosit drept sinteza a gandirii marxite, in general, un shortcut to nowhere pentru semidocti si minti lenese.

      Cred ca il gaseati pana si in lucrarile de control de la materia filozofie in comunism. Probabil ca daca Flaubert ar fi prins secolul al XX-lea, l-ar fi introdus in dictionarul sau de idiotenii de larg consum.

      Deci va supara pragmatismul in filosofie. Vreti sa urcati din abstract in superabstract in filosofie. Mergeti „tot mai abstract”. Va urez succes. Pe drum il veti lasa si pe Nietzsche in urma, Daseinul se va desprinde de dvs., iar Wittgenstein v-ar face cu ochiul, stiind ca ati depasit limitele realului. Mult succes!

      Daca sunteti vreun teolog modern, nu veti ajunge la Dumnezeu, poate la ultimul raft din biblioteca.

      • Doru zice:

        Rogu’va, nu ma rastalmaciti. Nu sunt la bac ca sa’mi explic figurile de stil, dar fie: miezul unei doctrine nu e musai doar unul si nicidecum musai sa fie acoperit de vreun invelis – daca asa-l percepti dvs. De ce nu ma ating de miezul utopic? Ptr ca n’are sens. Din partea mea, fiecare are dreptul sa’si imagineze paradisuri sociale, mase omnisciente si omnipotente, fie ca e religios sau ateu. Ma rog, nu e treaba mea.

        Si ce sa va mai zic? Nu am dat acel citat din Marx ca sa epatez, motiv ptr care reactia dvs. mi se pare exagerata si inutila. Iar concluziile personale de genul „va supara pragmatismul in filosofie” va rog sa le pastrati ptr altcineva. Exista o diferenta intre filosofia pragmatic orientata si pervertirea filosofiei in cu totul altceva.

  20. paul zice:

    Stimate domn! Nu merit aceasta obraznicie. Prin urmare, renunt sa va mai citesc. In ce va priveste, prognosticul meu este rezervat.

    • vicuslusorum zice:

      Imi cer scuze. Nu am intentionat sa fiu obraznic. Am folosit versiunea engleza pentru ca citesc mult in engleza. Nu trebuie sa va pronuntati. Si nu va razbunati cu prognosticul ca devenim penibili.

  21. paul zice:

    Dovediti ca ma insel si scrieti-va cartea. O voi citi daca va fi sa fie. Numai bine!!!

  22. vicuslusorum zice:

    Amici comentatori, va ofer doua fragmente, unul in romana din Capitalul vol. 1 (editia 1948, prima din epoca sinistra) si fragmentul corespunzator din editia englezeasca:

    Dar facand abstractie de acest lucru: acolo unde productia capitalista este complet incetatenita la noi, de exemplul in fabricile propriu-zise, situatia este cu mult mai rea decat in Anglia, deoarece lipseste contraponderea pe care o constituie legile industriale. (Capitalul, vol. I, p. 40, 1948, editura Partidului Muncitoresc Roman).

    But apart from this. Where capitalist production is fully naturalised among the Germans (for instance, in the factories proper) the condition of things is much worse than in England, because the counterpoise of the Factory Acts is wanting.

    Factory Acts = legile industriale? Asa se intampla cand inca de la fondarea marii republici pe drept moarta, pui tarani sa fac traduceri din Marx. Comunistii romani = idioti.

    • da, factory acts = legi industriale, e corect.
      industrial = referitor la (relațiile de) muncă.

      • vicuslusorum zice:

        Marx spune Factory Acts. Wikipedia zice tot Factory Acts si are ditamai articolul de istorie (https://en.wikipedia.org/wiki/Factory_Acts). Eu spun Factory Acts. Dvs. ramaneti la expresia tradusa eronat „legi industriale”, care induce in eroare cititorul. Pacat, pacat ca nu acceptati ignoranta unora.

        Daca puneau o nota de subsol, as fi inteles.

        Chiar vă vine rău când îl citiți pe Marx?

    • da, asta înseamnă Factory Acts, ceea ce scrie în Wikipedia: legislația referitoare la muncă.
      iar pentru cititorul ale cărui cunoștințe economice nu sunt ancorate în terminologia din România anilor ’60-’80, traducerea aceea este corectă.
      sensul originar al cuvântul industrial vizează o activitate de producție (dintr-o firmă, în general, dar și de acasă, așa-numita „cottage industry”).
      managementul producției se numește și management industrial.
      conflictele de muncă se numesc și conflicte (litigii) industriale.
      relațiile dintre forța de muncă și angajator se numesc și relații industriale.
      iar legile care reglementează relațiile industriale se numesc legi industriale.
      în România s-a renunțat la aceste exprimări în deceniile amintite mai sus, familiei de cuvinte industrie lăsându-i-se doar sensul îngust de ramură a economiei.
      dar traducerea în cauză este anterioară acelor decenii, deci cititorii o înțelegeau corect.

      de altfel, am verificat: o simplă căutare cu Google a expresiilor industrial relations și industrial law vă poate lămuri destul de rapid ce înseamnă acestea.

      • vicuslusorum zice:

        Da, greseala mea de om nascut mai incoace. Mea culpa. Probabil o retraducere din Marx e necesara. Cine s-o faca?

      • criptoriga zice:

        Traducătorul român trebuia să introducă o notă. În 1948 nu exista wikipedia şi dublu-click. Trebuia să explice care era sensul acestor legi industriale: reducerea orelor de muncă. Legi industriale sunt cu miile.

      • criptoriga, nu am citit cartea, habar n-am dacă traducătorul a inclus vreo explicație, ca notă sau în corpul textului (poate a mai vorbit de acele legi înainte de acest citat).

        am doar două observații, în cazul în care traducătorul n-a inclus nicio explicație:

        1. dacă Marx n-a pus vreo notă, nu era musai să pună traducătorul în română.
        Capitalul a fost publicată în Germania, și nici acolo lumea nu era la curent cu legislația din Anglia (și nu avea la dispoziție nici Wikipedia).
        deci traducerea în română avea nevoie de notă în aceeași măsură ca originalul.

        2. se înțelege foarte ușor despre ce e vorba: în Anglia existau niște legi care îl protejau pe salariat într-o măsură mai mare decât cele din Germania sau de aiurea.
        nu cred că este nevoie de explicații.
        mai ales că traducerea românească de care vorbim a fost publicată la aproape un secol după original, deci legislația era oricum schimbată aproape complet în toate țările implicate.
        și e foarte probabil ca legislația din România acelui moment să fi fost mult mai favorabilă salariaților decât era cea din Anglia secolului XIX.
        una peste alta, nu era nevoie de mai multe informații despre Factory Acts (sau legi industriale), ajungea să înțelegi (cât se poate de ușor) că ele erau niște legi care protejau angajatul.
        singura problemă de înțelegere ține de sensul atribuit cuvântului industrial, dar această problemă o avem doar noi, românii din ultimele decenii, nu și cei din 1948, cărora li se adresa traducerea.

    • Andrei Marga îi cunoaște foarte bine opera, el ar trebui să-l traducă.

      • vicuslusorum zice:

        Nu cred ca Andrei Marga mai e in stare de ceva. Este un ins senil. Nu stiu cum l-a tradus pe Habermas in romana si tare mi-e ca era doar un profesor mediocru de marxism pe vremuri.

  23. Pingback: Vicus Lorum | Homo Ludditus

  24. Jalnic. Tot articolul si comentariile pretioase. „clisa anamorfotica”. De betie de cuvinte ai auzit?

  25. criptoriga zice:

    Patapievici: un Ţuţea în devenire 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s