Istoria unui dezastru

800px-Kurskaya_korennaya

„…to unrequited love, frustration, resentment, bitterness, although it sharpens the perception, and, like the grit which rubs against an oyster, causes suffering from which pearls of genius sometimes spring.” (Isaiah Berlin, Against the Current, Princeton University Press, 2001, p. 256).

Vechea Rusie

Una dintre cărțile interesante pe care orice est-european cultivat ar trebui măcar sa o răsfoiască se cheamă A Companion to Russian History, editată de un anume Abbot Gleason. Rusia nu este doar o țară cât un continent, ci și o cale diferită de a înțelege evoluția societăților. Nu este nici europeană, nici asiatică, nu are nimic din cosmopolitismul american. Rusia este altceva, cum singură îi place să se creadă. După cum se știe, modernizarea economică a Imperiului Țarist în secolul al XIX-lea este un triumfător eșec. În afara unor centre industriale imaginate de Ecaterina cea Mare încă de la finele veacului al XVIII-lea pentru armata imperiului, Rusia nu a evoluat prea mult de-a lungul secolului al XIX-lea. La 1914, Imperiul era compus din 80% țărani, din care 76% analfabeți, densitatea populației și caracterul etnic omogen velico-rus se regăseau în partea occidentală, de dincoace de Urali, urbanizarea nu depășea 20% (și chiar și așa, orice târg prăfuit pierdut în stepe era considerat oraș), statul este autoritar, birocrația și nobilimea se uniseră într-o singură clasă care asuprea populația majoritară.

Rusia detesta liberalismul occidental, iar autocrații respingeau industrializarea occidentală de teama unor revolte sociale și a pierderii privilegilor. Deși iobăgia fusese abolită în 1861, țăranul rus continua să fie un sclav. Disprețul claselor superioare pentru norod, de la funcționarul semidoct până la artistocratul rus mai fluent în franceză decât în propria sa limbă, nu avea margini. Legea se aplica aberant, în funcție de resursele și cercul de influență al celui judecat. Rusia trăia de fapt într-un mare consens social de secole întregi. Nobilul se umfla din rente, funcționarul din expediente și norodul din mămăligă. Istoria Rusiei, care domina mai mult prin dimensiuni și bogății naturale, o reproduce în mare pe cea a estului european. Dominație, arbitrar, corupție, privilegii de sânge, sclavie. Bineînțeles, anticapitalismul este politică de stat.

Ca bastion al conservatorismului și prin forța militară apreciabilă (dar departe de a fi modernă), Rusia juca rolul de jandarm cu crucea în mână. Cei mai activi membri ai comunității ruse, atât prin educație, cât și prin influența capitalistă pe care o exercitau, erau evreii. De aici pogromurile izbucnite incidental și antisemitismul latent al Rusiei veșnice. Despre țărani circulau versiuni idilice, mujicul rus având suflet mare și înțelepciunea în vene. Femeia rusă era prototipul mamei cu burta veșnic la gură. În realitate despre mujicul rus nu se poate spune sigur decât că era bețiv, bătăuș, leneș și, prin frecarea cu birocrații și vechilii moșiei, dispus la hoții mici și pungășii ieftine. Iar femeia rusă oscila între mucenița din gospodărie, având în vedere numărul de sarcini și bătăile pe care le primea repetat, și statutul de târfa satului. Birocrații, deși occidentali în gusturi, erau doar niște lipitori ariviste, care făceau cariere din nepotism și jaf din venitul public. Nobilul, în schimb, mai mult un francez despotic decât un rus cuminte, se lăsa fermecat când de fesele croitoreselor din menaj, când de ruleta nichelată din stațiunile balneare ale Elveției. Luxul fără margini și mizeria deprimantă sunt deja în Rusia o tradiție.

Din aceste obiceiuri culturale s-a născut și minunata literatura rusă. Nu li se poate contesta rușilor autenticitatea. Apropiați mai mult de natură decât de civilizația materială, rușii sunt probabil cei mai primitivi membrii ai rasei caucaziene. Când rafinați în desfrâu, când cruzi în administrarea bunurilor materiale, poporul rus uimește prin barbaria moravurilor și frumusețea fizică. Femeile sunt ispititoare mai ales când plâng pios, bărbații vrăjesc prin furia impunătoare cu care înjură, mângâie tandru, se strâng copilărește de păr, apoi lovesc scurt și apăsat. Pentru că sunt capabili de profunzime spirituală, rușii par a fi din naștere dezaxați emoțional și, prin asociere, chiar mental. Urme de geniu în tenebrele psihologiei colective rusești au fost dintotdeauna de observat la acești sălbatici ai stepelor, izolați de mări și oceane și astfel cei mai puțini cosmopoliți dintre albi. Mulți occidentali, maeștri ai controlului de sine, au picat în admirație pentru fascinanții barbari ai răsăritului, impulsivi și explozivi prin formare.

Rusia nouă

Marele imperiu a trebuit să se modernizeze la un moment dat, dar tot pe cale rusească s-a împlinit și marele proiect. Astfel că rușii au trecut direct de la feudalism la comunism, inventând pe drum capitalismul. Nici că se putea ceva mai despotic, coordonat de elitele partidului, birocratizat la maximum, cu religia pravoslavnică înlocuită de excepționalitatea Rusiei în istoria noului ev mediu, cel socialist, care se va revărsa peste omenire. Iobagii au fost înlocuiți de zeki, iar Gulagul era noua moșie de stat. Mesia se va întoarce pe pământ în poporul rus, ale cărui suferințe vor lua sfârșit odată cu Istoria. Lenin evreul, al cărui drum al Damascului fusese exilul occidental, era un soi de apostol al noii lumi, iar Rusia tărâmul sfânt. Aceste aberații conceptuale au dus la un mit modern si, parțial, au ruinat reputația filozofului german Karl Marx, care avea o părere nefavorabilă delirurilor grandomane ale Rusiei imperiale, acest „bastion al reacționarismului”.

Știindu-se ultimii dintre albi, rușii s-au visat primii dintre oameni. Nevrozele colective rusești s-au lăsat cu băi de sânge, ca într-o mare autoflagelare expiatoare. Morala a fost întotdeauna în destinul Rusiei subordonată misticii. A ucide pentru salvare sau doar pentru a-l pune la încercare pe Dumnezeu sau chiar forțele istoriei este un laitmotiv al nevrozei rusești. Nebunia metafizică îi definește pe ruși. Nu-i de mirare că până la 1900, întinsele pământuri ale Rusiei erau populate de evrei. Dincolo de bogăția naturală a Rusiei, există o afinitate adâncă între ruși și evrei. Vorbim de două popoare prigonite și de aceea predestinate să scrie istoria neamului omenesc. Cine iubește Rusia, se închină la picioarele lui Dumnezeu. De aici nostalgia după Rusia a oricărui emigrant rus, chiar și acela de altă naționalitate a Imperiului.

Meritele comunismului de stat și ale urmașilor săi

Și totuși, Rusia comunistă, având în vedere din ce material social se formase, este, după China, cea mai reformatoare țară din istoria omenirii. În cei 50 de ani dintre 1900-1950, Rusia a cunoscut 12 ani de război permanent. 8 ani au însemnat doar atacul colonizatorilor germani, prima putere economică europeană în 1914 și, respectiv, 1939. În operațiunea germană de transformare a poporului rus în sclavi, 4 milioane de soldați germani au atacat Rusia dupa iunie 1941. Nu mai puțin fioroși fuseseră germanii în 1914 pe frontul de est. 4 ani a durat războiul civil din Rusia sovietizată. Pierderile de populație ale Rusiei sunt înspăimântătoare. Cele mai modeste estimări le plasează astfel. Aproape 3 milioane până în 1918 și aproximativ 22 milioane în 1945. Adăugați încă 3 milioane în perioada 1917-1922. Hemoragia rusească a răpus fie pe timp de război, fie în vreme de pace undeva la 15% din populația totală a Rusiei.

Nici o țară industrializată nu a suferit mai multe pierderi materiale ca Rusia în primii 50 de ani ai secolului XX. În toate confruntările militare din istoria sa, Statele Unite nu depășește 900,000 de morți.

Și totuși, la moartea lui Stalin în 1953, Rusia avea cea mai mare ramură a economiei în industrie (80%), iar restul în agricultură. Analfabetismul fusese aproape eradicat. Școlile rusești, copii ale celor germane de la 1900, erau printre cele mai bune din lume. Nivelul de trai crescuse simțitor față de 1914. Rusia ajunsese din evul mediu al anului 1900, a doua mare putere economică a lumii și poate prima forță militară. Iată cum se prezenta Rusia cea sălbatică la moartea lui Koba.

PerCapGDP_USSR_USȘi Rusia după venirea despotului antiliberal Putin la putere.

350px-Russian_economy_since_fall_of_Soviet_Union

Dar, fără îndoială, vechile tare rusești sunt încă la locul lor. Modernizarea continuă însă cu sau fără voința celor care fac sarea și piperul Rusiei eterne.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Istoria unui dezastru

  1. societatea rusă are o cultură foarte puternică, ceea ce înseamnă că țăranul rus de acum nu e altceva decât cel de acum 100-200-300 de ani, cu o altă interfață.
    violență, ospitalitate, vodcă, râcă, pupat, vodcă, prieteni, vodcă, prieteni deveniți victime, vodcă, victime devenite prieteni, vodcă, vodcă, vodcă.
    și dans energic.

    plus 20% non-țărani, cu o cultură foarte slabă, apți pentru schimbare, capabili și de tâmpenii, dar și să copieze occidentul și să construiască peste noapte o literatură și o muzică de primă mărime.
    și o cinematografie, mai apoi.
    o cinematografie care tocmai pare să aibă un reviriment – un film superb, pentru cine nu caută acțiune, ci o fotografie a psihologiei și comportamentului rusului:
    Край (Kray, 2010).

    ps. un detaliu tehnic:
    în 1863 iobăgia s-a abolit?
    eu știam că sclavia (robia).

  2. anonim zice:

    Despre Companioane

    Nu stiu de ce, dar am impresia ca toata pleiada de companioane poate sta sub expresia ‘una dintre cartile interesante care ar trebui macar rasfoita’. Fie ca se cheama Wiley-Blackwell, Routledge, Cambridge sau Oxford, editura, si Companion to.. sau Handbook of.. cartea, aceste grupari de texte ale unor scholari teribil de impersonali, cu stilul rece al ecuatiei matematice chiar si cand acompaniaza pe Bob Dylan sau theoristii cyberculturii, mereu expozitivi, clari si distincti in judecati, distanti in aprecieri, cugetatori liberi convinsi ca nu exista tabu prea adanc sau pisc prea indepartat pentru a fi atins de constructia discursiva, aceste texte, asadar, apar drept un dar minunat pentru omul cultivat, sau care vrea sa fie astfel – termenul l-am imprumutat de la dumneavoastra. Si, necazul e ca nu se poate gasi nimic reprosabil : temele se intind de la Teoria Sociala la Medicina Clinica, trecand prin Geografie Feminista; autorii sunt și ruși, și turci, și americani, și germani, și arabi; articolele sunt extinse, detaliate, cuprinzatoare; bibliografia temeinica.
    All in all, o biblioteca de Companioane iti da impresia fara echivoc ca tii cunoasterea de un picior. Asadar, asta sa fie rau in ele? Ca te asigura, cu o certitudine gnostica, de credinta de a sti?
    Ce e rau in Companioane? – intrebare deschisa si cauza comentariului.

    • A. zice:

      Aveți dreptate.
      Un cititor de dicționare (de la dicționare de literatură, până la cele de botanică, de sinonime sau de greșeli de gramatică… înșiruirea aceea de informații corecte e fascinantă).

  3. Ion Fiul Ploii zice:

    membri non membrii, maeștri non maeștrii etc.

  4. nraducanu zice:

    Citesc cu intarziere de o luna, in ajunul plecarii in vilegiatura, acest articol care abordeaza succint o problema imensa. Timpul nu imi permite acum decat sa remarc calitatea literara a prezentarii de catre vicuslusorum a cartii (brosurii?) acestui istoric practic necunoscut. In privinta trecerii in revista a istoriei Rusiei, ar trebui mentionate si victimele din anii ’30 in urma foametei provocate de colectivizarea agicola fortata (vezi „The Harvest of Sorow” – 1986 de Robert Conquest) si victimele proceselor politice si ale gulagurilor din anii 1936-38 (dar si pana in 1953) a aceluias autor in cartea „The Great Terror” (1990). Desi considerate tendentios antisovietice, ele contin fapte adevarate, semnalate si in cartile lui Vasilii Grossman sau in cartea unui alt mare sovietolog american Moshe Lewin „Russia’s Twentieth Century. The Collapse of the Soviet System” (Columbia University Press – 2003). Anticomunismul ce a bantuit si inca mai bantuie in tara noastra in ultimul sfert de secol a facut dificila aparitia in romaneste a unor studii din Rusia despre dezastrul economic al acestei tari in anii ’50, cu cauze asemanatoare celor din Romania, dar in proportii mult mai grave.

  5. N. Raducanu zice:

    Adaog, ca o complectare la cele de mai sus, cateva pasagii dintr- un articol pe care l-am publicat in 2004 in saptamanalul „Timpul 7 zile” :

    Anul trecut a aparut la Moscova cartea lui S. Iu. Glaziev, S.G. Cara-Murza si S.A. Batcikov intitulata «Cartea Alba », avand ca subtitlu « Reformele economice in Rusia anilor 1991-2001» (367 pag.- Ed. EKSMO), asupra careia ne vom opri in cele ce urmeaza. Autorii au ales titlul Cartea Alba, deoarece asa se numesc lucrarile in care se expun doar date faptice, iar nu opinii personale sau interpretari politice. Desi cea mai mare parte a cartii este constituita intradevar numai din indicatori statistici masurabili si din grafice, lasand cititorul sa traga singur concluziile asupra gravitatii situatiei, autorii isi prezinta in cateva pagini din introducere si consideratiile proprii asupra ceeace ei numesc « catastrofa » pe care a suferit-o Rusia in acesti ani. Dar sa lasam mai intai sa vorbeasca faptele.

    Demografia
    Sporirea mortalitatii fata de natalitate pe teritoriul Federatiei Ruse a condus la o scadere a populatiei cu cca. 700 mii persoane pe an incepand cu anul 1992, astfel incat populatia Rusiei la sfarsitul anului 2001 se ridica la 144 milioane, inclusiv cresterea prin migrarea in Rusia a 1,57 milioane persoane din fostele republici sovietice. In anii 1986-87 speranta medie de viata a locuitorilor era de 70,1 ani, iar in 2000 – de numai 65,3 ani. Daca intre 1990 si 2000 numarul deceselor a sporit cu 36 %, cauza mortii din intoxicatie cu alcool a sporit de 2,3 ori, de tuberculoza – de 2,5 ori, iar sinuciderile – de 1,9 ori. Intre 1991 si 1997 numarul imbolnavirilor de sifilis a sporit de 50 de ori. Toate aceste schimbari demografice au cauze sociale, pe de o parte prin agravarea conditiilor de viata, iar pe de alta parte prin inrautatirea sistemului public de protectie a sanatatii populatiei.

    Productia si consumul de alimente
    Unul din principalele argumente in favoarea trecerii de la sistemul economiei planificate la cel al economiei de piata a fost asigurarea nesatisfacatoare a populatiei cu produse alimentare. In realitate consumul de produse alimentare de baza in RSFS Rusa era in 1989 apropiat de tipul alimentar al tarilor dezvoltate: carne – 69 kg. pe locuitor (fata de 113 kg. in SUA); lapte si produse lactate– 396 l. (fata de 263 l. in SUA) ; oua – 309 buc. (fata de 229 buc. in SUA) ; zahar – 45 kg. (fata de 28 kg. in SUA) ; produse de panificatie – 115 kg. (fata de 100 in SUA) ; cartofi – 106 kg. (fata de 57 kg. in SUA). In schimb in 1997, daca in SUA consumul ramasese cam la acelasi nivel, in Rusia cel de carne scazuse la 46 kg. pe locuitor, de produse lactate – la 229 l., de oua – la 210 buc., de zahar – la 33 kg. Doar consumul de paine si de cartofi a inregistrat cresteri in aceasta perioada. Calitatea hranei s-a inrautatit, prin scaderea ponderei in alimentatie a produselor animale si sporirea ponderei celor din cereale si cartofi. Numarul mediu de calorii alimentare consumate pe zi a scazut de la 2590 in 1990, la 2200 in 1990. Drept urmare a subalimentarii femeilor, a crescut alarmant numarul copiilor anemici la nastere.

    Industria si constructiile.
    Volumul productiei industriale in RSFS Rusa in 1980 era de 161 de ori mai mare decat cel din 1913. Pana in 1997, se privatizasera 95,6 % din numarul intreprinderilor industriale de stat, care dadeau 89,7 % din productie. Cel mai putin privatizate au fost centralele electrice (doar 61,5 % in 1997). In acelasi timp a avut loc desmembrarea marilor combinate si uzine. In 1990 in RSFS Rusa existau 26.900 intreprinderi industriale in care lucrau 23,1 milioane persoane. In 1997, in Federatia Rusa s-au inregistrat 159 mii intreprinderi, cu un personal de doar 14 milioane persoane. Privatizarea nu a dat insa intotdeauna rezultatele miraculoase asteptate. Consumul specific de energie pe unitatea de productie industriala in anul 2000 era cu 26,7 % mai mare decat in 1990. Extractia de titei care in anii 80 era de 550 -570 mln. tone anual, a scazut in anii 90 la 303-305 mln. tone. In 2001 s-au extras 337 mln. t. titei, din care s-au exportat 67,6 % (158,6 mln. t. titei si 69,2 mln.t. produse petroliere). In 1990 in URSS se extrageau 571 mln. t. titei, iar exportul era de numai 159 mln. t. (27,8 %). In aceasta ramura, productivitatea era in 1990 de 4,3 mii tone titei pe muncitor, pentru ca in 1998, dupa privatizare, ea sa scada la 1,0 mie tone. Productia de otel atinsese maximul in 1988 (94 mln. tone), pentru ca in anii urmatori sa scada dramatic, atingand in 1998 numai 42,3 mln. tone, adica un nivel inferior anilor 70. Daca in 1990 se produceau 810 mii tone laminate din oteluri inoxidabile, in anul 2000 s-au produs doar 94 mii tone din acest sortiment valoros. Siderurgia rusa lucreaza acum mult pentru export (23 mln. tone anual), ramanand tot mai putin otel pentru nevoile constructiilor de masini. In carte se dau numeroase grafice prin care se vede scaderea de zeci de ori a productiei de turbine, motoare, strunguri, tractoare, excavatoare, macarale, autocamioane, combine, instalatii de foraj, vagoane c.f., care ii fac pe autori sa vorbeasca despre un proces de dezindustrializare a Rusiei. Productia de ciment a scazut de la 83 mln. tone in 1990 la 27 mln. tone in 1998 si la 35 mln. tone in 2001. In proportii asemanatoare a scazut si productia de geamuri, produse ceramice, prefabricate din beton, s.a. In 2001 s-a prevazut darea in functiune a 525 investitii, dar nu s-au pus in exploatare decat 72, din care doar 55 la intreaga capacitate. In 1990, la fiecare 1000 locuitori, s-au dat in functiune 420 m.p. locuinte, dar in 2001 acest indicator scazuse la jumatate, desi suprafata medie a fiecarei locuinte pusa in functiune sporise de la 61 m.p. la 76 m.p., caci acces la o locuinta nu mai aveau decat oamenii instariti. Scaderea masiva a volumului investitiilor in economie s-a datorat si faptului ca bancile au preferat sa investeasca in strainatate, iar nu in tara. In anul 2000 se aprecia ca scurgerea peste granita a capitalului in ultimul deceniu a depasit 200 miliarde dolari. O grava lovitura a primit, in toate ramurile, cercetarea stiintifica. Cheltuielile pentru cercetarea stiintifica reprezentau in 2001 doar 1,67 % din bugetul federal, fata de 4 % inainte de introducerea reformei. Numarul cercetatorilor s-a redus in decurs de zece ani la jumatate, iar cca.10% din ei au plecat si s-au stabilit definitiv in strainatate (40% din fizicieni, 25% din matematicieni).

    Agricultura
    « Reforma in Rusia – scriu autorii – a dus la o extrem de grava criza atat a cresterii plantelor, cat si a cresterii animalelor ». In 1989 in RSFS Rusa existau 12,9 mii sovhozuri, in care lucrau 5,6 milioane persoane, si 12,5 mii colhozuri, cu 4 milioane persoane. Aceste intreprinderi agricole asigurau 77,6 % din productia agricola, restul de 22,4 % fiind dat de gospodariile personale ale populatiei. In 1999 mai ramasesera 1277 sovhozuri si 3869 colhozuri, restul fiind in cea mai mare parte proprietate privata sau cooperativa. In 1999 volumul productiei agricole reprezenta 37 % fata de cel din 1990. Septelul de vite cornute scazuse la 36 %, cel de porci – la 30 %, productia de cereale s-a redus la 49 %, cea de cartofi – la 19 %, cea de lapte – la 37%, cea de lana de oi – la 9 %. Prin numeroase exemple este aratata in carte eficienta scazuta a productiei in unitatile faramitate in urma reformei.

    In loc de incheiere
    Ne oprim aici, desi cartea contine si alte capitole, consacrate ramurei transporturilor, comertului si evolutiei nivelului de trai al populatiei. Situatia prezentata credem ca nu mai are nevoie de comentarii. Dar merita sa reproducem cateva pasagii din prefata cartii, care ilustreaza o mentalitate tot mai raspandita azi in Rusia.
    « Datele din aceasta carte dovedesc ca in perioada tranzitiei, Rusia a suferit o catastrofa. Ca nivel de desvoltare social-economica tara a fost aruncata in acesti ani cu decenii in urma, iar in privinta unor indicatori – chiar inainte de revolutia din 1917. Distrugerile economice de proportii au fost determinate de transformarile ce au zguduit societatea. Spre deosebire de reformele pentru imbunatatirea structurii social-economice a tarii in scopul sporirii calitatii vietii cetatenilor, telul transformarilor anilor 90 a fost unul politic : sfaramarea vechiului sistem de relatii social-economice si faurirea unuia nou. Pentru aceasta a fost pus in circulatie mitul ca orice privatizare, indiferent de felul in care este efectuata, conduce la sporirea productivitatii, pentru simplul motiv al superioritatii proprietatii private asupra celei de stat. Datele din aceasta carte arata insa ca e nejustificata speranta unei rapide refaceri a nivelului de desvoltare al tarii pe baza automatismului de organizare a fortelor pietei. (…) Pentru a renaste din cenuse, e nevoie de concentrarea vointei politice, mobilizarea tuturor resurselor existente, unirea natiunii in jurul unor idei pe intelesul tuturor, un program stiintific de refacere a tarii. Asemenea conditii inca nu exista. Programul unei cresteri economice rationale, elaborat de specialistii Academiei ruse de stiinte, intampina rezistenta puternica a unor forte influente, interesate in mentinerea ordinei creata prin reforma, de distribuire a bogatiei nationale. La aceasta mai contribuie si fenomenele negative ce insotesc aceasta ordine : exportul masiv de capital, insuficienta cronica a investitiilor necesare pentru reproducerea simpla a fondurilor de baza, salarizarea extrem de scazuta, micsorarea garantiilor sociale, distrugerea potentialului stiintific productiv si a celui intelectual, odata cu imbogatirea unei paturi subtiri de privilegiati. Asta inseamna aruncarea economiei rusesti la periferia pietei mondiale, drept sursa de materii prime si fara sanse de desvoltare rapida si stabila. Pentru majoritatea populatiei asta reprezinta pastrarea unui nivel de viata foarte scazut, mult inferior celui dinainte de introducerea reformelor.
    Eficienta oricarui model social-economic depinde de un sistem complex de factori, care nu se reduc la schimbarea relatiilor de proprietate. Un exemplu il constituie China, care – pastrand ideologia socialista – a reusit sa treaca repede de la totalitarismul « revolutiei culturale » la formele moderne ale economiei de piata. Initiind cam in acelasi timp cu Rusia tranzitia la economia de piata, China a reusit in numai 25 de ani sa sporeasca de 20 de ori volumul productiei si nivelul de viata al populatiei. Eficienta oricarui model national de desvoltare este determinata de concordanta formelor economice cu conditiile naturale si culturale ale tarii. Copierea mecanica a unor formule ce au aparut in alt mediu cultural, niciodata nu poate da bune rezultate. In Rusia s-a constituit acum un model al inegalitatii sociale strigatoare (concentrarea bogatiei in mainile catorva si saracirea majoritatii populatiei), binecunoscut in literatura economica pentru tarile subdesvoltate ale Africei si Asiei. Acest model satisface pe deplin interesele corporatiilor transnationale si al marilor concerne internationale, asigurandu-le deplina libertate de actiune fata de resursele naturale si umane. Punerea in valoare a acestor resurse comporta un caracter neechivalent, caci pentru capitalul strain investit (utilaje si tehnologie), tarile periferice trebuie sa plateasca cu bogatiile lor naturale nerecuperabile si cu marfuri cu continut mare de munca, finantand astfel cresterea economica a altor tari.(…) Rusia are mari resurse si avantaje concurentiale, care i-ar permite sa intrerupa tendinta degradarii si sa treaca la o desvoltare rapida si stabila. Pentru asta trebuie insa dusa o politica de stat care sa corespunda intereselor nationale. O astfel de politica poate strange in jurul ei societatea, toate popoarele din tara. Alegerea unei bune strategii va determina viitorul tarii pe multe decenii. »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s