Prin America

New York City

Au trecut câteva luni de când m-am întors din State și nu am scris nimic despre aventura mea. Pur și simplu America nu mi-a rămas în suflet cu nimic și nu am găsit deloc cheful necesar să scriu despre cele trei săptămâni pe care le-am petrecut peste Ocean. Până acum!

Înainte de orice, vreau să fac câteva precizări. Nu cred că dacă aș fi stat șase luni în Statele Unite ale Americii aș mai fi văzut totul atât de proaspăt ca în puținul timp pe care l-am petrecut acolo. Ca atare, cei care întotdeauna invocă ideea că nu poți cunoaște o societate într-un răgaz atât de înghesuit greșesc. Normal că nu poți avea acces la adevărata America într-un an, după cum o lună e prea puțin. Dar când se cheamă că înțelegi în mod real o societate? Deși locuiesc în estul Europei de când mă știu, când un străin vine aici și observă (presupunând că e atent și fără prejudecăți umanitariste) după scurt timp dezordinea și sărăcia locuitorilor, drumurile proaste și puține, corupția polițiștilor, vreți să îl apostrofez cu eterna frază boantă „România e mai mult de atât”? Da, România este și altceva decât se vede cu ochiul liber, dar este mai ales ce se vede.

Tot astfel și America. Am plecat din București pe la începutul lunii mai, am trecut iarăși prin Londra (care este unul dintre orașele pe care le-am mai vizitat de două ori și în care m-aș întoarce oricând cu plăcere), iar apoi, de pe uriașul Heathrow, am zburat peste Atlantic. În opt ore am aterizat pe JFK din New York. Pe lângă Heathrow, JFK nu mi-a spus nimic. Este un alt aeroport cât un mic oraș din lumea asta, dar nu atât de impunător ca Frankfurt am Main și cu siguranța mai urât decăt alte aeroporturi din State (și cred că am fost prin câteva, trust me). În plus, JFK are un aer vechi de acum 30 de ani.

New York 1

New York 2

New York 3

New York 4

New York 5

New York 6

New York 7

New York 8

New York 9

New York 10

New York 11

New York 12

New York 13

New York 14

New York 15

New York 16

Am stat în New York 5 zile. Am fost cazat la hotelul New Yorker, o măgăoaie de clădire din downtown Manhattan. Cred că am mers 13-14 ore pe zi, fără să exagerez. M-am urcat în Empire State Building și în Rockefeller Center, am fost la Met și la Guggenheim, m-am plimbat pe Wall Street unde m-am pozat cu testiculele taurului și cu statuia lui Washington, am trecut în Brooklyn, am vizitat Harlemul, Little Italy, Chinatown etc., am văzut-o și pe Lady Liberty (Ellis Island era totuși în reparații), ba chiar și-un portavion transformat în muzeu, am luat toate tururile posibile din New York. Am vegetat chiar în câteva librării tare cochete. Am încercat să fiu un turist exemplar. M-am tăvălit pe iarbă în Central Park (care nu m-a inspirat deloc gândindu-mă la mult mai frumosul Hyde Park londonez) și aproape că voiam să mă dau cu elicopterul peste Manhattan.

Am cunoscut și o americană din Chicago de origine macedoneană (prin părinți) cu care am ieșit seara într-un pub. Era un avocat șomer la vreo 35 de ani și părea inteligentă, dar, după ce ne-am zis rămas bun, nici că am vrut s-o mai văd vreodată. A două zi am primit un mesaj de la ea în camera de hotel. Probabil că dacă insistam un pic, ar fi ieșit ce poate își dorea Susie, dar, din păcate pentru ea, nu-mi spunea chiar nimic. Am pălăvrăgit vreo 40 de minute și cu un liftier negru de la Empire State Building care mi-a povestit cât de scump e traiul din New York și că băncile nu-i dau credit pentru o casă într-un cartier răsărit fiindcă este liftier și nu bancher. În Central Park, m-am conversat cu un moș simpatic, văduv, care stătea prin apropiere (deci era bogat haimanaua!) si care, get this, vizitase România prin 1988 unde a înnoptat la singurul hotel din oraș (citez din el), adică Intercontinental din București. L-am întrebat cu ce se ocupase la viața lui. Era un kitchen designer sau ceva în genul ăsta și venise în România pentru lemn de mobilă. Probabil că mințea, dar nu mă interesează. M-a întrebat totuși dacă securiștii mai umblă în roi pe lângă străini. I-am răspuns sec că acum sunt cu toții capitaliști și că o duc mai bine decât americanii medii. N-a schițat nici un gest. Avea idei neoliberale, deci m-a covins că votase cu republicanii. Pentru el, America era „all in all, a good place to live in.” Pe Obama îl tolera cu condescendență. A tough motherfucker moșu, plus că vorbea elegant engleză, semn că fusese la unele școli bune, nu cele din the projects.

New Yorkul m-a impresionat prin dimensiuni. Numai zgări-nori la tot pasul, care, dupâ două zile, deveneau stresanți și obositori, dar la fel de copleșitori. Străzile de pe lângă Central Park puțeau a lux și mi-au amintit brusc de Kensington/Notting Hill și zona aceea de pe lângă Imperial College din Londra. În general, Manhattanul, deși este o aglomerație stresantă de lucruri, dă într-un dezmăț luxos. Băieții și fetele au bani. Cu cât sunt mai albi și la costum, cu atât sunt mai bogați. Cu cât sunt mai negri, cu atât sunt mai sudiști, mai pakistanezi, mai indieni, mai egipteni care vând shaorme, falafeluri și hotdogs pe stradă. Sfântul capitalism, cu mâna sa invizibilă, le așează pe toate. Am dat și peste o româncă care vindea la tonetă. Rămăsese blocată în epoca Ceaușescu cel rău, urmașii cei răi, bla, bla, bla. Mi-a zis că și în State merge cu pile, doar că acolo se cheamă recomandări. I-am răspuns că și în Est se numesc la fel, mai nou.

Am văzut cum se filma un videoclip. Niște rockeri cretini se prosteau pe lângă Guggenheim.

Mâncarea este odioasă în State. Tot ce înseamnă junk food (și au americanii zeci de fast-fooduri, nu numai Subway – care e chiar ok – și Mc) este o crimă pentru limbă și stomac. Dar și aici seamănă cu englezii și olandezii, alți maeștri ai mâncării proaste, fără gust. Pe Broadway, chiar la doi pași de Wall Street, am intrat într-o zi într-un Mc, populat, normal, de negri și mexicani. Când am ajuns la toaletă am avut impesia că am fost absorbit într-un vortex și lăsat mort într-un wc din nordul Moldovei. Mai mult nu adaug.

Mi-au plăcut Little Italy mult și partea cu clădiri mici, europene prin înălțimi, din Manhattan. De fapt, nici nu te simțeai în America prin anumite cartiere din New York. În rest, nu mi-a spus nimic. Clădirile nu arată chiar ca-n filme, dar le puteam recunoaște din prima, semn că lumea a ajuns un auxiliar al Americii la nivel de imagini. Artificial, zgomotos, mirosind urât, superdezvoltat, luxos, cosmopolit, New Yorkul este o lume de lumi. M-a enevat un negru într-o zi care m-a împins pe stradă cu violență pentru că I was standing in his way fără să mă fi rugat frumos înainte să îi fac loc sau ceva similar. Atunci m-am bucurat în sinea mea că tuciurii ca el fac cele mai umile și mai prost plătite munci din America, deși știu că nu e uman să gândesc astfel.

Washington

Cam atât despre New York, pe care l-am lăsat pentru Washington D.C., unde am ajuns într-o oră și jumătate de zbor. Capitala Americii este un oraș administrativ superb, cu clădiri frumoase, în stil colonial, armonioase mai ales la nivel de înălțime. Potomac River curge printre toate landmarks. Am luat un tur cu camioneta, iar un negru simpatic foc, fost bucătar în US Army timp de 17 ani în Berlinul de Vest prin anii ’80, pe numele său de anonim, Bob, m-a dus cu mașina. Bob a fost primul american care mi-a declarat că noi europenii știm multe lucruri inutile, dar că suntem mai cultivați decât americanii medii, care sunt cam idioți la acest capitol. Bob avea poante lucrate de acasă, dar ne-a povestit și multe din viața sa, destul de interesantă. Fusese un misogin afemeiat până târziu și acum, neavând pensie privată cât să-i asigure un trai decent la 6o și ceva de ani, muncea pe camioneta de turiști. M-a dus Bob peste tot, de la Washington Memorial până la un restaurant brazilian mișto, unde am mâncat de m-am spart. Nu am apucat să vizitez nimic din Smithonian Institute, dar am mers la picior prin tot centrul Washingtonului. M-a încântat. Și acum sunt de părere că este cel mai estetic oraș pe care l-am vizitat în State, deși cam oficial și rece. Birocrații din Washington au un nivel de trai de-ți cade fața. Ce bogății mi-au luat ochii în New York, dar ce era și prin capitala Americii! Totul arăta ca scos din cutie. Un oraș impecabil de aranjat.

Dacă prin mașină americanii medii înțeleg o camionetă, atunci cei din Washington înțeleg prin autoturism ceva din seria BMW, Mercedes, Jag, Maseratti. Nu am cuvinte, ce să mai!

Am mers și prin zona rezidențială, pe lângă cimitirul Arlington. Am crezut că am murit și am ajuns în Rai. Garduri de verdeață, alei netede, vile somptuoase, piscine frumos ascunse, belșug fraților, mare bunăstare! Și cultul britanic al gazonului perfect! Peste tot. Cam asta a fost și cu Washington și cu mine, pe undeva.

Washington 1

Washington 2

Washington 3

Washington 4

Miami 3

Los Angeles

În zori, pe la 4-5 dimineața, am pornit la drum până la Dulles International, cel mai modern, cel mai frumos aeroport pe care l-am văzut în toată America. Șoferul care m-a condus 40 de kilometrii era la rândul său un alt Bob, adică la aproape 70 de ani și fost bolnav de cancer, muncea ca să-și compleze pensia mică. Dulles International este o bijuterie de simplitate și tehnică situat pe o colină, unde soarele la răsărit aruncă scântei de aur.

Ajungeai la porți printr-o rețea de terminale subterane, similar cu Heathrow, dar mult mai scurte și mai moderne.

Așa că am pornit spre coasta de vest, Los Angeles. Am stat șase ore lângă o mulatră necioplită, care și-a ținut fundul mare chiar sub nasul meu, chinuindu-se să doarmă, în timp ce motanul ei se benocla la mine sub scaun. Zborurile interne se simt în America. Este un soi de autobuz cu turiști well-off, nu cu țărani împuțiți, dar tot autobuz. Ca să nu zic că cei de la United îți cer 25 de dolari pentru orice bagaj de cală.

Toată lumea se chiora pe ipaduri sau pe ecranul nootbookurilor la cele mai idioate filme imaginabile. Le-am studiat mutrele americanilor tot drumul și mi-au dat impresia că sunt naivi, buni și ignoranți în același timp. Râd ca proștii, se bucură ca niște puști neserioși la cea mai mică poznă. Am simțit că sunt destul de umani și că nu le pot totuși reproșa că sunt rudimentari și pe față, cu toate că asta îi caracterizează. Dar imaturi și puerili rămân. Când interacționează, o dau totuși pe versiunea britanică de politețe ipocrită, dar fără scorțoșenia arogantă a englezilor, ceea ce nu e deloc rău. Pe lângă un rus brutal, prefer oricând americanul politicos și mincinos. Însă nu am pic de admirație față de niciunul. Altă chestie care m-a indispus un pic la americani este felul în care fac afaceri. Intri într-un magazin de haine, te uiți peste tot, alegi marfa de probat, iar tot timpul vânzătorul este super drăguț, te ajută, îți dă sfaturi calde, îți reamintește ce bine îți vine haina aia sau aia. Zici că ești în Turcia. La un moment dat decizi să pleci fără să achiziționezi nimic. Brusc, vânzătorul devine insistent. Bagă la minciuni și lingușeli de îți pierzi mințile, iar când insiști și spui din nou un nu hotărât, omul de vânzări ia o mutră bosumflată, dincolo de care ghicești o furie mocnită. Iar dacă te pune păcatul să comentezi aspectul sau calitatea unui produs, vânzătorul american devine chiar mojic și agresiv ca ton. Dacă scoți banii, sunteți cei mai buni prieteni. Totul se poate de la o secundă la alta cu mincinoșii de vânzători americani dacă plătești. Să revenim.

Los Angelesul este deja în Mexic pe undeva, dar seamănă cu Spania ca și climă. Cald și tropical, frumos! Orașul este extrem de întins, iar downtownul pare smuls și separat de înălțimea de două-trei etaje a restului de case și vile. L.A.-ul are multe, dar multe vile. Și ce cartiere, fraților! În Beverley Hills și pe Rodeo Drive ești pe Coasta de Azur, poate Monaco, poate Nice, cine știe? Bogăția nu are etalon în Los Angeles. Los Angelesul este etalonul bogăției.

Am vizitat și studiourile Universal o zi întreagă. Kitsch și parc de distracții, dar foarte bine realizat tehnologic. Creierul mi s-a topit de câte idioțenii am privit și am ascultat în orășelul Universal, dar trebuia să fac și asta ca să înțeleg ce se vrea a fi Hollywood. Mi-au plăcut și tăblițele cu Armed Response din gazonul flawless al vilelor din Beverley Hills. În acel peisaj perfect cosmetizat, mi-au adus aminte că există și oameni nefericiți pe lumea asta. Restul sunt poze. Am luat și un tur al Los Angelesului, am trecut pe lângă primăria mexicano-spaniolă, am observat că a fost odată Noua Spanie.

Am mers și în Santa Monica, Marina del Rey, Venice Beach (unde am văzut casa în care a trăit o vreme drogălăul poet de Jim Morrison). Cam sărăcie pe acolo. mulți negrii cu marijuana în gură, dar, stați liniștiți, nothing beats the poverty at home, dragi români. Mi-a plăcut mult Los Angelesul. Are nu doar vile, ci și multe sinagogi. Zgârie-norii din centru nu mă mai surprindeau deloc. Fusesăm totuși în New York.

Spaniola este vorbită la fel de des în California ca și engleza. Mexicanii au cele mai proaste meserii pe acolo. Vând la magazin, conduc autobuze, lucrează la recepția hotelurilor, pregătesc burritos. Așa e când nu ai diplomă din Ivy League și ești doar un idiot la tejghea! Dar nu le plâng de milă. Cu atâția bogați în jur, ești bogat din cerșit în Beverley Hills sau Bel Air! Am văzut și un Bugatti pe Rodeo Drive, unde numai Gucci, Louis V., Prada, D&G și Hermes fac legea.

Altfel, ceva cultural, pentru suflet, ceva din inimă, nu e Los Angelesul locul potrivit.

Los Angeles 2

Los Angeles 3

Los Angeles 4

Los Angeles

Los Angeles

Las Vegas

Pe scurt. O stradă lungă de 5 kilometri, multe păcănele, mulți bătrâni idioți, 12 benzi pe șosea (ca în toată America, infrastructura este uriașă, dar nu mai bună ca-n Germania, Franța, Olanda, Anglia, Elveția, Austria), multe luminițe, multe hoteluri de lux (eu am stat la Tropicana), milioane de păcănele, deșert în jur. Căldură ca la noi vara prin iulie. 35-40 de centrigrade, peste 100 Fahrenheit. Deșert în oameni. Cel mai kitschos oraș din Univers este Las Vegasul. Prostul gust, asezonat cu mult lux, e la tot pasul pe Stripe. Statuia Libertății (secondată de un roller coaster și de o reproducere tembelă a lui Brooklyn Bridge) și obeliscul sunt pe aceiași parte a autostrăzii. Puțin mai încolo, ai o Veneție mall în miniatură, cu un cer-tavan de vise rele. Mi-a venit să vomit. Las Vegas-ul este cel mai antieuropean oraș din America. Fast-foodurile sunt peste tot. Am încercat să halesc ceva de la Fat Burger în Las Vegas și am crezut că-mi vine rău. Ce dracu pun ăia în carne, nu știu!

Am stat la plajă în hotel, din care unii americani nici nu ies, blocați ca niște zombie toată ziua la păcănele sau la mese cu rulete și blackjack. Curg dolarii prin mașinile alea demonice, se scurge creierul pe pantalonii celor lipiți de ecranul cu fructe, rachete și alte prostii!

În Las Vegas am observat că americanii tineri adoră tatuajele. Dacă nu ai tatuaj, ai zice că nu ești american. Peste tot, chipurile de spălați pe creier se prosteau și mai rău în lumea de carton colorat a Las Vegasului. Batman și Mickey Mouse se pozau pe bani la colț de stradă. Tot în Las Vegas am descoperit suprins că americanii se și fut. La cât de frumoase sunt femeile în State, am și uitat, după două săptămâni de America, că am penis. În Las Vegas, l-am redescoperit.

Dar nu pentru că femeile sunt mai frumoase! Nu, ci pentru că prostituția e legală în Clark County. Credeți totuși că m-am dus la fetițe în deșertul Nevada? Ia puneți-vă în locul meu. Iei hârtiuța cu gagici de la mexicanul obosit care ți-o întinde pe stradă (sunt zeci de mexicani și negri cu pliante porno), o studiezi, dai un telefon. Cel puțin 100 de USD ca să-și miște curul obosit până în camera de hotel. Dacă îți arată păsărica și țâțele, mai cere niște dolari. Ca să ți-o sugă, alți bani. Meniul complet? 700 de dolari pentru două finalizări. Mi-am zis că trebuie să fii chiar tâmpit ca să te fuți la banii ăștia. Cam cât câștigă un nepalez pe an, bagă în buzunar o târfă din Las Vegas pe oră! Te iubesc capitalismule, futu-ți morții mă-tii. Nu merci, mai bine merg cu elicopterul peste râul Colorado, să văd și eu Marele Canion și Hoover Dam-ul Americii și nici nu ajung ca preț la o treime dintr-o pizdă de rapandulă (luasem biletele din timp, cu două luni înainte).

Magnific Marele Canion, fraților! Ceva postapocaliptic, ai zice că ești pe lună sau în epoca jurasicului. Iar plimbarea cu elicopterul e super palpitantă. Cam bagă groaza în tine până te obișnuiești. Nu voi uita pănâ când voi muri cele trei ore cu elicopterul peste deșertul Nevada. There are moments I treasure.

Las Vegasul de la înălțime este cuceritor de interesant, dar de la sol, mie unuia mi-a venit să fug. Unde? În San Francisco.

Las Vegas 2

Las Vegas 3

Las Vegas

San Francisco

Am aterizat chiar pe deasupra oceanului. Pista ieșea din mare. Coline, cochete vagoane de tramvai vintage care urcă și coboară dealurile, case de patricieni de pe la 1800, un golf frumos, pier 39, închisoarea Alcatraz vis-a-vis, Golden Gate în zare, deschizându-se spre Oceanul Pacific, vânt, un pic de ceață, și răcoare. Pe toate le-am gustat una câte una. Cred că am facut drumul Union Square-Pier 39 de 5-6 ori în două zile, ocolind prin cartierele luxoase dinspre Golden Gate Park. Am fost prin Chinatown, prin centrul financiar, prin cartierul italian. Mulți chinezi în San Francisco. Am mers și cu un tur organizat al orașului, dar tot pe jos vezi lumea, simți rumoarea și minunatul freamăt al străzii, al oricărei străzi de pe acest sfânt pământ. Am urcat până și într-un telegraf de la 1860, acum muzeu. Am trecut chiar și pe la sediul central la nivel mondial al mărcii de jeans Levi Strauss. Nici nu mai țin minte cât m-am fâțâit pe ici-pe colo.

Mi-a plăcut liniștea așezată a San Francisco-ului, un oraș cu aer intelectual, care nu seamănă cu hărmălaia americana tipică. În rest, nu pot să remarc nimic deosebit. Industrializarea și bogația la fel ca peste tot pe unde mai fusesem, fast-foodurile idem, boschetarii (de culoare) cerșeau în centru (ca și-n New York), italienii americanizați se gelau la fel de libidos în spatele vitrinelor restaurantelor pe care le patronau (aici inventez o imagine pentru o realitate dată) sau își vindeau mezelurile de calitate (adică mezeluri normale în Europa, inclusiv România), chinezii reproduceau atmosfera de Dragonul Roșu. Nu pot să idealizez și să liricizez o realitate plată, prozaică, normală fără să mint. Mincinoșii să continue să circule stereotipuri americane. Nu-mi stă în fire.

SF 1

Sf 2

Sf 3

Miami 2

Miami

După 9 ore de zbor, timp în care am făcut escală în Charlotte, North Carolina (unde iarăși bag de seamă prezența zgârie-norilor), ajung în sudul extrem al Floridei, la Miami. Ce oraș! Miami Beach este o Mamaia la puterea n. Lux și hoteluri cu camere de la 1500 de dolari noaptea în plin sezon. În Miami am văzut cele mai multe vase de croazieră din viața mea. Sunt cele care pornesc spre Caraibe. Plaja este lungă și perfect curată. Oceanul Atlantic strălucește verde la margine, iar în rest este doar o altă mare din lumea asta. Aerul este cald, sufocant, ca de mlaștină. Temperatura este californiană. Infrastructura este incredibil de dezvoltată, iar autostrăzile suspendate sunt la tot pasul. Mașini foarte scumpe pe străzi, vilele asemenea. Centrul financiar nu lasă deloc de dorit. Tot în Miami hispanicii sunt omniprezenți. Unul dintre trei locuitori provine din America Centrală sau de Sud. Sunt și gagici atrăgătoare pe stradă, ceea ce nu găsești oriunde în State, dar au origini mixte și nu sunt atât de frecvente ca pe litoralul românesc.

Miami 1

Miami 4

Cam atât este Miami, o destinație pentru dobitoci cu bani, care se dau mari din mașinile lor decapotabile. Ascultă muzică tare când conduc, semn că unele obiceiuri nu se schimbă niciodată. Am auzit că sunt crocodili prin zonă, dar eu nu i-am observat. Nu am ieșit din Miami, deși am închiriat o mașină, pentru că, sincer, în afară de bani, bani și iarăși bani transformați în clădiri de 100 de etaje, drumuri cu 12 benzi, hoteluri luxoase, nu cred că mai poți vedea acolo altceva. Aș fi mers în Cape Canavarel, dacă aș fi avut mai mult timp, dar n-a fost să fie.

Poate că o excursie perfectă ar fi cuprins și Chicago, Boston, Philadelphia, Atlantic City, New Orleans în tur, dar aș fi descoperit altă țară? Nu cred.

Apoi am plecat spre Europa, unde am respirat ușurat când am simțit atmosfera europeană. Europa este altceva din momentul în care debarci la întoarcere pe Heathrow.

Dar România fraților? Așa cum America ține cu dinții la clișeele sale consumeriste, estul Europei nu reprezintă o excepție. Nu știu dacă americanii sunt prima națiune de pe pâmânt, având în vedere că sunt comerciali și dezumanizați ca societate, dar românii ca nație sunt cu siguranță niște sărăntoci răi și primitivi. Noi stăm atât de rău ca societate încât ultimul os american este o mâncare delicioasă la care poți roade decenii, dacă ești sălbatic și premodern, cum, dragi frați de limbă română, sunteți, suntem, oriunde ați fi pe pământul ăsta, oriunde! De aceea ori uităm că suntem români, ori, dacă nu ne schimbăm cu puterile noastre, vom dispărea. Iar eu voi trăi așa ceva, ceea ce va fi cu siguranță interesant. Nu știu de voi, dar eu mi-am pus în cap să dăinui. I will endure.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Prin America

  1. Am citit pe nerăsuflate reportajul. Este foarte instructiv și asezonat cu păreri, zic eu, pertinente despre America cea de toate zilele.
    Paragraful ultim este paradoxal sub un anumit aspect: dacă nu ați fi fost român ați fi putut scrie un articol atât de interesant?

    Toate cele bune!

  2. vissurix zice:

    Un dragut, dar scurt, American Vertigo. Felicitari!

  3. Camelia zice:

    Considerarea unificatoare a tuturor impresiilor în spusul de la final; iată pentru ce a fost să fie să vezi America.
    Dacă un lucru vei face în viaţa asta, ştiu că va fi acela de a-ţi urma firea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s