Eternul Karl Marx

Lectura Capitalului este o necesitate pentru orice intelectual care vrea să fie pus în temă cu problemele fundamentale ale modernității. Ține de o curiozitate care nu și-a căpătat încă explicația faptul că în România Karl Marx este refuzat fără a fi citit, anatemizat fără a fi studiat. Obscurantiștii și dușmanii examinării raționale a operei lui Karl Marx urăsc scrierile sale sa pe motivul complet aberant și contrafactual că oricând s-ar reinstaura comunismul în lume citindu-i opera. Nostalgicii regimului nu-l citesc pe Marx. De ce? În primul rând pentru că versiunea triumfătoare a marxismului în istoria secolului trecut a fost doar cea leninistă (stalinismul este mai mult o practică brutală a puterii, nu și o teoretizare rafinată) și, în al doilea rând, istoria bolșevismului politic nu coincide cu marxismul teoretic. Maoismul este o doctrină rudimentară, iar comunismul chinez, cel puțin în faza sa țărănească, nu are nici o legătură cu Marx.

Propriul meu interes pentru Marx își are începutul în lectura capodoperei polonezului Leszek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului. Kolakowski este răspunzător de interesul meu pentru Marx. Prin urmare, m-am decis să citesc Capitalul. În momentul actual, am terminat lectura primului volum, Critica economiei politice. În lunile următoare, deși s-a mai făcut acest lucru, voi dedica o serie întreagă de posturi Capitalului.

Câteva chestiuni sunt arzătoare și trebuie spuse numaidecât. Marx a compus Capitalul ca pe o lucrare de economie politică științifică timp de 12 ani, văzând lumina tiparului în 1867. În comparație cu opera sa jurnalistică, unde tonul polemic și lupta politică sunt de primă clasă, Capitalul este o lucrare absolut serioasă, extrem de riguroasă, iar volumul I, în comparație cu volumele II și III, are un caracter definitiv. Grundrisse, sau bazele criticii economiei politice, este versiunea în manuscris a volumului I din Capitalul, care s-a bucurat de o interpretare originală din partea francezului Louis Althusser (tradus și-n limba română la editura Politică înainte de 1989).

Înainte de a intra în pântecele Leviathanului, impresia pe care mi-a provocat-o Marx ar trebui amintită.

Înaintea de orice, caracterul istoric al cărții este o problemă. Sistemul capitalist, așa cum l-a cunoscut Marx în Londra și, prin extensie, în Anglia, este complet datat. Fără îndoială că istorici precum Eric Hobsbawm sau E. P. Thompson au adus dovezi lămuritoare cu privire la groaznicele condiții de trai din primul secol și jumătate de după declanșarea revoluției industriale. Anglia nu era doar țara cea mai bogată din lume la 1850, ci și cea în care ziua de lucru medie avea 12 ore, iar copiii sub 10 ani lucrau în fabrici, cot la cot cu bărbați și femei de toate vârstele. Crimele și mutilarea morală a acelei perioade sunt la fel de groaznice ca experimentul stalinist, dar mulți ideologi de dreapta uită sau minimalizează acest aspect.

Capitalul, volumul I, este o suită de demonstrații teoretice, urmate de istorii excelent redate de Marx. Dacă partea teoretică, de tratat economic, convinge și astăzi, relatările istorice sunt depășite atunci când își propun să explice capitalismul actual. Marx scrie cu atâta convingere, în culori atât de înduioșătoare despre clasa muncitoare, roasă de sărăcie, vicii, boli și chiar moarte, încât nu poți să nu te înfurii. Cum era permisă atâta mizerie în cea mai dezvoltată țară din Europa, în atelierul lumii?

Deși stilul lui Karl Marx este sec și tonul măsurat, Capitalul abundă în împunsături ironice, în mici atacuri inflamate, mai ales în subsolul paginii. Altfel, frazele au o cadență armonioasă, iar, pe alocuri, sunt elegant scrise.

Trimiterile și aluziile livrești la poezia romantică germană și la Shakespeare sunt constante în paginile Capitalului. Marx deține o bună stăpânire a referințelor în materie de tragedieni elini și dă dovadă chiar de pedanterii avocățești, textele sale fiind adesea presărate cu citate latinești. În general, o anume pedanterie snoabă răzbate din Capitalul.

Erudiția lui Marx în materie de economie este formidabilă. Notele de subsol sunt probe ale unui efort intelectual imens de a acoperi tot ce s-a scris în materie de economie până în 1867. Puterea analitică, meticulozitatea demonstrațiilor în Capitalul uimesc.

De aceea, cartea este dificil de citit, un adevărat tezaur de raționamente impecabile și perfect coerente. Pe alocuri, Marx a ajuns la cizelări ale frazelor care le fac simultan simple ca formă și profunde ca și conținut. Pretenția lui Marx de a fi înțeles de muncitorii obișnuiți rămâne o pretenție și atât. La finalul volumului I, într-o scrisoare către Engels, Marx, în stilul vitriolant pe care îl adoptă atunci când se referă la anumite categorii sociale, spune astfel: În orice caz, se vede cât de prăpădiți au ajuns acești popi ai burgheziei, dacă lucrători și chiar industriași și negustori au înțeles cartea mea și s-au putut orienta în ea, pe când acești cărturari se plâng că le cer un efort intelectual excesiv. (p. 702)

Posibilitatea ca un om cu instrucție universitară, nu pun aici în discuție un muncitor, să înțeleagă fără efort și fără dificultăți Capitalul fiind redusă, aprecierea de mai sus arată cât de nerealist putea să fie uneori Marx. Pur și simplu, cartea sa fundamentală se adresează unor minți inteligente și educate corespunzător. În ciuda cosmopolitismului afișat de Marx în probleme ce țin de știința economică, atunci când citești Capitalul nu poți să nu observi furia moralizatoare cu care Marx descrie alcoolismul și promiscuitatea claselor muncitoare pe parcursul secolului al XIX-lea. Cu toate că nu morala burgheză este cea pe care Marx o îmbrățișează, comportamentul proletariatului este redat ca fiind subuman din rațiuni economice, dar modul moralizator al lui Marx de a scoate în evidență neajunsurile morale ale proletariatului se suprapune de minune pe morala burgheză a Angliei victoriene. Marx respinge clar desfrâul în purtări atunci când nu este justificat de cauze economice. Alt aspect care m-a pus pe gânduri este chiar o părere admirativă a prietenului său Engels. Raportul dintre capital și muncă, pivotul în jurul căruia se învârte întregul nostru sistem social actual, este expus aci pentru prima dată în mod științific, și aceasta cu o profunzime și o precizie pe care nu le putem găsi decât la un german. (p. 685) Dacă proletariatul sărac nu are țară, filozofii pare-se că se trag doar din una.

Nu în ultimul rând, nu găsești nimic despre noua ordine socială de după capitalism în Capitalul lui Marx. Așa numita utopie socială pe care ar fi construit-o Marx nu există nici măcar vag amintită în Critica economiei politice.

Cuvântul socialism nu apare nicăieri în cuprinsul volumului I. Singurul obiect de observație este doar economia capitalistă, în curs de globalizare, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Presupusele legi istorice pe care le-ar fi descoperit Marx sunt iarăși ficțiuni propagandistice. Încă din postfața la a doua ediție germană a Capitalului (1873), Marx spune clar și răspicat că metoda sa dialectică nu poate accepta ideea de lege ca-n științele naturii pentru simplul fapt că istoria este în continuu flux și prinsă în contradicții, iar a surprinde legitățile unui moment istoric dat nu înseamnă legile istoriei însăși. A stabili tendințe este altceva decât a propune legi.

Și totuși Marx se laudă că ar fi aflat legile economice care guvernează etapa istorică a capitalismului. De aici până la istoria propriu-zisă este totuși drum lung. Domeniul de interes al lui Marx este mult mai restrâns decât se crede, iar interesul său major se concentrează pe o critică a economiei capitaliste.

Altfel, Capitalul este o lucrare colosal de interesantă, iar ideile sale surprinzător de tulburătoare.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Capitalul vol. I de Karl Marx și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Eternul Karl Marx

  1. nraducanu zice:

    Sunt impresionat de acest strigat de admiratie fata de opera fundamentala a lui Marx. Sa citesti cu creionul in mana Capitalul, fara ca asta sa fie o obligatie (curs la facultate, articol critic de revista etc.), ci doar din pura curiozitate intelectuala, iar asta in anul de gratie 2013, cand Marx a fost la noi desfiintat de triumviratul Liiceanu-Plesu-Patapievici, iata o surpriza placuta, ce face cinste lui vicuslusorum. Sa fii permanent stapanit de spirit critic si sa te situezi in raspar cu sabloanele la moda, ce fac ravagii prin mintile lenese si conformiste, iata trasatura caracteristica a intelectualului de stanga astazi. Nu este necesar a-l citi pe Marx (desi este indispensabil atunci cand citezi numele lui) pentru a intelege metehnele capitalismului contemporan. Pentru cei ce rasfoiesc publicatii straine, este surprinzator sa constate in ce masura spiritul dominant in gandirea romaneasca din ultimele doua decenii, impregnat de respingerea lui Marx ca personaj malefic, este in decalaj cu valorile semnificative in circulatie azi in occident. Dupa disparitia acum vreo 15 ani a filozofului Radu Florian, nu mai cunosc decat o singura personalitate la noi care sa-si afirme fara teama convingerile marxiste : prof. Ana Bazac. Sper ca citirea articolului din 12 august a lui vicuslusorum sa indemne si pe alti tineri sa faca efortul de a-i citi cartea de baza a celui ce a rascolit rodnic mintile atator generatii.

    • vissurix zice:

      „Sa fii permanent stapanit de spirit critic si sa te situezi in raspar cu sabloanele la moda, ce fac ravagii prin mintile lenese si conformiste, iata trasatura caracteristica a intelectualului de stanga astazi.”
      In mod normal nu as interveni intr-o conversatie care nu ma include, dar fraza asta m-a provocat. Eu cred ca azi e la moda in Romania sa fii intelectual de stanga, asa cum la sfarsitul anilor 90 ai secolului trecut era la moda sa fii anticomunist. Capitalul se citeste acum ca sa inveti sa fii intelectual de stanga, asa cum acum 15 ani se citea Societatea deschisa a lui Popper. Suntem tot in lumea schimbatoare a modei si stanga revine, ca fusta mini, odata cu instalarea deplina a capitalismului. Nu zic ca e un lucru rau, in sine.

  2. Alex zice:

    Am văzut într-un documentar la televizor că Marx a scris un articol în care a spus că românii şi bulgarii sunt popoare antirevoluţionare şi trebuie stârpite. E adevărat?

    • @ Alex

      eu am citit acest lucru despre Marx în Academia Cațavencu, acum vreo 10 ani.
      dar acum vreo 5 ani am răscolit tot internetul, fără să găsesc absolut nimic pe tema asta.

      • Strajnik zice:

        Exista o lucrare consistenta „marx despre romani” (daxca memoria mea e exacta) Nu cred ca Marx ar fi declarat/scris asa ceva si, in general, nu e bine sa te bazezi pe rigoarea celor de la Academia Catavencu”…

  3. vicuslusorum zice:

    Alex,

    Exista un volum, mai mult de articole si scrisori, despre Marx si romanii. Gasim totusi si in volumul I din Capitalul o analiza a societatii agrare din Principatele romane la 1830-1850. In nici un caz Marx nu este un rasist, macar pentru faptul ca el nu crede ca intre nationalismul xenofob si capitalismul mondial exista altceva decat inimicitie. Rasisti sunt legionarii si fascistii de la noua dreapta. Acum, Marx spune negru pe alb ca tipul de relatii economice din sud-estul Europei era tarziu feudal si nu modern capitalist. Societatile cu o imensa clasa taraneasca sunt conservatoare si reactionare, in sensul ca refuza tipul de productie si schimb de marfuri din tarile industrializate ca Anglia, SUA sau Germania. Da, Romania nu sta deloc bine in cartea lui Marx. Dar asa era situatia atunci. Marx avea dreptate.

  4. Alex zice:

    Ce inspiraţie ai avut să-mi explici în ce sens este luat cuvântul reacţionar care, astăzi cel puţin, după cum înţeleg eu, înseamnă orice pentru oricine din tabăra adversă. Apropo de locul comun că Marx s-a înşelat în privinţa revoluţiei, că s-a petrecut în Rusia cea înapoiată etc… nu e ciudat că într-o ţară atât de ţărănească şi de feudală ca Imperiu Ţarist revoluţia a fost atâta timp teoretizată şi preconunizată, am putea spune în felul cum vorbim noi astăzi de sfârşitul lumii, devenind un fel de idee-mesia, şi când s-a petrecut, lucruri au rămas, în fond, aceleaşi, ca în povestea lui Orwell cu porcii care la final au căpătat înfăţişarea oamenilor? Citind acum câţiva ani scrisorile marchizului de Custine m-a frapat faptul că mentalităţile Rusiei secolul XIX au rămas aceleaşi şi pentru secolul următor, în ciuda industrializării. Scuză-mă că par atât de nebulos. Nu prea le am cu politichia, îs genul mai mult pe literatură. Sunt curios ce credeţi despre asta fiindcă v-am văzut pasionat de Rusia.
    Feudală cum era Rusia ţaristă nu colcăia totuşi de tot felul de idei revoluţionare care mai de care mai diverse, tot atât de pestriţe ca miriadele de erezii de la începutul creştinismului?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s